Geomorfologia climatica - caracteristici generale

Geomorfologia climatica - caracteristici generale

Incepand  cu finalul secolului XIX si in prima jumatate a sec. XX orientarile principale in Geomorfologie le-au reprezentat studierea reliefului axata pe actiunea agentilor si a proceselor acestora. Sub influenta ideilor lui W.M.Davis, A.Penck, W.Richtofen, Emm. de Martonne etc. s-a conturat o Geomorfologie sculpturala avand ca sectiune principala cea fluviatila (normala, intrucat apele curgatoare actioneaza peste tot), la care se adauga cele care se referea la actiunile si rezultatele celorlalti agenti ce erau asociate pe suprafete terestre mai reduse si cu intervale de timp neregulate (de aici ideea de a le considera ca secundare, in raport cu interventiile raurilor). Prin introducerea ciclurilor de eroziune s-a trecut de la o analiza izolata a fiecarui component morfogenetic la urmarirea lor in cadrul unor sisteme in care unul sau cateva dintre acestea aveau rol esential in modelarea unei regiuni. In interpretarile realizate, actiunile raurilor aveau rol esential, iar factorului climatic i se atribuia unul accidental.

Pentru prima data J.Büdel (1948) arata ca pe de-o parte interventia climatului in morfogeneza este importanta si continua iar pe de alta parte faptul ca fiecarui climat ii corespunde un adevarat sistem de eroziune. Tot la mijlocul sec. XX J.Tricart (1952-1960) in mai multe lucrari insista pe ideea sistemelor morfoclimatice vazute ca teritorii intinse cu un climat specific ce determina o anumita grupare de agenti si procese care imprima in modelare fie o dominanta fizica (zonele reci apoi cele aride) fie una biochimica (taigaua, savana, padurea ecuatoriala). P.Birot (1960) sintetizeaza particularitatile modelarii reliefului de diferite zone climatice. Cu acestia se pun bazele unei conceptii noi in Geomorfologie care a condus la diferentierea unei subramuri distincte "Geomorfologie climatica". Aceasta se ocupa cu studierea sistemelor morfoclimatice individualizate atat in latitudine (zone morfoclimatice) cat si pe verticala masivelor inalte (etaje morfoclimatice). De altfel, J.Tricart singur si in colaborare cu A.Cailleux au scris cele mai multe lucrari de sinteza morfoclimatica. La baza acestei conceptiei morfoclimatice stau mai multe idei:

agentii externi si procesele dependente de ei actioneaza diferit ca intensitate si timp de la o zona sau etaj climatic la altele (inghet-dezghetul se manifesta intens in zonele reci si etajul alpin, temporar in zonele temperate si uneori, la altitudine, in cele calde; vantul este prezent aproape pretutindeni dar are efecte distincte in regiunile cu climat arid etc.);

in fiecare zona sau etaj climatic agentii externi si procesele lor se asociaza diferit, unii avand rol hotarator in modelarea si crearea de forme de relief (in zonele reci actiunile inghet-dezghetului si zapezii au rol esential in raport cu cele legate de apa curgatoare, vant cu care se asociaza; in zonele calde si umede alterarea chimica si spalarea pantelor sunt primordiale fata de curgerea apei, vant etc.);

in orice zona sau etaj climatic se inregistreaza o contradictie permanenta intre atacul agentilor morfogenetici dependenti de climat si rezistenta locala, regionala creata de alcatuirea petrografica, structura geologica si formatiunile vegetale. De evolutia acestui raport depind atat formele rezultate cat si peisajul morfologic dezvoltat. Aceeasi roca sau structura evolueaza diferit la atacul agentilor externi in conditii climatice opuse (ex. un versant granitic sufera o fragmentare intensa prin dezagregare in climatele polar, subpolar si una prin alterare chimica in conditiile unui climat cald si umed; in prima situatie rezulta un peisaj cu abrupturi, creasta si mase de grohotis, iar in cea de a doua un ansamblu de coloane rotunjite, blocuri sferoidale si alveole);

in orice sistem morfoclimatic actiunile agentilor si proceselor se ierarhizeaza, unele avand rol conducator dar se si asociaza diferit in timp determinand individualizarea unor forme de relief complexe (ex. in sistemul morfoclimatic temperat actioneaza pe prim plan procesele fluviatile urmate de cele gravitationale, pluviodenudare si apoi de inghet-dezghet, nivatie, vant etc.; o terasa de 5-10 m altitudine a fost creata de un rau dar configuratia ei la un moment dat depinde de eroziunea pe care acesta o exercita la baza fruntii in timpul viiturilor, de siroire si torentialitate care o fragmenteaza, de producerea unor acumulari intense de materiale venite de pe versant pe podul ei; infaptuirea unei alunecari de teren implica mai o faza premergatoare cand se rup lent legaturile care asigura stabilitatea terenului prin crearea de crapaturi de uscaciune sau de catre seisme, despadurire, eroziune la baza versantilor etc. si apoi o faza cu precipitatii bogate cand patrunderea echilibrului si deplasarea unui volum de materiale care va capata o forma specifica etc.);

pe fondul climatic general ale unei zone geografice actiunea proceselor are caracter local depinzand de particularitati de panta, expunere, alcatuire petrografica etc. Dar toate mecanismele morfogenetice se inscriu ca elemente in sisteme morfogenetice ce impun reliefului un specific de evolutie si un rezultat de ansamblu reflectat in peisajul morfologic (intr-un climat semiarid evolutia versantilor difera sezonier, in cel uscat se produc dezagregari si caderea materialelor  maruntite iar in cel cu ploi torentiale spalarea in suprafata si siroirea care conduc la inlaturarea de pe versant a materialelor disponibilizate; in timp versantul se retrage iar la baza se individualizeaza pedimente ca suprafete de echilibru);

intr-un sistem morfoclimatic pot actiona mai multe sisteme morfogenetice care sunt asocieri regionale, locale de agenti si procese ce genereaza anumite reliefuri. Pot fi legate de grupari de agenti (sistemele crio-nival, glacio-nival etc.), grupari de procese (sistem fluviatil, eolian, litoral), grupari pe un specific de evolutie local (ex. versanti neechilibrati, echilibrati si subechilibrati; albii de rau - neechilibrate cu eroziuni intense, transport bogat de materiale; echilibrate cu transport de apa si materiale in suspensie, eroziune laterala si subechilibrat cu o dominare a aluvionarii); grupari pe un specific evolutiv regional (in Romania se pot separa - sisteme morfogenetice carpatice, deluroase, de campie, litorale in cadrul carora se subordoneaza altele, deci o ierarhizare);

in cadrul sistemelor morfogenetice mecanismele prin care se realizeaza formele de relief se diferentiaza mai intai calitativ ca tip si mod de producere (asociere). De exemplu inghet-dezghetul are rol esential ca agent principal in regiunile cu climat subpolar (sfarma rocile generand fragmente colturoase) dar el influenteaza regimul  de manifestare al modelarii proceselor polizonale (actiunea apei pe versanti sau in albiile raurilor de unde o anumita ritmicitate a proceselor si exprimata in formele de relief rezultate (in functie de numarul si frecventa ciclurilor de inghet-dezghet rezulta o dezagregare mai puternica sau mai slaba asociata cu volume diferite de mase de grohotis; repartitia neuniforma a cantitatii de precipitatii in timpul anului se reflecta in regimul scurgerii apei raurilor care va avea intervale cu intensitati diferite a proceselor din albie);

vegetatia si solurile care cunosc o desfasurare pe zone si etaje climatice, prin pozitia de "ecrane" intre agenti si roca introduc diferentieri in actiunea proceselor morfogenetice; la scara globala aceasta conduce la separarea a trei grupe de zone si etaje morfogenetice. O prima grupa are ca specific dominarea proceselor fizice intrucat lipsa vegetatiei sau discontinuitatea repartitiei atat spatial cat si in timpul anului ofera un contact direct al agentilor cu roca. A doua grupa apartine zonelor si etajelor cu vegetatie bogata de unde caracterul dominant al proceselor biochimice (spatiile ecuatoriale, musonice) si lipsa sau slaba manifestare a celor mecanice (au caracter local fiind stimulate de panta, roca sau de scurgerea apei in albia raurilor). In cea de a treia grupa sunt zonele si etajele cu vegetatie prezenta sezonier (savane, stepa, silvostepa, tundra, etaj subalpin etc.) unde cele doua caracteristici morfogenetice se succed.

In prima si ultima grupa formele de relief rezultate sunt numeroase si reflecta actiunea agentilor cu rol primordial in sistemul morfogenetic. Ele constituie elementele de baza ale peisajului morfologic. De aceea in cele mai multe lucrari geomorfologice acestea sunt prezentate ca apartinand unor zone morfoclimatice tipice. Dar zonarea morfoclimatica a suprafetei terestre impune si caracterizarea celor din cea de a doua grupa unde desi exista sisteme morfogenetice importante si specifice totusi formele de relief rezultate nu constituie elemente insemnate in peisajul general care este dominat de vegetatie.

In concluzie se pot diferentia pe suprafata Globului mai multe zone morfoclimatice cu reliefuri specifice rezultate din imbinarea actiunii diverselor agenti externi sub influenta factorilor climatici