Sfinx Bucegi
Marelui Sfinx
Chipul de om sapat in stanca priveste cu ochii larg deschisi peste tara
dacilor. Are infatisare mandra, cu caciula moale pe crestet, cu varful
indreptat inainte. Fata ii este potrivita, proportionata, buzele ferme si
barbia hotarata. Marele Sfinx din Bucegi este simbolul Romaniei, asa cum turnul
Eiffel este pecetea Frantei ori piramidele de la Gizeh emblema Egiptului. Il
asezam cu mandrie pe carti postale ilustrate si in ghidurile turistice pentru
straini, dar am uitat de mult care e rostul lui, ce cauta acolo, in Bucegi, si
de ce ne vegheaza tainic de atatea milenii.
Sfinx - Egipt
Sfinxul nostru are exact aceeasi inaltime cu cea a sfinxului egiptean de la
Gizeh. Oare
e o coincidenta? Privirea sa este indreptata spre locul in care echinoxurile se
deseneaza pe cer, iar conturul cel mai clar il dobandeste la 21 noiembrie, cand
apune soarele. Daca sfinxul din Egipt stim ca a fost facut de mana omului,
despre al nostru specialistii romani se tem sa spuna asa ceva. Doar strainii,
mereu strainii, cand vin pe aici si se minuneaza de frumusetea si vraja
plaiurilor noastre, au curajul sa gandeasca mai departe. Asa a fost
cercetatorul peruan Daniel Ruzo, care a venit in Bucegi in 1968, anume ca sa
vada Sfinxul nostru, pe care il stia de pe o carte postala. Si a constatat ca
Sfinxul seamana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat intr-o stanca de
pe podisul Marcahuasi din Peru Controversatul istoric Nicolae Densusianu
spunea ca egiptenii au plecat din Carpati, trecand prin Grecia, Asia Mica si
Liban, pana pe malurile Nilului, ducand cu ei zestrea spirituala pelasga. Iata
deci originea sfinxului egiptean, in opinia sa! Si chiar daca am admite ca
Sfinxul nostru, impreuna cu Babele - stranii fapturi de piatra ce stau la
taifas in apropierea Sfinxului - sunt doar opera naturii si nu creatia unor
indepartati stramosi, inseamna ca natura si-a depasit limitele si s-a intrecut
pe sine. Sunt, oare, Babele, niste altare ciclopice? Caci singura actiunea
naturii pare sa nu le explice suficient forma. Nu stim daca asa au fost
dintotdeauna, ori o mana de om a intervenit asupra lor, dandu-le infatisarea de
azi.
Sfinx - Peru
Cum priveau dacii Sfinxul, acest Om de Piatra din varful muntilor? Cu siguranta, nu ca pe
o simpla stanca erodata de ploi si vant, cum facem noi astazi. Probabil ca la
poalele lui se practicau ritualuri, era intrebata vointa zeilor ori se faceau
initieri si sacrificii. Poate ca aici, mai mult ca in orice loc, nemurirea era
la ea acasa. Dar Sfinxul din Bucegi nu este singurul de la noi din tara. Mai exista
si un Sfinx banatean, 'de la Toplet', undeva, pe un mal al raului
Cerna, apoi un Sfinx al Bratocei, in Muntii Ciucas, un altul in zona Carpatilor
de Curbura, pe valea raului Teleajen Si mai spun unii ca numele de
'Sfinx' nu este potrivit. E un nume carturaresc, din mitologia greaca
si egipteana, menit sa-i atraga pe turisti, nume ce nu are a face cu lumea
noastra dacica, straveche. Oare cum numeau stramosii nostri acest chip impietrit, vesnic veghetor
asupra noastra?
Sfinxul din
Bratocea - Muntii Ciucas
Muntele cu nume de om
'Un munte care se numeste Omul! Este oare muntele atat
de mic sau fost-au omul atat de mare, de s-a numit muntele dupa dansul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un
erou mare, care s-a batut in batalie? Fost-a el un
pustnic, care traia in locuri salbatice? Fost-a el un hot mare al carui nume nimeni nu
indraznea sa-l pronunte? Fost-a el un imparat, de care se cutremurau
imparatiile?' Asa isi incepea Carmen Sylva, regina indragostita de Bucegi,
legenda despre Muntele Omu. Un nume ciudat, pentru cel mai inalt varf din
Bucegi, un nume abstract si tulburator. Unii spun ca o data pe an, la asfintit
de noiembrie, una din stancile din apropierea varfului isi lasa umbra pe
platou. Profilul stancii deseneaza o imagine umana, care i-a dat numele
'Omul'. Altii spun ca e mai mult de atat. Ca pe Varful Omu a existat,
in vremea dacilor, un altar inchinat unui mare zeu, poate lui Saturn, zeul
timpului, cunoscut la noi sub numele de Zamolxe. Ori ca pietrele enigmatice
semanate parca de uriasi, tocmai in varful varfului, sunt altare ciclopice,
sunt megaliti, asemenea celor din apusul Europei. Sau ca sunt coloanele
cerului. Unii numesc stanca cea mai inalta de pe Varful Omu 'Tronul lui
Zamolxe'. Iar altii, mai indrazneti, zic ca nici macar nu e vorba in
numele Omu de cuvantul pe care noi l-am luat din latina, pentru a desemna
fiinta umana, ci de un cuvant mult mai vechi, de cand lumea, care il desemna pe
zeul primordial. E adevarat, un Monte Omu exista si in insula Sardinia, Alpii
Dolomitici au si ei un varf Omo, iar cei Ligurici un Monte Omo a carui creasta
depaseste altitudinea de 2600 m. Si nu putem jura ca este vorba de cuvantul
latinesc pentru om, caci stim ca varfurile cele mai inalte nu erau ale oamenilor,
ci erau consacrate zeilor umblatori prin nori, erau sacre, erau lacasurile
marilor preoti. Acel Om care a dat numele celui mai inalt virf din Bucegi nu
putea fi decat un zeu.
Despre Varful Omu (2507 m) se spune ca este centrul unei stele alcatuite din
mai multi munti convergenti. El este chiar centrul intregului arc de culmi care
alcatuiesc Bucegii, in el se intalnesc si se innoada toate crestele. Si cu
toate acestea, chiar fiind cel mai inalt varf din Bucegi, el nu poate fi vazut
tot timpul de pe traseu, ci doar din anumite puncte: este, intr-un fel, un
munte tainic, un munte ascuns. Din acest centru, de la poalele Varfului Omu,
izvoraste Ialomita, care curge prin Valea Obarsiei, lasand la rasarit Sfinxul
si Babele, iar la apus Muntele Batrana si Muntele Doamnele. Babele, Batrana si
Doamnele: ce duhuri, ce vantoase, ce zane prefacute in pietre salasluiau aici
in vremuri de mult apuse?
Babele
Cei incercati, care au
urcat pe varful Omu de nenumarate ori si au scrutat zarile in diminetile
limpezi, spun ca de aici, din inima Bucegilor, poti sa vezi aproape toata tara,
daca te uiti in toate directiile. Se vede pana si Dunarea, se vad Bucurestiul, Buzaul,
Carpatii Orientali, Tara Barsei, toata Transilvania. Esti pe acoperisul tarii
dacilor. Numai cerul e deasupra ta.
Unii sustin ca Omu e un munte vrajit, cu o energie foarte puternica, in
maruntaiele caruia sunt stranse comori. S-a afirmat, pe baza masuratorilor
radiestezice, ca exista o poarta de intrare intr-o retea subterana aflata sub
Omu. Aceasta poarta ar fi undeva pe Valea Obarsiei Ialomitei, intr-un loc
dominat de o stanca numita 'Biserica Trasnita'. Vasile Lovinescu
sustine si el, in 'Dacia Hiperboreana,' ca 'muntele Om este
traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, in
sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind explorata doar pe vreo 20 de
kilometri'.
Sfinx banatean - Toplet
Nume vrajite
La fel de magice ca si locurile sunt numele acestora. Cele mai multe sunt
franturi dintr-o limba straveche, pe care am uitat-o, desi ea inca salasluieste
in vorbirea noastra de zi cu zi. De la nume de forme de relief marunte, la
numele proprii ale fiecarui coltisor din Bucegi, cuvintele au taria si mireasma
unor vremuri in care oamenii vorbeau cu zeii si erau una cu natura. Putine
influente straine, venite mai tarziu, au putut patrunde aici.Piscul, plaiul,
muchia, curmatura, braul sau brana, strunga - toate sunt cuvinte stravechi,
unele socotite dacice, altele cu origine necunoscuta, deci probabil tot din
vremea dacilor sau chiar mai demult. Zimbrii, animale cu nume dacic, salasluiau
odinioara pe Creasta cu Zimbri sau in Valcelul cu Zimbri. La fel si tapul,
denumit tot cu un cuvant dacic, dar de buna seama tapul salbatic, cel negru si
iute de picior, care a dat numele Coltii Tapului, Valea si Poiana Tapului.
Candva, Bucegii erau cutreierati si de cerbi, cum ne marturiseste Valea
Cerbului. Zanoage, Bolboci, Gavane, Galme, Clabucete, Clai, Spintecaturi,
Zgarbura, Vanturisul si Vantoasele, atatea cuvinte milenare incarcate de poveste,
ce astazi nu mai exista in vorbirea noastra cea chinuita de neologisme ale
noului mileniu, precum inflatie, piata de capital, incalzire globala, pensii
private, motiuni de cenzura O alta lume, un alt taram, dar acelasi suflet
legat de pamantul romanesc
Chiar numele Bucegilor se lasa greu de descifrat: ce este un buceag? Lingvistii
spun ca huceagul sau buceagul este un paduris des si jos, ori covorul de muschi
verde si moale, sau chiar pamantul pustiu, lipsit de paduri, doar cu buruieni
si ierbarie. Localitati cu numele Bugeac sau Buceag exista in judetele
Constanta, Ialomita si Teleorman, ca sa nu mai vorbim de Bugeacul istoric din
Basarabia, teritoriu apartinand regatului dacic al lui Burebista. Poate ca tufele joase
de jepi, numite si buceag, au dat numele Bucegilor. Cat despre originea
numelui, in zadar o cautam in limbile vecine: este la fel de vechi precum
numele Carpatilor. Lingvistul Sextil Puscariu sustine chiar ca Bucsoiul, unul
din bratele stelei de munti ce se intalnesc in varful Omu, isi are numele
derivat de la Buc, Bucur, tot asa cum si Buceci, Bugeci, se deriva de la Buc cu
acelasi sufix ca in Maneciu sau Moeciu. Iar Bucur, stim, este un nume autentic
dacic.
Ca locurile acestea erau vrajite, ne-o arata si alte nume. Valea Comorilor ne
povesteste de uriasele tezaure dacice, ascunse la ananghie de preoti si regi.
Iar povestile locului spun ca nu departe, in Sinaia, doua astfel de tezaure
chiar au fost descoperite in vremea regelui Carol. Ce stiau batranii locului de
i-au spus acelei vai 'a comorilor'? Daniel Ruzo spunea ca, de fapt,
Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, ci e inconjurat de alte chipuri
umane, din rase diferite, precum si de capul unui caine, care are rolul de
pazitor al unei comori ascunse intr-o Pestera a Tezaurului. Iar aceasta
pestera, mai adauga cercetatorul, trebuie sa fie undeva in apropierea
Sfinxului, acest magnific monument al Omului. Ce fel de tezaur ar putea fi
ascuns in maruntaiele muntelui? Unul omenesc, alcatuit din cupe scumpe de aur
si argint, incrustate cu nestemate, sau unul divin, care strange laolalta
cunoasterea si intelepciunea unui trecut ce poate a fost, in privinta
spiritualitatii, cu mult deasupra prezentului?
Si atatea alte nume de poveste Dar poiana Sfarsitul Lumii? Poate e vorba de
o lume ce incepe in ochiul Sfinxului si se sfarseste in norii de sub talpile
zeilor daci. Dar Podul cu Florile sau Piatra Arsa? Dar Varful cu Dor? Ce dor atat de
fierbinte a dat numele unei vai, unui izvor si unui varf printr-o numire atat
de stravechi inmiresmata? Caci nu este Varful Dorului, ci e Varful cu Dor, asa cum
e Valea cu Brazi ori Dealul cu Melci. Iata dorul, stand pe un varf, unde pietre
ciudate formeaza, zice Nicolae Densusianu, un altar ciclopic. Un dor mai tare
decat moartea, un dor vesnic, incremenit in piatra. Poate sufletul strabunilor
care geme, uitat, poate dorul de vremurile cand zeii umblau cu talpile goale pe
pajistile Bucegilor.
Au venit apoi valurile tarzii de neamuri straine, care si-au lasat numele in
Bucegi: turcii (Mecetul Turcesc), tatarii (Cheile Tatarului) si chiar tiganii,
dar samburele dacic a ramas. Pana si 'stanca' si 'stana',
vorbe atat de insemnate, au obarsie necunoscuta: de buna seama sunt cuvinte
stravechi, rostite pe aceste meleaguri cu mult inainte ca romanii sa ajunga cu
armatele lor la Dunare, si pastrate in limba noastra pana astazi.
Un urias sanctuar stravechi
Cetatea de piatra a Bucegilor nu a fost niciodata cucerita. Armatele
imparatilor romani Domitian si Traian nu au ajuns in locurile sacre ale
dacilor. A fost cucerita Sarmizegetusa, cu complexul ei de sanctuare minunate,
ce au fost facute de romani una cu pamantul. Stalpii templelor au fost facuti
bucati, preotii alungati ori ucisi, incinta sacra a fost vandalizata. Dar Muntele
Sfant al dacilor nu a fost niciodata profanat. Poate pana astazi, cand hoardele
de turisti ii rapesc linistea, ingroapa in gunoaie aceste monumente si le
manjesc cu spray-uri colorate.
Scriitorii greci din vechime spun ca dacii aveau un munte sfant, pe care il
numeau Kogaionon, cuvant care insemna chiar acest lucru 'Cel Sfant',
iar pe langa acesta curgea apa lor sfanta, care se numea la fel. Tot in
apropiere se afla si o pestera sacra, in care s-a retras Zamolxe si, dupa el,
preotii daci care tineau cumpana vremilor. Multi si-au batut capul sa afle unde
se afla acest munte. Unii au spus ca Godeanul este muntele sfant, cel
indeaproape veghetor asupra Sarmizegetusei, iar apa sfanta ar fi ori Streiul,
ori Gradistea. Altii au vazut in Retezat acest munte sfant, altii au ales
Ceahlaul, unii Muntele Gaina ori varful Gugu, din Muntii Tarcului. Ba mai mult,
unii sustin ca Kogaionon nu a fost unul singur, ci mai multi munti. Si despre
Bucegi s-a spus, cu indreptatire, ca ar putea adaposti muntele sfant, iar Varful
Omu pare sa fie cel mai de crezut pentru aceasta demnitate. Si nu doar pentru
ca este cel mai inalt din Bucegi si de pe fruntea lui se poate vedea braul
Dunarii. Si nu doar pentru ca este presarat cu stanci ciudate, socotite de unii
altare megalitice. Si nu doar pentru ca de la poalele lui izvoraste Ialomita,
care curge pe langa Sfinx, Babe si naucitoarea pestera cu acelasi nume - loc
curat de rugaciune, atat in trecut cat si astazi. Si nu doar pentru ca se
numeste Omu Ci pentru ca intreaga zona pare sa fie un urias sanctuar
preistoric, cu un parcurs initiatic ce incepe de la Pestera Ialomitei, pe care
unii o numesc Pestera lui Decebal, locuita in trecut de preoti daci, iar astazi
de calugari crestini, urca la platoul Babelor, unde se face inchinare Sfinxului
si sfatuitoarelor lui, apoi se indreapta spre obarsia Ialomitei, pana pe varful
Omu. Acesta este Muntele Sfant, aceasta este Apa Sfanta, aceasta este Pestera
lui Zamolxe. Nu puteau fi preotii daci atat de necugetati incat sa-si lase
muntele sacru, toata sfintenia si tot temeiul neamului lor, in mainile
dusmanului. Ce aveau ei mai sfant nu se afla la Sarmizegetusa, unde era de
prevazut ca romanii vor putea ajunge, ci in creierii muntilor, in nori, pe
varfurile cele mai inaccesibile.
Locul unde se intalnesc lumile
Locuitorii din satele de munte ale Bucegilor, dar si cercetatorii zonelor
obscure ale existentei spun ca aici se petrec lucruri stranii. Aici se
intalnesc lumile. Aici este polul energetic al intregii Romanii. Oamenii care
ajung in aceste locuri cu sufletul curat se incarca de energie. Unii chiar se
vindeca. Legendele spun ca Bucegii sunt strabatuti de nesfarsite tuneluri
subterane. Uneori, Omu se cutremura din senin, cum a fost in 1993, cand timp de
o luna au fost sute de cutremure mici, uneori si cate zece pe zi. Lucru ciudat,
caci muntele e alcatuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile.
Alteori se aud bubuituri de sub pamant, ca si cum ceva s-ar prabusi, iar multi
oameni din asezarile din apropiere sunt chinuiti de insomnii in timpul acestor
fenomene. Se zice ca intre 1994 si 1998, in zona Bucegilor s-au inregistrat
mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 si la 3.00
noaptea. Specialistii au afirmat ca e vorba de fracturi ale scoartei, dar n-au
putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe Cercetari efectuate inainte de
1989 pe mostre de roca au demonstrat ca Varful Ocolit (Bucura), aflat aproape
de Varful Omu, are caracteristici speciale, e un adevarat Stalp al Cerului.
Concluzia cercetarilor neconventionale a fost ca acolo se afla un fel de poarta
de iesire din universul terestru, cu o activitate energetica masurabila, iar
aceasta energie era din ce in ce mai puternica, depasind pragul de latenta in
1986. Acest centru energetic ar fi fost cunoscut si dacilor, care l-au numit
Kogaionon. Fenomene stranii se petrec si in aer, in aceste locuri: curcubee
stralucitoare in plin soare, fara sa fi plouat inainte, uneori chiar saptamani
intregi; lumini ciudate, fulgere, scantei lungi de un metru in jurul Sfinxului
si multe altele. Cate din acestea sunt reale si cate provin din imaginatia
turistilor, nu stim. Dar, in mod sigur, Bucegii sunt un loc aparte, caci multi
le-au simtit energia extraordinara.
In ce priveste Apa Sfanta, chiar si cercetarile stiintifice moderne par sa i se
supuna. Poate ca Ialomita, numita in scrierile vechi Naparis si Helibakia, a
fost intr-adevar apa sfanta, care dupa 400 de km se varsa in Dunare, la
Carsium, unul din punctele strategice de pe fluviu. Sau poate este vorba de Apa
Vie, un fenomen straniu, dar real, intalnit in Valea Ialomitei. Este vorba de
zona numita 'Sapte Izvoare', aflata pe versantul estic al Bucegilor,
pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, unde exista o sursa de
apa misterioasa, cercetata in laborator inca din 1927. Ce are special aceasta
apa? Se pare ca este una dintre cele mai curate din lume! Studiile au
continuat, au venit si strainii si au facut cercetari, iar testele aratau ca
toti indicatorii calitativi ai apei de la Sapte Izvoare au un standard superior
tuturor surselor de apa cunoscute in lume! De pilda: numarul de bacterii e zero
- fata de 5, limita minima acceptata - poluarea cu azotati si azotiti e zero.
In anii 80, au fost reluate cercetarile, iar zona a fost inchisa. Testele
recente au aratat ca, intr-adevar, este vorba de o apa speciala, care izvoraste
dintr-o grota unde se afla un imens lac subteran. Din punct de vedere chimic,
aceste izvoare sunt, intr-adevar, unele dintre cele mai curate surse naturale
de apa plata din lume. S-au gasit si explicatii stiintifice pentru aceasta
minune: fie apa aceasta trece printr-un camp magnetic, fapt care o face sa-si
recapete structura ordonata ideala (iar cercetarile magnetometrice au detectat
puternice anomalii in zona), fie izvoarele trec pe langa un zacamant de argint,
iar argintul impiedica dezvoltarea bacteriilor. Aceasta este 'apa
vie', cunoscuta de preotii daci, care erau si mari vindecatori.
Oricat de greu sunt de crezut pentru unii legendele, povestile
impatimitilor de munte sau cercetarile neconventionale, oricat de banala si
cenusie ar fi perspectiva asupra Bucegilor din birourile oficiale ale
institutelor de cercetare, un lucru e sigur: Bucegii sunt un loc cu totul
special. Dar numai cei care ajung acolo cu gand curat stiu asta. Chiar daca ni se
spune ca e vorba doar de capriciile naturii, care a sapat in pietre forme
curioase, a croit pesteri si a limpezit izvoare pana la puritatea absoluta, nu
trebuie sa uitam ca un lucru, oricat de banal, daca generatii la rand e socotit
sfant, devine sfant. Iar Sfinxul, Babele si Omu nu sunt deloc banale: este de
netagaduit ca dacii, si chiar stramosii lor indepartati, le-au considerat
sacre. Mii
de ani, preotii au vorbit cu zeii la poalele Sfinxului si s-au initiat band apa
vie. Trebuie sa fii orb la suflet si intunecat la privire ca sa nu accepti ca
Bucegii, daca nu au fost dintotdeauna, in mod sigur au devenit la un moment
dat, datorita stramosilor nostri, un mare si puternic sanctuar. Si nu multe
neamuri au parte de astfel de minunatii, produse de atingerea zeilor, asa cum
avem noi: trebuie doar sa vedem, sa intelegem si sa ocrotim ceea ce ni s-a dat.
Aurora Petam (Carpati.Org)