MAREA NEAGRA - tarmurile si relieful submarin, temperatura medie anuala, regimul nivelurilor Marii Negre

MAREA NEAGRA

Situata in sud-estul tarii, Marea Neagra, prin litoralul ei, formeaza pe o distanta de 245 km, frontiera Romaniei. Acest bazin acvatic a jucat in toate timpurile un rol economic deosebit in istoria poporului roman. Numele acestei mari a suferit, de-a lungul istoriei, cateva metamorfoze. Getii si scitii o vedeau ca pe o stihie neinteleasa, motiv pentru care ii spuneau Ahsaena (mohorata, neagra).

Grecii au preluat de la bastinasi denumirea de Ahsaena, i-au inteles sensul sumbru si au transformat numele in Axeinos (neospitalier, neprietenos). Statornicindu-se pe tarmul Marii neprietenoase (Pontos Axeinos), grecii intemeiaza o serie de orase, care constituiau adevarate focare de civilizatie. in aceste conditii, numele de Pontos Axeinos nu-si mai avea sensul, fiind schimbat in Pontos Euxinos (Mare ospitaliera), denumire care a dainuit 12 secole. Marile migratii de la sfarsitul antichitatii distrug centrele civilizate, numele de Pontos Euxinos se pierde si se revine la vechea denumire care se impune definitiv - Marea Neagra.

Cuprins intre paralelele de 40⁰55’ si 46⁰32’ latitudine nordica si intre meridianele de 27⁰27’ si 41⁰42’ longitudine estica, acest bazin intercontinental este alungit pe directia est-vest. Lungimea maxima a marii, pe paralela de 42⁰29’ N, intre tarmul golfului Burgas (vest) si gura raului Ingur (est) este de 1148 km (620 mile) iar latimea maxima pe meridiamul de 31⁰12’ E atinge 606 km. Gatuirea bazinului in partea centrala (pe meridianul capului Saraci) este de 263 km.

La o lungime totala a tarmului Marii Negre de 4074 km, corespunde o suprafata de 462.535 km². Volumul total de apa este de 537.000 km³, adancimea maxima de 2245 m iar adancimea medie de 1282 m.

Marea Neagra face parte din categoria marilor intercontinentale, comunicand cu Marea Mediterana prin stramtoarea Bosfor iar cu Marea Azor prin stramtoarea Kerci.

Stramtoarea Bosfor este un sant tectonic, cu maluri sinuoase insotite de numeroase golfuri si capuri. Lungimea stramtorii este de 30 km, fundul prezinta numeroase denivelari incat adancimea variaza intre 27,5 si 120 m; latimea stramtorii oscileaza intre 750 si 3600 m. in sudul Bosforului se deschide golful Cornul de Aur, orientat NV-SE, pe malurile caruia este asezat orasul Istambul.

Stramtoarea Kerci, orientata N-S, are o lungime de 41 km iar adancimea variaza intre 10 m (la capatul nordic) si 18 m (la capatul sudic).

Marea Neagra reprezinta un rest al Lacului Pontic desprins din Marea Sarmatica. in cuaternar, miscarile eustatice si epirogenetice si respectiv transgresiunile si regresiunile succesive, au dus la stabilirea de legaturi alternative cu Marea Caspica sau cu Marea Mediterana. Odata cu holocenul, probabil in urma transgresiunii flandriene, se produce deschiderea definitiva a Bosforului, apele se saratureaza iar comunicarea cu Marea Caspica se intrerupe definitiv.

Suprafata de pe care apele continentale se dreneaza in marea Neagra este de 2.400.734 km². Aceste ape imprima acestui bazin acvatic un regim hidrologic, hidrochimic si hidrobiologic specific, aparte de particularitatile Oceanului Mondial.

Tarmurile si relieful submarin

Tarmurile Marii Negre nu sunt prea crestate, particularitate evidentiata si de valoarea coeficientului de sinuozitate (1,79).

Inaintarea uscatului in mare se face sub forma de capuri, intre care se deschid golfuri largi (fig. 54).

Peninsula cea mai mare este Crimeea, care se leaga de continent printr-un istm ingust (Perekop). Dintre capurile mai pronuntate care inainteaza in mare amintim: Tarhancut, Kerson, Saraci, Meganom, Ceauda (in peninsula Crimeea), Pitunda, Codor (litoralul caucazian), Eros, Cianu, Bafra, Sinope, Kerempe (litoralul Anatoliei), Koru, Emine, Caliacra, Tuzla, Midia (litoralul vestic).

Golfurile mai importante sunt: Jibrieni, Karakimit, Kalamit, Teodosia, Sinope, Samsun, Burgas, Varna.

Insulele sunt si ele putine la numar: Serpilor, Sacalin, Kefken.

tarmul romanesc al Marii Negre prezinta, din punct de vedere geologic si morfologic, aspecte diferite. La nord de capul Midia tarmul este jos, dominante fiind formele acumulative, deltaice; la sud de acest punct tarmul este inalt, cu faleze a caror altitudine variaza intre 2 si 40 m. Raurile care debuseaza in mare, la varsare au fost barate cu cordoane litorale si transformate in cuvete lacustre.

Lungimea sectorului acumulativ al tarmului romanesc este de 143 km (65 % din lungimea totala a liniei de tarm). Cordoanele litorale, construite din aluviuni dunarene si litorale au forme alungite si se ridica deasupra nivelului marii cu 1 - 2 m. Acestea sunt supuse periodic actiunii de abraziune a valurilor si eroziunii curentilor. Din cauza acestui proces de modelare, tarmul acumulativ inregistreaza variatii pe sectoare.

Sectorul de tarm care inainteaza permanent in mare este zona frontala a Deltei Chiliei, care patrunde in mare cu 80 - 90 cm/an. La sud de Sulina, in zona garlei imputita, datorita abraziunii tarmul a regresat in ultima jumatate de secol cu circa 2000 m (in medie cu 43 m/an).

La sud de Capul Midia, pe 85 km distanta, se desfasoara tarmul inalt, cu faleza, intrerupt de o serie de golfuri larg deschise spre mare. Aici se afla limanele maritime Tasaul, Techirghiol, Agigea, Tatlageac, Comorova, Mangalia.

In cadrul relieful bazinului Marii Negre sunt prezente cele trei zone distincte: platforma continentala (selful), povarnisul continental (taluzul) si zona abisala.

Platforma continentala ocupa aproximativ 35 % din suprafata cuvetei marine si se desfasoara pana la adancimi de 180 - 200 m. Este foarte ingusta in nord, est si sud si are o larga dezvoltare la nord-vest de linia care uneste capul Tarhankut (Crimeea) cu capul Kaliakra (Bulgaria). Hartile maritime semnaleaza existenta unor neregularitati la suprafata selfului (stanci submerse, albii de rau submerse etc.).

In dreptul tarmului romanesc, platforma continentala are o suprafata de 30.000 km² si se ingusteaza de la nord spre sud. in dreptul Deltei Dunarii latimea selfului este de circa 200 km, in timp ce in sud, in dreptul localitatii Vama Veche este de numai 80 - 90 km. Panta platformei continentale este in sectorul nordic de 1,4 ‰ iar in cel sudic de 2,2 ‰. Pe suprafata acesteia se schiteaza depresiuni alungite, dispuse perpendicular sau paralel cu linia tarmului. Aceste depresiuni sunt interpretate ca fiind continuarea submersa a unor vai (Casimcea, Mangalia) care s-au format intr-o perioada cand nivelul marii era mai coborat (Gh. Nastase, 1935).

Lucrare: Biotehnologia Referat: Uretra

Taluzul (povarnisul continental) se desfasoara intre izobatele de 180 - 200 m (in partea superioara) si 1000 - 1500 m (in partea inferioara). Panta acestuia variaza intre 20 ‰ (in nord-est) si 150 ‰ (in sud-est). Taluzul reprezinta 15% din suprafata totala a marii; el este afectat de alunecari, dislocatii tectonice si canioane submarine.

Partea centrala a Marii Negre, cu adancimi mai mari de 1500 m, se prezinta asemeni unui ses. in partea estica a bazinului au fost localizate cateva inaltimi mamelonare pe care S. A. Kovalevski le interpreteaza ca fiind conuri relicte a unor vulcani de suprafata, care dupa scufundarea Pontidei nu s-au mai manifestat.

Bilantul hidric depinde de aportul fluvial (346 km³), asigurat in proportie de 78% de raurile din nord-vest, din care Dunarea are o contributie importanta, dupa care urmeaza aportul raurilor de pe tarmul caucazian (12%), de pe tarmul Anatoliei (7%), de pe tarmul Crimeii si cel de sud vest (3%). Precipitatiile (119 km³) si evaporatia (332 km³), componente ale bilantului hidric reflecta conditiile climatului temperat - continental, fiind destul de inegale cantitativ. Circulatia apelor prin stramtori determina un schimb de ape, pe de o parte intre Marea Neagra si Marea Mediterana, iar pe de alta parte intre Marea Neagra si Marea Azov. Acest achimb este estimat la 299 km³ la aport si 372 km³ la pierderi

Temperatura medie anuala ale apelor marine in sectorul romanesc al Marii Negre variaza in jurul valorii de 12 - 14⁰ C, depasind cu aproximativ 1⁰ C pe cea a aerului. Valorile medii lunare cele mai ridicate se inregistreaza in iulie - august (in august: 23,1⁰ C la Sulina; 22,4⁰ C la Constanta) iar cele mai scazute in februarie (1,9⁰ C la Sulina; 2,9⁰ C la Constanta). In iernile deosebit de aspre (1928/1929, 1953/1954 s.a) in golful Odessa si in zona tarmului romanesc, se formeaza straturi de gheata marginala cu o grosime de circa 20 - 30 cm. Spre centrul bazinului marin apele sunt iarna mai calde, in medie de 6 - 9⁰ C. in iernile blande temperatura apei nu scade sub 0⁰ nici in zona tarmului romanesc iar fenomenele de inghet lipsesc. Absenta totala a fenomenelor de inghet se observa in 30 - 40 de cazuri in decursul a 100 de ani. Vara temperaturile medii ale apei in zona litorala sunt cu 2 - 3⁰ C mai mari decat in partea centrala a marii. Aceste diferente se datoreaza influentei uscatului care se incalzeste mai puternic si cedeaza caldura apei din imediata apropiere. In evolutia temperaturii apei in zona de tarm apar si unele perturbatii datorate, mai ales, circulatiei atmosferice. Astfel, vanturile din sectorul vestic si din cel sudic deplaseaza apele superficiale spre larg si spre nord, locul acestora fiind luat de ape mai reci de adancime. Fenomenul este mai evident in sezonul cald, cand la tarm temperatura apei scade cu 5 pana la 10⁰ C sau chiar mai mult. Repartitia temperaturii pe verticala in apele Marii Negre prezinta un aspect particular, impus de stratificatia maselor de apa si de caracterul de izolare al depresiunii marine.

Iarna temperaturile cresc cu adancimea. Primavara, indeosebi in luna aprilie, apar stratificatii termice de tip particular, cu caracter tranzitoriu (dichotermie inversa), caracterizate prin prezenta unui strat intermediar rece situat la adancimea de 5 - 10 m. Vara temperatura scade cu adancimea, creandu-se stratificatia termica directa. La adancimi mai mari de 75 m. temperaturile raman constante tot timpul anului.

Fenomenele de inghet se manifesta numai in zonele litorale din nord si vest, unde adancimile sunt mici si salinitatea redusa.

Gheata incepe sa apara, de regula, in a doua jumatate a lunii decembrie la gurile fluviilor din nord-vest si in ianuarie - februarie pe coastele vestice. Fenomenele de inghet dispar la sfarsitul lunii februarie - inceputul lunii martie.

Pojghita de gheata care se formeaza este instabila. Dupa aprecierile lui A. Banu, podul de gheata la litoralul romanesc apare la un interval de 5 - 6 zile dupa ce temperatura aerului s-a mentinut sub 0⁰ C.

Crusta de gheata format la litoralul romanesc se poate extinde in larg sub forma unei mici banchize pana la o distanta de 1000 m in zona Sulina si numai 100 m la Mangalia. Grosimea crustei este de 20 - 30 cm.

Durata medie a inghetului este de 20 de zile in sectorul Sulina - Midia si de 10 zile in sectorul Midia - Mangalia. in iernile aspre inghetul poate dura 60 - 70 zile. Probabilitatea ca marea sa inghete este, in medie, o data la 3 ani in fata Deltei Dunarii, o data la 4 ani in zona Constanta si o data la 12 ani in zona Mangalia ( M. Semenescu, 1960)

In ultimele 8 decenii cele mai puternice ingheturi s-au produs la inceputul anilor 1929, 1954, 1963 etc. De pilda, in februarie 1954 crusta de gheata compacta se intindea in larg pana la 2 - 4 km, dincolo de care, pe 12 - 17 km erau sloiuri de gheata in deriva.

Salinitatea. Variatiile si distributia salinitatii apelor Marii Negre prezinta o serie de particularitati determinate de conditiile climatice si de bilantul apei.

Salinitatea medie a intregii mase de apa este de 22‰ (V. Trufas, 1969). Fata de aceasta valoare, care se gaseste la adancimea de 600 m, salinitatea creste foarte putin spre fund unde ajunge la 22,4‰ si scade evident spre suprafata, atingand valori de 17 - 18‰.

In Marea Neagra se diferentiaza doua tipuri de mase de apa: la fund sunt ape levantine provenite din Marea Mediterana (salinitate 22‰), peste care plutesc ape mai putin sarate (15 - 19‰).

In nord-vestul bazinului marin, datorita aportului mai mare al apelor continentale, salinitatea este mai redusa: sub 18‰ in golful Odessei si sub 15‰ in zona de varsare a Dunarii. in sudul Marii Negre datorita precipitatiilor reduse, evaporatiei mai ridicate si afluxului mai scazut de ape continentale, masele de apa au o salinitate mai ridicata, in jur de 18 - 19‰.

In zona litoralului romanesc apele Dunarii influenteaza salinitatea marii pana la o distanta de 50 - 100 km de la tarm spre larg, iar spre sud influentele fluviului depasesc latitudinea Mangaliei.

Salinitatea variaza in cursul anului, cele mai ridicate valori in zona litoralului romanesc inregistrandu-se toamna si iarna (17 - 18‰) cand debitele Dunarii sunt reduse. Valorile cele mai mici (12‰) se inregistreaza in lunile aprilie si mai, in timpul apelor mari ale fluviului. Aceste variatii se fac insa simtite numai in stratul superior (2 - 5 m) . La adancimi mai mari variatiile sunt mai reduse, salinitatea medie se mentine aproape tot timpul mai mare de 17‰.

Schimbul intre apele de adancime si cele de suprafata este redus deoarece primele (cele de adancime) au o densitate mai mare. in aceste conditii (lipsa curentilor verticali), la adancimea de 170 - 200 m oxigenul dispare si odata cu acesta dispar si vietuitoarele. Locul oxigenului este preluat de hidrogenul sulfurat, a carui valoare creste cantitativ spre fund. Aceste mase de apa sunt accesibile numai bacteriilor anaerobe.

Transparenta si culoarea apei.

Transparenta si culoarea Marii Negre in zona litoralului romanesc variaza in limite largi, in functie de cantitatea de lumina si de substantele dizolvate.

In larg transparenta apelor este relativ mare, 20 - 30 m. in zona litoralului romanesc, datorita cantitatii mari de aluviuni in suspensie transportata de fluviu si datorita abraziunii rocilor friabile in sectorul falezelor, transparenta se reduce simtitor. Masele de apa ale fluviului patrund in mare pana la 10 - 15 km, provocand o transparenta redusa, in jur de 1,5 - 10 m. Aceste ape transportate si imprastiate in evantai departe spre sud, determina la latitudinea Mangaliei o reducere a transparentei, care la tarm este de 6 m iar spre larg creste la 16 m.

Culoarea apei este data de absorbtia selectiva a luminii, de predominarea unei anumite substante in suspensie sau in solutie, de fito- si zooplancton. Culoarea apei acestui bazin marin variaza de la albastra - verzuie la cea verzuie - albastruie, galbuie - verzuie, galben inchis si chiar bruna - galbuie.

In zona de varsare a Dunarii, culoarea apei de mare este puternic influentata de aluviunile in suspensie transportate de fluviu. in fata Deltei Dunarii culoarea apei este bruna - galbuie, spre sud este galben - verzuie iar spre larg albastra - verzuie.

S-a constatat ca in zona de varsare a Dunarii exista legatura intre directia vanturilor si culoarea apei. in timpul vanturilor care bat dinspre uscat, masele de apa ale Dunarii de culoare galbena patrund spre larg iar cand vanturile bat dinspre mare apele albastrui - verzui se localizeaza in apropierea tarmului.

Regimul nivelurilor Marii Negre

Nivelul apelor Marii Negre prezinta o serie de oscilatii care se produc la intervale de timp mai mari sau mai mici. Aceste oscilatii sunt determinate de factorii naturali si anume: hidrologici, meteorologici si cosmici, ale caror efecte se suprapun in timp si spatiu.

Factorul hidrologic de baza care determina oscilatii ale nivelului Marii Negre il reprezinta aportul fluvial. Atat variatiile sezoniere de nivel cat si cele anuale urmaresc indeaproape regimul debitelor raurilor tributare. Dintre toti afluentii Marii Negre, Dunarea are ponderea principala deoarece ea detine 50% din aportul fluvial total si 65% din aportul fluviilor din nord-vest.

Dintre factorii meteorologici, cea mai mare influenta asupra nivelurilor marii o are vantul. Vantul, actionand pe o anumita directie, pune in miscare un strat superficial de apa, creeaza curenti si provoaca, implicit, scaderea sau cresterea nivelului. Acest lucru se observa, cu deosebire, in zona tarmului.

In lungul litoralului romanesc, vanturile de N, NE si E produc cresteri de nivel, pe cand cele de V si NV determina scaderi ale nivelului.

Modificarile nivelului marii provocate de vanturi se transmit si pe bratele fluviului, distanta de propagare a acestora fiind in legatura cu valoarea denivelarilor si cu debitele Dunarii. Dupa afirmatiile lui V. Stanescu (1963) o suprainaltare apreciabila a nivelului marii s-a produs la Sulina in intervalul 5 – 9

In dreptul litoralului romanesc al Marii Negre sunt frecventi curentii care deriva din circulatia perilitorala generala si care ajung in dreptul Deltei Dunarii venind dinspre Crimeea. Curentul principal al Crimeii se uneste in fata Deltei cu Curentul Odessei care vine dinspre golful Odessa. Prin unirea lor, in zona litoralului romanesc se formeaza Curentul de nord al Dobrogei lat de 15-25 km. si cu o viteza medie la suprafata de 0,9 - 1,8 km/h. Pe masura inaintarii curentului spre sud, salinitatea si densitatea apei cresc. Frecventa curentului in timpul unui an este de 38,5%.

In timpul vanturilor sudice, Curentul de nord al Dobrogei se destrama, locul lui fiind preluat de Curentul sudic,care transporta spre nord ape mai sarate. Frecventa acestui curent este de 23,5% intr-un an.

Curentii de fund sau de adancime pot avea aceeasi directie cu cei de suprafata sau pot fi de compensare, cu sens opus de deplasare. Ei au salinitatea ridicata (21 - 22‰), temperaturi de 11-16⁰ C vara si 8 - 15⁰ C iarna.

Curentii fluviatili din fata Deltei Dunarii, la debite medii ale fluviului si in timpul perioadelor calme, patrund in mare pana la 2-6 km distanta.

Adancimea curentilor eolieni este variabila. Cei de suprafata antreneaza masele de apa pe o grosime de 15-40 m iar cei de fund actioneaza pana la 100 - 150 m. adancime.

Resursele naturale marine

In depozitele marine sunt mentionate acumulari de minerale grele, cu deosebire in sectorul tarmului nordic (in nisipurile litorale de pe plaja emersa si panta submarina). Pentru largul platformei continentale sunt semnalate aglomerari de concretiuni feromanganoase si fosforitice. Importanta cea mai mare sub raport geologic o reprezinta depozitele de hidrocarburi, exploatate in sectorul selfului romanesc.

Dintre resursele biologice sunt de mentionat campurile de alge ale planctonului (alge rosii, brune), numeroase nevertebrate etc.

Resursele potentiale care sunt puse in valoare sub aspect economic sunt transportul maritim, turismul si balneologia.