Factorii ce influenteaza eroziunea solului - agresivitatea pluviala

1. Morfografia si morfometria versantului.

Pentru versantii complecsi eroziunea este diferit dispusa in diferite sectoare, in functie de capacitatea de transport a curentului de apa. La cantitati mari de precipitatii, capacitatea de infiltrare a apei in sol se reduce; prin unirea curentilor bidimensionali si a suvoaielor se formeaza o pelicula de apa care antreneaza particulele desprinse, spre baza versantului. Pelicula de apa se ingroasa spre partea inferioara a versantului, puterea de eroziune fiind amplificata si de curentii verticali formati datorita microreliefului de pe versant.

Grosimea (inaltimea sau adincimea) peliculei si viteza de scurgere sunt diferite in functie de forma versantului si de intensitatea ploii. In partea superioara a versantului, viteza medie a scurgerii superficiale este mai mica decit in aval. Pe versantii concavi, vitezele sunt mai mari in partea superioara a versantului, iar pe versantii convecsi, vitezele sunt scazute in partea superioara.

Pierderile de sol sunt mai reduse pe versantul concav unde eroziunea este mai mica, decit pe versantul convex. Pierderile totale de apa au valori opuse celor de sol in raport de forma versantului. Pierderile de sol sunt dependente, deci, de precipitatii si panta.

Efectul lungimii versantului asupra eroziunii este mai mare la versantul drept decit la cel convex.

Intensitatea eroziunii pe versantii complecsi depinde de imbinarea sectoarelor simple; un versant complex se prezinta ca o succesiune de segmente de eroziune si de acumulare. La atingerea pantei de echilibru, prin formarea unei cuverturi de depozite participa, insa, si procesele gravitationale.

2. Agresivitatea pluviala.

S-a observat ca pentru formarea scurgerii pe versanti trebuie ca ploaia cazuta sa fie mai mare decit suma pierderilor, iar intensitatea sa depaseasca valoarea indicelui de infiltratie in sol. O ploaie torentiala sau o ploaie eroziva (eficace) se caracterizeaza printr-o cantitate mai mare de 0,4-0,5 mm/min. Intensitatea din timpul unei ploi poate fi maxima, eficace, optimala sau medie. Inaltimea cumulata a ploii este in functie de timp.

3. Expozitia versantului.

Ea influenteaza intensitatea eroziunii prin cantitatea de energie calorica, cu rol in diferentierea insusirilor fizico-mecanice ale solurilor.

Indicele de apreciere a eroziunii solului in functie de expozitie are valorile (Florina Grecu, 2006):

expozitia vestica – 1,00;

expozitia sudica – 0,93-0,95;

expozitia estica – 0,73-0,75;

expozitia nordica – 0,70;

Versantii cu expozitie sudica si vestica sunt mai expusi eroziunii decit cei cu expunere nordica si estica. In general, versantii nordici sunt mai protejati de catre vegetatia arborescenta, datorita temperaturilor mai scazute. In plus, pe versantii sudici, distrugerea agregatelor de sol este accelerata nu numai de insolatie, ci si de frecventa ciclurilor gelivale de inghet-dezghet. In plus, expozitia versantului trebuie corelata si cu tipul de sol si cu caracteristicile morfometrice si morfografice ale versantului. De exemplu, la acelasi tip de versant dupa forma (versant drept), cu aceeasi expozitie (vestica), valorile eroziunii sunt diferite pe solurile cernoziomice si brune de padure.

Referat: Raport privin starea factorilor de mediul in judetul Timisoara - pozitia geografica a Judetului Timis Referat: Africa

4. Vegetatia.

Vegetatia cultivata sau spontana, ierboasa sau lemnoasa, in functie de densitate, consistenta si durata protectiei influenteaza direct sau indirect intensitatea eroziunii. Dupa gradul de protectie, plantele cultivate se impart:

a    foarte bune protectoare – leguminoasele si gramineele furajere, perene: lucerna, trifoiul, sparceta etc., din al doilea an de folosinta;

a    bune protectoare – cereale paioase, leguminoase, graminee;

a    mijlociu protectoare – leguminoasele anuale: mazarea, fasolea, soia, bobul, nautul etc.;

a    slab protectoare – prasitoarele: cartoful, sfecla, porumbul, floarea-soarelui si vita de vie.

Vegetatia lemnoasa (padurea) are acelasi rol de protector a terenurilor prin sistemul radicular, dar si prin particularitatile sistemului foliaceu, prin structura padurii, prin cantitatea litierei. Un rol important il are in retinerea apei din precipitatii prin densitatea si dimensiunea frunzelor. Molidisurile pure retin circa 37% din cantitatea anuala de precipitatii, stejaretele – 22%, pinetele – 13-15%, mestecanisurile – doar 9%.

5. Proprietatile fizico-chimice si biologice ale solului.

Solurile care afecteaza permeabilitatea, precum si solurile care rezista la dispersie prin impactul picaturii de ploaie prezinta proprietati ce influenteaza eroziunea.

Solurile rezistente la eroziune sunt solurile care au un continut ridicat de substante organice, de carbonat de calciu, de argila, solurile cu o buna permeabilitate si o afinare mijlocie. Determinante pentru intensitatea eroziunii sunt procentul de argila si nisip foarte fin, procentul de nisip cu diametrul particulelor mai mare de 0,1 mm, continutul de materie organica in straturile de dezvoltare a plantelor, structura si permeabilitatea, pH-ul. Solurile cu un continut ridicat de praf si sarace in argila si materie organica sunt slab rezistente la eroziune pentru ca au cantitate redusa de liant. Aceste caracteristici ale solului influenteaza valorile infiltratiei apei in sol.

Impactul asupra populatiei.

Spre deosebire de alte procese geomorfologice, pluviodenundarea si eroziunea in suprafata nu creeaza forme durabile de teren, efectul acestor procese se manifesta insa, in eroziunea solului, respectiv in reducerea potentialului productiv a terenurilor cu efecte semnificative de risc pentru populatie prin diminuarea productiei vegetale si animale. Din aceasta perspectiva ele sunt fenomene de risc.

Eroziunea prin curenti concentrati (eroziune torentiala).

Scurgerea peliculara, in anumite conditii de panta se concentreaza de cele mai multe ori in canale (santuri) de diferite dimensiuni care rezista in timp ca forma de relief; cele cu adincimi si lungimi foarte reduse pot fi desfiintate prin lucrari agrotehnice simple. Dupa dimensiuni si stadiu de evolutie aceste canale sunt: rigola, ogasul si ravena.

Intr-un stadiu incipient al eroziunii se formeaza rigola, care poate fi nivelata prin arat. Rigola face trecerea intre eroziunea peliculara si eroziunea in adincime. La ploi torentiale aceasta se adinceste trecind intr-un nou stadiu de evolutie – ogasul (cu adincimi de pina la 2-3 m). Ravena reprezinta un stadiu mai inaintat de evolutie a formei (adincimi de peste 2-3 m). Atit ogasul, cit si ravena pot fi simple (cu un singur canal) sau ramificate (cu doua sau mai multe canale). Ravena simpla este alcatuita din: virful ravenei (ripa de obirsie) – partea superioara; malurile ravenei, abrupte, cu procese intense de spalare si surpari; fundul ravenei, de cele mai multe ori in trepte, care tradeaza fie evolutia pas cu pas in amonte si in aval, fie roci cu duritate diferita.

Organismul (sistemul) torential.

Notiunea de torent vizeaza caracteristici geomorfologice si caracteristici hidrologice, ambele dind, de fapt, continut sistemului torential. Geomorfologic, torentul reprezinta forma de relief complexa, creata prin procese de eroziune in adincime, respectiv o vale ingusta in forma de V ascutit, cu versanti abrupti, vale ce primeste in partea superioara afluenti torentiali (vai torentiale) de diferite dimensiuni (rigole, ogase). Hidrologic, torentul este un curs natural de apa cu scurgere intermitenta (rareori cu scurgere tot timpul anului), cu bazin hidrografic redus (sute sau citeva mii de hectare), pante relativ accentuate ce favorizeaza cresterile rapide de debite si niveluri la ploi torentiale.

Organismul torential formeaza un sistem, in care cele trei actiuni – eroziune, transport, acumulare – se succed de la izvor spre gura de varsare pe sectiuni bine definite in cele trei mari subsisteme componente:

subsistemul bazinul de receptie este partea superioara a torentului;

subsistemul canalul de scurgere este un canal in care s-au concentrat apa si aluviunile erodate in subsistemul din amonte;

subsistemul conul de dejectie (de depunere sau agestru), reprezinta partea terminala a sistemului torential.

Geneza, dinamica si evolutia organismului torential sunt strins legate de cele ale formatiunilor elementare, putindu-se deosebi mai multe etape cu limite tranzitorii.