Alunecarile de teren - cauzele alunecarilor de teren

Definitie si seminificatie sociala

Notiunea de alunecare de teren defineste atit procesul de deplasare, miscarea propriu-zisa a rocilor sau depozitelor de versanti, cit si de forma de relifef rezultata. In sens restrins, strict, al notiunii, alunecarile de teren sunt procese gravitationale, in general, rapide (pot fi insa si lente) de modelare a terenurilor in panta, la care masele sau materialele care se deplaseaza sunt separate printr-un plan sau sisteme de plane de alunecare de partea stabila, neantrenata in miscare.

Alunecarile de teren fac parte din categoria proceselor de versant care schimba geomorfometria majora a versantului. Aceste modificari pot fi:

de amplasare, ce nu depaseste potentialul de modificare al versantului, materialele se deplaseaza pe versant dintr-un loc in altul, schimbindu-i morfografia; noua calitate a sistemului nu contribuie la dezechilibre majore. In plus, raporturile cu reteaua de riuri sunt indirecte, nu ajung in albia riurilor decit prin intermediul altor procese; dereglindu-se echilibrul si ordinea materialelor. Ele pot fi insa, usor reluate de eroziunea hidrica de pe versanti si transportate in albii.

~ de intensitate si dimensiuni ce transleaza praguri ce conduc la dezechilibrare si la modificari majore ale morfologiei versantului. In acest caz, alunecarile de teren intra in categoria hazardelor naturale, alaturi de inundatii, cutremure etc. producind daune activitatilor social-economice.

Alunecarile de teren sunt procese de versant extrem de complexe, relativ putin studiate ca astfel de sisteme, procese care reclama cercetari interdisciplinare de mare specializare. Atit pe plan mondial, cit si in tara exista o ampla literatura de specialitate ce vizeaza in general doua mari domenii: geomorfologia si ingineria. Daca geomorfologii (geografi sau geologi) pun accent pe forma de relief, incluzindu-se in mod necesar si fenomenele cauzate, precum si cele evolutive, inginerii studiaza alunecarile de teren in legatura directa cu efectele procesului asupra diferitelor activitati umane (constructii, utilizarea terenurilor etc.) si, in consecinta, alegerea masurilor optime de combatere. Alaturi de cele doua mari domenii, se impun cercetari pedologice, silvice, precum si masuratori si analize in teren, in laborator, utilizarea GIS. Studiul alunecarilor de teren are o deosebita importanta pentru dinamica versantilor atit sub aspect stiintific fundamental, cit mai ales sub aspect practic-aplicativ.

Notiunea de alunecare de teren este definita de: procese fizico-mecanice premergatoare alunecarii (procesele cauzale anteprag geomorfologic), procesul de alunecare propriu-zis si durata acestuia (translarea pragului), forma de relief (efectul translarii pragului).

In cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se defineste prin: ripa de desprindere, corpul alunecarii, fruntea alunecarii si suprafata de alunecare.

Ripa sau nisa (cornisa) de desprindere a alunecarii se afla in partea de la obirsia arealului alunecat, situata in amonte pe versant; micromorfologia ripei depinde de dinamica sa ulterioara, comportindu-se ca microversanti cu altitudini si pante variate; la alunecarile profunde, ripa poate atinge zeci de metri; formarea ripei se realizeaza atit deodata, pe toata lungimea, cit si punctual, miscarea propagindu-se pe suprafete din ce in ce mai mari, in plus, ea precede doar partial deplasarea masei de teren, cele doua elemente producindu-se aproape concomitent. In functie de crapaturile preexistente, de caracteristicile rocii si de evolutia ulterioara, ripa poate avea forma rectilinie, semicirculara, compusa.

Corpul alunecarii, suprafata de teren alunecata cu micromorfologie foarte variata, prezinta in general elemente morfometrice haotic dispuse; dupa elementele predominante de micromorfologie se definesc si tipuri de alunecari – in trepte, in brazde, movile, glimei, etc.; intre ondularile longitudinale se dispun microdenivelari negative cu exces de umiditate, uneori cu balti sau mici lacuri, datorita stratului de roca impermeabila din patul alunecarii.

Fruntea alunecarii (frontul) este partea terminala situata in aval pe versant, la diferite altitudini relative.

Piciorul alunecarii „reprezinta intersectia, din aval, dintre suprafata de alunecare si suprafata morfologica initiala, neafectata de alunecare” (Florea, 1979).

Suprafata de alunecare sau patul alunecarii se observa in sectiune longitudinala, fiind de dimensiuni aproximativ egale cu ale corpului alunecarii; in lungul ei se produce deplasarea masei de teren, fiind in general bine delimitata. Sunt situatii cind patul de alunecare este dat de un pachet de roci de diferite grosimi, cu caracteristici fizico-mecanice ce favorizeaza deplasarea materialelor. In concluzie, ca si ripa de desprindere, suprafata de alunecare trebuie analizata de la caz la caz, in conditiile concrete ale terenului.

Referat: Raport privin starea factorilor de mediul in judetul Timisoara - pozitia geografica a Judetului Timis Referat: Africa

Cauzele alunecarilor de teren

Alunecarile de teren sunt procese geodinamice, de deplasare lenta sau rapida a unei parti din versant si care au loc in tendinta restabilirii echilibrului natural al versantului.

Totalitatea fenomenelor ce au loc inaintea translarii pragului de alunecare si care reprezinta elementele cauzale ale sistemului de alunecare, obisnuit se impart in:

potentiale,

pregatitoare,

declansatoare

sau

naturale,

antropice

Trebuie de spus insa ca intre factorii pregatitori si cei declansatori nu exista o delimitare decit de intensitate a actiunii, primii se constituie in factori de declansare in momentul acumularilor cantitative. Precipitatiile atmosferice, prin actiunea indelungata se inscriu in categoria factorilor pregatitori. Caracterul torential, dupa perioadele de uscaciune, poate declansa alunecari de mari proportii.

Factorii potentiali sunt grupati in: caracteristici ale substratului geologic; relieful – panta versantului, stadiul evolutiei (dinamica de ansamblu) acestuia; umiditatea.

Modificarea proprietatilor fizico-mecanice ale rocilor in timp geologic sau chiar in timp mai scurt, prin alterare, conduce la modificarea starii de stabilitate. Dintre aceste proprietati, coeziunea, greutatea volumetrica si unghiul de frecare interna prezinta importanta deosebita. Sub actiunea apei din pori se reduce rezistenta la forfecare a rocilor si implicit cresc fortele de alunecare. Reducerea rezistentei la forfecare se datoreaza cresterii umiditatii in jurul suprafetei de alunecare.

In concluzie, rocile poroase, putin coezive, bogate in coloizi si care au in interiorul lor o serie de crapaturi ce favorizeaza patrunderea apei, sunt cele mai favorabile alunecarilor. Din aceasta categorie fac parte argilele si marnele. Alternanta acestor roci cu altele determina, de asemenea, un potential ridicat pentru alunecari.

Relieful, prin declivitatea sa, este o cauza potentiala foarte importanta, deplasarea materialelor pe versant fiind determinata de valoarea unghiului de panta, in strinsa corelare cu alti factori, in special antropici (greutatea constructiilor, excavarea bazei versantlui, defrisari).

Dintre factorii determinanti, declansatori, cei mai activi sunt cei legati de actiunea apei sub diverse forme. Precipitatiile atmosferice, prin actiunea lor indelungata, se inscriu in categoria factorilor pregatitori. Caracterul torential, dupa perioade de uscaciune, conduce la declansarea unor alunecari de teren.

Eroziunea apelor curgatoare exercitata asupra bazei versantului duce de asemenea la micsorarea fortelor de rezistenta prin subminarea punctelor de sprijin a taluzelor.

Cutremurele de mica magnitudine, dar cu frecventa mare, conduc la reducerea starii de rezistenta a versantilor prin aparitia fisurilor de diferite dimensiuni; cele de magnitudine mare pot declansa alunecari, prabusiri de dimensiuni apreciabile.

Exista o relatie directa intre aparitia si evolutia alunecarilor de teren.

Cauzele permanente si cele temporare reduc rezerva de stabilitate a versantului exprimata prin coeficientul de siguranta pina la pragul limita, cind starea de dezechilibru duce la declansarea procesului de alunecare de teren.

In concluzie, ramin ca importante pentru alunecarile de teren, ca de altfel pentru taote procesele de versant, cauzele datorate substratului geologic si caracteristicilor climatice, accelerate de interventia omului.

Impactul asupra populatiei.

Impactul alunecarilor de teren asupra societatii trebuie analizat atit prin urmarile directe, ce vizeaza in general declansarea si evolutia, cit si prin urmarile indirecte, legate de formele de relief create, forme a caror utilizare in agricultura este diminuata datorita degradarii terenurilor, riscul manifestindu-se in timp indelungat.

Dintre tipurile de alunecari, cele de adincime pot atinge dimensiuni si viteze apreciabile cu urmari imediate dezastruoase cind se produc in arealele locuite.

Cele mai favorabile roci pentru producerea alunecarilor sunt argilele senzitive care favorizeaza deplasarea chiar la pante foarte reduse. Aceste argile se gasesc in regiunile acoperite cu ghetari in Cuaternar. Astfel, se explica dezastrele frecvente produse in tarile nordice datorita alunecarilor de teren. Exemplele sunt numeroase. In 1966, o alunecare produsa in Norvegia a afectat 30 de localitati.