Reducerea diversitatii biocenozelor - reducerea diversitatii faunei

Inca de la aparitia lui, omul a actionat asupra vietuitoarelor care-l inconjurau. Primele victime, se pare ca au fost animalele care-i serveau ca hrana, urmate de vegetatia primitiva, care a cazut prada focului. Au fost eliminate astfel numeroase specii de erbivore mari si de carnivore. Treptat, actiunea distructiva s-a extins asupra padurilor primitive, care au fost transformate in pasuni sau terenuri agricole.

1. Distrugerea vegetatiei primitive

Distrugerea covorului vegetal primitiv a inceput inca din paleolitic, prin folosirea focului ca modalitate de vanatoare si a continuat, intr-un ritm alert, in neolitic odata cu inceputul practicarii agriculturii si cresterii animalelor, prin defrisari masive de padure si transformarea acestor zone in terenuri agricole sau pasune.

O cauza importanta in reducerea suprafetelor impadurite o constituie utilizarea lemnului ca materie prima si sursa de energie, desi randamentul energetic al lemnului nu depaseste 25%. In Europa, intre secolele al XVI-lea si al XIX-lea, s-au facut taieri masive de padure pentru producerea de carbune de lemn, utilizat la prelucrarea metalelor. De altfel si astazi, in tarile subdezvoltate, peste 50% din productia de lemn este folosita ca sursa energetica.

Consumul mondial de lemn s-a marit fara incetare. In ultimii 50 de ani consumul de lemn a crescut de peste 4 ori, de la 700 milioane/m³/an in 1952 la peste 3 miliarde/m³/an in 2000. Pe langa reducerea suprafetelor impadurite, datorita faptului ca ritmul taierilor depaseste ritmul de crestere al arborilor, se constata si o degradare calitativa a acestora, deoarece in unele zone, plantatiile naturale de specii autohtone valoroase au fost inlocuite cu specii repede crescatoare, precum pinul sau eucaliptul, aduse din alte regiuni biogeografice, dar care au o valoare economica mai redusa.

Dezvoltarea agriculturii a constituit, de asemenea, o cauza insemnata a reducerii suprafetelor de padure. Odata cu aparitia si dezvoltarea comunitatilor umane sedentare, padurile incep sa fie taiate sistematic pentru marirea suprafetelor agricole si pentru extinderea zonelor de pasunat. Regiunile cu cele mai vechi civilizatii precum China, India, bazinul mediteranean, Mexicul au cele mai reduse suprafete de padure. De exemplu, in China suprafetele de padure nu reprezinta acum decat 10% din suprafata tarii.

In Europa, un raport FAO din 1985, estima ca suprafata de padure (fara Rusia) reprezinta cca. 159 milioane de hectare, adica 33% din suprafata continentului. In realitate, mare parte din suprafetele impadurite se gasesc in Scandinavia si in Europa de Est, in timp ce in Europa Centrala si de Vest aceste suprafete sunt mult mai mici.

Incendierea repetata a padurilor mediteraneene pentru marirea suprafetelor agricole sau pentru transformarea acestora in zone de pasune a dus la aparitia unor ecosisteme degradate, populate cu arbusti din specii xerofile, care nu formeaza un covor compact, ci lasa locuri goale ce vor fi supuse unei intense eroziuni eoliene si hidrice.

Reducerea suprafetelor de padure mediteraneana a fost favorizata si de pasunatul intens al animalelor in padure, prin consumul puietilor tineri si impiedicarea regenerarii padurii. Actiunea conjugata a acestor factori a facut ca in aceste zone padurea actuala sa nu reprezinte decat 5% din padurile primitive. In acest fel, desertul s-a intins pe suprafete altadata impadurite in Magreb, in Orientul Apropiat, in Pandjab (India).

Padurile tropicale sunt cele mai afectate ecosisteme de actiunea directa a omului. La inceputul anilor ’80 FAO estima suprafata acestor paduri la 11,6 milioane km² dar viteza lor de disparitie era evaluata la 157.000 km²/an. In acest ritm, pana in anul 2057 intreaga padure tropicala ar dispare de pe Terra.

In Africa, numai 17% din suprafata continentului este acoperita cu paduri desi acum 1000 de ani padurea ocupa peste 60%. In Africa de Est, extinderea plantatiilor de ceai, cafea, ananas si alte plante care pot fi exportate, s-a facut in exclusivitate prin taierea padurilor tropicale vechi, care nu mai reprezinta astazi decat cel mult 2% din teritoriul Kenyei si Tanzaniei. Se apreciaza ca din padurea tropicala africana initiala nu mai exista astazi decat cel mult 40%.

Marea padure amazoniana este si ea amenintata grav. Coloniile de agricultori instalate aici au inceput defrisarea unor suprafete intinse si transformarea lor in ferme agricole sau de crestere a animalelor. Numai in 10 ani (1966-1975) au fost astfel defrisate 12 milioane de hectare de padure. Datorita unor particularitati pedologice, solul zonelor despadurite este supus unei eroziuni puternice, este rapid deteriorat, invadat cu ierburi care nu sunt consumate de vite, incat in cel mult 10 ani aceste parcele sunt inutilizabile si se reia defrisarea altor suprafete de padure.

Interventia directa a omului in mediul natural se manifesta intotdeauna printr-o simplificare a ecosistemelor si aparitia unei succesiuni de comunitati a caror biomasa si diversitate este din ce in ce mai redusa, fenomen denumit serie regresiva (de exemplu succesiunea padure – stepa - ogor).

2. Reducerea diversitatii faunei

Reducerea diversitatii faunei terestre si acvatice s-a produs de-a lungul timpului prin trei procese majore:

vanatoarea excesiva pana la exterminarea anumitor specii;

modificarea profunda sau disparitia biotopilor la care erau adaptate anumite specii;

modificarea concurentei intraspecifice in ecosisteme prin introducerea de specii noi.

Dupa World Wildlife Foundation (1988) cele mai grave actiuni umane care au dus la disparitia speciilor sunt vanatoarea (38%), alterarea habitatelor (30%) si introducerea de specii straine in ecosistemele naturale (tabelul 2.3.)

Analiza: Rezervatia biosferei Delta Dunarii - istoric, configuratie geografica, relieful Eseu: Atmosfera

Tabelul 2.3. Contributia unor actiuni umane la extinctia vietii salbatice

(dupa World Wildlife Found., 1988)

Vanatoarea a constituit si constituie principalul factor de distrugere a speciilor de animale terestre, proces inceput inca din pleistocen, fapt ce a avut ca urmare disparitia marilor mamifere. Cu exceptia carnivorelor mari, vanate datorita pericolului potential ce il reprezentau pentru om, celelalte specii au disparut ca urmare a vanatorii in masa in scopuri economice.

Numeroase specii de pasari si mamifere au fost masacrate incepand din secolul al XIX-lea, ca urmare a descoperirii armelor de foc si a folosirii otravurilor, ca modalitati de vanatoare. In acest mod, in America de Nord au fost aproape exterminate in aceasta perioada doua specii, care la inceputul secolului al XIX-lea numarau zeci de milioane de exemplare: cocosul de preerie (Tympanychus cupido) si porumbelul migrator (Ectopistes migratorius). Ultimul exemplar de cocos de preerie a disparut in 1932, iar ultimul porumbel migrator in 1914.

La inceputul secolului al XIX-lea, in America de Nord, existau aproximativ 60-100 milioane de exemplare de bizoni iar la sfarsitul secolului numai 541 de exemplare. Protejarea acestei specii prin lege, inca din 1894, a facut ca astazi efectivele de bizoni sa se ridice la 30.000 de exemplare, existente in parcuri si rezervatii.

Comertul cu blanuri si piei constituie cauza principala a reducerii numarului de feline. Au fost vanate fara crutare mii de exemplare de pantere, gheparzi, tigri, jaguari, etc. Tot pentru piei au fost vanati si cangurii. In Australia, au fost perioade cand au fost vanate circa 2 milioane de exemplare pe an.

Comertul cu fildesi este cauza unui adevarat masacru la care sunt  supusi elefantii africani (Loxodonta africana). Daca in 1979 in Africa existau aproape 1,4 milioane de elefanti in numai 7 ani numarul lor a scazut la 760.000 de exemplare.

Numeroase specii de egrete, papagali, colibri, pasarile paradisului au fost vanate acerb pentru penele lor ornamentale. Alte specii de pasari si mamifere sunt capturate si vandute ca animale de voliere sau pentru gradini zoologice private.

Recoltarea oualor de pasari marine de catre colectionari sau pentru prepararea unor mancaruri sofisticate reprezinta o alta modalitate de scadere a efectivelor si de punere in pericol de disparitie a unor specii.

Micsorarea numarului de rinoceri asiatici este pusa in legatura cu utilizarea cornului ca produs afrodisiac sau in medicina traditionala din unele tari asiatice. In acest fel, efectivele mondiale de rinoceri negri au scazut de la 65.000 la inceputul anilor ’60 la numai 4.000 in 1985. La rinocerul alb efectivele sunt si mai reduse, cca. 500 de exemplare in Parcul National Garamba din Zair.

O alta cauza a scaderii numarului de animale salbatice o reprezinta practicarea vanatorii ca “sport”. Aceasta a dus la scaderea alarmanta a efectivelor de bizoni, ursi grizli si cocori americani in America de Nord, feline si ungulate in Asia si a altor specii de animale rare in Europa.

Multe specii de animale marine au disparut tot ca urmare a vanarii lor in masa. Primele victime au fost mamiferele marine: sirene, foci, cetacee. Sirena lui Steller (Hydromamalis stelleri), descoperita in anul 1712 in Marea Okhotsk, a fost exterminata in intregime in numai 25 de ani. Datorita vanatorii excesive a disparut complet foca calugar (Monachus tropicalis) din Caraibe, iar efectivul de foci din Mediterana (Monachus monachus) era estimat in 1987 la numai 350 de exemplare.

La inceputul secolului al XX-lea numarul de balene albastre (Baleinoptera musculus) din Oceanul Inghetat de Nord depasea 200.000 de exemplare. Vanatoarea acestei specii s-a facut intr-un ritm care a depasit cu mult capacitatea reproductiva a speciei. Numai in 1930 au fost vanate 29.400 de exemplare. Numarul lor s-a redus atat de mult incat din 1964 s-a interzis prin legi internationale vanatoarea acestei specii.

Vanatoarea cetaceelor a continuat insa cu alte specii de balene (Baleinoptera physalus, Baleinoptera borealis, Megaptera noveangliae) si casaloti. Scaderea numarului de balene a dus la o crestere puternica a cantitatii de krill din marile nordice, crustacee ce reprezentau cea mai mare parte de hrana pentru aceste mamifere acvatice.

Cresterea necesarului mondial de hrana a dus la dezvoltarea flotelor de pescuit si la marirea continua a cantitatii de peste capturat. In decurs de numai 37 de ani, cantitatea de peste capturat a crescut de peste 4 ori: de la 20 milioane tone in 1948 la peste 85 milioane de tone pe an in 1985.

Exploatarea rationala a pestelui din mediul marin implica pastrarea unui echilibru intre captura anuala si efectivele de reproducatori, in asa fel incat sa existe posibilitatea refacerii stocurilor naturale de peste. Supraexploatarea rezervelor de peste oceanic ameninta multe specii valoroase de pesti, precum sardina de Pacific (Sardinops coerulea), anchois-ul peruan (Engraulis ringens), anchois de California (Engraulis mordax), etc.