Industria energetica si poluarea nucleara

Industria energetica nucleara reprezinta o alta sursa de poluare radioactiva a mediului prin tehnologia utilizata in producerea de energie si prin pericolul aparitiei unor accidente in timpul exploatarii reactoarelor.

Primul reactor nuclear a fost construit la Obninskaia in fosta URSS in 1954. In 1960 numarul reactoarelor era de 16, amplasate in URSS, SUA, Marea Britanie si Franta. In anul 1975 numarul reactoarelor a crescut la 177, iar in anul 1996 numarul lor depasea 500.

Producerea energiei nucleare se bazeaza pe folosirea unor minereuri radioactive prezente in scoarta terestra. Cei mai utilizati izotopi radioactivi folositi pentru producerea de energie nucleara sunt uraniu 235, uraniu 233 si plutoniu 239.

Primele zacaminte de uraniu au fost puse in exploatare in Cehia, in anul 1854. La nivel mondial, cele mai mari rezerve de minereuri radioactive sunt detinute de CSI, China, India, Pakistan, Japonia. In Europa, detin zacaminte de uraniu Franta, Germania, Danemarca, Portugalia, Spania, Iugoslavia, Croatia, Cehia, Italia si Romania. In tara noastra se gasesc zacaminte de uraniu in Banat la Ciudanovita, in Bihor la Stei, in nordul Moldovei la Crucea, in Muntii Apuseni la Groapa Matildei, la Ruschita – Vf. Boul, in Muntii Orastiei si in Carpatii Orientali.

Productia mondiala de combustibili nucleari a crescut continuu in ultimii 30 de ani, de la 12.200 tone in 1970, la peste 80.000 tone in 1996. Principalii producatori de combustibil nuclear, anuntati statistic la Agentia Internationala pentru Energie Atomica, sunt: CSI, SUA, Canada, China, Africa de Sud, Franta, Namibia, Cehia, Romania si Iugoslavia.

Tehnologiile din industria nucleara comporta o serie de etape, care pot constitui un risc potential de contaminare a mediului. Acest lucru poate apare in fazele de extractie a materialului radioactiv din mine, in timpul imbogatirii uraniului in uzinele de separatie izotopica, in timpul prepararii “elementelor combustibile” si ale montarii lor in reactor, precum si in timpul extragerii miezului reactorului dupa functionare si a retratarii lui in instalatii speciale.

Depozitarea deseurilor radioactive rezultate in timpul functionarii reactoarelor este departe de a fi realizata in conditii de maxima siguranta, datorita cantitatilor mari rezultate, dozelor mari de substante radioactive continute si perioadelor foarte mari de dezactivare (640 de ani pentru Cs¹³⁷, 490.000 de ani pentru Plutoniu²³⁹). Depozitarea acestor deseuri se face in conditii nesigure, fie in containere speciale plasate in fundul gropilor oceanice, fie in mine de sare care nu sunt in contact cu panze acvifere si au o anumita putere de autocolmatere care impiedica pierderile de etanseitate ale recipientilor.

Pericolul unor accidente in functionarea reactoarelor nucleare este una din cauzele pentru care multe organizatii ecologiste militeaza pentru limitarea utilizarii energiei nucleare. O comisie americana de control a securitatii nucleare publica in 1975 un raport in care estima ca, la cele 100 de reactoare nucleare existente atunci in serviciu, posibilitatea unui accident major ar fi o data la 100 de ani, dar cu consecinte impresionante. Dupa o luna de la explozia unui reactor de 1000 Mw, cu eliberarea intregii radioactivitati continute, radioactivitatea din mediu ar fi superioara celei rezultate din explozia unei bombe cu hidrogen de o megatona. Aceasta catastrofa ar provoca moartea imediata a peste 3.000 de persoane, ranirea a peste 45.000 de oameni si contaminarea a 7.300 km² de teren in jurul reactorului.

Ciclul oxigenului in natura nu este perturbat direct de om prin procesul de poluare a atmosferei. Exista un echilibru riguros intre oxigenul produs de autotrofe prin fotosinteza si oxigenul consumat de vietuitoare prin respiratie sau pentru descompunerea substantelor organice. De fapt, se produce mai mult oxigen decat se consuma. Excesul de oxigen este consumat pentru oxidarea CO la CO₂ sau pentru oxidarea compusilor de fier si sulf in diferite procese biochimice.

Temerea ca arderea accelerata a combustibililor fosili ar provoca reducerea semnificativa a concentratiei oxigenului atmosferic a fost infirmata. S-a calculat ca arderea in totalitate a rezervelor de gaze naturale, carbune si petrol, tehnic recuperabile la ora actuala, nu ar determina decat o scadere nesemnificativa a concentratiei oxigenului atmosferic de la 20,95% la 20,80%.

Si in mediul acvatic cantitatile de oxigen sunt suficiente hidrobiontilor. Daca omul ar arunca in Oceanul Planetar intreaga biomasa produsa anual de toate organismele autotrofe din biosfera, ar trebui cel putin 50 de ani sa fie consumat tot oxigenul din apele marine.

Primul accident nuclear a avut loc in 1979 in SUA, la reactorul da la Three Mile Island de langa Harrisburg, care s-a produs dintr-o eroare umana si s-a soldat cu eliberarea de izotopi radioactivi in containerul ermetic al reactorului si cu moartea unui operator care a venit in contact cu acesti izotopi.

Al doilea accident major in exploatarea unui reactor a avut loc la Cernobal, la 25 aprilie 1986. La acest reactor de 1.000 Mw, datorita unei erori umane, s-a produs o dezagregare a elementelor combustibile urmata de explozia vaporilor, care a dislocat invelisul reactorului. A fost eliberata in mediu cca. 3,5% din cantitatea totala de radioactivitate a reactorului, au murit imediat 31 de persoane, au fost grav iradiate 240 de persoane si au fost contaminate de caderile radioactive peste 3.000 km² de padure, pasune si terenuri agricole, ce au devenit inutilizabile pentru un timp nedefinit. Se pare ca numarul persoanelor care au avut de suferit in urma acestui accident a depasit 25.0000, moartea lor survenind in timp.

Dupa accidentul de la Cernobal, in zonele afectate de norul radioctiv, a crescut numarul copiilor nascuti cu diferite handicapuri, a scazut rezistenta la imbolnaviri, a crescut incidenta bolilor cardiovasculare si a cancerelor.

La nivel global, se apreciaza ca in urmatorii 50 de ani numarul cazurilor mortale de cancer va depasi 630 de milioane, una din cauzele majore ale imbolnavirilor fiind iradierea sub diferite forme (S.Duma, 2000).