1. 1972 – Paris – initiativa UNESCO – Conventia privind patrimoniul mondial natural si cultural al umanitatii, ratificata de Rom. prin Decretul 187 / 1990. In spiritul acestei conventii, sunt considerate ca facand parte din patrimoniul natural al umanitatii urmatoarele bunuri :

a)      monumentele naturale constituite de formatiuni fizice si biologice care au o valoare universala exceptionala dpdv estetic sau stiintific

b)      formatiunile geologice si fiziografice care constituie habitatele unor specii de animale si plante amenintate cu disparitia, cu o valoare universala exceptionala sub aspect stiintific sau dpdv al conservarii

c)      siturile naturale cu zonele naturale strict delimitate cu valoare universala exceptionala sub aspect stiintific, estetic sau al conservarii

Fiecare stat parte la Conventie alcatuieste o lista cu asemenea bunuri, de valoare universala exceptionala, si transmite inventarul lor Comisiei Patrimoniului Mondial Natural si Cultural. Pe baza inventarelor primite, Comisia alcatuieste lista bunurilor din patrimoniul mondial, bunuri care se bucura de o protectie exceptionala, sprijinita de masuri financiare, tehnice si stiintifice acordate de UNESCO, fara sa fie incalcate drepturile suverane ale statelor asupra acestor bunuri.

Comisia alcatuieste si o a doua lista, a bunurilor naturale aflate in pericol, bunuri care sunt cuprinse in prima lista.

2. 1940 – Washington – Conventia privind protectia naturii si prezervarea vietii salbatice in emisfera vestica. Conventia e consacrata in principal infiintarii de noi parcuri nationale, in care scop 20 de state americane semnatare s-au angajat sa exploreze posibilitatile existente in teritoriul lor pt. crearea de noi parcuri nationale si sa interzica exploatarea in scopuri comerciale a resurselor lor.

3. 1968 – Alger – Conventia africana asupra conservarii naturii si a resurselor naturale. Obiectul principal al Conventiei e adoptarea de masuri pt. protejarea florei si a faunei, prin extinderea suprafetelor impadurite. Conventia stabileste 2 principii de conservare :

a)      protejarea nu numai a exemplarelor din speciile amenintate, ci si a locurilor unde acestea vietuiesc

b)      conscararea raspunderii statului al carui teritoriu adaposteste o specie rara

4. 1976 – Apia – Conventia asupra protectiei naturii in Pacificul de Sud, care subliniaza importanta resurselor naturale esentiale dpdv alimentar, stiintific, educational si estetic si cuprinde masuri specifice de protectie.

5. 1982 – Bruxelles – Conventia privind conservarea naturii si a protejarii peisajelor. Conventia da noi definitii mediului natural si peisajului si stabileste o procedura speciala pt. tragerea la raspundere a statelor in cazul in care nu adopta masuri speciale de protejare a naturii

6. 1983 – Geneva – Acordul international asupra conservarii padurilor tropicale. la incheierea acestui document s-a avut in vedere rolul deosebit de important al acestor paduri in mentinerea echilibrului ecologic mondial, precum si in stoparea fenomenului de sera.

7. 1985 – Kuala Lumpur – Conventia asupra conservarii naturii si a resurselor naturale, care se refera la 2 categorii de zone protejate : parcurile nationale si rezervatiile. Cu privire la acestea din urma se fac referiri la rezervatiile stiintifice si peisagiste.

8. 2002 – Florenta – Conventia europeana asupra peisajului – ratificata de Rom. prin L 451 / 2002. Conventia defineste peisajul ca fiind o parte din teritoriu, perceput ca atare de populatie, al carui caracter este rezultatul actiunii si interactiunii factorilor naturali si umani. Obiectivele Conventiei sunt promovarea protectiei peisajului, managementul, amenajarea acestuia, dezvoltarea cooperarii europene in domeniu. Fiecare stat parte se obliga :

a)      sa recunoasca juridic peisajul ca o componenta esentiala a cadrului natural de viata a populatiei si ca expresie a diversitatii patrimoniului natural.

b)      sa stabileasca si sa implementeze politicile peisajului in adoptarea masurilor specifice cu caracter sectorial la nivelul intregii economii.

CONSERVAREA VIETII IN ANTARCTICA

Incepand cu anii ’60, dar mai ales ’80, statele si-au sat seama de importanta bogatiilor Antarcticii si de necesitatea incheierii unor acorduri pt. protejarea resurselor acesteia.

1. 1959, la Washington, s-a semnat Tratatul cu privire la Antarctica, care I-a conferit statutul de teritoriu denuclearizat, demilitarizat si neutru. Sub aspectul conservarii si al protectiei resurselor din Antarctica, exista 2 prevederi importante:

a)      interzicerea tuturor exploziilor atomice si a depozitarii deseurilor radioactive in Antarctica

b)      organizarea de reuniuni la intervale scurte de timp pt. formularea unor recomandari pt. guvernele statelor lumii legate de explorarea si exploatarea bogatiilor Antarcticii.

O buna parte din teritoriul Antarcticii a fost declarata zona speciala de protectie.

Acestei Conventii i s-a adus un protocol in 1991, la Madrid (ratif. Rom prin L 553 / 2002). Protocolul declara Antarctica rezervatie naturala destinata pacii si stiintei. Ca urmare, ea a fost trecuta pe lista patrimoniului comun al umanitatii, explorarea si exploatarea bogatiilor sale putandu-se face de orice stat, in conditii de egalitate cu celelalte state.

Analiza: Relieful carpatilor romanesti - etajul muntilor inalti Eseu: Marile Descoperiri Geografice

2. 1964 – Bruxelles – s-a adoptat documentul intitulat « Masuri pt. conservarea florei si faunei in Antarctica », care privesc zonele speciale de conservare in care uciderea, vanarea, capturarea sau molestarea oricaror animale sau pasari sunt prohibite.

3. 1972 – Londra – Conventia privind conservarea focilor din Antarctica, prin care s-a interzis capturarea si uciderea speciilor de foca, inclusiv de catre nationali si de vasele care navigheaza sub pavilionul acestora.

4. 1980 – Canberra – Conventia asupra prezervarii resurselor naturale vii ale Antarcticii. Aduce ca element nou faptul ca prin resurse naturale vii se inteleg nu numai speciile luate individual, ci in totalitate un ecosistem terestru sau marin, a.i. vanatoarea si activitatile care o insotesc sa previna scaderea populatiilor sub nivelul necesar mentinerii echilibrului ecologic si sa se protejeze in mod deosebit speciile vulnerabile.

5. 1988 – Londra – Tratatul asupra regimului activitatilor desfasurate in Antarctica, care priveste in primul rand activitatile de exploatare a resurselor minerale ale Antarcticii, dar in al doilea rand si protectia resurselor vegetale si animale. Si acest document prevede raspunderea statelor pt. prejudiciile aduse Antarcticii ca urmare a exploatarii resurselor, a.i. raportul dintre activitatile de exploatare si resursele existente se diminueaza considerabil.

POPULATIA SI MEDIUL INCONJURATOR

Termenul de « populatie » se utilizeaza pt. a desemna un ansamblu de indivizi care apartin unei anumite specii si care ocupa un teritoriu determinat.

Ecosistemul uman (populatia umana) reprezinta o entitate cu propriile sale relatii si care cuprinde la nivel national 2 sisteme aflate in interactiune :

sistemul populatiei umane propriu-zis

sistemul fizic

Ambele formeaza, in inteles restrans, diferitele ecosisteme umane (sat, oras, metropola), iar atunci cand interactioneaza cu mediul social, ne conduc in inteles larg la un socioecosistem (tara).

Sub aspect teoretic, populatia e caracterizata de mai multi factori, dintre care :

a)      repartitia spatiala a indivizilor

b)      sistemul de crestere si descrestere

c)      piramida varstelor

d)      raportul dintre sexe

e)      bunastarea si sanatatea

f)       educatia si instructia

g)      cooperarea regionala si internationala

Dpdv juridic, populatia este un subiect de drept de o importanta deosebita.

Doua fenomene caracterizeaza in mod deosebit populatia incepand din a doua jumatate a secolului trecut :

a)      sistemul de crestere

b)      sistemul de migratie

Un indicator deosebit de important in ceea ce priveste populatia este starea de sanatate. In Romania, sistemul de sanatate a populatiei (L 95 / 2006 privind reforma in sistemul de sanatate) se asigura prin : unitati specializate de stat, medicul de familie si cabinete particulare. Medicul de familie e integrat in cadrul sistemului public de asigurari de sanatate, dar are un regim distinct.

CALITATEA VIETII SI FACTORII CARE O INFLUENTEAZA

Jouvenal a definit calitatea vietii ca totalitatea posibilitatilor oferite individului de societate in scopul de a-si amenaja existenta, de a dispune de produsele ei si de a-i folosi serviciile pt. organizarea existentei individuale in raport cu trebuintele, cerintele si dorintele proprii. Acest concept e strans legat de conceptul de civilizatie, de cresterea economica, de nivelul tehnic si de dezvoltarea industrial-urbana.

La realizarea calitatii vietii contribuie printre altele urmatoarele conditii :

calitatea mediului natural

calitatea mediului social

calitatea mediului international

Pt. protectia juridica a calitatii vietii trebuie luate in considerare nevoile umane, sistemul drepturilor fundamentale ale omului si pastrarea traditiilor fiecarui popor. Pe plan international, calitatea vietii implica realizarea valorilor fundamentale, respectiv dreptul la pace, la dezvoltare, la comunicare si educatie si la patrimoniul comun.

Calitatea vietii e un concept care poate fi cuantificat, putand fi apreciata evolutiv si comparativ cu ajutorul unor indicatori, dintre care cei specifici mediului si educatiei au un rol de prim ordin.

POPULATIA SI MEDIUL IN REGLEMENTARILE INTERNATIONALE

Incepand cu 1973, Consiliul de Administratie din cadrul Programului Natiunilor Unite pt. Mediu a dezbatut o serie de probleme cu privire la pericolele care ameninta sanatatea si bunastarea oamenilor si a stabilit o lista de actiuni care vizeaza in primul rand lupta impotriva poluarii mediului.

In 1974, a avut loc la Bucuresti a 14-a Conferinta ONU asupra populatiei. La aceasta conferinta s-au discutat probleme privind conservarea naturii si mediului in ansamblu, in conditiile dezvoltarii civilizatiei industriale moderne.

In 1976, in cadrul Conferintei de la Vancouver, s-au discutat probleme referitoare la habitat si la asezarile umane.

In 1987, la Tokyo, Adunarea Generala ONU a adoptat in final Declaratia de la Tokyo, in care sunt structurate in 8 etape solutii viabile pt. asigurarea unui viitor omenirii. Etapele sunt :

revigorarea dezvoltarii economice

schimbarea calitatii acestei dezvoltari care trebuie sa fie sustinuta, echitabila si sigura

conservarea si utilizarea rationala a bazelor de resurse

asigurarea unui nivel de crestere a populatiei care sa permita viabilitatea planetei

reorientarea tehnologiilor

integrarea problemelor de mediu in problemele economice atunci cand se iau decizii

restructurarea relatiilor economice internationale

imbunatatirea cooperarii internationale

O contributie deosebita in reglementarea unor aspecte ale raportului populatie – mediu o aduc organizatiile specializate ONU, indeosebi UNESCO, FAO, OMS.

In majoritatea statelor au fost adoptate programe speciale la nivel national privind populatia si mediul sau corelatia populatie – mediu – sanatate.

DREPTUL FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SANATOS

Instrumentele juridice cu caracter universal care proclama drepturile fundamentale ale omului sunt : Carta ONU (San Francisco, 26 iunie 1945) si Declaratia Universala a Drepturilor Omului (AG ONU, 10 decembrie 1948).

Aceste instrumente universale vizeaza 4 categorii de drepturi fundamentale ale omului :

drepturi economice si sociale

drepturi culturale

drepturi civile

drepturi politice

Pe langa acestea, exista instrumente juridice care fie se refera la anumite drepturi fundamentale, fie privesc anumite categorii de persoane.

Dreptul international umanitar aplicabil in caz de conflict armat si incorporat si el intr-o serie de instrumente juridice internationale prevede de asemenea o serie de drepturi fundamentale aplicabile in caz de conflict armat.

Analizand aceste documente se observa ca in timp ce Declaratia Universala a Drepturilor Omului aseaza individul ca entitate centrala intr-o varietate de raporturi juridice si sociale, Actul Final al Conferintei de la Teheran din 1968 aseaza ca entitate centrala grupul de indivizi, considerat victima a negarii masive a drepturilor omului.

Dezbaterile care au avut loc in cadrul ONU dupa aceasta Conferinta au condus treptat la formarea conceptului de drepturi ale popoarelor, concept care si-a gasit pt. prima data consacrarea juridica in Carta africana a drepturilor omului si ale popoarelor, adoptata in 1983 (Alger).

Drepturile omului cuprind drepturi civile, politice, sociale, economice si culturale. In sfera drepturilor popoarelor, numite si drepturi de solidaritate (drepturi din generatia a III-a), sunt incluse dreptul la pace, dreptul la dezvoltarea economica si sociala, dreptul la comunicare, dreptul la un mediu de viata satisfacator.