Protejarea habitatelor unor comunitati biologice sanatoase este cel mai eficient mod de a conserva per ansamblu diversitatea biologica. Sunt recunoscute patru modalitati de prezervare a comunitatilor biologice:

crearea de arii protejate;

managementul acestor zone;

implementarea de masuri de conservare in afara ariilor protejate;

restaurarea comunitatilor biologice din habitatele degradate

In functie de gradul de interventie a omului in habitatele naturale, acestea pot fi:

puternic afectate de activitatile umane, cum sunt terenurile agricole, lacurile artificiale si zonele industriale;

moderat afectate, precum padurile tropicale exploatate selectiv si majoritatea marilor si oceanelor supuse unui pescuit intensiv;

neafectate de activitatile umane, precum fundul oceanului si unele zone izolate ale padurii tropicale umede.

Protectia ecosistemelor unice, nemodificate de om sau a celor amenintate de activitati antropice se poate realiza prin amenajarea de arii si zone protejate. Se impune ca in fiecare tara sa fie conservate cel putin cate un esantion din fiecare ecosistem major. Au prioritate ecosistemele unice, cele nemodificate sau putin modificate de om, zonele de pasaj si cele de reproducere a pasarilor migratoare.

Atunci cand este creata o arie protejata, de obicei, trebuie ajuns la un compromis intre protejarea diversitatii biologice, functionarea ecosistemelor si satisfacerea nevoilor de resurse imediate si pe termen lung ale comunitatilor umane locale si a guvernelor nationale.

Cele mai obisnuite modalitati de constituire a ariilor protejate sunt:

prin actiuni guvernamentale, cand la nivel national, regional sau local sunt desemnate anumite zone ce vor functiona ca arii protejate;

prin cumparare de terenuri de catre persoane private sau organizatii implicate in activitati de conservare a mediului.

1. Principalele categorii de zone protejate

Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii a stabilit la nivel global sase categorii de zone protejate (IUCN, 1994; Reagan, 1999) :

I. Rezervatii naturale integrale (stricte) si zone salbatice sunt ecosisteme care prezinta o mare importanta stiintifica nationala si internationala. Ele cuprind habitate fragile pe care traiesc specii amenintate. Dimensiunile lor trebuie sa asigure suprafata minima necesara conservarii speciilor sau ecosistemului dat. In aceste zone sunt interzise orice activitati antropice perturbatoare, turismul si accesul publicului in general, in scopul asigurarii functionarii proceselor ecologice fundamentale.

II. Parcuri nationale - sunt teritorii relativ intinse, constituite din unul sau mai multe ecosisteme alaturate, nemodificate sau foarte putin afectate de activitatile umane, a caror comunitati de vietuitoare, habitate sau situri geomorfologice prezinta un interes stiintific educativ si recreativ exceptional sau in care exista peisaje naturale de o mare valoare estetica.

Autoritatile trebuie sa ia toate masurile pentru a impiedica degradarea acestor zone prin activitati umane. Vizitarea acestor locuri in scopuri recreative, educative sau culturale se face numai cu autorizatie speciala. In parcurile nationale se interzice cu desavarsire exploatarea resurselor naturale prin activitati agricole, silvice, pastorale, vanatoare, pescuit sau activitati comerciale si industriale. Este permisa amenajarea, in zonele limitrofe parcurilor nationale a unor adaposturi pentru turisti, precum si intretinerea drumurilor deja existente.

III. Monumente ale naturii – sunt zone care cuprind unul sau mai multe elemente particulare, de importanta nationala sau internationala, a caror protectie este justificata prin caracterul lor rar sau unic. De regula, aceste zone ocupa suprafete restranse, de cativa zeci de ari sau hectare, in functie de caracterul monumentului. Ele sunt vizitate de public, dar sunt ferite de orice perturbari artificiale.

IV. Arii de gestionare a habitatelor si speciilor – sunt suprafete terestre si/sau marine supuse unei interventii antropice active, create in scopul mentinerii habitatelor si pentru a crea conditii propice de dezvoltare unor specii;

V. Peisaje terestre si marine protejate – sunt zone ce au peisaje cu calitati estetice deosebite, pot fi rezultatul interventiei omului in natura sau sunt zone naturale in care omul a facut amenajari pentru odihna si turism.

VI. Arii protejate pentru administrarea resurselor – sunt zone intinse, care contin predominant ecosisteme naturale nemodificate, realizate pentru protectia pe termen lung si mentinerea biodiversitatii, asigurand in acelasi timp dezvoltarea comunitatilor umane prin utilizarea traditionala si moderna a resurselor naturale.

Din categoriile de arii protejate stabilite de IUCN, primele cinci pot fi considerate arii protejate tipice, in care habitatele sunt administrate in special pentru conservarea diversitatii biologice. In sens restrans, doar primele trei categorii pot fi considerate arii strict protejate.

Pana in anul 1998, au fost declarate la nivel mondial circa 4.500 de arii strict protejate (categoriile I – III IUCN), insumand circa 500 milioane de hectare si aproape 5.900 de arii partial protejate cu o suprafata de 349 milioane de hectare (tabelul 1)

Tabelul 1. Numarul si suprafata ariilor protejate in diferite regiuni ale globului (WRI, 1998)

Suprafata ariilor protejate variaza ca marime de la o tara la alta: cele mai mari suprafete protejate le au Germania (25% din suprafata tarii), Austria (25%), Marea Britanie (19%) iar cele mai mici Grecia (0,8%), Turcia (0,3%).

Conservarea mediului marin a ramas in urma fata de cea a mediului terestru, datorita dificultatilor de identificare a comunitatilor biologice reprezentative, opozitiei unor companii determinata de interese legate de pescuit, impactului major al poluarii marine si dificultatii incheierii de acorduri internationale.

Toate acestea au facut ca suprafata marina protejata sa nu depaseasca 1% din suprafata mediului marin, desi circa 20% din el necesita protectie in scopul de a controla declinul productiei de peste exploatat comercial (Constanza si altii, 1998). Totusi, la nivel mondial, exista peste 1.300 de arii protejate marine si costiere, cu o suprafata totala de circa 800.000 km². Jumatate din aceasta suprafata este formata din cele trei mari arii protejate: Great Barrier Reef Marine Park (Australia), Galapagos Marine Park (Ecuador) si Netherlands North Sea Reserve (Marea Nordului) (Agardy, 1997).

Obiectivele de management urmarite in ariile protejate depind de categoria in care a fost inclusa zona, conform clasificarii UICN. Aceste obiective pot fi cercetarea, protectia vietii salbatice, conservarea speciilor si diversitatii genetice, mentinerea functiilor ecologice ale ecosistemelor, utilizarea durabila a resurselor si ecosistemelor naturale, etc. Fiecare din aceste obiective poate fi principal, secundar, potential realizabil sau irealizabil, in functie de categoria de zona protejata (tabelul 2.).

Tabelul 2. Obiectivele de management in ariile protejate clasificate de UICN

1- obiectiv principal; 2- obiectiv secundar; 3- obiectiv potential realizabil; - obiectiv irealizabil

Stabilirea prioritatii de conservare a speciilor si comunitatilor biologice in arii protejate se face in functie de trei criterii (Johnson, 1995):

- unicitatea – o comunitate biologica prezinta o prioritate pentru conservare daca contine specii endemice rare, specii taxonomic unice sau daca specia este unica din genul sau familia sa;

- pericolul de extinctie – sunt prioritare speciile pe cale de disparitie si comunitatile biologice amenintate cu distrugerea iminenta;

- utilitatea - speciile sau comunitatile biologice cu valoare economica actuala sau potentiala pentru oameni reprezinta o prioritate de conservare mai mare decat speciile sau comunitatile fara un interes economic evident.

Tot in scopul stabilirii prioritatilor pentru conservare, diferite organizatii care au ca domeniu de activitate protectia si conservarea speciilor si comunitatilor biologice in arii protejate (World Conservation Monitoring Centre, Birdlife International, Conservation International) au identificat areale cheie din lume, cu o mare diversitate biologica, cu niveluri ridicate de endemicitate sau aflate sub imediata amenintare a disparitiei speciilor si distrugerii habitatului, asa-numitele puncte fierbinti ale prezervarii.

La nivel global au fost identificate 25 de puncte fierbinti, care impreuna adapostesc 44% din speciile de plante ale lumii, 28% din speciile de pasari, 30% din speciile de mamifere, 38% din speciile de reptile si 54% din speciile de amfibieni, desi aceste zone ocupa o suprafata de numai 1,4% din suprafata Pamantului (tabelul 3.). In Romania, puncte fierbinti pentru speciile amenintate pot fi considerate Lunca si Delta Dunarii.

Tab. 3. Primele 25 de 'puncte fierbinti' de pe glob (dupa Mittermeier, 1999)

Marimea si pozitia ariilor protejate sunt determinate de distributia populatiei umane, potentialul biologic al teritoriului, eforturile politice si factorii istorici. In mod frecvent, ariile protejate sunt situate pe terenuri greu accesibile, putin fertile, cu resurse economice reduse si putin locuite, asa numite terenuri nedorite

In stabilirea dimensiunilor ariilor protejate, pe plan mondial, exista doua curente de opinie diferite: rezervatii putine si de dimensiuni mari sau rezervatii mai multe si de dimensiuni mai mici.

Sustinatorii primei variante argumenteaza ca numai ariile protejate extinse pot adaposti un numar suficient de specii de talie mare si cu densitate redusa (de exemplu carnivore mari) pentru mentinerea pe termen lung a populatiilor. Ariile protejate mari micsoreaza efectul de margine, includ mai multe specii si au o diversitate de habitate mai mare decat ariile protejate mici. Aceste avantaje deriva din teoria insulei biogeografice, emisa de MacArthur si Wilson, dupa care ariile protejate ar fi similare unor insule inconjurate de terenuri afectate de diferite activitati umane.

Cei care sustin eficienta mai mare a mai multor zone protejate si de dimensiuni mai mici, arata ca ariile protejate mici, bine pozitionate, sunt capabile sa includa o mai mare varietate de tipuri de habitate si mai multe specii rare decat ar face-o aria bloc cu aceeasi suprafata. De asemenea, existenta mai multor arii protejate mici previne posibilitatea interventiei unei forte catastrofale unice (cum ar fi o specie exotica, o epidemie, un incendiu), care ar distruge intreaga populatie localizata intr-o arie protejata unica. Prezentam mai jos principiile de proiectare a ariilor protejate propuse pe baza teoriei insulei biogeografice a lui Macarthur si Wilson (tabelul 4.)

Tabelul 4. Principiile de proiectare a ariilor protejate (dupa Shafer, 1997)

In Romania, mai mult de 85% din ariile protejate au suprafata mai mica de 100 ha, iar circa 24% chiar sub 1 hectar, ceea ce face ca rolul lor in conservarea diversitatii biologice sa fie relativ redus. Modele optime pentru asigurarea eficientei activitatii de conservare a elementelor de flora si fauna, sunt considerate ariile protejate cu suprafete cuprinse intre 100 si 1.000 de hectare. Acestea imbina avantajele economice (suprafetele scoase din circuitul economic sunt acceptabile la nivelul unor localitati de dimensiuni medii) cu cele ecologice (asigura o conservare optima a resurselor naturale, in conditiile in care presiunea umana din acel spatiu nu este foarte ridicata).

Suprafata si forma ariilor protejate trebuie aleasa in asa fel incat sa fie reduse cat mai mult cu putinta efectele de margine. In ariile protejate de forma rotunda centrul zonei este mai indepartat de limita arealului decat in ariile de forma liniara si astfel efectele de margine se manifesta cu o intensitate mai redusa.

Fragmentarea ariilor protejate prin sosele, garduri, terenuri agricole sau alte amenajari trebuie evitata pe cat posibil datorita efectelor negative multiple asupra speciilor si populatiilor ce trebuie conservate in aceste areale.

Ariile protejate trebuie sa cuprinda ecosisteme intregi si nu parti din acestea, deoarece ecosistemul este unitatea optima de administrare a unei zone protejate iar daunele provocate unei parti neprotejate a ecosistemului pot ameninta starea de sanatate si integritate a intregului ecosistem.

In cadrul retelelor de arii protejate naturale eficienta actiunilor de conservare a biodiversitatii creste daca rezervatiile mici sunt legate intre ele prin habitate coridor sau coridoare de conservare. Acestea sunt fasii de terenuri protejate, existente intre ariile protejate si care permit animalelor sa treaca dintr-o arie protejata in alta, facilitand fluxul genetic si colonizarea altor terenuri favorabile (Beier si Noss, 1998). Aceste coridoare sunt deosebit de utile animalelor ce fac migratii sezoniere in cautare de hrana si sunt de regula amplasate de-a lungul liniilor de migratie cunoscute.

Habitatele coridor pot insa prezenta si o serie de dezavantaje pentru actiunea de conservare. Astfel, coridoarele pot facilita raspandirea unor boli si epidemii, cauzand astfel distrugerea unor populatii de specii rare. De asemenea, animalele ce se deplaseaza prin aceste habitate coridor sunt expuse unui risc mai mare de a fi ucise de vanatori sau de animalele de prada, care se posteaza pe aceste trasee.

Indiferent de forma, marimea si categoria lor, ariile protejate trebuie efectiv administrate pentru a mentine diversitatea biologica. Teoria dupa care natura stie mai bine sau ca exista o balanta a naturii, a facut pe diversi cercetatori sa considere ca strategia optima de conservare a biodiversitatii este neinterventia umana in natura. In cele mai multe cazuri, omul a modificat atat de mult mediul incat numai interventia urgenta a omului mai poate salva anumite specii si comunitati de organisme de la disparitie.

2. Arii protejate in Romania

In constituirea arilor protejate in Romania pot fi delimitate trei etape principale: perioada 1928 – 1944, perioada 1944 – 1989 si din 1989 si pana in prezent.

Perioada 1928 – 1944 poate fi considerata perioada de pionierat in conservarea naturii si constituirea de arii protejate. In 1928 a avut loc la Cluj primul Congres al Naturalistilor din Romania, la care Emil Racovita propune elaborarea unei legi referitoare la protectia naturii in Romania. In 1930 apare Legea nr. 213 pentru protectia monumentelor naturii in Romania. Pe baza acestei legi, se infiinteaza Comisiunea Monumentelor Naturii si sunt declarate prin lege (Jurnalul Consiliului de Ministri) primele monumente ale naturii (floarea de colt si nufarul termal), iar in 1931 si primul parc national. Comisia Monumentelor Naturii, fondata in anul 1930 si avand ca presedinte pe A. Popovici-Baznosanu, a declarat in perioada 1930-1943 rezervatii naturale un numar de 36 de zone cu o suprafata de 15.000 ha. Intre rezervatiile declarate atunci se numara fanetele de la Suatu si Coparsaia (Cluj), cele de la Zau de Campie (Mures), lacul si paraul Petea (Bihor), o parte din rezervatiile din Pietrosul Rodnei, Piatra Craiului, Valea Bilei, Fagaras si Parang, Codrul Secular Slatioara, Codrul Secular Giumalau, Padurea Mociar, Padurea Dosul Laurului, Padurea Letea. In anul 1935, a fost infiintat Parcul National Retezat, cu o suprafata de 13.000 ha, care cuprinde paduri semivirgine, peisaje alpine, caldari si lacuri glaciare, pasuni alpine si adaposteste numeroase specii rare de plante si animale.

Dupa 1944, numarul si suprafata ariilor protejate a crescut progresiv. In 1965 existau 130 de zone protejate, cu o suprafata de 75.000 ha, iar in 1972 numarul acestora ajungea la 190, cu o suprafata de circa 100.000 ha. Un pas inainte in domeniul conservarii naturii, din punct de vedere legislativ, a fost facut in 1973 prin adoptarea Legii nr. 9 – Legea Mediului, in care sunt incluse si prevederi legate de protectia rezervatiilor si monumentelor naturii. Din pacate, aceasta lege cadru nu a fost insotita de o lege specifica pentru ariile protejate, care sa reglementeze administrarea efectiva a acestora. Valoarea internationala a ariilor protejate romanesti a fost recunoscuta de UNESCO, prin programul Man and Biosphere, care includea Retezatul si Pietrosul Rodnei in categoria Rezervatii ale Biosferei. Dar, nici de aceasta data, recunoasterea internationala a acestor arii protejate nu o fost insotita de constituire unor administratii proprii a acestor zone.

In 1990, in tara noastra erau declarate prin decizii centrale sau judetene peste 450 de rezervatii, cu o suprafata totala de 100.000 ha. Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii de pe langa Prezidiul Academiei Romane a propus infiintarea a 11 parcuri nationale: Rodna, Calimani, Ceahlau, Piatra Craiului, Cozia, Domogled, Valea Cernei, Cheile Nerei-Beusnita, Semenic - Cheile Carasului, Cheile Bicazului – Lacul Rosu, Apuseni, Delta Dunarii si doua parcuri naturale: Bucegi si Gradistea Muncelului – Cioclovina.

Incepand din 1990, a demarat constituirea unei retele nationale de arii protejate in Romania. In 1990, Ministerul Apelor Padurilor si Protectiei Mediului, prin Ordinul nr. 7, dispune constituirea unui numar de 13 parcuri nationale. In 1991, Delta Dunarii este desemnata ca sit al Patrimoniului Natural Mondial si sit Ramsar, iar in 1992 este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei.

In anul 1994, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului a propus organizarea “Retelei nationale de arii protejate” care ar urma sa cuprinda 586 de zone protejate, cu o suprafata de 4,8% din teritoriul tarii. Aceasta retea trebuia sa cuprinda 122 de rezervatii botanice, 15 rezervatii zoologice, 52 rezervatii paleontologice, 51 de rezervatii forestiere, 151 de zone protejate mixte si 8 zone peisagistice. In studiul intitulat “Organizarea retelei nationale de arii protejate”, Ministerul Mediului a propus infiintarea urmatoarelor parcuri nationale si rezervatii ale biosferei :

Parcul National Retezat;

Parcul National Rodna;

Parcul National Ceahlau;

Parcul National Piatra Craiului;

Parcul National Cozia;

Parcul National Calimani;

Rezervatia Biosferei Muntii Apuseni;

Rezervatia Biosferei Muntii Aninei;

Rezervatia Biosferei Valea Cernei;

Rezervatia Biosferei Cheile Bicazului.

Legea Mediului nr. 137/1995 prevede ca pentru conservarea unor habitate naturale, a biodiversitatii structurilor si formatiunilor naturale cu valoare ecologica, stiintifica si peisagistica, la nivel national se constituie si se dezvolta Reteaua nationala de arii protejate si monumente ale naturii.

Conform acestei legi, prin arie protejata se intelege o zona delimitata geografic, cu elemente naturale rare sau in procent ridicat, desemnata, reglementata si gospodarita in scopul atingerii unor obiective specifice de conservare. Cuprinde parcuri nationale, rezervatii naturale, rezervatii ale biosferei, monumente ale naturii si altele.

Ariile protejate se declara prin acte sau reglementari cu caracter normativ la propunerea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, pe baza fundamentarii stiintifice facuta de Academia Romana. Constituirea, administrarea si gospodarirea parcurilor nationale si a celorlalte arii protejate din fondul forestier national se fac de catre Regia Nationala a Padurilor.

Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului impreuna cu Academia Romana editeaza si tin la zi Catalogul ariilor protejate si a monumentelor naturii, precum si Cartea Rosie, cuprinzand speciile de plante si animale rare autohtone, pe cale de disparitie sau recent disparute.

Autoritatile care administreaza suprafetele terestre si acvatice pot institui zone protejate, in administrare proprie pentru conservarea unor elemente floristice si faunistice care reprezinta interes economic si stiintific deosebit. Cu timpul aceste zone pot fi introduse in circuitul ariilor protejate.

Culegerea si comercializarea plantelor, detinerea si comercializarea animalelor declarate monumente ale naturii, precum si dizlocarea, detinerea si comercializarea unor piese mineralogice, speologice si paleontologice provenite din zonele declarate monumente ale naturii, sunt interzise. De asemenea, se interzice introducerea pe teritoriul tarii, cu exceptia cazurilor prevazute de lege, de culturi de microorganisme, plante si animale vii, fara acordul Ministerului Mediului, cu consultarea Academiei Romane. Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului organizeaza reteaua de supraveghere si paza a ariilor protejate si a monumentelor naturii, stabileste regimul lor de administrare si controleaza modul de aplicare a reglementarilor de catre cei ce administreaza ariile protejate si monumentele naturii.

In Romania, Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, sectiunea a III-a, zone protejate instituie un numar de 10 categorii de arii protejate, din care cinci categorii de nivel national (corespunzatoare categoriilor I-V definite de normele Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii) si cinci categorii speciale stabilite prin conventii internationale specifice:

1. Rezervatiile stiintifice - sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzand elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura;

2. Parcurile nationale - sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzand elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic, sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice;

3. Monumente ale naturii - sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor;

4. Rezervatiile naturale - sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic;

5. Parcurile naturale - sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica;

6. Rezervatii ale biosferei - reprezinta acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase;

7. Zonele umede de importanta internationala - sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede;

8. Siturile naturale ale patrimoniului natural universal cuprind acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala;

9. Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor unor specii amenintate;

10. Ariile de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si acolo unde este cazul de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele specifice desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice;

In conformitate cu Legea nr. 5/2000 si Ordonanta de urgenta nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, in Romania, suprafata ocupata de arii protejate este de 1.234.608 hectare, reprezentand 5,18% din suprafata tarii. Cea mai mare parte din suprafata protejata (92%) revine parcurilor nationale, parcurilor naturale si Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. In afara de aceste zone, in categoria ariilor protejate mai sunt inclusi 184 km din raurile interioare. Ponderea cea mai ridicata din totalul ariilor protejate se inregistreaza in spatiul montan carpatic (tabelul 5)

Tabelul 5. Situatia ariilor protejate in Romania (dupa MAPM

Tabelul 6. Situatia Parcurilor Nationale Naturale si a Rezervatiilor Biosferei

(conform legii 5/2000)

Tabelul 7. Situatia Rezervatiilor Stiintifice, a Rezervatiilor Naturale si a Monumentelor Naturii din Romania (conform Legii 5/2000)

* care nu sunt incluse in parcuri nationale, naturale si rezervatii ale biosferei
** din care incluse in parcuri nationale, naturale si rezervatii ale biosferei

Prin acte legislative guvernamentale au fost create numeroase arii protejate care nu sunt insa administrate efectiv in teren. Este asa numitul sindrom al ariilor protejate pe hartie. In Romania, din 1990 si pana in 2000 nu a existat decat o singura arie protejata cu administratie proprie: Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Acest lucru a facut ca chiar in ariile protejate decretate prin lege sa se produca o degradare rapida a calitatii habitatelor, urmata de pierderea unui numar mare de specii valoroase. Ulterior, s-au constituit administratii proprii in alte doua zone protejate (Parcul National Retezat si Parcul National Piatra Craiului), astfel ca in prezent 51% din suprafata ariilor protejate din Romania au structuri de administrare constituite (tabelul 8).

Tabelul 8. Ariile protejate din Romania cu structuri administrative proprii

In cele ce urmeaza prezentam cateva arii protejate reprezentative din Romania, in organizarea actuala.

Parcul National Retezat este cea mai mare rezervatie stiintifica complexa din Romania, situata in Masivul Retezat si inclusa pe lista rezervatiilor naturale ale biosferei de catre UNESCO. A fost declarat prin lege in 1935 si ocupa actualmente o suprafata de 38.047 ha.

In Parcul National Retezat se intalnesc 82 de lacuri si tauri alpine, cel mai adanc fiind Taul Negru (25,5 m) si cele mai intinse din tara noastra Lacul Bucura de 10,9 ha, iar lacurile Zanoaga Mare si Gemenele au fiecare peste 5 ha. Dintre taurile alpine mentionam Taul Agatat, Taul Portii, Taul Rasucit, Taul Adanc, etc.

Flora rezervatiei este deosebit de diversa, reprezentata prin paduri compacte de molid, fag, stejar, gorun, mojdrean, carpen. Sunt intalnite specii de plante ocrotite, precum zambrul (Pinus cembra), ienuparul pitic (Juniperus siberica), smardarul (Rhododendron Kotschyi), cupa (Gentiana kochiana), ghintura galbena (Gentiana punctata). In aceasta zona cresc numeroase endemisme, cele mai valoroase sunt cele din genul Hieracium (vulturica) cu 27 de specii si 51 de varietati. Alte specii endemice prezente sunt bursuca (Barbaraea lepusnica), flamanzica (Draba dorneli), daria (Pedicularis baumgarteni), firuta de munte (Poa lepisnica si Poa custurae).

Fauna Masivului Retezat este formata din specii de mistret (Sus scrofa), caprioara (Capreolus capreolus), urs (Ursus arctos), jder de copac (Martes martes), ras (Lynx lynx), lup (Canis lupus), pisica salbatica (Felix silvestris), nevastuica (Mustela nivalis). Cel mai caracteristic mamifer al masivului este capra neagra (Rupicapra rupicapra) care in aceasta zona formeaza o populatie numeroasa si stabila.

Dintre pasari, cele mai numeroase populatii le formeaza cocosul de munte (Tetrao urogallus), ierunca si gainusa de alun (Tetrastes bonasia). Rapitoarele de zi sunt reprezentate prin soimul calator (Falco pelegrinus), vinderelul rosu (Falco tinunculus), acvila de stanca (Aquilla chrysaetus), hoitarul (Nepheron perenopterus), vulturul sur (Gyps fulvus), vulturul brun (Aegypius monachus). Langa lacul Gemenele se afla rezervatia stiintifica cu o suprafata de cca. 2000 ha, unde functioneaza un laborator de cercetari alpine, unic in tara.   

Parcul National Piatra Craiului este o rezervatie complexa peisagistica, floristica, faunistica si geologica, infiintata inca din 1938 si care la inceput avea o suprafata de 440 ha. Actualmente, are o suprafata de 14.800 ha si se intinde pe teritoriul judetelor Arges si Brasov.

Flora parcului cuprinde peste 1000 de specii si 123 de subspecii de plante superioare, adica peste 30% din flora Romaniei. Masivul Piatra Craiului adaposteste un numar de 53 de specii de plante endemice (41% din endemismele tarii); printre care enumeram: omagul (Aconitum moldavicum), caldarusa (Aquilegia transylvanica), piciorul cocosului (Ranunculus carpaticus), macul galben (Papaver corona-sancti-stephani), flamanzica (Draba kotschyi), coltisorul (Thymus comosus), clopotei (Campanula carpatica), ciocul berzei (Geranium lucidum), gusa porumbelului (Silene dubia), mixandre salbatice (Erysinum transsilvanium), garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), Primula baumgateniama.

In flora acestui parc national sunt prezente peste jumatate din speciile de plante ocrotite de lege in tara noastra: floarea de colt (Leontopodium alpinum), ghintura galbena (Gentiana lutea), bulbocii de munte (Trollius europeus), sangele voinicului (Nigritella rubra), smardarul (Rhododendron kotschyi), tisa (Taxus baccata), tulichina (Daphne cneorum), iedera alba (Daphne blagayana).

La fel de bogata si diversificata este si fauna. Dintre vertebrate enumeram vipera (Vipera berus), fluturasul de stanca (Trichodroma muraria), cocosul de munte (Tetrao urogallus), rasul (Lynx lynx),ursul (Ursus arctos), capra neagra (Rupicapra rupicapra), acvila de stanca (Aqiulla chrysaetus).

Rezervatia Lacul Rosu si Cheile Bicazului este o rezervatie complexa, geologica, floristica si faunistica, cu o suprafata de 955 ha. Cheile Bicazului s-au format prin actiunea de eroziune a raului Bicaz si afluentilor sai. Lacul Rosu este un lac de baraj natural care a aparut in 1837 prin alunecarea unui versant din muntele Suhard care a barat apele Vaii Oii. Apele raului Bicaz si ale paraielor Haghimas si Lias au inundat padurea formand lacul actual.

Cele mai interesante plante endemice din aceasta rezervatie este omagul (Aconitum tauricum var. remotisecum, A. romanicum, A. baugartenianum), barba ungurului (Dianthus spiculifolius), vulturica din Pojorita (Hieracium pojoritense), firuta (Poa remanni), cocosii bicajeni (Astragalus pseudopurpureus).

Din fauna locala amintim doua specii rare, gasteropodul Alopia gauca var. unigalatalis, si lepidopterul (Parnassius apolla var. transsilanicus). Datorita marii importante stiintifice, zona a fost propusa sa devina parc national.

Rezervatia Cazanele Dunarii are o suprafata de 150 ha si cuprinde stancariile calcaroase ale Mutilor Ciucarul Mare si Ciucarul Mic, in care predomina o flora si o vegetatie cu caracter pronuntat submediteranean, ce adaposteste numeroase endemisme si plante rare.

Speciile lemnoase sunt reprezentate prin fag (Fagus silvatica, F. taurica, F. orientalis), artar de Banat (Arcer monspessulanum), jugastrul (Arcer campestre), alunul turcesc (Corylus colurna), carpinita (Carpinus orientalis), specii de stejar (Quercus ceris, Quercus pubescens, Quercus policarpa, Quercus dalechampii), liliac (Syringa vulgaris).

In aceasta rezervatie sunt prezente si numeroase plante ierboase endemice sau rare precum stanjenelul balcanic (Iris reichenbachii), deditelul banatean (Pulsatilla montana ssp. australis), lalelele Cazanelor (Tulipa hungarica), garofite banatene (Dianthus banaticus), tataneasa turceasca (Symphytum ottomanum), volbura mediteraneana (Convolvulus elegantissimus), mierluta de apa (Minuartia cataractarum), mararul de stanca (Prongos carinata).

Parcul national Ceahlau cu o suprafata de 8.396 ha, situat pe teritoriul judetului Neamt. Este o rezervatie complexa geologica, floristica si faunistica, cu o suprafata de 4.073 ha. Pe versantii muntelui, de la poale spre varf, sunt intalnite paduri compacte de fag, brad (Abies alba), molid (Picea abies). Pe politele muntelui si pe branele de stanca cresc palcuri de zada. Pe abrupturi, in etajul superior cresc jnepeni (Pinus mugo), ienuperi (Juniperus communis), afin (Vaccinium myrtillus), merisor (Vaccinum vitis-idaea).

Dintre endemismele carpatice intalnite in masivul Ceahlau citam specii de omag (Aconitum moldavicum, Aconitum lasinthum, Aconitum paniculatum),caldarusa (Aquilegia vulgarica f. subcapiformis), pastita (Hepatica transsilvanica), vulturica (Hieracium pseudobifidum). Dintre endemismele locale citam odoleanul (Valeriana officinalis f. alternifolia , Cymbella bistritzae, Septoria cardui). Dintre plantele monumente ale naturii prezente in Ceahlau citam papucul doamnei (Cypripedium calceolus), floarea de colt, tisa, sangele voinicului. Reprezentativa pentru aceasta zona protejata este Rezervatia Polita cu Crini, cu o suprafata de 370 ha, in care se gaseste un arboret compact de zada sau crin de munte (Larix decidua var. polonica).

Parcul National Calimani este o rezervatie complexa, peisagistica, cu o suprafata de 24.041 ha, aflata pe teritoriul judetelor Bistrita-Nasaud, Harghita, Mures si Suceava. In partea de nord a piscurilor, la altitudinea de 1900 m sunt prezente caldari glaciare.

Rezervatia are menirea de a proteja peisajul, flora si fauna alpina reprezentata prin numeroase specii rare, monumente ale naturii, precum : zambrul (Pinus cembra), tisa, smardanul, floarea de colt, sangele voinicului. Fauna muntelui Calimani este reprezentata prin specii deosebite de pasari : cinteza alpina (Mantifragilla nivalis), cocosul de mesteacan (Lyrurus tetrix), cocosul de munte, ierunca (Tetrastes bonasia), cojoaica (Certhia familiaris).

Dintre mamiferele din rezervatia Calimani citam ursul brun, rasul, lupul, vulpea, mistretul, cerbul carpatin (Cervus elaphus). Datorita importantei ei stiintifice a fost propusa sa devina parc national.

Arboretul de tisa din Muntii Nemirei este o rezervatie naturala forestiera in care tisa (Taxus baccata), specie declarata monument al naturii pe intreg teritoriul tarii, vegeteaza in proportie de 10% din celelalte specii lemnoase din zona.

Parcul dendrologic Hemeius se afla in fosta lunca a Bistritei, la o altitudine de 190 m si ocupa o suprafata de 47,50 ha din care 30 ha sunt de padure naturala. Dintre speciile spontane se remarca exemplare mari de plop alb (Populus alba), plop negru (Populus nigra), frasin (Fraxinus excelsior), tei alb (Tilia tomentosa).

Dintre speciile cultivate indigene si exotice se remarca molidul (Picea abies), bradul (Abies alba), duglas (Pseudotsuga taxifolis), laricele (Larix decidua), strobul (Pinus strobus), pinul de Himalaia (Pinus excelsa), pinul Jeffre (Pinus Jeffreyi), pinul galben (Pinus ponderosa), chiparosul de balta (Taxodium distichum).

Lacul Petea este o rezervatie floristica cu o suprafata de 4 ha situata in zona de contact a Campiei Crisurilor cu colinele terminale ale Muntilor Padurea Craiului. Lacul Petea este alimentat de apele termale ale paraului cu acelasi nume, astfel ca temperatura lacului se pastreaza ridicata tot timpul anului, avand un aspect de oaza subtropicala. Cea mai importanta planta endemica din aceasta rezervatie este nufarul tropical numit drete (Nymphaea lotus var. thermalis), inrudit cu lotusul de Nil sau nufarul egiptean (Nymphaea lotus ssp. aegyptia). Originea acestei plante este controversata : unii afirma ca specia a fost colonizata aici de turci, altii ca a fost adusa de pasarile calatoare din Delta Nilului. Exista numeroase argumente ca aceasta specie este indigena, este un relict tertial.

Dintre elementele faunistice retin atentia gasteropodul Melanopsis pareyssi (relict tertiar) si specia endemica de rosioara (Scardinius racovitzai) adaptata la apele termale.

Padurile “Codrii de Arama” si “Padurea de Argint . “Codrii de Arama” este o rezervatie forestiera situata pe Dealul Fitiorul, la 1 km de Manastire Varatec (Neamt), la o altitudine de 550-650 m. Rezervatia ocupa o suprafata de 9,4 ha , acoperita cu o padure de gorun (Quercus petraea) veche de peste 130 de ani.

“Padurea de Argint” este situata la altitudinea de 510 m, in vecinatatea celei dintai si este constituita numai din exemplare de mesteacan (Betula pendula) de circa 100 de ani vechime.

Padurea Gosmanu – Tarcau este o rezervatie forestiera situata in Muntii Tarcaului (Neamt), la o altitudine de 700-1150 m si ocupa o suprafata de 171 ha. Impresioneaza arboretele de molid, brad si fag, cu varste pana la 200 de ani, a caror exemplare uriase ating inaltimi de 60 m si diametru de peste 1,5 m.

Padurea de Letea este o rezervatie forestiera cu o suprafata de 275 ha situata pe grindul fluvio – maritim Letea, intre bratele Chilia si Sulina. Pe dunele de nisip fluvio – marin creste o padure de amestec formata din plop alb si negru , salcia alba, salcie plesnitoare (Salix fragilis), stejar brumariu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Quercus robur), frasin pufos (Fraxinus pallisae).

Un aspect deosebit de padure tropicala este dat de “lianele” care se incolacesc in jurul arborilor : curpenul alb (Clematis vitalba), hameiul (Humulus lupulus), vita salbatica (Vitis silvestris) si liana est – mediteraneana Periploca graeca.

Fauna de nevertebrate este reprezentata prin specii endemice si rare de lepidoptere, cum sunt : Chamaspecia deltaica, Bijugis helvetica retiferella, Agdistis satanas, Catopria fulgidella, prin specii endemice de himenoptere precum Myrmosa beaumonti, Myrmilla cephalica, Ronisia torosa, etc.

In desisurile padurii traiesc numeroase vertebrate precum sarpele de casa, soparle de nisip, vipere de stepa, vulpi, pisici, lupi, mistreti, cainele enot, specii de pasari cum sunt sitarii, turturelele, mierle, dumbraveanca, vulturul codalb, vulturul de mare, etc

Rezervatiile faunistice sunt arii limitate geografic, in care sunt protejate animale rare, amenintate, vulnerabile, endemice sau sunt zone in care raman pentru o anumita perioada pasarile migratoare.

Valea Valsanului este o rezervatie naturala faunistica de importanta deosebita pentru ihtiofauna Romaniei. In apele raului Vilsan (afluent al Argesului) traieste specia endemica aspretele (Romanichtys valsanicola) specia descoperita in 1957 de Dumitrescu, Banarescu si Stoica. Initial specia traia si in raul Arges, dar datorita lucrarilor de constructie a hidrocentralei si a concurentei popetelui (Gobio uranoscopus frici), a disparut in totalitate, ramanand numai in apele raului Vilsan.

Lacul Techirghiol este cel mai mare lac salin din Romania (10,7 km²). Lacul este populat cu o microfauna adaptata mediului puternic salin. Predomina bacteriile si infuzorii (I. Tuculescu a descoperit aici 248 de specii din care 37 specii noi pentru stiinta). De asemenea, este intalnita alga verde Cladophora fracta, crustaceul Artemia salina si larve de insecte (Ephydra californica , Eristalis sp., Strationys chamaleon, Haliella taurica).

Fauna izvoarelor este reprezentata de cateva relicte de mare importanta stiintifica : amfipodul Rivuloga muruspulex, gasteropodul Pseudamnicola codreani, specia endemica de ghidrin Gasterosteus aculeatus crenobiontus, batracianul Pelobates syriacus balcanicus. Tot aici traiesc peste 120 de specii de pasari, unele rare precum Oxyura leucocephala.

Rezervatia ornitologica de la Ciuperceni-Desa este printre putinele zone din Lunca Dunarii ramase neindiguite. Are o suprafata de 200 ha si a fost declarata rezervatie ornitologica in 1972, fiind un loc de cuibarit pentru multe specii de pasari de balta si un loc de tranzit pentru numeroase specii migratoare.

In aceasta rezervatie au fost identificate peste 140 de specii de pasari. Dintre cele care cuibaresc aici mentionam : corcodelul mic (Podiceps ruficollis), egreta mica (Egretta garzetta), starcul de noapte (Nycticorax nycticorax), barza neagra (Ciconia nigra), rata rosie (Aythya nyroca), carsteiul de balta (Rallus aquatices), gainusa de balta (Gallinula chloropus), chira de balta (Sterna hirundo), lacarul mare (Acrocephalus arundinaceus), presura de stuf (Emberiza schoenicus), etc.

Rezervatia de dropii Boianu (Olt) este printre putinele zone din tara in care se mai intalnesc dropii (Otis tarda), are o suprafata de 300 – 400 ha. Datorita extinderii culturilor agricole , in special a celor prasitoare, numarul dropiilor a scazut drastic in ultimii 50 de ani, de la 1000 de exemplare in 1953 la numai 100 de exemplare in prezent.

Rezervatiile geologice si geomorfologice protejeaza anumite formatiuni geologice de importanta stiintifica si estetica deosebite, martori de eroziune, etc. Dintre aceste rezervatii citam rezervatia Detunata din Muntii Apuseni, Izbucul de la Calugari (judetul Arad), Bazaltele de la Rupea (judetul Brasov), vulcanii noroiosi Piclele Mari si Piclele Mici (judetul Buzau), Lacul Ursu (Sovata), Masivul Munticelu si Cheile Sugaului (Neamt), Piatra Teiului si Muntele Pietricica (judetul Neamt), muntele de sare de la Slanic Prahova, etc.

Rezervatiile speologice protejeaza pesterile si fauna acestora. Complexul carstic Scarisoara ocupa o suprafata de 200 ha in Muntii Apuseni si cuprinde Pestera si Ghetarul Scarisoara. Pe baza analizelor de polen s-a estimat ca varsta acestui depozit de gheata este de cca. 3000 de ani. In pestera au fost descoperite fosile de capra neagra (Rupicapra rupicapra carpatica), ceea ce demonstreaza ca aceasta specie traia si in Muntii Apuseni.

Pestera Ursilor este o rezervatie speologica ci o lungime de 1,5 km, descoperita in 1975, intr-o fosta cariera de marmura in satul Chiscau (Bihor). Pestera se intinde pe doua nivele principale de galerii cu o desfasurare liniara, una inactiva, cu spatii largi ornamentata cu stalactite si stalagmite iar cea inferioara inactiva, mai putin concretionata.

Fauna cavernicola este constituita din coleoptere (Phleuon si Bihorites), izopode (Mesoniscus) si sincaride acvatice (Bathynella). In pestera au fost descoperite un mare numar de fosile apartinand faunei din pleistocen. Se remarca schelete ale ursilor de caverna (Ursus spelaeus), animalele fiind surprinse in grota la inchiderea pesterii, probabil datorita unor alunecari de teren.

Pestera Muierilor (judetul Gorj) este o rezervatie speologica cu o suprafata de aproape 19 ha, situata in apropierea localitatii Baia de Fier. Pestera se intinde pe doua nivele, nivelul superior poate fi vizitat de turisti, iar cel inferior constituie rezervatia propriu-zisa.

In prima sala din galeria superioara exista o colonie numeroasa de lilieci din genurile Myotis myotis, Minipterus schreibersi si Rhinolophus ferrumeguinum. In pestera au fost gasite fosile de urs de pestera, piese scheletice de hiena, lup, ras, rinocer, capra neagra, mamut, precum si un craniu si cateva oase de Homo sapiens.

Rezervatiile paleontologice adapostesc ramasite ale florei si faunei dintr-o anumita perioada a istoriei naturale a planetei noastre. Ele sunt valoroase depozite de foraminiferi, radiolari, brahiopode, moluste, pesti, etc., forme care permit reconstituirea istoriei dezvoltarii diferitelor grupe de plante si animale care au trait pe teritoriul tarii noastre. Dintre rezervatii paleontologice din Romania mentionam Punctul fosilifer Girbova de Sus (Alba), Punctul fosilifer Tasad (Bihor), Punctul fosilifer Purcareni (Brasov), Punctul fosilifer Cernavoda (Constanta), Dealul Repedea (Iasi), Rezervatia Paleontologica Bahna-Orsova, Rezervatia fosiliera Svinita (Mehedinti), Punctele fosilifere Cozla-Pietricica-Cernegura si stanca Serbesti (Neamt), Punctul fosilifer Agighiol (Tulcea), etc.

Rezervatiile biosferei sunt zone protejate impuse de rezultatul cercetarilor facute in cadrul Programului International “Omul si biosfera”, elaborat in 1971 de UNESCO.

Rezervatiile biosferei cuprind zone geografice de uscat si de ape in care exista elemente si formatiuni fizico – geografice, specii de plante si animale care ii confera o importanta biogeografica, ecologica si estetica deosebita, cu valoare de patrimoniu natural national si universal, fiind supusa unui regim special de administrare , in scopul protectiei si conservarii acesteia, prin dezvoltarea asezarilor umane si organizarea activitatilor economice in corelare cu capacitatea de suport a mediului si a resurselor sale naturale.

Rezervatia biosferei “Delta Dunarii” a fost infiintata in 1991, apoi in 1993, pe baza Legii 82 a fost constituita ca zona de importanta nationala si internationala. Rezervatia cuprinde Delta Dunarii propriu-zisa, saraturile Murighiol-Plopu, complexul lagunar Razelm - Sinol, Dunarea maritima pana la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea – Tulcea cu zona inundabila, litoralul Marii Negre de la bratul Chilia pana la Capul Midia, apele maritime interioare si marea teritoriala pana la izobata de 20 m inclusiv.

Suprafetele terestre si acvatice care intra in componenta Rezervatia biosferei “Delta Dunarii” (RBDD), impreuna cu resursele naturale pe care le genereaza, constituie patrimoniul natural apartinand domeniului public de interes national aflat in administrarea directa a Administratiei Rezervatiei, cu sediul in municipiul Tulcea, subordonata Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului.

Administratia RBDD evalueaza starea ecologica a patrimoniului natural, elaboreaza strategia de conservare si redresare si asigura masurile necesare conservarii si protectiei genofondului si biodiversitatii.

De asemenea, Administratia RBDD stabileste masurile de refacere a ecosistemelor deltaice deranjate si distruse, identifica, delimiteaza si propune declararea zonelor functionale ale rezervatiei, evalueaza starea resurselor naturale si a nivelului de valorificare a acestora, emite acordul si autorizatia de mediu pentru desfasurarea activitatilor economice si sociale si concesioneaza valorificarea resurselor naturale regenerabile.

Teritoriul rezervatiei este impartit in urmatoarele categorii de zone: zone cu regim de protectie integrala, zone tampon cu regim diferentiat de protectie, in care se pot desfasura activitati umane si de reconstructie ecologica si zone economice, in care se pot desfasura activitati economice traditionale.

Zonele cu regim de protectie integrala cuprind formatiuni fizice si biologice care au valoare universala din punct de vedere stiintific si estetic, habitatele speciilor de animale si plante amenintate care au valoare universala exceptionala din punct de vedere stiintific sau al conservarii lor, situri naturale cu valoare exceptionala din punct de vedere stiintific, al conservarii sau al frumusetii lor.

In aceste zone se pot desfasura activitati precum cercetarea evolutiei zonei, mentinerea si conservarea calitatii acesteia, monitorizarea parametrilor ce definesc starea ei de evolutie, cercetari stiintifice. Zona este strict pazita si controlata de personal din administratia RBDD.

Zonele tampon cuprind suprafete de teren sau de ape ce inconjura zonele cu protectie integrala. Indeplinesc rolul de a limita impactul activitatilor umane asupra zonei cu regim de protectie integrala. Pe teritoriul acestei zone se pot desfasura activitati de valorificarea resurselor vegetale cu tehnologii nepoluante, practicarea pescuitului industrial cu tehnologii traditionale, practicarea turismului ecologic, realizarea de activitati de cercetare stiintifica a fenomenelor deltaice, etc.

Zonele economice includ zonele din rezervatie in care se desfasoara activitati economice si sociale, in concordanta cu normele de protectie si conservare a valorilor patrimoniului natural al Rezervatiei.

Potrivit Conventiei de la Ramsar (1971), Delta Dunarii a fost declarata zona umeda de importanta internationala, in special ca habitat al pasarilor de apa, iar Rezervatia biosferei “Delta Dunarii” a fost inclusa pe Lista Patrimoniului Natural Mondial.

Delta Dunarii reprezinta cea mai intinsa si mai compacta suprafata stuficola de pe glob, ocupand o suprafata de 240.000 ha. Imensele stufarii au un rol esential in mentinerea echilibrului natural al Deltei, constituie un adevarat filtru natural care impiedica colmatarea ghiolurilor si baltilor, ofera adapost, hrana si posibilitati de reproducere pentru numeroase specii de pasarii si pesti.

Vegetatia este deosebit de diversa si bogata. Flora moale sau buruiana baltilor este reprezentata prin broscarita, sarmulita apelor, ciuma apelor, cosorul apelor si bradis. Plantele emerse, cu frunze plutitoare sunt reprezentate prin nufar alb si galben, ciulini de balta, limba broastei. La suprafata baltilor plutesc numeroase specii de plante fara radacini, precum pestisoara, lintita, rizacul, otratelul de balta.

Flora dura a baltilor este formata din papura, stuf, rogoz, pipirig, sageata apei, coada calului. Pe grinduri se dezvolta paduri de salcii si plop. Pe plaurii formati din rizomi de stuf si aluviuni se intalnesc specii de sageata apei, macris de apa, buzdugan, ferigi de apa, cucuta de apa, troscot de apa, sulfina, lasnicior, etc.

Delta Dunarii adaposteste si o bogata fauna piscicola formata din cca. 70 de specii apartinand la 18 familii. De o mare importanta economica sunt crapul, carasul, stiuca, scrumbiile, sturionii, somnul. Datorita indiguirii Dunarii si reducerii suprafetelor inundabile, amenajarilor piscicole industriale si poluarii fluviului, productia piscicola din baltile deltei si laguna au scazut de la 9.000 t/an in 1960 la cca. 4.000 t/an in 1990. De asemenea, a scazut ponderea speciilor valoroase din totalul cantitatilor pescuite: daca in 1960 crapul detinea 25% din productia de peste, astazi el nu mai reprezinta decat 2 – 3 % din aceasta.

In rezervatie sunt intalnite multe raritati ale ornitofaunei europene si mondiale : pelicanul comun si pelicanul cret, egreta mare si egreta mica, lopatarul, lebada cucuiata si lebada de iarna, garlita mare si garlita mica, rata mare, rata fluieratoare, rata lingurar, starcul rosu, cenusiu si de noapte, buhaiul de balta, cufundaci, corcodei, etc.