Comuna Vladila - asezarea geografica si limitele Comunei Vladila, geologia si resursele subsolului, geomorfologia

I.        INTRODUCERE-ISTORICUL ASEZARII

Cercetarile arheologice efectuate in straturile de diferite adancimi din perimetrul comunei Vladila, au scos la iveala unele dovezi materiale ce atesta faptul ca stravechile societati omenesti au gasit pe meleagurile localitatii Vladila conditii optime de locuire inca din cele mai vechi timpuri. Uneltele din piatra, cutitele, topoarele, aschiile, coardele de Bos primigenius din paleolitic gasite intamplator de locuitorii comunei sau in sapaturile arheologice atesta faptul ca activitatea caracteristica stravechilor comunitati umane poate data din aceasta perioada (Muzeul de Arheologie-"Romanati", Caracal).

Sapaturile arheologice din aceasta zona releva existenta urmelor de viata si pentru neoliticul timpuriu in ansamblul cultural "Garcea-Gradinile" 5500-4500 i. Hr. Pentru aceasta perioada a fost scos la iveala un bordei in interiorul caruia printre alte resturi ceramice s-a gasit un pahar din pasta neagra fina, impodobit cu desene de culoare rosie, un topor de piatra fara orificiu de inmanusare, usor ciobit la tais, ca urmare a folosirii, precum si alte obiecte.

In ceea ce priveste neoliticul mijlociu, este bogat reprezentat prin descoperirile arheologice din anii 1981-1982,  prin figurine antropoforme si geoforme, vase de lut ornamentate cu incizii umplute cu pasta alba, unele din os si piatra, apartinand culturii Vadastra. Acestea atesta o vita spirituala si economica avansata. Altarul de cult, alaturi de celelalte obiecte de inventar: cupe, castroane, pahare, lucrate in tehnica culturii Vadastra, abunda pe intreaga suprafata a comunei Vladila. La acestea se adauga si oase de animale: ovine, caprine, si mai ales de Bos primigenius, ce atesta faptul ca domesticirea animalelor si cresterea lor era ocupatia de baza a comunitatii neolitice de aici.

Epoca metalelor este atestata prin descoperiri din perioada bronzului, iar pentru epoca romana au fost scoase la iveala doua villae rusticae precum si unele obiecte din metal: un varf de lance in forma de frunza de salcie cu nervura mediana, etc.

Aceste villae rusticae pot fi datate din secolele II-III d. Hr pe baza monedelor descoperite, dintre care se detaseaza o moneda din timpul lui Traian. Stapanirea romanilor, convietuirea lor cu autohtonii au fost dictate de interesele economice si politice ale Romei si este deplin confirmata de existenta drumului lui Traian: calea dintre Romula si Sucidava, care este considerat "drumul negustorilor si al satelor agricole".

Pentru epoca medievala, prima atestare documentara a satului dateaza din 18 iunie 1537, data la care domnitorul Paisie intareste Manastirea Govora.

Referitor la denumirea comunei, aceasta se pare ca vine de la cuvantul slav "Vladeala" care inseamna "cel acre stapaneste". Documentul de la 9 septembrie 1583 emis de Radu Mircea Voda atesta afirmatia de mai sus. Aica apare numele unui logofat-Vaslan-din Vladila, unde numele comunei apare in forma actuala (St. Richman-"Monografia Judetului Romanati" 1930).

Pentru secolele urmatoare, localitatea Vladila se integreaza in Tara Romaneasca cu toate drepturile si indatoririle pe care le aveau toti locuitorii tarii. Micile proprietati ale taranilor erau putine, cele mai mari apartinand boierilor manastirilor.

II.      CONDITILE FIZICO-GEOGRAFICE.

1.      Asezarea geografica si limitele Comunei Vladila.

Comuna Vladila este incadrata in teritoriul Judetului Olt, fiind situata pe un interfluviu care se aseamana cu o peninsula inconjurata din trei parti de vaile fluviatile Oltet si Olt in est, Jiu in vest si Dunarea in partea de sud. Caracteristic pentru acest areal ar fi numeroasele linii de contact dintre campie si terase, dintre terase si lunci, sau dintre podis si campie, oferindu-se astfel un cadru prielnic asezarilor din cele mai vechi timpuri si pana azi.

Teritoriul comunei este situat pe terasa mijlocie si terasa inalta a Oltului si la linia de contact a acestuia din urma cu interfluviul Leu-Rotunda in sudul Campiei Caracalului la o distanta de 58 km fata de municipiul Slatina , la 15 km fata de municipiul Caracal (la nord) si la 26 km fata de orasul Corabia (la sud). De asemenea se invecineaza in partea de nord cu Comuna Deveselu, la sud cu Comuna Studina, la est cu Comuna Traian si la vest cu Comunele Rotunda si Redea.

Drumul National 54 Corabia-Slatina-Ramnicul Valcea leaga comuna Vladila de resedinta judetului, municipiul Slatina. Cea mai apropiata statie de calea ferata este statia Frasinet, situata in partea de est a comunei Vladila.

Satele ce alcatuiesc Comuna Vladila

Comuna Vladila este alcatuita din trei sate:

satul Vladila - resedinta de comuna

satul Vladila Noua

satul Frasinet Gara

Satul Vladila este mai mare atat ca suprafata cat si ca numar de locuitori decat celelalte doua sate si in el se afla sediul Primariei si principalele centre social-culturale.

Pozitia in cadrul treptelor de relief.

Comuna Vladila se afla pe latura estica a campului Leu-Rotunda, la contactul acestui camp cu terasa Oltului, fiind mai aproape de valea Oltului decat de valea Jiului.

Inclinarea generala a reliefului de pe teritoriul Comunei este de la N, N-V la S, S-E.

Pozitia sub raportul climatic o incadreaza in sectorul de accentuat continentalism al campiei Romane, cu amplitudini termice mari (23 grade C), intre media lunii celei mai reci si a celei mai calde, cu precipitatii ce depasesc usor 500 mm anual.

In ceea ce priveste hidrografia, se situeaza intr-o zona cu rauri mici, majoritatea cu curs temporar, avand izvoarele la baza nisipurilor de dune consolidate, de la stanga vaii Jiului. Apele freatice sunt relativ adanci dar cu debite suficiente si calitate potabila.

Solurile fertile (cernoziomurile levigate) indica mari posibilitati de dezvoltare a agriculturii.

Se recunosc asadar conditiile fizico-geografice favorabile de asezare pentru aceasta comuna.

Prin comuna Vladila trec urmatoarele drumuri:

Drumul National 54 Ramnicul Valcea-Caracal-Corabia care face legatura satului de centru cu celelalte sate componente si a Comunei cu comunele vecine

Drumul National 141 Babiciu-Traian-Vladila-Rotunda-Bucinisu-Amarasti care face legatura comunei cu judetul Dolj

In comuna exista o statie de autobuz ce o leaga de municipiile Caracal, Slatina, Pitesti precum si de orasul Corabia si de comunele vecine.

Deci reteaua de cai de comunicatie este favoracila desfasurarii traficului de calatori si marfuri, contribuind la dezvoltarea economica si sociala a comunei Vladila.

Comuna Vladila - obiect al cercetarii geografice

Avand in vedere suprafata relativ mica a comunei, aceasta nu a facut obiectul cercetarii stiintifice din punct de vedere geografic. Totusi, exista lucrari care fac referire la acest sector. Primele date cu totul informative pana la 1880 apartin unor geografi straini care au studiat pliocenul in Oltenia precum si geografilor nostri printre care se numara dupa anul 1880 Grigore Stefanescu-1894, Ludovic Mrazec-1898. tot acum apar si primele noutati de geografie asupra Olteniei.

Perioada 1900-1950 constituie etapa afirmarii geografiei fizice ale carei baze le pune DeMartonne, ce colinda pas cu pas tinuturile oltenesti, reliefand trasaturile caracteristice pe care se vor sprijini mai tarziu toate studiile de geografie fizica de la noi referitoare si la aceasta subunitate.

Tot la inceputul secolului XX se remarca aparitia unor serii de lucrari a geografilor Sava Athanasiu si R. Sevgastos care au dezbatut cu competenta problemele levantino-cuaternare, referitoare la paleontologie, paleoclimatologie, hidrologie, geologie generala, biogeografie, morfologie locala etc.

Deosebit de importante sunt lucrarile geografilor I.V. Istrate, I.P. Voitesti, G. Valsan, Raul Calinescu care trateaza unele probleme de agrogeografie, hidrologie, biogeografie, geologie etc.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

T. Bradrabur studiaza mai amanuntit zona in care se afla Vladila din punct de vedere geologic in lucrarea "Geologia Campiei Dunarene dintre Olt si Jiu" (1971 Bucuresti), abordand si probleme de hidrologie , iar in sumar geomorfologic insistand mai mult asupra cuaternarului. Constantin Martiniuc publica lucrarea "Cercetari morfologice si hidrologice in legatura cu reteaua de canale proiectate de I.P.A. pentru irigarea Olteniei de S-E" (1952 Bucuresti) in care se propune un canal magistral si alte cinci canale secundare pentru irigarea partii de S-E a Olteniei pe o suprafata d 76000 ha.

Un rol important in studierea geomorfologiei campiei Olteniei ii revine lui Petre Cotet. Lucrarea sa de baza este "Campia Olteniei" (1957 Bucuresti) si trateaza in special aspectul morfologic al regiunii precum si unele probleme legate de cuaternarul Olteniei. Tot el separa principalele unitati morfologice din cadrul campiei dintre Olt si Jiu si explica asimetria vaii Oltului punand-o pe seama unei miscari neotectonice care a avut loc pe interfluviul Leu-Rotunda intre Olt si Jiu.

Probleme hidrografice sunt tratate de I. Istrate in lucrarea "Valea Oltului" (1926 Bucuresti) precum si de E. Niculescu in lucrarile "Observatii asupra hidrografiei Oltene" (1932) si "Contributii la hidrografia Olteniei" (1932). Stratele acvifere de adancime si freatice sunt analizate de T. Bandrabur in lucrarea "Geologia Campiei Dunarii dintre Olt si Jiu" (1971).

2.Geologia si resursele subsolului.

Aceasta localitate se afla la limita a doua terase: una de circa 60 m altitudine la vest si alta de circa 20 m altitudine relativa la est. Tranzitia dintre terase este atenuata sub raport morfologic, fapt frecvent in Campia Olteniei.

In ceea ce priveste geologia, peste formatiunile de fundament adanc se asterne o succesiune de straturi apartinand mezozoicului intre care au fost bine determinate depozitele sarmatiene alcatuite din marne, argile, nisipuri cu calcare oolitice la partea superioara peste care se succed depuneri subtiri de marne si gresii meotiene apoi nisipuri marnoase pontiene cu intercalatii de pietrisuri mici ca deasupra sa urmeze exclusiv straturi de nisipuri fine galbui-daciene si areale de nisipuri argiloase ale etajului romanian cu care se incheie stiva de straturi mezozoice. Toate formatiunile mentionate nu apar la zi, ele constituie etajul de razem al formatiunilor cuaternare, singurele care apar la suprafata.

I.P. Ionescu 1916 arata ca sarmatianu are forma unei cute largi care trece peste Dunare iar pliocenul se dispune peste formatiunile sarmatiene. Forajul de la Celaru, comuna aflata in apropierea comunei Vladila, intalneste sarmatianul la adancimea de 201 m si este format din gresii calcaroase cenusii, nisipuri fine, argile nisipoase si compacte.

Pliocenul se suprapune sarmatianului si incepe la adancimea de 198-201 m. Meotianul este format din marne cenusii negricioase. Aproximativ intre 183-198 m a fost intalnit pontianul, reprezentat printr-un orizont inferior cu marne caracterizat prin Congeria-rhomboides si un orizont superior cu nisipuri si gresii noi cu Drissenyensis.

Dacianul a fost semnalat in forajul de la Celaru prin marne compacte cu intercalatii nisipoase. Levantinul care incheie seria pliocenului ocupa suprafete mult mai mari si este format din doua orizonturi descrise in anul 1914 de Ionescu Arghetoaia. Orizontul inferior, format din marne vinetii si argile nisipoase dispuse regresiv fata de dacian, si orizontul superior format din pietrisuri si nisipuri. O importanta deosebita o are stabilirea limitei dintre levantinul superior si cuaternar. Aceasta limita a fost stabilita in anul 1914 de Ionescu Arghetoaia pe baza paleontologica, atestand deasupra levantinului un complex de nisipuri galben-roscate cu intercalatii de pietrisuri care formeaza coamele dealurilor dintre vai sau ale teraselor superioare ale acestor vai. In acest complex de nisipuri si pietrisuri au fost gasite resturi de mamifere si anume o masea de Mastrodont-arvensis care precizeaza varsta etajului levantin ce formeaza terasele superioare din Oltenia meridionala.

Intre nisipurile si pietrisurile cuaternare si cele levantine exista o deosebire de asezare si de granulometrie. Depozitele levantine sunt alcatuite din pietrisuri mai mari si sunt asezate in straturi cu caracter fluvio-lacustric pe cand depozitele cuaternare au o structura torentiala dominanta si sunt de dimensiuni mai mici.

C. Murgoci arata ca depozitele cuaternare sunt reprezentate de pietrisuri, argile nisipoase fluviale, nisip eolian, loess de diferite tipuri si aluviuni. Din cadrul depozitelor cuaternare cea mai mare importanta o au nisipurile si pietrisurile. Mai ales in sudul campiei depozitele se exploateaza pentru constructiile locale.

In zona comunei Vladila depozitele cuaternare sunt alcatuite din formatiuni lacustre, nisip, pietris, argile, formatiuni eoliene, loess si mai putin nisipuri de dune.

Loessul este ultimul depozit cuaternar ce acopera campia incheind seria formatiunilor pleistocene. Depozitele de loessoide se impart dupa originea lor in depozite eoliene si deluviale. Cele eoliene au o dezvoltare mai mare in deosebi pe terasele Dunarii si ale Oltului. Pe teritoriul comunei Vladila si in imprejurimi se intalnesc conuri de dejectie de diferite marimi la gura unor vai mai mari si mai ales mici. Asemenea conuri de dejectie se intalnesc la vaile care trec prin zona campului in zona de terase inalte si anume: Valea Tesluiului, Paraul Caracal, Paraul Fantanele, Paraul Vladila, Paraul Studina.

Formatiunile cuaternare din aceasta zona apartin mai multor etape si anume:

Pleistocenul inferior- nu apare in imediata vecinatate a comunei ci doar pe fasia ingusta de la est de Olt sub forma stratelor de "Fratesti" cu nisipuri si pietrisuri. La vest de Olt ele par sa fi fost inlaturate prin eroziune.

Pleistocenul mediu- este reprezentat prin depozite loessoide. Acesta acopera o buna parte a teritoriului in vestul comunei si continua pana spre Bucinisi si Rotunda.

In partea de est, incepand chiar din marginea comunei se expun si se extind formatiunile pleistocenului inferior reprezentat prin depozite deluvial-proluviale, constituind o larga si foarte neteda terasa la 70-75 m altitudine absoluta. Depozitul acestei terase este alcatuit din nisipuri prafoase, prafuri nisipoase galbui care in ansamblu constituie un depozit loessoid cu grosimi de 15-20 m. Acestea ocupa o mare intindere ajungand pana la Dunare, scazand treptat in grosime spre sud. La S-V de Vladila dincolo de linia Brastavatu-Obarsia Veche apare o succesiune de formatiuni ceva mai vechi in care au fost identificate urmele unor culturi materiale apartinand paleoliticului-Cultura Vadastra.

La vest apar lobi ai unor formatiuni de nisipuri apartinand holocenului superior care se ingroasa treptat spre valea Jiului luand aspectul unor dune fixate prin culturi, fiind acoperite cu o patura de sol.

Din punct de vedere structural, fundamentul mezozoic pare sa prezinte pe alocuri caracterul rural care nu se reflecta prin nimic in depozitele de suprafata. Sarmatianul care se asterne discordant peste formatiunile cretacice atesta o lunga perioada de eroziune subaeriana iar formatiunile pleistocenului au un caracter transgresiv si grosimi relativ mici.

Incepand din pleistocenul mediu, intreaga zona este ridicata si se depun formatiuni loessoide , alcatuind o succesiune de terase. Comuna Vladila marcheaza contactul dintre formatiunile pleistocenului mediu si superior care se intind la vest de vatra satului iar formatiunile holocenului la est de aceasta.

Elemente structurale.

Ca si structura, in campie se observa numai slabe ridicari pe directia N-S. Sub raport biologic, formatiunile de la suprafata zonei studiate corespund depozitelor cuaternare , formate in majoritate din nisipuri si pietrisuri fluviale, precum si din depozite eoliene-loess si nisipuri de dune-si luturi deluviale roscate.

Cuaternarul comunei Vladila se afla la limita dintre formatiunile pleistocenului (cuaternarul inferior) si a holocenului (cuaternarul superior).

3. Geomorfologia.

Teritoriul comunei Vladila face parte din ansamblul Campiei Romane, care a fost impartita in mai multe diviziuni in functie de trasaturile caracteristice ale locurilor. Zona comunei studiate face parte din Campia Romana, respectiv Olteniei, subdiviziunea Campia Romanatilor. Aceasta este asemanatoare unui pinten cuprins intre Valea Jiului de vest si Valea Oltului la est, avand la nord ca limita Podisul Getic, iar la sud Valea Dunarii.

Aceasta campie cu orientare N-S este mai ingusta in jumatatea nordica si se largeste spre sud. Ca altitudine, Campia Romanatilor nu depaseste 200 m, in nord, coborand lent spre sud unde atinge altitudinea de 50 m. Morfologia campiei este data de actiunea agentilor externi in depozite de loess si de nisipuri. Ea este reprezentata prin mici martori de eroziune, crovuri, movile si vai putin adanci, orientate V-E, fiind udate in parte de cursuri intermitente de apa. Situata deci, in terasele Jiului-terasa superioara de pe stanga raului-si terasele Oltului-terasa mijlocie de pe dreapta raului-Campia Romanatilor constituie un larg interfluviu ce face trecerea de la platforma piemontana a Oltului spre terasele Dunarii in trepte demodate, cu mici interfluvii orientate spre V-E.

In cadrul Campiei Romanatilor, caracterele morfologice ce se impun in peisaj- deosebindu-se de campia de la est de Olt- sunt redate de monotonia relativa a reliefului de pe interfluviu, de lipsa unei retele hidrografice organizate si de prezenta uneia efemere cu scurgere intermitenta si cu directia NV-SE.

In afara retelei hidrografice, principalul agent modelator al reliefului din aceasta campie, vantul, si-a continuat actiunea de deplasare a nisipurilor pana in perioada actuala, mai frecventa fiind acumularea de dune care lipseste pe teritoriul comunei Vladila. La aceasta actiune au contribuit vanturile de vest. In separarea subdiviziunilor campiei s-au luat drept criterii raportul dintre trei elemente ale campiei: lunca, terasele si campul.

Campia de Est este impartita in doua mari subunitati:

Campia Nordica

Campia Sudica

Campia Sudica in care este localizata si comuna Vladila, se intinde la sud de linia Dranic-Apele Vii-Diosti-Caracal-Stoenesti. Se deosebeste de cea nordica prin marea patura de dune care acopera jumatate din suprafata campiei.

Fragmentarea reliefului este mult mai redusa ca in nord. Ea are valori de sub 0,20km/km patrat. Vaile sunt in cea mai mare parte seci, pastreaza un paralelism uimitor pe directia NV-SE si sunt randuite in mai multe generatii, dupa varsta suprafetei de teren pe care curg (terase sau campii). Vaile scad insa ca adancime de la vest la est. Cele mai multe dintre ele se termina la iesirea din zona campului cu conuri de dejectie si cu o serie de balti insirate ca o salba indoita spre S-V. Acestea sunt probabil vechi limane fluviatile ale Oltului.

Astazi ele formeaza locuri de adunare a apelor care se scurg din regiunea campului si rezervoare pentru cele care pornesc mai departe spre actuala vale a Oltului. Prezenta lor pe aceasta rama a campului se explica prin aparitia in Caza de argile levantine care formeaza o patura impermeabila.

Limanele fluviatile din Campia Sudica reprezinta, din punct de vedere morfologic, un studiu mai inapoiat in evolutia retelei hidrografice afluente a Oltului. Intregul sistem de vai de la sud de Caracal reprezinta inceputurile pe care se va dezvolta mai tarziu o retea organizata.

Incepand de la nord la sud, vaile sunt din ce in ce mai evoluate. Valea paraului Caracal reprezinta un studiu interimar intre reteaua nordica, organizata, si cea sudica, cu scurgeri intermitente, formata din vaile: Comanca, Vladila, Studina, Fantanele, Crusovului, Coasta Seaca si altele. Aceste limane au provocat o schimbare totala a peisajului, ele formand sindurele oaze de verdeata in intinsa stepa a Caracalului, viata pulsand puternic in jurul lor. Satele se intind de-a lungul muchiei campiei din acre rasar ochiurile de apa din timpul anului in aceasta campie. Intre subdiviziunile naturale ale campiei sudice se afla si campia Amarasti-Redea. Linia care pleaca de la est de Ghizdavesti si ajunge pana la Obarsia, imparte campul in doua subunitati distincte:

Campul Dobrotestilor in partea de vest, o campie numai de dune, legate mai ales in Valea Jiului, de unde a fost adus si nisipul care leaga sub aceeasi patura lunca, terasele si campul.

Campul Leu-Rotunda are la origine dune vechi, fosile si vai abia schitate, paralele, cu directia NV-SE foarte dese, fiind legate mai mult de Olt. Acest camp ajunge pe teritoriul judetului Olt numai pe latura estica, marcata de linia localitatilor Sud Osica-Frasinet-partea de est a orasului Caracal-Deveselu-Vladila-Studina-Brastavatu si Vadastra.

In ceea ce priveste Campul Leu-Rotunda, vetrele satelor sunt rare in partea cea mai inalta a Campiei Romanatilor si reprezinta un rest al suprafetei primordiale care a devenit uscat dupa retragerea lacului la sfarsitul levantinului. Deci, Campul Leu-Rotunda are varsta levantina, socotita dupa tipul de sedimentare a ultimelor depozite lacustre si varsta cuaternara dupa actiunea de modelare bubaeriana a reliefului la care a fost supusa regiunea dupa ce a devenit uscat. Petre Cotet (1967)-"Campul Leu-Rotunda se apleaca atat de la nord spre sud, cat si de la vest spre est". Vaile care brazdeaza acest camp sunt in partea nordica mai adanci si cu o fragmentare mai stransa, pe cand in partea sudica se afla in stadiul de schitare, si au o adancime mai redusa.

Dunele de nisip care patrund de la vest au o dezvoltare mai mare in partea sud-vestica a acestui camp, dar au fost aplatizate si fixate in cea mai mare parte datorita cultivarii agricole. Valea Oltului, situata in afara perimetrului comunei Vladila, reprezinta o adevarata axa orohidrografica si economica a Campiei Romanatilor, care se caracterizeaza prin versantul stang inalt si abrupt, si prin cel drept prelung, cu terase intinse foarte bune pentru asezari omenesti si agricultura.

Intre acestea si spatiul ce ne intereseaza-Comuna Vladila-deosebim terasa Caracalului de 27-35 m, care este cea mai extinsa si are cea mai frumoasa dezvoltare dintre toate terasele Oltului si apartine exclusiv malului drept; ea se intinde atat la nord de Valea Oltului, cat si la sud, unde in sectorul Visina se racordeaza cu terasa singulara a Dunarii. A fost denumita terasa Caracal deoarece cea mai mare parte a acestui oras este asezata la contactul acmpiei cu terasele Oltului. Spre vest, in regiunea nordica, Podisul Getic domina terasa Caracal printr-un abrupt de 50 m.

Varsta terasei Caracal a fost determinata ca Riss, atat dupa cele trei orizonturi de loess si doua de soluri fosile, cat si dupa inaltimea depozitelor de terasa. Ea a luat nastere astfel: patul terasei dateaza din Mindel, acumularea depozitelor de terasa facandu-se in Mindel-Riss, iar taierea verticala sub forma de treapta a avut loc in Riss, Wurm I si Wurm. Caractere generale rezultate prin descrierea amanuntita a teraselor Oltului:

prezinta un sistem de terase cuaternare care scad de la nord la sud, Oltul fiind format din terase in evantai din Wurm, numai in sectorul sudic, pe partea dreapta. Loessul se gaseste bine dezvoltat pe terasele Oltului, constituie regiunea cea mai specifica pentru intreaga Campie a Oltului. Determinarea varstei teraselor cu ajutorul orizonturilor de loess se poate face foarte bine.

In sectorul morfosintezei campiei trebuie acordata o deosebita atentie retelei hidrografice si a vanturilor ca agenti externi. Actiunea retelei hidrografice s-a exercitat in lungul vailor printr-o adancire treptata si prin formarea de terase.

Din analiza sistemului de terase rezulta ca eroziunea si acumularea sunt singurele procese pe baza carora format terasa si luncile. Conditiile climatice din cuaternar au avut o influenta mai mare asupra formarii depozitelor raurilor. Alternarea epocilor glaciare si interglaciare au avut drept consecinta schimbarea regimului si directiei raurilor.

In ceea ce priveste Campul Leu-Rotunda , din punct de vedere structural si morfogenetic reies urmatoarele:

Campul Leu-Rotunda este de varsta levantina, daca ne gandim la timpul de formare a primului uscat, dar este cuaternar daca luam in calcul actiunea de modelare la care a fost supus dupa aceea. El reprezinta, ca si Campul Salcuta-Dranic, continuarea spre sud a suprafetei levantinului din Podisul Getic, acoperita de loess, lutiri rosii, care imbraca depozitele fluvio-lacustre formate din nisipuri, argile, morene si pietrisuri.

Se considera ca apartinand campului Leu-Rotunda regiunea cuprinsa intre linia: Margaritesti-Corlatesti-Caracal-Deveselu-Vladila-Studina-Crusov-Nord Urzica-Dealul Ocolinei-Danet-Marsani-Vest Castranova, etc. Altitudinea absoluta a campului se gaseste la 110-170 m. Aceasta scade de la nord spre sud precum si de la vest la est. Vaile afluente Oltului sunt largi si de un paralelism uimitor. Ele oglindesc directia impusa hidrografiei minore de catre vant, prin intermediul dunelor in primul rand, si de usoara inclinare a depozitelor levantine spre sud-est.

Geologia Campului Leu-Rotunda reiese din profile geologice in urma forajelor de la Leu, Carcea, Castranova, Valea Giorc, Apele Vii, Valea Frasinetului, Luceni. Intr-un profil geologic transversal se observa ca stratul de pietris din baza Campului Leu-Rotunda este cu totul altul decat straturile de pietris care formeaza depozitele de straturi din Valea Jiului si Valea Oltului. Prezenta argilelor rosii cu lignit, a argilelor nisipoase brune cu lignit precum si alternanta straturilor de nisipuri fine si argile galbene si cenusii nu lasa nici o urma de indoiala asupra varstei levantine a acestor pietrisuri. Pe baza unor sondaje , s-a constatat ca baza campului este alcatuita din argile fluvio-lacustre, rezultate din umplerea lacului levantin cu nisipuri, pietrisuri si argile, care s-au depus succesiv.

Incepand inca din prima parte a levantinului, Campul Leu-Rotunda a intrat sub actiunea de modelare a agentilor externi. Acumularea eoliana , eroziunea si acumularea fluviatila, sunt cele trei procese principale ale actiunii de modelare, care au dus la actuala infatisare morfologica a Campului Leu-Rotunda. Mecanismul morfologic al teraselor a fost dominat de oscilatii eustatice care se adauga mai ales Campiei Olteniei si Piemontului Getic. Deformarile matectonice ale teraselor, in deosebi in Campia Olteniei sunt reduse ca valoare, au un caracter local si sunt impuse de desfasurarea unor arii locale de ridicare, sau de coborare-Grigore Posea, Nicolae Popescu, Mihai Ielenicz in "Relieful Romaniei", pag. 166.

Ca elemente morfologice principale, se disting in cuprinsul campului dune in vest si vai seci, lungi de kilometri, in est. Caracteristica acestor vai este in primul rand paralelismul de directie NV-SE spre Olt si SE-NV spre Jiu. Directia de orientare a acestor vai coincide cu directia vanturilor de vest specifice intregii Campii a Olteniei si cu o usoara inclinare a straturilor. Intre dune s-au dezvoltat vai adanci fragmentate in nord si abia de schitare in sud.intalnim un relief de tip sculptural , in special in partea de nord. Adancimea vailor este de 30-50 m in nord si de 10-50 m in sud.

Ca varsta, Campul Leu-Rotunda este sincrop cu suprafata Erghevita, din depresiunea Turnu-Severin, care se gaseste aici la o altitudine mult mai joasa din cauza asezarii ei departe spre sud-vest, unde levantinul este mai coborat. Acest interfluviu reprezinta singur o campie dezvoltata pe structura tabulara, sau slab inclinata, de varsta levantina, dar acoperita de depozite loessoide si nisipuri de dune care apar in special in partea de vest si de sud.

Pe teritoriul comunei Vladila, in partea de SV se intalneste curba de nivel de 120,8 m, situata in regiunea de interfluviu apartinand Campului Leu-Rotunda, iar in partea de est a comunei Vladila se desfasoara curba de nivel de 70 m, prezenta prin terasa mijlocie a Oltului, respectiv terasa Caracalului. Exista o inclinare de la vest catre est a campiei respective.

Morfologia comunei Vladila este data de monotonia reliefului intrerupta de o vale putin adancita cu cursuri de apa permanenta-Valea Ungureanului-o prelungire a Vaii Vladila. Aceasta vale se desfasoara pe directia V-E, trecand pe la periferia vetrei satului, apoi printre satul de centru si Vladila Noua si se continua spre comuna Traian, apoi se continua spre Babiciu, de unde valea devine oarba, apa scurgandu-se in panza subterana care alimenteaza debitul Oltului.

Din sondajele efectuate la Caracal si Deveselu, in apropiere de comuna Vladila s-a constatat ca depozitele levantine incep imediat sub patura de sol care apartine cuaternarului impreuna cu cei 5-10 m din asa numita argila galbena spre rosie, care este in realitate un depozit de loessoid foarte nisipos, spre deosebire de baza Campului Leu-Rotunda, care este de origine fluvio-lacustra.

Campul Caracal este alcatuit din vai orientate V-E, stramte, paralele, care se termina prin mici limane, la contactul dintre malul abrupt ala campului si terasa, zona in care se incadreaza teritoriul comunei Vladila. Linia de izvoare din lungul acestui contact a atras asezarile inca din perioade foarte vechi, din neolitic. Succesiunea de nisipuri, luturi si argile si inclinarea asimetrica a levantinului a facut posibila drenarea spre S-E a apelor subterane, apa care iese in "Coasta Caracalului" pe linia cotelor de la contactul cu terasa a treia a Dunarii.

Aspectul neted al campului Vladila este deranjat de o serie de maguri ca: Magura Cailor-113 m, Magura lui Dunde-120,8 m, Magura Frasimi-109,9 m si altele.

Directia vaii coincide cu directia vanturilor de vest specifice intregii Campii Oltene, nu pentru ca ele ar avea o origine eoliana, ci pentru ca inclinarea generala a campului a impus o scurgere orientata de la vest la est, si deci, o sculptura orientata la fel.

Procesele de degradare din partea sudica sunt provocate mai ales de ploile torentiale. Ele sunt si mai evidente in partea de vest, spre Rotunda, unde la procesele de degradare contribuie si baltirea apei meteorice provocand lasarea stratului de sol prin procese de terase. Pe portiuni restranse se observa rigole si santuri de eroziune care se pot insa nivela prin araturi.

Campia Vladilei fiind aproape netedasi cu un sol fertil, este deosebit de favorabila culturilor agricole.