Sistemica geografica si conceptul de geosistem

Spiritul sistemic este definitoriu pentru gandirea geografica. Numeroase rationamente sistemice implicite se regasesc in lucrarile geografiei clasice moderne, la Humboldt, Ritter Vidal de la Blache, Richthoffen, Barrows, Mehedinti s.a., desigur in absenta unei teorii sistemice structurate.

Teoria generala a sistemelor a patruns in geografie la inceputul deceniului sase, pe cale derivativa, indeosebi dinspre filosofie, fizica si biologie.

Promotorii, unanim recunoscuti, la inceput mai ales in disciplinele geografiei fizice, au fost A. Strahler, (1950), R. J. Chorley (1962), V. B. Soceava (1963), A. D. Howard (1965), G. Bertrand (1968), R. J. Chorley si Barbara Kennedy (1971), S. A. Schumm (1965, 1977), R.J. Hugget (1980) si multi altii. La scurt timp, dupa deschiderile lui Strahler si Chorley, se impun contributii semnificative si in geografia umana si regionala ale unor autori precum B. Berry (1964), P. Haggett (1965), D. Harvey (1967), A. G. Wilson (1970), B. Floyd si D. O'Brien (1976), R. Bennet (1981), R. Brunet (1968, 1990) s.a.

In geografia romaneasca notiunile de sistemica au inceput sa fie abordate, din anul 1970, de catre V. Mihailescu si H. Grumazescu, iar contributiile cele mai substantiale si valoroase au fost aduse de catre I. Donisa (1977), A. Rosu (1977, 1983, 1986, 1987), Irina Ungureanu (1977, 1994, 2002), I. Ujvari (1979), I. Mac (1974, 1981, 1986, 1994, 1996, 2000), I. Ianos (1987, 1992, 1994, 2000), I. Ichim (1989), Maria Radoane si N. Radoane (1988, 1989, 1994, 2000), V. Surdeanu (2000) N. Josan (2002) s.a.

In ceea ce priveste definirea geosistemului, formularile existente sunt apropiate de definitiile clasice existente in TGS.

Dintre definitiile de referinta, sunt frecvent citate urmatoarele:

-"ansamblu unic si nedisociabil, intr-o perpetua evolutie, un ansamblu dinamic format din structuri spatiale mobile in timp" (G. Bertrand, 1968):

"un sistem este o multime structurata de obiecte si/sau atributele lor. Aceste obiecte si atribute consta in componente sau variabile care etaleaza interelatii unele cu altele, si opereaza impreuna ca un intreg in acord cu structura" (R. J. Chorley si Barbara Kennedy, 1971);

-"un sistem deschis, un intreg alcatuit din elemente corelate ale naturii, supus legilor naturii, actionand in invelisul geografic. El sufera din partea societatii omenesti influentele cele mai diverse, care transforma considerabil elementele sale si intregul sistem. Aceste influente afecteaza structura proceselor naturale si astfel confera sistemelor o calitate noua" (V. B. Soceava, 1975);

-"denumim geosistem orice unitate teritoriala pe care relatiile dintre elementele geografice ce o compun, inscrise intr-o structura functionala proprie, o individualizeaza ierarhic in timp si spatiu geografic, printr-o fizionomie peisagistica specifica si un anumit grad de potentialitate energetica si de productivitate biologica" (A. Rosu. 1987).

Remarcam, la fel ca si in definitiile generale, includerea acelorasi elemente de referinta: componenti (si atributele lor), relatii (interactiuni), ideea de "intreg", nedisociabil.

Notiunea de geosistem a fost promovata, mai ales in perioada de afirmare, intr-o maniera inconsecventa, generatoare de confuzii si ambiguitati.

Astfel, conceptul a fost utilizat cu sensuri restrictive precum: invelis fizico-geografic, complex teritorial natural subunitate taxonomica de peisaj s.a. La ora actuala, aceste semnificatii particulare sunt depasite intrucat, termenul de geosistem, nu se refera la cazuri particulare din realitatea geografica, ci semnifica "un fel de a fi" al tuturor structurilor geografice ce fuzioneaza, prin mijlocirea relatiilor, intr-un "intreg". Prin urmare, geosistemul este latura calitativ-functionala a oricarui fapt geografic structurat, indiferent de alcatuirea sa specifica sau de extensiunea spatio-temporala.

Referat: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Proiect: Ierarhia organizarii biomoleculare

1.4.4. Curentul sociologic

Nu constituie (inca) o "traditie" intrucat s-a conturat relativ recent (dupa 1970), mai ales in geografia occidentala, dar patrunde viguros, printr-un registru conceptual extrem de divers, in sfera abordarilor umane, regionale si spatiale, deopotriva. Filonul conceptual se afla in scrierile sociologice postmoderniste (de ex. cele ale lui D. Bell, J. Baudrillard, M. Foucault, D. Harvey s.a.) si indeosebi in ideile care radicalizeaza acceptiile despre spatiu, precum: "productia sociala a spatiului" (H. Lefebvre, 1974) sau "spatiul e societate" (A. Giddens, 1984). Modul in care sunt transpuse aceste idei in problematica geografiei este contradictoriu si discutabil. Desigur, nu se poate contesta ideea de "spatiu construit social" (care este un fapt indiscutabil) dar, a limita spatiul geografic exclusiv la ipostazele sociale, conduce la reductionism, nefast, asemenea dualismul geografic.

1.4.5. Traditia environmentala

Radacinile sale (moderne) se afla tot in antropogeografia ratzeliana unde, sub influenta evolutionismului biologic si a "organicismului", se cultiva ideea rolului decisiv pe care il detin factorii fizico-geografici in impunerea caracteristicilor oamenilor si ale vietii sociale. Discipolii lui Ratzel, adepti ai determinismului natural (de ex. Hellen Semple, 1930) au promovat environmentalismul. Acesta pune accent pe determinarile factorilor naturali, in special climatici, asupra omului si activitatilor sale. Judecatile primitive speculative (precum, "oamenii din regiunile cu clima calda sunt lenesi" . sau "schimbarile frecvente ale presiunii atmosferice fac ca oamenii din zona temperata sa fie . inteligenti" s.a.) au compromis intentiile de a pune acest curent pe baze stiintifice. In ultimele decenii, s-a impus relatia inversa, ce vizeaza cunoasterea determinarilor induse de om in mediul inconjurator, in special de pe pozitii ecocentriste (preocupate de protectia mediului si pastrarea capacitatii sale de sustinere a societatii, de alternativele conservare/valorificare) s.a., abordate in maniera multidisciplinara, indeosebi, de catre Stinta mediului.

1.4.6. Traditia Geografiei regionale

Punctul de vedere regional a pornit de la premisa ca faptele fizice si umane, deopotriva, relationeaza inseparabil intr-un context teritorial dat astfel incat, influentele exercitate de catre natura asupra societatii nu sunt, principial, diferite de cele pe care omul le transmite naturii. Aceasta ipostaza, a determinismului moderat in privinta relatiilor om-natura, a fost promovata de "parintele" Geografiei regionale, Paul Vidal de la Blache (1845-1918), care a rezumat-o in celebra sintagma "natura propune si omul dispune" Felul in care omul decide sa valorifice "zestrea" naturala existenta, se reflecta intr-un "mod de viata" specific, constituit in timp, prin contopirea in teritoriu a factorilor naturali, istorici, sociali, economici si culturali. Expresia sa materiala este "regiunea geografica", ce se va impune, tot mai mult, ca obiect de studiu al stiintei geografice. Mai tarziu, contributiile geografilor germani si americani (indeosebi F. von Richthoffen, A. Hettner, R. Hartshorne) vor conduce la o alta formula, foarte populara, cu privire la scopul geografiei regionale si anume: "studiul diferentierii areale ale caracteristicilor locale". Dupa 1950, disciplina a stagnat datorita contestarilor survenite in contextul efervescentei abordarii spatiale, care practic i s-a substituit. Incepand cu deceniul noua, asistam la relansarea Geografiei regionale in contextul actualizarii unor probleme complexe precum, teritorialitatea si identitatea socio-culturala, dezvoltarea regionala, amenajarea teritoriala s.a., la care, "traditia spatiala", in pofida arogarii pretentiei de "adevarata geografie", nu a furnizat raspunsuri convingatoare.

1.4.7. Traditia spatiala

Initial, aceasta s-a impus prin elaborarile cartografice dar, incepand cu sfarsitul sec. XIX, aparitia unor modele de distributie spatiala a caracteristicilor vietii economice (precum cele elaborate de J. H. Thünen,

A. Weber, W. Christaller, A. Lösch s.a.; vezi unitatea de invatare nr.7) au atras atentia asupra aspectelor formale ale spatiului. Dupa anii `50, modelele de analiza locationala, referitoare la interactiunile dintre atributele spatiale precum pozitia, localizarea, distanta, conectivitatea, conexiunea, ierarhizarea etc. (W. Isard, F. K. Schaefer, W. Bunge, P. Haggett, L. E. Ullman s.a.), cele de difuziune spatiala (T. Hägerstrand), puternic formalizate, pareau sa fie "cheia" modernizarii discursului geografic clasic, descriptiv. Noua perspectiva cataloga "spatiul" drept concept organizatoric fundamental al geografiei, ea insasi fiind adeseori etichetata drept "stiinta spatiala". Ulterior, stingerea euforiei privind omnivalenta si caracterul esential al abordarii spatiale a fost benefica pentru repozitionarea acestui curent in calitate de demers metodologic fundamental utilizabil, deopotriva, in Geografia fizica, umana si regionala. Un rol important, in acest sens, l-au avut aparitia acceptiilor subiective despre spatiu (spatiu "perceput", spatiu "trait" s.a.), abstractizarea relatiilor spatiale prin modele choremice (R. Brunet, 1990), analiza sistemica a relatiilor spatiale (R. Bennet, R. Chorley, 1978; R.J. Huggett, 1980; I. Ianos, 2000, in geografia romanesca) s.a.

1.4.8. Traditia sistemica

S-a impus in geografie, indeosebi dupa 1970, in contextul adoptarii Teoriei generale a sistemelor de catre numeroase stiinte (vezi unitatea nr. 5). Initial, datorita aparentei simplitati a conceptului de "sistem", se credea ca noua teorie poate solutiona facil toate dificultatile de ordin teoretic. Drept urmare, s-a produs o veritabila "infuzie" de geosisteme, cu toate derivatele lingvistice posibile, care de multe ori dublau, chiar cu sensuri diferite, notiunile clasice deja consacrate (de ex. geocomplex/geosistem, geosfera/geosistem etc.). Acest fapt a condus la numeroase ambiguitati si inconsecvente in utilizarea conceptelor. Cele mai multe au decurs, fie din utilizarea in sens restrans a notiunii (atribuita unor situatii particulare), fie datorita ambiguitatii in ceea ce priveste distinctia dintre fenomenele geografice (versanti, bazine hidrografice, orase, unitati teritoriale etc.) si aceleasi realitati "modelizate", ca geosisteme, prin interpretare selectiva, generalizata si idealizata a structurii si relatiilor existente in mod real. In primul caz, operam cu obiecte si fenomene reale, concrete, in al doilea, cu reprezentari (modele, metode) ale acestora: geosistemul versant, geosistemul fluvial, (geo)sistemul urban, (geo)sistemul teritorial etc. 

In concluzie, in cunoasterea geografica s-au afirmat o serie de conceptii dominante, unele devenind veritabile "paradigme" ce ghideaza gandirea. Este important sa subliniem faptul ca ele se manifesta (aproape fara exceptie) concomitent; doar ponderea fiecareia si formele sale specifice, difera in functie de timp (etapa istorica), loc (tara, scoala geografica), de scopul cercetarii si chiar de personalitatea autorului. Cunoasterea acestor aspecte este necesara in vederea intelegerii numeroaselor ipostaze in care a fost definita geografia ca stiinta., precum si la stabilirea unui punct de vedere obiectiv, argumentat, in concordanta cu stadiul actual al cunoasterii.

1.5. Obiectul si scopul geografiei reflectate in definitii de referinta

Definitii diferite . de la o perioada la alta, de la un autor, la . altul Conceptia organicista (a Pamantului ca intreg-holista)

Din subcapitolul anterior, deducem cu usurinta ca, in contextul fiecarei "traditii", sau conceptii dominante, definitia geografiei ca stiinta a inregistrat formulari dintre cele mai diferite. Constanta a fost doar preocuparea de a raspunde cat mai elocvent la doua probleme: in ce consta obiectul studiat (?) si respectiv, precizarea sarcinilor ce revin stiintei in raport respectivul obiect (scopul). Spre exemplificare, vom prezenta o selectie de definitii de referinta, consemnate in istoria gandirii geografice, care reflecta fidel apartenenta la anumite sisteme de gandire si spiritul dominant al cunoasterii intr-un anumit context national, istoric, cultural, stiintific etc.

Al. von Humboldt, 1855: "Principala problema a Geografiei Fizice este de a determina formarea categoriilor de fenomene, legile care guverneaza relatiile dintre acestea, legaturile eterne care inlantuie fenomenele vietii cu cele ale naturii neanimate."

F. von Richthoffen, 1883: "Geografia este stiinta despre fata Pamantului si despre lucrurile si fenomenele ce stau in legatura cauzala cu ea".

Conceptia regionala

Conceptia umanista