AMERICA - Asezare, limite, tarmuri

America reprezinta o enorma masa continentala care, cu o suprafata de cca. 43.000.000 kmp (42.747.000 km² dupa alte surse) este depasita doar de Asia. Desi include doua mari blocuri continentale considerate adesea ca fiind continente distincte (America de Nord si America de Sud) separate de America Centrala (care include regiunea insulara si istmica ) America reprezinta un continent unitar, justificat nu numai prin evolutia comuna a acestor teritorii ci si prin anumite aspecte privind popularea acestei regiuni.

America este situata in intregime in emisfera vestica, separand Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific, avand cea mai mare desfasurare latitudinala dintre toate continentele globului, respectiv cca.140 , ceea ce reprezinta cca.15.500km. Punctul extrem nordic este situat in Insula Groenlanda la 83 40' lat.N (Capul Morris Jesup), iar cel mai sudic punct este amplasat in Insula Tara de Foc, la 55 59' lat.S (Capul Horn). Si desfasurarea longitudinala este ampla, de peste 100 in America de Nord (Capul Printul de Wales - 168 05' long.V; Capul Charles - 55 40' long.V) si cca. 50 in America de Sud (Capul Parinas - 82 13' long.V; Capul Branco - 34 48' long.V).

Exista o similitudine de forma intre America de Nord si America de Sud, ambele fiind mai largi in partea nordica si mai inguste in partea sudica, ceea ce se reflecta in anumite particularitati ale cadrului natural, in special asupra climei. Astfel, cea mai mare parte a Americii de Nord este situata in zona polara si temperata, extensiunea maxima fiind intre 30 si 60 lat.N, in timp ce America de Sud are cea mai mare parte a teritoriului sau in zona ecuatorilaa si tropicala (extensiunea maxima fiind intre 10 si 25 lat.S)

Tarmurile

Tarmul nordic este extrem de articulat si fragmentat ca urmare a puternicii dezvoltari a glaciatiei pleistocene si a miscarilor epirogenetice pozitive si negative care continua si azi. Tipice sunt tarmurile cu fiorduri (estul si vestul Groenlandei, nord-estul Peninsulei Labrador, nord-estul Insulei Tara lui Baffin), tarmurile cu skyars (in jurul golfului Hudson, Ungava), tarmuri cu faleze, cu golfuri. Cea mai mare fragmentare a tarmului se intalneste in Arhipelagul Arctic, unde se intalnesc un numar mare de insule (Tara lui Baffin, Ellesmere, Banks, Victoria, Devon, Mellville), peninsule (Boothia, Simpson, Melville, Foxe), golfuri (Boothia, Hudson, Ungava).

Tarmul atlantic are cea mai mare complexitate genetico-morfologica precum si cea mai avansata interventie antropica.

De la estuarul fluviului Sf.Laurentiu si insula Terra Nova pana la Peninsula Florida, pe o distanta de 4000-4500km se intilnesc variate tipuri genetice: tarmuri cu golfuri (New Heaven, Cheasapeake, Delaware), tarmuri cu insule, tarmuri cu rias (SE Noii Scotii, New Brunswick, Gf.Maine). In sectorul sudic predomina un tarm coborat, adesea mlastinos, linia de tarm fiind foarte sinuoasa.

Tarmul Americii Centrale este caracterizat printr-o fragmentare tectonica avansata, aici intalnindu-se tarmuri inalte, tarmuri vulcanice, tarmuri coraligene.

Tarmul atlantic al Americii de Sud este mai putin articulat, avand totusi un grad mai mare de fragmentare intre varsarea raului Atrate si fluviul Orinoco, precum si in sud, in perimetrul Podisului Patagoniei si in zona Tara de Foc.

In zona tarmului pacific platforma litorala este extrem de ingusta, fosele oceanice aflandu-se in imediata apropiere a uscatului. Tarmul este puternic fragmentat in sectorul alaskian al Str.Bering, spre sud acesta este de tip dalmatic, iar in continuare spre sud tarmul este preponderent inalt, cu exceptia unui sector de mica extensiune a campiei litorale columbiene.

Tot un tarm de tip dalmatin se intalneste si in zona sudica a Americii de Sud, unde lantul muntos costal este diseminat intr-un mare numar de insule separate de o retea densa de stramtori si golfuri.

Evolutia paleogeografica

Cand vorbim despre tectonica placilor ne referim la modul in care a evoluat scoarta terestra incepand de acum 650 milioane ani (cand Amazonia, de exemplu, se gasea la polul sud), dar planeta noastra avea deja o varsta atunci, de cca. 4 miliarde ani.Totusi, cea mai indepartata configuratie a continentelor actuale dateaza de acum 1,1 miliarde ani, cand exista un mare supercontinent, Rodinia, in care America de Nord ocupa o pozitie centrala.

Acum 500 milioane ani (inceputul paleozoicului, cambrian, ordovician) Groenlanda ocupa o pozitie interesanta (era strabatuta de ecuator).

Acum 400 milioane ani (devonian) zona muntilor caledonieni (Appalachii Nordici si muntii din Europa nordica si nord-vestica: Scandinavia, Marea Britanie).

Evolutia continentului american este mai clara incepand cu 300 mil. ani, cand, din fragmentarea uscatului initial Pangea in doua mase continentale majore, la inceputul paleozoicului a rezultat Laurasia si Gondwana. In paleozoic continua divizarea celor doua uscaturi si incepe deriva lor - deplasarea spre nord a fragmentelor Gondwanei si coliziunea lor cu cele provenite din dezmembrarea Laurasiei. Perioadele evolutive nu au fost sincrone - formarea Atlanticului de Nord ca bazin oceanic ce a separat America de Nord de Europa, s-a facut acum 300 milioane ani (carbonifer), iar formarea Atlanticului de Sud acum 120 milioane ani (sfarsitul jurasicului).

In acest context paleogeografic, teritoriile cele mai vechi din America de Nord erau Scutul Canadian si Scutul Groenlandez. Scutul Canadian ocupa partea central nordica a Americii de Nord, are varsta precambriana; alcatuit din granite si gnaise; se gaseste in Canada, intre fluviul Mackenzie, Marile Lacuri si Peninsula Labrador. Fundamentul sau a fost afectat in precambrian de cutarile laurantiene, care au generat catena laurentiana in extremitatea estica, si cutarile huroniene care au inaltat catena huroniana in partea central vestica. Resturi din acest scut vechi se mai pastreaza ca nuclee central axiale in Appalachi, Stancosi, Podisul Colorado. Scutul Groenlandez se intalneste in Groenlanda si in jumatatea sud sud-vestica a Arhipelagului Arctic.

In America de Sud, scuturile vechi precambriene sunt reprezentate de Platforma Guyanelor (la nord de Amazon) si Platforma Braziliana (Podisul Braziliei, aici fundamentul precambrian apare adesea la zi).

In America Centrala sunt semnalate depozite de varsta precambriana in Masivul Hondurasului si Masivul Guatemalei.

Toate aceste zone de platforme vechi, dupa ce au suferit serii de cutari, au cunoscut perioade de peneplenizare.

Separarea pamantului american de restul maselor continentale s-a definitivat in mezozoic.

Inainte de aceasta separare, in cadrul uscatului continental au avut loc eforturi tectonice cu plisari ce au dat nastere sistemului de munti paleozoici, mult mai bine conservati in America de Nord.

1.     Structurile caledoniene - intalnite in sectorul nordic al Appalachilor, Insulele Arhipelagului Arctic, Terra Nova, Muntii Stancosi (intercalate unor depozite mai noi); in America de Sud cutarile caledoniene au inaltat rama externa a Podisului Braziliei si unele sectoare vestice atasate ulterior zonei andine.

2.     Structurile hercinice - intalnite in sectorul sudic al Appalachilor, podisurile si masivele centrale, in fundamentul partii sud-estice a uscatului nord-american, in Podisul Mexican; In America de Sud, miscarile hercinice s-au produs la sud de estuarul La Plata, dar aceste structuri s-au pastrat doar insular, deoarece au fost acoperite si mascate de sedimentar. Se pare ca astfel de cutari hercinice ar fi existat si in vestul american, distruse de miscarile posterioare, ramanand doar nuclee in axele muntilor cutati ulterior.

In mezozoic, dupa definitivarea separarii continentului american, au loc plisari de mare anvergura (mai ales in America de Nord, pe fatada vestica).

Cutarile nevadiene (jurasicul superior - cretacicul inferior) au inaltat intreg lantul Cordilierilor. Probabil au avut loc si pe fatada vestica a Americii de Sud, dar in Sistemul Anzilor structurile mezozoice au fost distruse de plisarile noi, astfel incat azi sunt aproape inexistente.

In legatura cu fracturile importante si deplasarile laterale legate de destramarea Gondwanei, in America de Sud au loc importante eruptii de lave bazice (ce au acoperit mari suprafete din Matto Groso, Depresiunea Parana).

Au loc de asemenea regresiuni si transgresiuni marine care au dus la dezmembrarea platformelor precambriene (a ramas omogena numai partea de nord a platformei Canadiene).

Tot acum are loc si dezmembrarea uscatului continental, in America Centrala rezista doar puntea de uscat care leaga cele doua continente; comunicarea intre America de Nord si America de Sud este intrerupta in anumite perioade.

Spre sfarsitul mezozoicului, dar mai ales in tertiar, miscarile orogenetice cunosc o perioada de reactivare prin cutarile laramice (cretacicul superior - paleogen) insotite de o ridicare de ansamblu a vestului American, ceea ce a dus la formarea culmilor montane ale Stancosilor, Cordilierei Andine, lanturilor din America Centrala. Miscarile au cuprins intregul ansamblu montan din vest si au migrat treptat de la est la vest.

Spre deosebire de America de Nord unde miscarile mezozoice (nevadiene) au avut o importanta preponderenta, in America de Sud miscarile tertiare sunt cele mai importante (partile cele mai labile ale geosinclinalului sud american au fost cele de la extremitati, nord si sud). In zonele de platforma ale Americii de Sud (cu exceptia Amazoniei) se produc, in tertiar, scufundari lente si depuneri groase de sedimente.

In tertiar, concomitent cu stabilirea contururilor actuale au avut loc transgresiuni si regresiuni marine, mai cu seama in estul Americii de Nord (ceea ce a dus la crearea unor vaste campii litorale, au colmatat unele bazine interne).

In cuaternar, cel mai interesant fenomen este glaciatia, care a afectat atat America de Nord cat si America de Sud.

In America de Nord, glaciatia continentala a fost mai puternica in zona centrala si estica, fiind mai slaba in vest. Calota a atins, in extensiunea ei maxima, confluenta Ohio Mississippi. Au existat trei centre de diramare (nuclee de dirijare a ghetii): Labrador, V.Hudson (cel mai puternic), S.Hudson (districtul Patricia). Glaciatia montana a avut centre importante in Cordilierii Canadieni (centrul principal) si Cordilierii Alaskai (centrul secundar).

S-au separat 5 faze glaciare: Nebraska (coresp. Gunz), Kansas (Mindel), Illinois (Riss), Iowa si Wisconsin (Wurm).

Relieful glaciar de eroziune se intalneste azi pe suprafata Acutului Canadian, iar relief de acumulare glaciara se intalneste de la confluenta lui Ohio spre nord: morene de tot felul, depozite fluvio-glaciare, depozite loessoide.

In America de Sud s-au depistat urmele a 3-4 glaciatiuni care au fost slabe in zona ecuatoriala a Anzilor (in Anzii Nordici limita inferioara a glaciatiei pleistocene cobora pana la 3600-3900m) si foarte puternice in Anzii de Sud (unde o imensa calota de gheata acoperea nu numai Anzii ci tot continentul de la sud de paralela de 40 S). La periferia nordica a acestei calote s-au acumulat depozite fluvio-glaciare (sandre) si vaste cuverturi de loess (asa numitele formatiuni de pampas).

Si azi persista glaciatia in America: in special in partea nordica a continentului (arhipelagurile nordice, Groenlanda) si in zonele montane ale Americii de Nord si de Sud, chiar in zona ecuatoriala la altitudini mari.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

Pozitia continentului american in raport cu marile placi tectonice

America se afla situata in zona macroplacilor Nord Americana si Sud Americana, la contactul lor cu macroplaca Pacifica (si a altor placi mai mici: Garda, Cocos, Caraibilor, Nazca). In zonele de subductie s-au format fie lanturi mutoase (Anzii, la contactul placii Nazca cu placa Sud Americana; Stancosii, la contactul placii Garda cu placa Nord Americana; Cordilierii Americii Centrale, la contactul Placii Cocos cu placa Americana si cea Caraiba), fie arcuri insulare (Antile -placa Caraiba/ placa Americana; Aleutine - placa Pacifica/placa Americana). Tot in aria de contact a placii pacifice cu cea nord Americana s-a dezvoltat un sistem de falii (San Andreas - unde placa pacifica se deplaseaza spre N, NE cu aproximativ 5 mm pe an in raport cu nordul American; aceasta falie incepe din Golful Californiei si are o lungime de 600km.

Actualmente, zona Americii Centrale este una din regiunile de slaba rezistenta ale scoartei, fiind caracterizata prin miscari de ridicare si scufundare, dislocari, seismicitate si vulcanism, ceea ce arata ca evolutia sa nu s-a incheiat. Amploarea si continuitatea actuala a proceselor de subductie din America Centrala Insulara vor avea ca rezultat aparitia unor lanturi muntoase ce vor juca rolul de punte de legatura intre fragmentele uscatului de astazi.

Procesele orogenetice sunt active asadar si in momentul de fata, fiind puse in evidenta de seismicitatea extrem de ridicata (de exemplu in Anzi, ca urmare a miscarilor de ridicare in bloc exista regiuni in care se inregistreaza cca.1500 cutremure pe an, din care unele catastrofale).

Vulcanismul, ca fenomen asociat dinamicii scoartei, este bine reprezentat in America. In Anzi sunt grupati cca.1/3 din vulcanii activi de pe glob. Cele mai important aparate vulcanice se intalnesc in Anzii Ecuadorului, Columbiei, Anzii de Sud. In America de Nord, vulcanismul actual se manifesta in Alaska - Aleutine, Mexic, iar urme ale vulcanismului vechi sunt extrem de evidente in partea centrala a Muntilor Stancosi (Platoul Yellowstone).

RELIEFUL

Relieful Americii este in stransa legatura cu evolutia paleogeografica si structura geologica, prezentand trasaturi comune in cele trei compartimente:

prezenta reliefului muntos ca elemet de baza al peisajului geografic

vulcanismul accentuat

asimetrie generala a reliefului determinata de inaltarea pronuntata a fatadei pacifice

varietatea formelor de detaliu (ca o consecinta a diversitatii litologice si varietatii factorilor modelatori).

RELIEFUL AMERICII DE NORD

Are ca trasaturi principale:

dispunerea reliefului pe directia meridianelor (spre deodesire de celelalte continente ale Laurasiei)

concentrarea ariei montane in extremitatea vestica (Muntii Appalachi nereusind sa contrabalanseze, prin extensiune si pozitia lor aceasta evidenta asimetrie)

altitudinea medie este de 720m

altitudinea maxima - Mckinley (Muntii Alaska - 6194m)

Din punct de vedere morfologic America de Nord se imparte in mai multe regiuni:

1. Groenlanda

2. Arhipelagul Arctic

3. Campiile si Podisurile Americane

4. Muntii Appalachi

5. Campiile Litorale

6. Cordilierii

1. GROENLANDA este cea mai mare insula de pe Glob (cu o suprafata de peste 2 milioane km²). Se dezvolta mai ales dincolo de Cercul Polar de Nord (pe o distanta de 2650km de la nord la sud, intre Capul Morris Jesup, situat la 83˚40' si Capul Farvel situat la 59 46 si pe o distanta de 1280km de la est la vest). Tarmurile insulei sunt extrem de crestate, cu numeroase fiorduri atat in est (Complexul Scoresby, din care face parte si cel mai lung fiord din lume, Nordvestfjord, 313 km) cat si in vest (Sondre Strom).

Relieful Groenlandei este reprezentat de un imens podis cu altitudine medie de 400-600m ce se inclina dinspre margini spre interior, acoperit in cea mai mare parte de o calota de gheata ce mascheaza detaliile reliefului platformic. Teritoriile lipsite de gheata reprezinta 19% din suprafata insulei, limitandu-se de fapt la o fasie litorala de 60-150km latime. In aceste zone sunt foarte evidente urmele glaciatiei pleistocene: morene, nunatakuri, spinari de berbec, depresiuni lacustre de origine glaciara.

Teritoriile acoperite cu gheata (inlandsis) ocupa 81% din suprafata insulei, calota glaciara prezentand doua boltiri largi (una in sud si alta in partea central estica). Grosimea medie a ghetii este de 1500-1600m, iar grosimea maxima este de peste 3400m (in partea centrala a insulei).

Multi ghetari isi preling limbile pana pe tarmul vestic, de unde numeroase iceberguri se desprind si sunt preluate de curentii marini si transportati in Oceanul Atlantic prin Golful Baffin si Marea Labrador.

Zacamintele minerale utile din Groenlanda sunt in general neexploatate. Printre resursele de aici amintim: uraniu, toriu (cel mai mare zacamant din lume), crom, molibden, tungsten, fier, nichel, cupru, carbuni superiori. Apele teritoriale dispun si de zacaminte de hidrocarburi.

2. Arhipelagul Arctic are o suprafata de peste 1,4 mil.kmp, cele mai mari insule din componenta acestuia fiind: Baffin (peste 500.000kmp), Ellesmere (peste 300.000kmp), Victoria (peste 200.000kmp), Devon, Mellville. Apele dintre ele sunt inghetate in cea mai mare parte a anului (chiar si vara circulatia este dificila din cauza sloiurilor plutitoare). Tarmurile acestor insule sunt festonate de fiorduri, iar terasele de abraziune de mare inaltime indica si aici o redresare izostatica postglaciara de amploare.

Se pot distinge doua grupuri de insule, despartite de stramtorile MacClure, Melville, Barrow, Lancaster):

Insulele din Sud, constituite in principal din roci precambriene, apartin structural unitatii de scut cristalin (Banks, Victoria, Pr.de Wales, Somerset, Baffin). Aici glaciatia pleistocena a fost mult mai extinsa ca cea actuala (formand un bloc compact ce acoperea insulele).

Insulele din Nord sunt constituite din roci paleozoice si mezozoice, apartinand unitatii de platforma bietajata. Sedimentarul este in general necutat, cu exceptia nordului insulei Ellesmere, afectata de cutari partiale caledoniene (aici inregistrandu-se ceam mai mare altitudine din Arhipelagul Arctic: United States Range - 2896m). Glaciatia pleistocena nu a fost mai extinsa ca cea de azi, ceea ce face ca formele de acumulare si eroziune glaciara sa lipseasca din aceste regiuni.

Subsolul multora din insulele Arhipelagului Arctic este bogat in resurse miniere: minereuri de fier si carbuni in Insula Baffin, lignit in Insula Ellesmere, etc.

3. Campiile si Podisurile Centrale (limitate de Arhipelagul Arctic in nord, de Campia litorala a Golfului Mexic in sud, Muntii Applachi in est, Cordilierii in vest) ocupa cea mai mare parte a Americii de Nord.

a.     Podisurile Canadiene (P.Labrador, P.Mackenyie, P.Peace Athabaska)

b.     Campia Nord Canadiana

c.      Regiunea Marilor Lacuri

d.     Campiile si Podisurile Centrale (P.Ohio, P.Minnesota, P.Missouri, P.Preriilor, C.Mississippi)

e.     Masivele Hercinice izolate

a.     Podisurile Canadiene

Podisul Labrador, delimitat de gf.Hudson in vest, M.Labrador in nord, estuarul Fl.Sf.Laurentiu in sud, este un vestigiu morfologic din vechea platforma canadiana. Relieful este reprezentat de o peneplena usor ondulata, cu aspectul unui podis cu altitudini medii de 200-500m. Cele mai mari inaltimi se intalnesc in partea centrala si nord-estica (M.Torngat - 1621m). Morfologia de detaliu e dominata de formele de eroziune glaciara. Ridicarea postglaciara a dus la dezorganizarea marilor lacuri din interior (cele actuale sunt doar niste relicve ale acestora: l.Mistassini).

Podisul Mackenzie ,situat intre r.Mackenzie si Stancosii Canadieni, este o zona in care scutul canadian apare ceva mai ridicat si e acoperit cu o cuvertura sedimentara paleozoica. Pe alocuri, substratul cristalin este scos la zi sub forma unor martori de eroziune. Are aspect tipic de podis de eroziune, cu doua trepte morfologice, una mai inalta in vest si una mai joasa in est.

Podisul Peace Athabaska este continuarea spre sud a Podisului Mackenzie, are o desfasurare NV-SE si are o alcatuire mai unitara si altitudini mai reduse.

b. Campia Nord Canadiana se suprapune scutului Canadian care apare la zi in multe regiuni, cu sisturi cristaline cu intruziuni granitice. Miscarile postcambriene au fost slabe si au cauzat doar unele boltiri si falieri. Transgresiunile paleozoice si mezozoice au afectat acest scut cristalin, iar in tertiar s-a produs o intensa peneplenizare.

Eroziunea glaciara pleistocena a modelat multe depresiuni lacustre, care domina astazi peisajul.

Relieful structural este bine reprezentat mai ales in vest unde apar siruri de cueste dezvoltate pe strate monoclinale ce cad spre sud. Frontul acestor cueste constituie versantul unei vai preglaciare unpluta cu depozite friabile, usor de denudat de catre ghetari; in chiuvetele acestora s-au cantonat Lacurile: Renilor, Indian, Athabaska, Sclavilor, Ursilor, Winnipeg, Manitoba. Toate acete lacuri sunt legate printr-o serie de emisari a principalelor rauri din zona: Mackenzie, Athabaska, Peace, Albany.

c. Regiunea Marilor Lacuri s-a dezvoltat pe un fundament ce apartine scutului canadian, iar cuvertura sedimentara cuprinde depozite paleozoice cu structura monoclinala. Crearea reliefului structural aici este determinata in cea mai mare parte de prezenta calcarelor si dolomitelor de Trenton (ordovician) si a calcarelor de Niagara (silurian). Acestea din urma se desfasoara mai ales in sudul regiunii, insasi Cascada Niagara fiind formata pe fruntea unei cueste.

In preglaciar, intreaga regiune se drena spre Mississippi (directie urmata si in perioadele glaciare, cand albia fl.Sf.Laurentiu era plina de gheata). In postglaciar, datorita mai ales barajului morenaic dinspre sud, scurgerea se orienteaza pe traseul actual, spre Atlantic.

In evolutia bazinelor lacustre s-au evidentiat urmatoarele faze:

in pleistocen erau active doar lacurile Michigan si Erie.

dupa retragerea ghetarilor s-au format 2 mari interioare: Lacul Algonkian (ce includea Lacurile Superior si Michigan) si Lacul Irokez (Erie si Ontario).

ulterior, prin contributia fenomenelor tectonice s-au conturat cuvetele actualelor lacuri.

d. Campiile si podisurile Centrale (situate intre Marile Lacuri si campia litorala a Golfului Mexic pe de o parte si Appalachi si Stancosi pe de alta parte) au drept fundament o prelungire a scutului canadian, ce coboara spre sud, fiind innecata de sedimentar. In sud fundamentul este hercinic. Cuvertura sedimentara, din ce in ce mai tanara si mai groasa cu cat ne apropiem de Golful Mexic, este formata din gresii, conglomerate si sisturi argiloase de varsta paleozoica si mezozoica.

Relieful se inclina din vest, nord si est spre Valea lui Mississippi, inclinare ce concorda cu cea a stratelor sedimentare, de unde si frecventa aparitie a platourilor structurale dar si a cuestelor.

Podisul Ohio este format pe calcare paleozoice dispuse orizontal, de unde un bine reprezentat relief carstic mai ales in Bazinul raului Green River (afluent al lui Ohio). Aici exista un platou calcaros cu doline, uvale, vai seci, pesteri (Mammoth Cave System - pestera care insumeaza cel mai lung complex de galerii din lume).

Podisul lacustru Wisconsin Minnesota (la VSV de Marile Lacuri) are un relief glaciar morenaic destul de estompat, in depresiunile dintre morene fiind cantonate o puzderie de lacuri (cca.11.000).

Podisul Missouri, care continua spre vest Podisul Wisconsin Minnesota, are un relief structural fragmentat, cu cueste si vai subsecvente, dezvoltate pe formatiuni monoclinale cretacice (gresii). Sirul exterior de cueste are inaltimi de 300-500m, iar sirul intern este mai inalt, 600-800m.

Podisul Preriilor este o zona piemontana la poalele Cordilierilor, cu latime variabila, ingustandu-se mult catre nord, avand in nord depozite siluriene si in sud depozite mai tinere devoniene si cretacice.

Este in cea mai mare parte un piemont de eroziune, cu altitudini maxime in zona centrala (1500m). La contactul cu Cordilierii fragmentarea este mai accentuata si apar o serie de masive izolate cu caracter de inselberguri (majoritatea martori de eroziune eruptivi): Cypress Hills, Spanish Peak, Black Hills (2207m). In restul Podisului Preriilor relieful pierde treptat in altitudine spre est, dand nastere unor cueste ce privesc spre Cordilieri, vai consecvente, vai subsecvente.

In bazinul Missouri o larga dezvoltare o cunosc badlandsurile (datorita eroziunii intense suferite de argilele oligocene cu intercalatii subtiri de marne, nisipuri, gresii, conglomerate).

La sud de unitatile analizate se inalnesc Podisurile Llano Estacado (a carui morfologie scoate in prim plan formele tabulare, de tip mesas, ca si canioane spectaculoase: pe raul Pecos) si Pod.Edward (Texas).

Campia Mississippi, in ciuada altimetriei, este o axa de referinta a reliefului Americii de Nord. Fundamentul sau este paleozoic, iar relieful este intens peneplenizat. Departarea de marginile placilor tectonice l-a scos de sub influenta fenomenelor de subductie, mentinandu-l ca arie coborata, inundata in perioada de transgresiuni neogene. A functionat ca golf marin, larg, adanc, umplut cu sedimente marine si aluviuni fluviale ulterior.

e. Masivele hercinice sunt risipite la contactul dintre Campia Mississippi si Podisul Preriilor si sunt vechi horsturi hercinice inecate in depozite marine de mare grosime. Cele mai cunoscute structuri hercinice sunt: Podisul Ozark, Podisul Salem si Podisul Springfield la nord de Arkansas si Podisul Ouachita la sud de raul Arkansas.

4. MUNTII APPALACHI se desfasoara pe directia NV-SE, paralel cu tarmul Atlantic, pe o lugime de cca.2000km. Doar in nord, culmile cad perpendicular pe tarm. Din punct de vedere geologic, aceasta mare unitate de relief este alcatuita din depozite vechi (paleozoice), peste care s-au depus formatiuni mezozoice. In sens longitudinal Appalachii se subdivid in doua compartimente despartite prin linia tectonica Mohawk-Hudson (Appalachii Nordici si Appalachii Sudici).

Appalachii Nordici (intre Insula Terra Nova - in nord si grabenul raului Hudson, in sud) s-au format in urma unei succesiuni de faze orogenetice (cu o impunere a structurilor caledoniene, cambrian-siluriene). Cutarile hercinice sunt insa cele care au definitivat lantul montan. Structurile caledoniene sunt puternic peneplenizate, culmile montane avand altitudini modeste (1500m). Suprafata actuala este in cea mai mare masura modelata de procesele glaciare pleistocene (eroziunea glaciara a creat complexe de cuvete lacustre in regiunile inalte, in timp ce in campiile litorale, acumularea glaciara a generat coline morenaice, de fund si frontale; tarmuri cu fiorduri si skyars).

In ansamblu, Appalachii nordici sunt mai masivi, au structura complexa, sunt intens modelati de glaciatia pleistocena.

Din punct de vedere morfologic, exista trei subunitati:

1. Noua Anglie (New England) cuprinde o serie de masive cristaline joase, greoaie, cu suprafete slab valurate sau rotunjite, cu versantii slab inclinati. Culmile cele mai importante sunt despartite de un sistem de falii orientat NE-SV: Taconic Range si Green Mountains (1336m) (la vest de grabenul tectonic cu aspect de uluc depresionar al vaii Connecticut; White Mountains (cu varful granitic Washington, 1916m). Eroziunea a dus la impunerea in relief a unor martori reprezentativi: Mount Monadnock (965m), Mount Ascutney.

2. New Brunswick si Noua Scotie sunt formate din aceleasi structuri caledoniene (inclusiv Insula Prince Edward) . In continuarea lantului Green Mountains se gasesc Muntii Notre dame (960m), iar in continuarea lor spre nord se gasesc Shickshock Mountains (1150m). Spre est relieful trece intr-un podis inalt (dezvoltat pe sisturi cristaline siluriene). Intre Noua Scotie si Noul Brunswick se gaseste golful Fundy (determinat de linii de fractura, cu directia NE - SV).

3. Insula Terra Nova (despartita de Peninsula Labrador prin Strimtoarea Belle Isle si de Peninsula Noua Scotie prin Stramtoarea Cabot) are un relief reprezentat in vest de Muntii Long Range (770m altitudine) (care se desfasoara in continuarea lantului Green Mountains) si de grabenul lacului Grand Lake (in prelungirea grabenului Golfului Fundy), care trece direct in Golful White, de pe tarmul de nord. Estul este reprezentat de o veche peneplena, usor valurita, inclinata spre nord, cu altitudini ce nu depasesc 300m.

In cadrul Appalachilor Sudici se impun structurile hercinice. Complexitatea morfostructurala este legata de peneplenizarea acestui sistem in doua etape:

peneplena catenelor hercinice (sfarsitul paleozoicului si inceputul mezozoicului)

peneplena mezozoica-tertiara (ce a fost precedata de sedimentarea stratelor groase - 4000m - de Newark, triasice). Eroziunea post-triasica a inlaturat partial atratele de Newark, dezgropand morfostructuri mai vechi, hercinice). Lipsesc formele glaciare. Planurile reliefale mai noi s-au adaptat la planurile morfostructurale mai vechi, rezultand relieful appalachian, ca forma tipica  de adaptare la structura.

Diferitele subunitati morfostructurale formeaza zone longitudinale (alungite SV-NE conform directiei cutelor hercinice).

a. Podisul Appalachian (Podisul de Vest) se ridica deasupra Campiilor Centrale (Pod.Ohio) cu cca.300m, cuprinde interfluvii largi, modelate in gresii si calcare carbonifere. Podisul Cumberland (in partea sudica, mai ingusta) si Podisul Allegheny (partea nordica, mai lata) reprezinta anticlinorii largi. Spre est, Podisul Allegheny se termina printr-un abrupt care domina o a doua subunitate morfostructurala.

b. Marea Vale (Great Valley) este un vast culoar de eroziune (conditionat de existenta unor formatiuni mai noi care au fost usor indepartate. In acest ansamblu depresionar exista culmi ceva mai inalte (constituite din roci mai dure : gresii, cuartite) adesea strapunse de watergaps (porti in crestele appalachiene strabatute de rauri - vai inguste transversale care spinteca culmile) si windgaps (porti in crestele appalachiene modelate de vant - vaile transversale din vest ce au ramas suspendate).

c. Appalachii propriu-zisi cuprind o serie de lanturi de 1000-2000m care inchidmarea vale spre est. Culmile sunt paralele, orientate SV-NE, formate prin eroziune selectiva : Blue Ridge (1700m) - creasta principala, alcatuita din sisturi cristaline, gresii, cuartite si conglomerate, traversata de numeroase defilee (Delaware, Potomac, Susquehannah, James River, Roanoke), Unaka Mountains (1720m), Iron (1744m), Great Smoky (2030m), Clinch Mountains (cu varful Mount Mitchell - 2045m).

d. Regiunea cea mai estica a Appalachilor este PIEDMONTUL (un podis scund constituit dintr-un complex de structuri cristaline), cu o suprafata care inclina usor catre campia litorala atlantica, de la 300-400m in vest, la 120-130m in est. Nu este un piemeont de acumulare ci o suprafata de nivelare considerata de multi ca o peneplena de abraziune.

5. Campiile litorale (Coastal Plains) sunt o serie de campii joase care inclina spre platforma continentala care ocupa flancul rasaritean al flancului hercinic (scufundat si ingropat sub sedimente marine). Asadar, fundamentul acestor campii litorale este de natura hercinica.

a. Campia litorala atlantica se desfasoara pe latimi diferite intre Capul Cod si Peninsula Florida (mai ingusta in nord si mai larga in zona centrala a litoralului est Atlantic. Este creata pe un fundament paleozoic, acoperit de depozite sedimentare groase (mezozoice si tertiare), cu lacune stratigrafice, depuse in urma repetatelor transgresiuni. Tarmul nordic cuprinde golfuri si estuare (Potomac), iar cel sudic cuprinde lagune, limane si cordoane litorale (cele de la varsarea lui Delaware). Vaile submerse indica un proces de scufundare incepand din pleistocen.

b. Peninsula Florida, o prelungire interesanta a uscatului, cu cca.560km, este o unitate de tranzitie intre Campia litorala Atlantica si Golful Mexic, avand altitudini sub 100m, aspect general de campie joasa, peneplenizata, larg valurata. Initial aceasta a fost o insula care s-a unit cu continentul in pleistocen. Partea centrala este reprezentata de un platou calcaros, cu relief carstic bine evidentiat.

c. Campia Golfului Mexic (intre Peninsula Florida si Peninsula Yukatan) are un fundament paleozoic acoperit cu o cuvertura sedimentara care ajunge la grosimi de pana la 10.000m. Originea sedimentelor este marina, lacustra si fluviatila, dar nu lipsesc calcarele si tufurile vulcanice de varste diferite (cretacic-tertiare). Altitudinea acestei campii este de sub 100m. In perimetrul deltei Mississippi se manifesta o tendinta continua de avansare a uscatului in mare, cu cca. 90m anual.

6. CORDILIERII nord-americani se desfasoara pe o lungime de 8000km, avand o latime de cca.1600km. Desi functioneaza ca geosinclinal inca din paleozoic, cutarile principale s-au produs in mezozoic si tertiar (orogeneza nevadiana).

Subdiviziuni:

1. ARH.ALEUTINELOR - arc insular de origine vulcanica (exista si cateva insule de origine continentala: Attu, Agattu), ce cuprinde peste 120 insule, cu o suprafata totala de aprox. 18.000kmp, desfasurate ca o ghirlanda pe 2750km E-V. Vulcanismul deosebit de activ si modificarea permanenta a configuratiei arhipelagului se datoresc situarii acestuia in zona de subductie dintre placa nord-americana si cea pacifica. Insulele sunt declarate rezervatie naturala din 1913, pentru a ocroti un intins refugiu al mamiferelor marine.

2. MUNTII COASTELOR se intind din Alaska pana-n Mexic, culminand in varful Mount Logan la peste 6000m.

In Alaska se remarca Mas. St.Elias cu ghetarul Malaspina care coboara, prin intermediul unor limbi enorme, pana la malul oceanului, avand in fruntea sa morene impresionante. In cadrul sectorului canadian se distinge lantul costal ce se detaseaza frecvent de continent sub forma unor insule (Vancouver, Alexander, etc) si Muntii Coastelor care culmineaza in varful Waddington (4042m). Muntii Coastelor din S.U.A. (cu masivele Olimpic si Klamath) sunt despartiti de sectorul canadian prin Str. Juan de Fuca. Ei sunt alcatuiti predominant din roci cristaline in 1/2 N si din sedimentar cutat in 1/2 S. Cordiliera Costala se prelungeste in Pen.California prin Mas.San Pedro Martir, trece apoi in Insulele Las Tres Marias ajungand pana in Sierra Madre Del Sur.

3.CORDILIERA MEDIANA porneste tot din Alaska printr-un lant vulcanic care cuprinde 11 vulcani activi (intre care se detaseaza KATMAI) si Alpii Alaskai (munti regenerati, alcatuiti din gnaise si sisturi cristaline mezozoice ce culmineaza in McKinley - 6194m). Dupa o efilare puternica pe teritoriul canadian, unde culmile muntoase trec treptat intr-un podis de altitudine, catena reapare in toata vigoarea ei in Muntii Cascadelor si Muntii Sierra Nevada. Muntii Cascadelor au morfologia caracteristica masivelor regenerate, prezinta o larga dezvoltare a reliefului vulcanic (vulc. Adams, St.Helens, Hood), iar glaciatia actuala este bine dezvoltata (M.Rainier - 28 ghetari). Muntii Sierra Nevada sunt mult mai impunatori (ei au suferit o puternica inaltare in pliocen), au o structura geologica- extrem de complexa, sunt strabatuti de puternice linii de falii orientate N-S, au inaltimile cele mai mari in zona central-axiala (M.Whitney-4418m). Datorita pozitiei lor mai sudice, glaciatia actuala este mai slaba. Spre sud, S.N. se prelungeste cu Mas.San Bernandino si Mas. Sierra Madre de Vest.

4. PODISURILE INTRAMONTANE NORD-AMERICANE reprezinta fragmente ale scuturilor vechi (paleozoice) antrenate in miscarile orogenetice ale Cordilierilor.

a. Podisul Central Alaskian (Pod.Yukon)(800-1000m) - o vasta suprafata de netezire dezvoltata pe roci complexe sedimentare (mezozoice), cu o cadere generala de la E la V.

b. Podisurile Interioare Canadiene (Podisurile Columbiei Britanice: Nechaco (N), Fraser (S)) au altitudini in jur de 2000m, au aspect valurit si interfluvii sculptate de ghetari. Partea sudica (Pod.Fraser) este aproape exclusiv de origine vulcanica (cuverturi bazaltice). Numai unele piscuri izolate (vechi nunatakuri) se ridica la 3000m.

c. Podisul Columbiei, de natura vulcanica, este constituit in cea mai mare parte din bazalte, groase de 1200-1800m, urmare a revarsarii lavelor pe suprafete foarte mari. Podisul este inconjurat la N, V si E de munti, iar la S, spre Podisul Marelui Bazin, limita este incerta, trecerea facandu-se fara denivelari notabile. Fluviul Columbia si afluentii sai, Snake si Spokane, si-au modelat canioane impozante in cuverturile de lave bazaltice (Hells Canyon, pe Snake, cel mai adanc canion din lume - 2448m)

d. Podisul Marelui Bazin are doar aparenta infatisare de podis, datorita delimitarii sale de culmi muntoase inalte. Prezinta o accentuata fragmentare (datorita numeroaselor falii ce-i strabat de la nord la sud) avand culmi muntoase orientate N-S separate de depresiuni secundare inchise, de tipul bolsonurilor, de origine tectonica si modelate in conditii de clima arida. Altitudinea medie scade de la 1300m in nord la 300-400m in sud, unde relieful este de tip desertic (chiar cu mici campuri de dune): Desertul Mojave, Gila, Valea Mortii.

e. Podisul Colorado (in bazinul raului cu acelasi nume) este un masiv median (un fragment din platforma nord-americana), format din baza cristalina (sisturi cristaline cu intruziuni granitice) si acoperisul sedimentar (format din gresii, calcare si conglomerate paleozoice, mezozoice si tertiare, cu lacune stratigrafice). Aceasta structura, asociata cu ridicarea de ansamblu a Podisului Colorado a determinat aparitia unor forme specifice de relief: vaste platouri structurale (dispuse in trepte), vai in canion (celebru este canionul fluviului Colorado - Marele Canion, sculpat intr-o stiva de depozite cu varsta cuprinsa intre triasic si algonkian, cu o lungime de peste 450km, fiind cel mai lung canion terestru, cu o adancime de 2,5-3Km, ajungand pana in cristalin). Ca subunitati ale pod. Colorado: Pod. Uinta in nord si Pod. San Francisco in sud-vest.

f. Podisul Mexican (sau Mesa Central) este delimitat la nord de Pod. Colorado, la est de Sierra Madre de Est, la vest de Sierra Madre de Vest si la sud de Sierra Vulcanica Transversal. Considerat multa vreme ca un masiv median, o meseta de tipul Podisului Colorado, s-a dovedit a fi o larga zona de munti cutati in cadrul orogenezei mezozoice, apoi peneplenizati. In tertiar s-a produs o ridicare generala a podisului, cu bascularea sa spre nord (cca. 1200m alt. in nord, 2000m alt. in sud). Odata cu aceasta ridicare, in sud s-au produs importante efuziuni vulcanice ce dau un aspect mai fragmentat, iar in partea central-nordica s-au creat numeroase bazine inchise (grabenuri), care au evoluat in conditii de clima arida si semiarida, creand formele specifice de 'bolson'. Cea mai mare este Bolson de Mapimi (populata cu lacuri sarate si mlastini), la sud de care se gaseste podisul vulcanic ANAHUAC (cu caracter endoreic si lacuri sarate: TEXCOCO). Alt podis ce apartine tot Mesei Centrale este Pod. PUEBLA (cu izvoare minerale si ape termale).

Intre Sierra Vulcanica Transversal si Sierra Madre del Sur se gaseste depresiunea BALSAS, strabatuta de raul omonim.

5. CORDILIERA INTERIOARA (Munsii Stancosi)

Acest lant muntos incepe din Alaska, cu Muntii BROOKS, care se aseamana cu Alpii Alaskai, dar sunt mai scunzi (alt.max. 2684m) si sunt acoperiti cu ghetari masivi. Urmeaza Muntii MACKENZIE si STANCOSII CANADIENI. Acestia din urma ocupa cca. 1/6 din suprafata tarii, avand latimea maxima de 1000km, cresc in altitudine de la nord la sud si sunt alcstuisi din mai multe lansuri paralele. Frecvente sunt formele de relief structural, in cadrul carora larg raspandite sunt formele cu adaptare la structura, de tip jurasian, dar si cele cu neadaptare la structura (vai anticlinale, sinclinale suspendate). In cadrul reliefului glaciar interesante si complexe sunt formele de tip alpin, datorita puternicei dezvoltari a glaciatiei pleistocene, dar si glaciatia actuala este bine reprezentata prin ghetarii de tip alpin (ghetari de vale cu lungimi de cca. 20km).

STANCOSII de pe teritoriul S.U.A. continua spre sud Stancosii Canadieni, pastrand aceeasi desfasurare paralela a culmilor si directia dominanta NV-SE, cu o constitutie geologica deosebit de complexa. Sunt insa mai putin omogeni fata de Stancosii Canadieni, intre masivele montane interpunandu-se adesea depresiuni tectonice intramontane ('park'), mai ales la E de Platoul Yellowstone. Peste 50 de varfuri depasesc 4000m altitudine, iar vulcanismul este ceva mai putin raspandit, forme cu o astfel de origine intalnindu-se in Mas. San Juan (in sectorul sudic) si in Pod. Yellowstone (in sectorul nordic). POD. YELLOWSTONE, cu o altitudine medie de 2000-2500m, s-a format prin suprapuneri masive de lave bazaltice, brecii, tufuri vulcanice de mare grosime (cca. 1000m). Intr-o chiuveta este adapostit Lacul Yellowstone drenat prin canionul cu acelasi nume. Aici se afla P.N. Yellowstone a carui celebritate o dau cele peste 3600 izvoare termale, gheizerele, mofetele, vulcanii noroiosi. Elementelor morfo-hidrografice li se adauga insa cele floristice si faunistice de o bogatie deosebita.    Cel mai mare si mai tipic bazin depresionar, format prin scufundarea unei peneplene eocen-pleistocena este Baz. Wyoming, situat intre M. Uinta (4114m) si M. Bighorn (4016/4033m). Sectorul sudic al Stancosilor cuprinde M. LARAMIE (3131m), FRONT RANGE (4345m), SANGRE DE CRISTO (vf. Blanca 4364/4373m). Toate varfurile de peste 4000m sunt acoperite cu ghetari de mica extensiune.

In Mexic, Stancosii continua cu SIERRA MADRE ORIENTAL, legatura facandu-se prin intermediul M. Guadalupe. Aici, caracteristica este larga raspandire a rocilor sedimentare mezozoice si eocene cutate, sprijinite pe un fundament care apare la zi numai in axele lanturilor celor mai inalte. Vulcanismul practic lipseste, iar masivele cele mai inalte depasesc 3000m alt. (max.- PENA NEVADA - 3664m). Sierra Madre Oriental si Sierra Madre Occidental se apropie mult spre sud, formand un important nod orografic: Sierra Vulcanica Transversal (ce inchide Pod. Mexicului pe latura sudica). Aceasta este prin excelenta vulcanogena, cu conuri de peste 5000m altitudine. Aparatele vulcanice cele mai vechi sunt in partea estica, iar cele mai noi sunt in partea vestica ( ca o dovada a deplasarii spre vest a liniei de subductie). In peisaj predomina conurile, craterele, barancosurile, podisurile de lave, planezele. Cele mai impresionante aparate vulcanice sunt Orizaba (Citaltepetl, peste 5700m), Popocatepetl (un stratovulcan cu activitate inca din pliocen, cu 5452m), Colima (4340/4330m), Paricutin(2771m), Toluca (4620m, al carui crater se afla intr-o destructie avansata). Vulcanii cu peste 4500m altitudine sunt acoperiti de ghetari si zapezi permanente (in ciuda latitudinii reduse la care se afla). (Reteaua hidrografica din zona a suferit remanieri frecvente datorita eruptiilor si scurgerilor de lave.

Cel mai lat istm de pe glob se afla in sudul Americii de Nord: Istmul Tehuantepec, cu latime minima de 200km, cu altitudini ce coboara sub 250m, fiind una din putinele zone coborate din imensul lant muntos ce strabate continentul de la nord la sud. Formatiunile cretacice cutate acopera structurile cristaline mai vechi.