Sociologia educatiei ca disciplina stiintifica

SOCIOLOGIA EDUCATIEI CA DISCIPLINA STIINTIFICA[1]

1. Geneza si evolutia sociologiei educatiei ca ramura a sociologiei. Educatia constituie in fiecare sistem social un subsistem, unul dintre sectoarele cele mai importante ale vietii sociale. Pregatirea pozitiva pentru viata a tinerei generatii, care sa acumuleze si sa transmita mai departe experienta sociala a atras, pe langa activitatea practica a pedagogilor, si atentia altor reprezentanti ai stiintelor sociale si umane din diverse epoci. Initial, lapidare si nesistematice, venite din partea filosofilor, reflectiile asupra educatiei dobandesc un tot mai pronuntat caracter stiintific pe masura ce are loc procesul de diferentiere a stiintelor prin desprinderea lor de filosofie considerata drept stiinta prin excelenta. Se ajunge astfel la formarea unui sistem al stiintelor educatiei din care face parte si sociologia educatiei.

Pentru stiinta sociologiei, care primeste numele ca atare in 1838 din partea filosofului pozitivist A. Comte, a urmat un proces de evolutie si dezvoltare in cadrul caruia s-a precizat natura, domeniul, limbajul si o serie de metode proprii de cercetare, respectiv conditiile necesare existentei unei stiinte. Insa, sociologia s-a manifestat nu numai ca studiu teoretic al societatii in integralitatea sa, ci si sub forma unor studii ce au vizat diverse procese si fenomene dintr-o anumita societate si, la un anumit moment dat. In consecinta, in cadrul sociologiei au aparut o serie de discipline de ramura, dintre ele sociologia educatiei reflectand realitatea sociala aflata sub incidenta educatiei.

Momentul de inceput al sociologiei educatiei este considerat de majoritatea specialistilor publicarea postuma in 1922 a lucrarii Educatie si sociologie a lui E. Durkheim. Argumentul esential in sprijinul acestei afirmatii este dat de faptul ca Durkheim este primul care da educatiei o fundamentare sociologica. El nu numai a afirmat necesitatea sociologiei educatiei dar mai ales a intreprins sistematic studii autentice de sociologie a educatiei. Legand pedagogia de sociologie, el a postulat educatia ca fiind "ceva eminamente social; prin originile sale, ca si prin functiunile sale si ca, prin urmare, pedagogia depinde de sociologie mai mult decat de orice alta stiinta". Mai mult, el se opune ideii existentei unei naturi umane unice careia educatia ar trebui sa-i realizeze atributele constitutive ale speciei umane si afirma varietatea istorica a sistemelor de educatie in functie de societate si nivelul sau de dezvoltare. Definind educatia ca reprezentand "actiunea exercitata de generatiile adulte asupra celor care nu sunt coapte pentru viata sociala", Durkheim identifica educatia cu socializarea atunci cand afirma ca "educatia consta intr-o socializare metodica a generatiei tinere". Durkheim a cautat sa intemeieze o sociologie a educatiei obiective, metodice, care sa utilizeze investigatii profunde si sa procedeze inductiv.

Daca, istoric, primul obiect de cercetare al sociologiei educatiei a fost institutia educationala si mediul sau de existenta, ulterior obiectul disciplinei a fost extins la relatiile dintre sistemul educational si sistemul social, careia ii apartine.

Pe parcurs acesta a fost centrat, din perspectiva economista, pe studiul relatiilor dintre oferta educationala si cererea de pe piata muncii si pe analiza contributiei educatiei la realizarea obiectivelor socio-economice generale ale societatii.

Din perspectiva teoriilor sociologice functionaliste, sociologia educatiei a fost propusa ca sociologie a relatiilor interpersonale si ale schimbarii educatiei interesata preponderent de relatiile dintre motivatiile elevilor/studentilor si determinarile sociale ale vietii si activitatii lor viitoare, ca actori sociali. Ceea ce include in tematica disciplinei conceptele de norme si valori si interiorizarea acestora, integrarea scopurilor si a mijloacelor, sanctiuni si recompense, roluri sociale etc. In esenta este vorba de abordarea si analiza "organizationala" a scolii, cu accent pe functionalitatile si disfunctionalitatile acesteia in modelarea comportamentelor viitorilor "actori sociali".

Reprezentantii scolilor macrosociologice concep sociologia educatiei ca un domeniu sociologic specializat, avand ca obiect principal de studiu analiza sociologica a educatiei ca subsistem al sistemului social global, raporturile functionale dintre institutiile educationale, fundamentarea sociologica a intelegerii problemelor organizarii, structurarii si proceselor sociale educationale. Acestia o propun ca o stiinta  si teoretica si aplicativa menita sa formuleze ipoteze, sa dezvolte concepte si teorii stiintifice specifice, intr-un cuvant, sa dezvolte cunoasterea sociologica a educatiei, ca baza a actiunii practice, in domeniul educatiei si invatamantului. Multitudinea si diversitatea perspectivelor si abordarilor sociologiei educatiei, demonstreaza, pe de o parte ca, ele constituie incercari de ordonare a unui domeniu de cercetare stiintifica ale carui contururi nu sunt inca pe deplin stabilite, iar continutul sau continua sa fie eterogen.

In ceea ce ne priveste, asa cum rezulta din lista unitatilor de invatare pe care le propunem, noi consideram sociologia educatiei o disciplina stiintifica - teoretica si aplicativa specializata a sociologiei, avand ca menire sa studieze: relatiile dintre societate si educatie, ca subsistem al sistemului social global; sistemul social institutional al educatiei in toate dimensiunile si componentele sale - (invatamantul de toate gradele, tipurile si formele sale de organizare, functionare si realizare; organizatiile si institutiile sociale educationale altele decat cele de invatamant - familia, biserica, armata, mass-media etc.; organizatiile sociale si institutiile specializate in realizarea educatiei permanente), in general educatia formala, informala si nonformala; coordonatele sociologice ale relatiilor dintre educatie, progresul stiintific si tehnic si dezvoltarea culturii; sensurile si modalitatile de evaluare a contributiei educatiei la dezvoltarea de ansamblu a societatii; problemele deschise ale relatiilor dintre educatie si societate in lumea contemporana si ale evolutiilor sistemelor educationale.

Evident, aceasta problematica nu epuizeaza obiectul si orizonturile posibile ale disciplinei, in care teoriile si metodele sunt inca in procese de cristalizare si in care abordarile alternative sunt legitime si pot fi chiar profitabile.

2. Domeniul, importanta si actualitatea fundamentarii socio-logice a teoriei si practicii educationale. Educatia constituie un proces foarte complex iar analiza sa trebuie realizata dintr-o multitudine de puncte de vedere, fiecare in parte vizand un anumit « decupaj » din realitatea educationala. Sistemul stiintelor educatiei, care s-a format tocmai ca raspuns la necesitatea analizei complexe a educatiei, cuprinde printre elementele sale principale discipline precum: pedagogia (teoria generala a educatiei), filozofia educatiei (studiul, primordial, al finalitatilor educatiei), istoria educatiei (studiul evolutiei educatiei), psihologia educatiei sau psihopedagogia (analiza conditiilor psihice ale educatiei), fiziologia educatiei (cunoasterea legilor fiziologice pe care se bazeaza educatia), economia educatiei (studiul conditiilor economice ce determina educatia), planificarea educatiei (studiul de prognoza al educatiei), demografia educatiei (analiza dinamicii populatiei scolare), didactica (teoria generala a procesului de invatamant), didacticile speciale (metodicile predarii unei discipline). Intre aceste discipline se inscrie tot mai pronuntat sociologia educatiei. Definita cel mai adesea drept stiinta care se ocupa cu studiul relatiei dintre sistemele educative si structurile sociale sau altfel spus, cu studiul conditionarilor sociale a educatiei si a influentelor educatiei asupra societatii, preocuparile sociologiei educatiei nu au fost mereu aceleasi. Daca la inceput sociologia educatiei a evidentiat natura sociala a educatiei si rolul ei in societate, ulterior cercetarile au capatat un caracter analitic, orientat spre surprinderea anumitor aspecte nou aparute in raportul dintre educatie si societate cum ar fi problema mobilitatii sociale (in primul rand a mobilitatii ocupationale), a rolului manipulator si ideologic al scolii in reproducerea structurii sociale, prin utilizarea unor subtile mecanisme de transmitere a valorilor culturale cu ajutorul « violentei simbolice » si producerea unei forte de munca « instrainate » sau problema «egalizarii» sanselor de acces la educatie in general si in special la nivelele superioare ale invatamantului. O serie dintre aceste probleme s-au pus pe fondul proclamarii unei «crize» a educatiei generata de o alta «criza», cea a familiei moderne, disfunctionalitati care, la nivel teoretic, nu au beneficiat de analize cuprinzatoare si rezolutive ale situatiei.

Pe acest fond apare nu numai actual dar si necesar ca analiza sociologica sa contribuie tot mai mult si mai profund la fundamentarea actului si procesului educational (relatia profesor-elev, clasa in calitate de grup social s.a.) cat si in elaborarea politicilor si strategiilor educationale la nivelul sistemului de educatie si invatamant. Prin capacitatea sa de a aduce informatii noi cu privire la starea educatiei la un moment dat, cercetarea sociologica din domeniul educatiei poate contribui intr-un mod adecvat la luarea unor masuri corective acolo unde este cazul, la prezentarea unor indicatori de « stare » care sa ofere o imagine asupra procesului educational, precum si la elaborarea unor strategii educationale adecvate pentru realizarea finalitatilor educationale.

3. Metodologia cercetarii sociologice in domeniul educatiei. Cunoasterea sociologica poate evolua pe doua cai principale, cunoasterea teoretica si cunoasterea empirica (de teren), fara ca intre acestea doua sa existe bariere insurmontabile. Cercetarea teoretica reprezinta rodul reflectiei sociologilor asupra realitatii sociale. Are un caracter abstract iar produsul il reprezinta teoria sociologica. Spre deosebire de cercetarea teoretica, cercetarea empirica se raporteaza la realitatea sociala in mod nemijlocit prin contactul direct al cercetatorului cu realitatea studiata. Pentru acest demers cercetatorul trebuie sa dispuna de o buna teorie (teorie de referinta), sa utilizeze una sau mai multe metode care se transpun in anumite tehnici, procedee si instrumente de cercetare cu ajutorul carora sociologul isi recolteaza materialul (informatia) necesar(a). Ghidarea cercetarii se face prin intermediul metodologiei care reprezinta o conceptie asupra metodei si a cercetarii in general. In cazul unei cercetari empirice, bine proiectate si realizate, concluziile pot conduce fie la confirmarea teoriei de referinta, fie la reformularea ei ori la aparitia unei noi teorii.         Metodele utilizabile in cercetarile din domeniul sociologiei educatiei sunt cele specifice stiintelor sociale si umane, indeosebi psihologice, pedagogice si sociologice. Dupa nivelele de investigatie cercetarile pot fi distinse in : cercetari macrosociologice si microsociologice. Dupa extensiunea problemelor investigate ele pot viza examinarea unor subiecte strict delimitate sau a unor probleme complexe si generale. Dupa originea datelor ele pot fi :

metode de observatie caracterizate prin perceperea sistematica a diferitelor manifestari ale actorilor sociali  in momentul producerii lor, pe baza unui plan dinainte stabilit (ghid de observatie) si cu ajutorul unor tehnici si mijloace specifice moderne de inregistrare;

ancheta sociologica este metoda de culegere a informatiilor ce include tehnici si procedee interogative de tipul chestionarului sau interviului (chestionarul -succesiune logica si psihologica de intrebari sau imagini grafice cu functie de stimuli pentru raspunsuri verbale sau nonverbale ce urmeaza a fi retinute in scris ; interviul - tehnica asemanatoare chestionarului dar care necesita totdeauna obtinerea unor informatii verbale) ;

sondajul de opinie reprezinta o forma specifica a anchetei care permite strangerea rapida a informatiilor dintre cele mai variate ;

experimentul sociologic este metoda de cercetare a relatiilor cauzale dintre faptele, fenomenele si procesele sociale prin masurarea actiunii variabilelor independente asupra celor dependente prin izolarea (tinerea sub control) a celorlalti factori neprecizati in ipoteza de lucru ;

analiza documentara reprezinta metoda (dupa autori este o tehnica) prin care se ajunge la formularea de concluzii in urma studierii unor documente sociale (cataloage, registre, scrisori etc.).

Dupa succesiunea in timp ele pot fi: metodele transversale, care furnizeaza informatii asupra fenomenelor si proceselor studiate, la un moment dat; metodele istorice, care urmaresc in trecut factorii unei situatii actuale (metoda biografica de exemplu); metodele proiective care cauta sa extrapoleze in viitor rezultatele experimentale provenite din  trecut si prezent.

Prin aplicarea acestor metode se acumuleaza un stoc de informatii care urmeaza a fi prelucrat in vederea formularii concluziilor. Acestea vor fi prezentate in raportul  de cercetare care, in functie de destinatie, poate fi: raport de cercetare destinat comunitatii stiintifice, raport de cercetare pentru un beneficiar (organizatie sau institutie sociala care a comandat cercetarea) sau raport de cercetare destinat publicului larg.