Sistemul educational institutionalizat

SISTEMUL EDUCATIONAL INSTITUTIONALIZAT[1]

Cuvinte cheie educatie initiala, educatie de baza, educatia adultilor, educatie difuza, socializare secundara, formare profesionala continua (specializare, aprofundare, reciclare, recalificare, perfectionare), invatamant deschis la distanta.

Educatia permanenta este mai mult decat o paradigma sau norma pedagogica, ea presupune existenta unui sistem social concret care sa includa ansamblul experientelor de invatare oferite de catre societate individului. Acest sistem are trei componente majore:

Educatia initiala se refera pentru majoritatea populatiei la educatia de baza si cuprinde invatamantul prescolar si invatamantul general obligatoriu include oferta de educatie pe care majoritatea statelor sunt obligate sa o ofere, de obicei inaintea varstei adulte, tuturor cetatenilor, fara nici un fel de discriminare.

Educatia adultilor cuprinde totalitatea proceselor de educatie care continua sau inlocuiesc educatia initiala. Aceasta extindere a educatiei mult timp dupa perioada scolaritatii obligatorii se face pentru a compensa o educatie initiala insuficienta, pentru completarea cunostintelor generale sau pentru formarea profesionala continua.

Educatia difuza se refera la totalitatea mediilor culturale si sociale care au valente educationale intrinseci: comunitatea, mass-media, armata, biserica.

Sistemul institutional al educatiei permanente include: invatamantul institutionalizat si organizatii de cultura, mass-media si alte forme institutionalizate care desfasoara activitati educative cum sunt asociatiile profesionale, academiile, societatile stiintifice etc.

Sistemul de invatamant reprezinta prin continut, cuprindere si organizare un subsistem in cadrul educatiei permanente, avand ca principal scop formarea initiala si perfectionarea pregatirii copiilor, tinerilor si adultilor.

In Romania, sistemul de invatamant si structura sa pe nivele, cicluri si forme de organizare este definita in cadrul legii invatamantului.

Functiile traditionale ale sistemului institutional-educativ:

formarea competentelor de baza ;

functia de socializarea ;

pregatirea pentru viata activa ;

selectie scolara prin examenele de capacitate si bacalaureat si selectie profesionala in cazul scolilor vocationale ;

de dezvoltare sociala si culturala.

Observatie: Aceste functii traditionale sunt puse in discutie in contextul evolutiilor actuale:

trunchiul competentelor de baza nu mai poate fi garantat pe durata intregii vieti, aceste competente se depreciaza rapid datorita dezvoltarii cunoasterii tehnice, evolutiei socio-politice, etc ;

socializarea realizata exclusiv prin educatia formala are efecte limitate astazi se vorbeste despre socializarea secundara realizata in interactiunea scolara si universitara cu celelalte medii educative ;

formarea profesionala initiala se afla intr-un decalaj continuu fata de piata muncii ;

selectia sociala bazata exclusiv pe rezultatele academice este insuficienta; s-a constatat ca viata activa presupune o serie de competente pe care testele de evaluare folosite in scoli si universitati nu le includ.

In functie de aceste evolutii, functiile educatiei institutionalizate se modifica in sensul aplicarii principiului educatiei permanente. In consecinta:

competentele de baza se formeaza nu numai prin educatia initiala (invatamantul prescolar si scoala primara) dar si ulterior, prin activitati de actualizare, de compensare sau educatie de baza pentru adulti ;

motivatia invatarii continue a devenit mai importanta decat simpla prezenta la cursuri sau alte tipuri de activitati educationale; accentul se pune acum nu pe acumularea de cunostinte, ci in special pe invatarea directionata si autodirectionata ;

sistemul de educatie formala se prezinta ca o piramida in care selectia la intrare este discriminatorie; in aceste conditii, selectia trebuie sa includa nu numai criterii interne, proprii institutiei de invatamant, ci acestea trebuie combinate cu criterii externe care tin de nevoile vietii active. In Romania, invatamantul nu raspunde nevoilor sociale, ci doar nevoilor interne de suprevietuire a sistemului ;

invatarea prin experienta directa este mult mai importanta si mult mai relevanta decat invatarea clasica. Dimensiunea sociala a invatarii trebuie asumata de catre institutiile educationale, pe de o parte prin stagii de practica si studiul stiintelor aplicate, iar pe de alta parte, prin activitati directe de cercetare, productie, inovatie etc ;

compartimentarea traditionala in departamente, facultati, sectii sau catedre monodisciplinare tinde sa lase loc abordarilor interdisciplinare, iar accentul nu mai este pus pe identitatea epistemologica a unui domeniu, ci pe capacitatea de a rezolva probleme reale ;

institutia educationala devine institutie de interes public (educatia reprezinta un serviciu public), iar societatea civila are dreptul de a controla si de a participa la decizii privind oferta educationala si resursele pe care ea le implica.

Solutiile concrete pe care diferite state le-au adoptat pentru compensarea crizei fortei de munca si nerecunoasterea valorii formarii profesionale:

prelungirea perioadei de scolaritate obligatorie de la 8 la 10 sau chiar 12 ani, pe considerentul ca este mai ieftin sa mentii un individ in sistemul educatiei formale decat sa i se plateasca ajutor de somaj (situatia Japoniei);

diversificarea educatiei adultilor, indeosebi prin asocierea ofertei de educatie informala si nonformala;

intensificarea formarii profesionale continue: specializare, aprofundare, recalificare, perfectionare, in special in forma invatamantului deschis la distanta.