Procesul de invatamant ca relatie predare – invatare – evaluare

PROCESUL DE INVATAMANT CA RELATIE PREDARE – INVATARE – EVALUARE

Procesul de invatamant este definibil ca ansamblul activitatilor de predare – invatare – evaluare, activitati comune cadrului didactic si elevilor sai; desfasurate cu ajutorul unei metodologii si a unor mijloace didactice specifice in virtutea realizarii unor obiective educative, stabilite anterior.

Abordarea procesului didactic ca relatie predare – invatare – evaluare presupune analiza celor trei tipuri distincte de activitati – cele de predare, invatare si evaluare – precum  si a relatiilor de interactiune si interdependenta ce se stabilesc intre acestea.

Chiar daca a preda a insemnat intotdeauna a transmite un cumul de cunostinte, un continut de invatamant si chiar daca aceasta caracteristica a predarii este, indiscutabil, perena, predarea ca activitate didactica nu poate fi limitata doar la atat. Iata, in acest sens si alte acceptiuni ce pot fi date predarii:

discurs didactic conceput in scopul instruirii;

forma specifica de comunicare interumana si culturala;

un sistem specific de actiuni de inducere a invatarii;

o simpla mijlocire de elemente de continut al invatamantului.

Privita in ansamblul ei predarea confera cadrului didactic mai multe roluri. Potrivit lui H. Morine si G. Morine, ar exista sase roluri didactice ale educatorului: furnizor de informatii; model de comportament; creator de situatii de invatare; consilier si orientator; evaluator si terapeut; organizator si conducator. Potrivit orientarilor pedagogice moderne am adauga ca si rol distinct, desi s-ar putea include in cel de creator de situatii de invatare, rolul de mobilizator al elevului, potrivit caruia cadrul didactic are datoria de a determina implicarea activa a elevului in activitatea de predare.

In virtutea activitatii sale de predare cadrul didactic trebuie sa desfasoare urmatoarele tipuri de actiuni:

1.     sa stabileasca obiectivele operationale ale activitatii de predare;

2.     sa determine continutul de invatamant utilizat pentru atingerea obiectivelor;

3.     sa planifice modul de procedura al schimbarilor dorite a se realiza in urma activitatii de predare (formularea strategiei didactice);

4.     sa organizeze si sa dirijeze activitatea planificata;

5.     sa organizeze cadrul situatiei educationale care favorizeaza cel mai bine realizarea obiectivelor propuse;

6.     sa conceapa si sa aplice o modalitate de control a indeplinirii obiectivelor propuse.

Luand in calcul activitatea de predare, Kneller o considera alcatuita din trei categorii de variabile: independente (care tin de comportamentul cadrului didactic); dependente (care vizeaza comportamentul elevului) si intermediare (care vizeaza trei subdomenii de interes: cunostintele anterioare ale elevilor; sistemul motivational al celor doi actori si mecanismele psihologice asociate procesului de cunoastere). Aceste categorii de variabile se pot corela intr-o activitate curenta in diverse moduri, ca de exemplu: activitatea profesorului determina activitatea elevilor (predarea dominata de variabila independenta); activitatea elevilor precede pe cea a cadrului didactic (predarea dominata de variabila dependenta).

Eseu: Fisa de lucru - cu ce calatorim in cosmos Eseu: Comunicarea si climatul organizational - procesul de schimbare

Potrivit particularitatilor situatiei educationale, precum si a specificului activitatii de invatare se poate considera ca orice activitate de predare poate fi gandita sub urmatoarele trei forme:

1.     Predare unidirectionala, cadru didactic – elev: se realizeaza atunci cand cadrul didactic este singurul actor educational activ al activitatii de predare, elevul are doar rolul pasiv, de receptor;

2.     Predarea bilaterala, cadru didactic – elev – cadru didactic: cadrul didactic intretine un dialog diferentiat cu elevii, avand in vedere capacitatile lor intelectuale;

3.     Predare multidirectionala, cadru didactic – elev – elev – cadru didactic: cadrul didactic faciliteaza initiativa elevilor si dialogul constructiv dintre acestia. Acest tip de predare declanseaza o secventa de invatare participativa – activa, cu reale valente formative.

Analiza acestor modalitati de predare din punct de vedere al eficientei lor pentru actul invatarii nu ne releva un tip mai eficient decat altul in orice situatie. Prin adecvarea lor la  caracteristicile actului de invatare solicitat precum si la obiectivele educationale urmarite, oricare din aceste tipuri de predare poate aduce rezultatele scontate, poate fi eficient.

Prin predare ca si activitate a cadrului didactic se intelege ansamblul actiunilor desfasurate de acesta in cadrul lectiei prin care organizeaza, conduce si indruma activitatea de invatare a elevilor. Trebuie specificat faptul ca pedagogia moderna solicita integrarea activa a elevului in activitatea de predare, integrare realizata in virtutea sloganului „elevul obiect / subiect al actului didactic”, formuland astfel opinia ca predarea este activitatea comuna a celor doi actori educationali, chiar daca cadrul didactic are rolul principal in cadrul ei.

Invatarea este definita psihologic ca o modalitate superioara de adaptare a individului la mediu si a mediului la individ, a carei esenta consta in asimilarea activa de informatii (aspect informativ) si restructurare psihocomportamentala (aspect formativ).

Invatarea este una din activitatile umane fundamentale, avand un motiv, un scop si o structura proprie. Structura activitatii de invatare are urmatoarea alcatuire: 1) receptarea – presupune inregistrarea stimulilor; 2) intelegerea – presupune realizarea unei performante specifice, precum si posibilitatea de a preciza ce anume s-a insusit; 3) stocarea – este de fapt echivalenta cu pastrarea in memorie a informatiei insusite pentru o anumita perioada de timp; 4) reactualizarea – presupune gasirea in memorie si activarea elementului insusit, ea se poate realiza fie prin recunoastere (in prezenta stimulului), fie prin reproducere (in absenta stimulului).

Activitatea de invatare scolara este o „forma particulara a invatarii umane, ea realizandu-se intr-un cadru institutionalizat – scoala – sub indrumarea si conducerea unor specialisti – educatori, invatatori, profesori etc.” (Jinga, I.; Istrate, E., 2001, p.185).

Literatura de specialitate prezinta numeroase clasificari ale activitatii de invatare. In cele ce urmeaza vom prezenta doar cateva din cele ce sunt relevante din punctul de vedere al procesului didactic.

Dupa modul in care se face reactualizarea avem: invatare prin recunoastere si invatare prin reproducere.

Dupa modul in care este inteleasa si conceputa activitatea de invatare avem urmatoarele tipuri: invatarea ca proces (o succesiune de operatii care vizeaza o anumita finalitate); invatarea ca produs (ansamblu de rezultate concretizate in noi cunostinte, capacitati si atitudini) si invatarea in functie de diversi factori (proces influentat de diversi factori – interni, ce tin de cel ce invata si externi, ce tin de mediul in care se desfasoara activitatea). Pentru a clarifica aceasta ultima perspectiva de abordare a invatarii, profesorul Ioan Cerghit propune o schema comprehensiva, schema ce o prezentam in figura 3.

O alta clasificare a invatarii, adecvata procesului didactic este realizata de profesorul Nicolae Oprescu. Acesta propune, in functie de nivelul de implicare al factorului cognitiv in actul invatarii, urmatoarele tipuri de invatare: invatare receptiv-reproductiva (bazata pe retinerea si relatarea fidela a informatiei); invatare inteligibila (bazata pe intelegerea celor insusite); invatare operatorie (sub forma unor exercitii insotite de proba corectitudinii lor); invatare creativa (presupune a invata acele cunostinte pe care educabilul le-a produs singur) – acestei ultime clasificari ii vom acorda un spatiu mult mai mare in tema X, strategia didactica.

Abordand cea de-a treia activitate a trinomului actional al procesului didactic, cea de evaluare, o vedem ca o componenta, predominanta formativa, a procesului de invatamant, care prin compararea rezultatelor obtinute cu obiectivele propuse si planificate, urmareste autoreglarea si eficientizarea procesului didactic. Acestei activitati, de natura pedagogica, ii vom acorda un spatiu mult mai mare i Acum ne vom rezuma la a prezenta relatiile ce se stabilesc intre ea si celelalte doua activitati ale procesului paideutic.

Cele trei tipuri de activitati didactice (predarea, invatarea si evaluarea) se afla, in cadrul procesului de invatamant in relatii de interactiune si independenta, conditionandu-se si completandu-se reciproc in virtutea indeplinirii obiectivelor educationale urmarite de proces. Deci, relatia dintre ele este una de natura dialectica.

Sa presupunem un moment „0” al predarii „P0”, acesta va determina un moment „0” al invatarii „I0” si impreuna un moment „0” al evaluarii „Ev.0”. Acest moment „Ev.0” influenteaza in sens invers procesul, determinand, dupa corectarea eventualelor erori ale procesului – prin actiunea de retroactiune, un moment superior de predare, bunaoara momentul „P1” si concomitent cu acesta momentul de invatare „I1.”. Ciclul este reluat intr-o maniera spiralata pana la indeplinirea tuturor obiectivelor procesului de invatamant si transformarea educabililor intrati in absolventi ai sistemului. In acest sen vom prezenta, in scop didactic, schema comprehensiva de mai jos, vezi fig. 4.

Se poate observa usor ca suntem adeptii teoriilor moderne ale pedagogiei, care considera cele trei activitati ale procesului paideutic ca fiind comune atat cadrului didactic, cat si elevului, chiar daca exista in fiecare un actor principal (predare – profesor, invatare – elev, evaluare – „cuplul didactic”) si nu a celor ale pedagogiei traditionale care limitau activitatea de predare doar ca atribut al cadrului didactic si pe cea de invatare doar ca atribut al educabilului.

Suntem, deci, adeptii unei pedagogii participativ – active, ai unui demers didactic bine gandit, reiesit dintr-o adevarata intelepciune pedagogica care, nu are de a face cu clisee, cu retete, ci cu un mod corect de a rationa in virtutea realizarii unei personalitati active si creatoare a educabililor concreti cu care se lucreaza. Intr-o lume a schimbarilor rapide si permanente doar un demers didactic intelept (o gandire pedagogica holista si integrativa in acelasi timp) poate fi salvarea educatiei dintr-o mediocritate, rutina si redundanta pacatoase atat pentru educabil, cat si pentru educator si societate.