Didactica generala si didacticile speciale, obiectul Didacticii limbii si literaturii romane

1. Didactica generala si didacticile speciale

2.    Obiectul Didacticii limbii si literaturii romane

3.    Relatia cu disciplinile psihopedagogice, cu stiintele limbii si literaturii

4.    Profesorul de limba si literatura romana - un posibil model

1.Didactica generala si didacticile speciale

Didactica generala, disciplina din sfera stiintelor educatiei, s-a constituit, in decursul timpului, ca o ramura distincta in interiorul pedagogiei, problematica sa conducind la conturarea unor teorii si modele diferite in literatura de specialitate.

Daca la inceput acceptiunea termenului (sau a derivatelor acestuia) era oarecum restrictiva: gr. didaskein "a invata"; didaktikos "instruire"; didasko "invatare", "invatamint"; didastike "arta invatarii" - neputindu-se opera o distinctie clara fata de pedagogie - treptat, didactica a capatat intelesul de «teorie generala a procesului de invatamint» care "studiaza si fundamenteaza stiintific analiza, proiectarea, desfasurarea si evaluarea predarii si invatarii ca proces de instruire si educare, atit in scoala si alte institutii, cit si prin autoinstruire". (M.Ionescu,Discursuri creative in predare si invatare,2000 p.23)

Didacticile speciale, derivate din teoria generala a procesului de invatamint, aplica discursul didactic general in predarea-invatarea diferitelor discipline de invatamint. Intre didacticile speciale si didactica generala se stabilesc "raporturi de interdependenta si complementaritate"( M.Stanciu,2003,p.6)

2. Obiectul Didacticii limbii si literaturii romane

Didactica limbii si literaturii romane - o didactica speciala - isi limiteaza sfera de investigatie la domeniile limba, literatura si comunicare orala/scrisa ale disciplinei noastre, adapteaza modalitatile specifice de lucru la diferitele cicluri curriculare, are deopotriva "un caracter teoretic si aplicativ" si un pronuntat continut formativ. (V.Goia ,2000,p.14)

Obiectul disciplinei este "problematica ampla implicata in procesul instrurii teoretice si practice, constiente si active, a limbii romane literare ca instrument de cunoastere si comunicare; pe de alta parte, acest proces inseamna si familiarizarea elevilor cu literatura romana, pe baza unor modele reprezentative, din diferite etape ale dezvoltarii acesteia" (C.Parfene,1999,p.14)

Problematica Didacticiilimbii si literaturii romane poate fi sintetizata in urmatoarele intrebari (A.Pamfil,2003,p.7):

De ce ese preda disciplina ? (care este scopul ,ce obiective sint vizate)

Ce se preda ? (ce continuturi sint selectate)

Cum se preda ? (cum structuram continuturile,ce strategii didactice folosim)

Cui se preda ? (care sint caracteristicile colectivului de elevi)

Unde si cand se preda ? (in ce circumstante fizice,istorice ,socio-culturale sau institutionale)

In literatura de specialitate, alaturi de didactica specialitatii se vehiculeaza termeni precum: metodica, metodologie, pedagogia specialitatii si tehnologie didactica.

Pornind de la etimologia cuvintului (gr. methodos "cale, drum"), termenii metodica si metodologie au caracter restrictiv si nu acopera toate aspectele procesului de predare-invatare-evaluare.Termenul de tehnologie didactica a fost utilizat incepind cu anii '70, cind, in procesul predarii-invatarii, s-au folosit mijloace audio-vizuale diverse, care au imbogatit tehnicile de invatamint prin utilizarea "masinilor" si "aparatelor" in "laboratoarele fonetice".

Sintagma didactica specialitatii se refera la toate aspectele generale si speciale ale procesului de insusire a continuturilor unor discipline: obiective, continuturi, strategii , categorii de lectii, modele de structurare a demersului didactic, de proiectarea activitatii didactice, de evaluarea performantelor atinse de elev, asupra caruia sint centrate, de altfel, toate eforturile factorilor educationali.Se realizeaza,astfel, o deschidere a disciplinei si inspre problematica finalitatilor invatarii.

3. Relatia cu disciplinele psiho-pedagogice, cu stiintele limbii si literaturii

Fiind o disciplina psihopedagogica, didactica limbii si literaturii romane  interfereaza cu stiintele educatiei si cu psihologia educatiei de la care preia date, notiuni si concepte pe care le utilizeaza in procesul instruirii. Sint informatii din domeniul psihogenezei, al cercetarilor privind motivatia si motivarea, din domeniul teoriilor invatarii sau al principiilor procesului de invatamint.Didactica speciala vehiculeaza apoi notiuni si concepte precum: ideal educational, finalitati obiective cadru, de referinta, competente generale si specifice, obiective operationale, resurse materiale si procedurale, mod de organizare, forme de evaluare etc. pe care stiintele educatiei i le furnizeaza.

Stiintele limbii si literaturii - lingvistica generala, pragmatica lingvistica,gramatica limbii romane, teoria literaturii, istoria literaturii teoriile receptarii etc. - ofera materialul pe care didactica specialitatii il selecteaza, prelucreaza si adapteaza nevoilor scolii, gasind cele mai potrivite modalitati si forme de predare-invatare-evaluare ale continuturilor disciplinei.

Aceasta interdependenta ii confera statutul de disciplina "de frontiera", "de granita" care insa se imbogateste mereu "pe baza generalizarii practicii scolare" ,fiind orientata ,in egala masura,teoretic si practc( cf. V.Goia,2000,p.12)

4. .Profesorul de limba si literatura romana - un posibil model

Este bine cunoscut faptul ca profesorul de limba si literatura romana, prin calitati innascute sau dobindite in cariera didactica, prin importanta cunostintelor pe care le transmite, dar si prin legatura afectiva, de cele mai multe ori foarte puternica, ce se naste intre el si elevii sai, poate deveni - si adesea devine - un model pentru generatiile pe care le indruma pe calea descifrarii tainelor literaturii, a frumusetii si bogatiei limbii noastre.

A fi model pentru elevii tai inseamna sa posezi acele insusiri care alcatuiesc "vocatia pedagogica": dragoste pentru copii si pentru disciplina pe care o predai, sensibilitate, capacitatea de a te face inteles, o seama de calitati intelectuale - gindire clara, memorie buna, spirit de observatie, atentie distributiva, insusiri carora li se adauga cele care tin de timbrul vocii, o dictie buna etc.( cf.V.Goia,2000,p.14)

Reusita demersului didactic presupune o buna pregatire de specialitate, o competenta cunoastere si aplicare a noutatilor din stiintele psihopedagogice, dorinta de a-ti imbogati continuu repertoriul strategiilor didactice, tinind pasul cu inovatiile din domeniu, dar aplicindu-le selectiv si creator; voi putea sa ajunga, astfel, la "maiestria pedagogica" sau "arta de a preda", adica sa dobindeasca anumite "calitati didactice" precum:

capacitatea de a expune clar si convingator;

concizia si precizia formularilor;

plasticitatea vocabularului;

"tact pedagogic", adica "simtul masurii in toate".( cf.V.Goia,2000p.15)

A fi un profesor bun inseamna sa asiguri o pregatire de specialitate corespunzatoare, dar si sa formezi tineri capabili de adaptare rapida unor standarde mereu in schimbare.

Ca o concluzie la cele afirmate, reproducem aprecierile pedagogului francez A. Prost: Dascalul cel mai bun "nu este nici cel mai savant, nici cel care munceste cel mai mult; este cel care ii determina pe elevi sa munceasca mai bine, in modul cel mai inteligent, cel mai stimulant si cel mai eficace, nu neaparat cel mai respingator"( cf. M.Stanciu,2003,Argument)