Predarea orientari contemporane in teoria si practica predarii

PREDAREA ORIENTARI CONTEMPORANE IN TEORIA SI PRACTICA PREDARII

1. CONCEPTUL DE PREDARE . 

Profesorul Ioan Cerghit, ilustrul pedagog roman, definea predarea ca:

Cu alte cuvinte predarea este o actiune de provocare a schimbarii a ceea ce exista in ceea ce trebuia sa existe - finalitate a actului de invatare, prin angajarea elevilor intr-o noua experienta de invatare.

Elementele definitorii ale predarii sunt:

-prevederea, planificarea, proiectarea, producerea schimbarilor;

- precizarea naturii schimbarilor intervenite (identificarea

finalitatilor);

-determinarea continuturilor care vor produce schimbarea comportamentala asteptata la elev;

- organizarea si dirijarea schimbarilor dorite prin strategii specifice;

- organizarea conditiilor care vor favoriza aparitia schimbarilor;

- controlul si aprecierea naturii si a calitatii schimbarilor

intervenite in comportamentul elevilor;

Predarea este o activitate predominanta a profesorului si o variabila cauzala de care depinde, in masura preponderenta starea de pregatire a elevilor. In istoria didacticii activitatea de predare a fost uneori neglijata, considerata fiind un subiect tabu. Totusi abordarile moderne s-au axat pe o reprezentare duala a predarii:

- una deductiva, care beneficiaza de unele suporturi teoretice ale teoriilor invatarii de tip behaviorist, cognitiv si umanist;

- alta inductiva, dezvoltata prin aportul paradigmatic al

etnometodologiei, este axata pe observarea faptelor de predare, a situatiilor si  a modelelor de comportament comune cadrelor didactice;

Simbioza celor doua modele de abordare ale procesului de predare conduce la ideea de interpretare pluralista a acesteia, fapt ce permite acoperirea tuturor modalitatilor de predare utilizate pana in prezent, atat in institutiile scolare traditionale cat si in cele moderne.

Exista intre cele mai interesante acceptiuni date predarii si aceea manageriala, dupa care aceasta ar reprezenta un ansamblu de operatiuni si actiuni sistematice de planificare, organizare, indrumare, control, evaluare si decizie a procesului de instruire. Complexul operational intreprins la nivelul activitatilor de predare cuprinde si o serie mai larga, dupa cum urmeaza: stimularea, consilierea, ameliorarea, cercetarea, inovarea. Rolurile cadrului didactic, amintite si intr-un capitol anterior, prin preluare treptata si internalizare de catre elevi, vor constitui tranzitia de la educatie la autoeducatie (mai corect spus, de la instruire la autoinstruire).

Principalele acceptiuni ale predarii, prezentate de profesorul Ioan Cerghit, sunt urmatoarele: predarea ca transmitere, predarea - ca oferta de experiente, predarea ca forma de dirijare a invatarii, predarea - ca gestiune a invatarii, predarea - ca ansamblu de comportamente didactice specifice. Intr-o prezentare mai detaliata realizata de profesorul Ioan cerghit, acceptiunile date predarii se prezinta astfel:

1.1. Predarea - ca transmitere

In practica instructiei traditionale activitatea de predare este vazuta ca transmitere de cunostinte si tehnici de actiune. A preda inseamna a da, a oferi, a transmite in mod sistematic cunostintele specifice unei discipline; a prezenta materia, a informa, a mijloci un transfer de informatii; a comunica o serie de cunostinte, de rezultate, de cercetari stiintifice; a expune o lectie etc.

1.2. Predarea - ca oferta de experiente

In aceasta perspectiva, predarea se defineste ca oferta a unei progresii de experiente cognitive, actionale si afective determinate si dirijate in mod intentionat spre valori (axiologic). Prin traire constienta si cu implicare a acestor experiente elevul isi dezvolta propriile experiente in virtutea carora se apropie de adevar, patrunde in 'miezul lucrurilor', surprinde esenta si semnificatia umana si sociala a acestora. Principalul este ca elevii sa extraga tot ce se poate extrage din aceste experiente.

1.3. Predarea - ca forma de dirijare a invatarii

Sistemele clasice de instruire si-au dezvoltat si perfectionat atat de mult functiile de orientare si indrumare a invatarii, incat predarea a inceput sa fie identificata cu dirijarea invatarii. A preda, in sens de a dirija, se refera astfel la ' ceea ce face profesorul pentru a motiva, a incuraja si a inspira elevii sai pentru a atinge rapid obiectivele de studiat' (I.K.Daries, 1971).

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Predarea s-ar construi astfel incat dintr-un ansamblu de proceduri de prezentare a matricei, cat si dintr-un complex de prescriptii (indicatii, aprecieri, orientari, incurajari etc.) utilizate in vederea ghidarii eforturilor elevilor de invatare a continuturilor date. In mod special este vorba de dirijarea proceselor de recuperare cognitiva: de centrare a atentiei, de receptare a codurilor (decodarea codurilor), de redare a informatiei, de stimularea asociatiilor dintre informatiile stocate la nivelul memoriei operante (de scurta durata si cele din memoria permanenta (de lunga durata) etc.

Criticile sunt indreptate nu impotriva dirijarii in sine, ci impotriva excesului de dirijare (a dirijismului exagerat) care dezavantajeaza efortul personal, munca proprie, initiativa si activitatea, priveaza elevul de efortul de anticipare si constructia unei strategii (ipoteze) atunci cand se afla in fata nevoii de rezolvare a unei probleme.

Ultima ratiune a dirijarii ramane aceea de a indruma in mod discret elevii spre studiul auto-dirijat.

1.4. Predarea - ca management al invatarii

Din perspectiva managementului invatarii, predarea se defineste ca o interventie pedagogica multifunctionala si deliberat orientata in directia promovarii si obtinerii acelor modificari de comportament in mod explicit asteptate sau dorite. Calitatea predarii se apreciaza, prin urmare, in raport de virtutile transformatoare pe care ea este in stare sa le dovedeasca

Astfel, a preda inseamna

- a prevedea (a planifica, a proiecta, a programa) producerea schimbarilor dorite;

- a orienta intr-o directie precisa aceste schimbari, a le da un sens, adica a preciza obiectivele invatarii;

- a stabili natura respectivelor schimbari; ceea ce echivaleaza cu determinarea continutului acestora, a selecta, a reelabora, a organiza materia;

- a prezenta materia noua in diferite moduri;

- a dirija producerea schimbarilor, a indruma evolutia acestora in directia prestabilita

- a stimula angajarea activa a elevilor in actul invatarii;

- a organiza conditiile care vor furniza aparitia schimbarilor presupuse;

- a oferi momente de feedback in vederea intaririi si eventual a corectarii si ameliorarii schimbarilor in curs a se produce;

- a asigura conditiile necesare  retinerii si transferurilor (aplicarii) noilor achizitii;

- a controla (evalua) efectele sau schimbarile produse;

- a evalua eficacitatea si eficienta acestor actiuni intreprinse, inclusiv rezonanta lor formativa si educativa

- a investiga conditiile psiho-sociale si pedagogice de natura sa promoveze noi solutii viitoarelor probleme specifice predarii etc.

Dupa cum se poate deduce, predarea angajeaza o multime de functii, extinse nu numai la ceea ce se intampla in clasa de elevi, ci si inainte si dupa ceea ce se realizeaza aici. Tocmai aceasta multitudine de functii confera predarii semnificatia unei activitati de gestionare a invatarii, de management al schimbarilor numite invatare.

1.5. Predarea - ca instanta de decizie

In masura in cae se aplica diverse strategii de diirijare a invatarii, predarea este privita ca o  instanta decizionala prin care se opteaza in functie de criterii precis definite si in perioade alternative de timp pentru diverse strategii sau modele de invatare.

Sinteza behaviorista are in vedere urmatoarele comportamente de predare ale cadrului didactic:

a. Comportamente de organizare

b .Comportamente de impunere

c. Comportamente de dezvoltare

d. Comportamente de personalizare

e. Comportamente de interpretare:

f. Comportamente de feedback

g. Comportamente de concretizare

h. Comportamente de control

i. Comportamente de exprimare a afectivitatii

1.6. Predarea - act de comunicare pedagogica eficienta.

Subsumandu-se din punct de vedere explicativ-stiintific, modelului comunicational al procesului de invatamant, predarea ca act de comunicare pedagogica are ca obiect de studiu:

participantii la actul de comunicare (emitator - receptor),

canalul de comunicare,

procesele de codare si de decodare a mesajelor,

relatiile dintre repertorii (gradul lor de congruenta, depasirea barierelor de comunicare, tipurile si formele de comunicare, comunicarea verbala dar si comunicarea nonverbala, empatia, etc.

Caracteristicile comunicarii verbale sunt determinate de faptul ca are ca principal instrument de realizare limbajul si ca modalitati de 'exprimare':

-comunicare verbala simpla;

-convingerea;

-sugestia.

In timp ce primele doua exploateaza functia cognitiva si comunicativa a limbajului furnizeaza procedeele schimbului reciproc de informatie rationala, sugestia utilizeaza cu precadere functiile expresive si persuasive a limbajului ce furnizeaza procedeele schimbului reciproc de informatie emotionala.

Comunicarea non-verbala se detaseaza prin faptul ca instrumentul de realizare a acestei forme de comunicare este constituit din elemente paralingvistice; aceasta forma de comunicare este folosita pentru exprimarea atitudinilor interpersonale, a starilor psihice afective, dar si pentru consolidarea, nuantarea si precizarea ideilor trasnmise. Comunicarea nonverbala este o realitate si o permanenta a relatiilor educationale, transmitand sensuri revelatoare. In aceeasi masura insa, putem constata gradul sau de ambiguitate, existand chiar riscul unor induceri in eroare in cazul in care nu se tine seama de context, de cultura careia ii apartin elevii, de desfasurarea relatiei cu emitatorul sau de starea afectiva a momentului respectiv. Functiile comunicarii nonverbale includ repetarea (intarirea mesajului verbal), substituirea (inlocuirea exprimarii verbale a unei stari de spirit), complementaritatea (completeaza, precizeaz tipul de relatie a interlucutorilor), accentuarea (subliniere unr parti din mesaj), ajustarea (indica disponibilitatea spre dialog), contrazicerea (existenta unor mesaje duble in sens evident sau subtil).

unde legenda este E = emitator, R = receptor (cele doua roluri pot fi schimbate), canal de comunicare, obstructii si blocaje, R = repertoriul E (RE) si repertoriul R (RR) - (comunicarea se produce atunci cand repertoriile celor doi participanti - desemnam prin repertoriul elevului si al profesorului, totalitatea structurilor cognitive, mnezice si operationale specifice situatiei-,  interactioneaza);

Comunicarea de continuturi - stimuli tine seama, dupa J. Bruner, de modurile (registrele) dominante in care elevii isi reprezinta cele predate

- reprezentarea activa (registrul actional) bazata pe actiunea si observatia directa a obiectelor si fenomenelor reale, ceea ce permite o organizare senzoriala a datelor;

- reprezentarea iconica (registrul figural), bazate pe imagini concentrate sau grafice care tin locul notiunii si

- reprezentarea simbolica (registrul simbolic) ce se sprijina pe utilizarea de cuvinte, propozitii simbolice sau logice (in limbajul obisnuit, logic, in limbajul matematic), ceea ce permite o mare concentrare semantica

Corespunzator acestui mod de intelegere a predarii, invatarea reprezinta un proces de inmagazinare de cunostinte si deprinderi, iar elevul este privit ca un 'burete care absoarbe stiinta pana la saturatie, iar prin presare o reda', ori ca un recipient gol umplut de informatii, rolul acestuia fiind de a invata ascultand, citind, vazand sau imitand.