Sintagma "dizabilitati de invatare"
a fost folosita pentru prima data in anii 1962-1963 ("learning
disabilities"), ulterior ea fiind
inlocuita cu "dificultati
de invatare" (D.I), denumire care se
utilizeaza si in prezent.
Prezentarea diverselor definitii oferite de specialistii care au
studiat aceasta problematica are menirea de a evidentia
complexitatea fenomenului abordat cu referire expresa la copii si la
procesul de invatare scolara apud
Ungureanu , D., 1998)
Prima
definitie este data de S. KIRK in S.U.A. :
"O dificultate
de invatare se refera la o intarziere, o tulburare, o dezvoltare
incetinita in plan emotional sau comportamental. Ea nu este insa
rezultatul intarzierii mentale, deficientelor senzoriale sau factorilor
culturali si instructionali."( S. KIRK 1962 p.262)
Bateman (1965) arata ca:
"Copiii
ce prezinta dificultati de invatare sunt aceia care
manifesta o discrepanta
educativa semnificativa intre potentialul lor intelectual
estimat si nivelul actual de performanta, discrepanta asociata cu tulburari
bazice in procesele de invatare care pot fi sau nu conectate cu
disfunctii demonstrabile ale sistemului nervos central, dar care nu sunt
consecinta intarzierii mintale generalizate, carentelor culturale sau
educative, tulburarilor emotionale severe sau unor deficiente
senzoriale"(Bateman 1965, p.220).
Comitetul
Interagentiilor pentru Dificultati de Invatare (ICLD
- 1987) ofera o definitie mai extinsa si mai
acurata:
"Dificultatile
de invatare sunt un termen generic ce
se refera la un grup de tulburari ce se exprima prin dificultati semnificative in
achizitionarea si utilizarea receptarii si intelegerii
limbajului, a vorbirii, scrierii, citirii (literizarii, silabisirii), a
rationamentului si abilitatilor matematice, ca si unor
abilitati sociale. Aceste tulburari sunt intrinseci individului si se presupune
ca sunt datorate unor disfunctii minimale ale Sistemului nervos
central" (ICLD Jurnal 1987. p222).
Concluzionand pe baza acestor
definitii, putem considera ca un
copil/elev are dificultati de invatare (D.I) daca:
- exista
o diferenta semnificativa intre capacitatile sale
si performanta scolara atinsa
- progresul realizat
de el in procesul de invatare este minim sau zero , pe o
perioada mai mare de timp
- are o
dizabilitate/incapacitate care-l impiedica
sa utilizeze facilitatile educationale care sunt puse la
dispozitia copiilor de aceeasi varsta cu el
lucreaza in plan scolar la un nivel
inferior copiilor de aceeasiare dificultati persistente in
invatarea citit-scrisului si a calculului matematic; . - are dificultati emotionale si de
comportament care impiedica frecvent si la un nivel considerabil
procesul de invatare a copilului sau
chiar a intregii clase; . - are deficiente senzoriale si psihice care
necesita un echipament sau servicii
specializate suplimentare; . - are dificultati continue
de comunicare si interactiune care-l impiedica in dezvoltarea
unor relatii sociale echilibrate si formeaza obstacole in
procesul invatarii. .
Din perspectiva etiologica se identifica doua
categorii mari de D.I:
a. D.I. propriu - zise
- determinate de
deficiente si incapacitati greu vizibile (ascunse);
- sunt aferente doar individului,
tin de deficientele si incapacitatile lui generate de
factori genetici, de boli, traumatisme, accidente, etc.
b. D.I. induse
- sunt induse de mediul copilului
sau chiar de el insusi;
- pot aparea pe parcursul
si in finalul demersului de invatare;
- se datoreaza : - timpului
insuficient de invatare;
- lacunelor anterioare din invatare;
- absentei unor tehnici si procedee de invatare
eficiente; . -
lipsei unui regim organizat de munca;
- slabei calitati a predarii in clasa;
-
suprasolicitarii scolare;
- absenteismului, boli, indispozitii, etc. Parintii sunt adesea
ingrijorati atunci cand copilul lor are probleme la scoala. Exista multe motive
pentru care apare esecul scolar, dar unul din cele mai frecvente este incapacitatea de invatare sau tulburarea de invatare.
Copiii care au aceasta problema au de obicei un
coeficient de inteligenta normal. Ei incearca sa
urmeze instructiunile, se concentreaza si incearca sa fie copii buni acasa si
la scoala. Dar in ciuda acestor eforturi copilul ramane in
urma la scoala. Difiultatile de invatare afecteaza cel
putin 1 din 10 copii de scoala.
Se crede ca dificultatile
de invatare sunt cauzate de dificultatile sistemului nervos, care afecteaza
primirea, procesarea sau comunicarea informatiei. Aceste
probleme pot avea agregare familiala. Unii copii cu dificultati de
invatare sunt de asemenea hiperactivi, incapabili sa
stea linistitit, sunt usor de distras si au o caapcitatea foarte mica de
concentrare a atentiei.
Psihiatrii si psihologii arata ca dificultatile de invatare
sunt tratabile. Dar daca nu sunt depistate si tratate la timp ele pot
avea un efect tragic de bulgare de zapada. De exemplu,
un copil care in scoala primara nu reuseste sa
inteleaga adunarea, nu va putea invata algebra in liceu. Copilul, care incearca
foarte mult sa invete, devine tot mai frustrat si
dezvolta probleme emotionale cum sunt stima de sine scazuta in fata esecului
repetat. Unii copii cu dificultati d einvatare se comporta problematic la
scoala pentru ca mai degraba ar dori sa fie priviti ca
fiind rai decat prosti.
Parintii trebuie sa fie
constienti de cele mai frecvente semne de dificultati de einvatare la copil:
- are dificultati sa inteleaga si
sa urmeze diverse instructiuni
- are dificultati sa-si
aminteasca ceea ce i s-a spus
- nu reuseste sa invete cititul,
gramatica, scrisul, matematica, si astfel are esecuri la scoala
- are dificultati sa distinga
stanga de dreapta; dificultati in identificarea cuvintelor sau tendinta de la
inversa literele, sau cuvintele, sau numerele; de exemplu face confuzie intre
25 si 52, intre b si d, sau intre nu si un
- ii lipseste coordonarea la
mers, sport, sau activitati de finete cum este tinerea unui creion in mana sau
legarea unui siret
- incurca sau rataceste temele de
casa, cartile de scoala sau alte lucruri
- nu reuseste sa inteleaga
conceptul de timp; este confuz in legatura cu ieri, astazi si maine.
Asemenea probleme necesita
o evaluare complexa de catre un expert care sa poata
evalua toate problemele diferite care afecteaza copilul. Psihiatrul
sau psihoterapeutul poate ajuta la coordonarea evaluarii. Aceasta
include a vorbi cu copilul si familia, evaluarea situatiei lor, trecerea in
revista a testelor educationale si consultarea cu scoala. Apoi psihiatrul/
psihologul/ psihoterapeutul
face recomandari privitoare la abordarea scolara potrivita, nevoia de educatie
speciala sau logoterapie si ajuta parintii sa vina in
ajutor copilului prin maximalizarea potentialului sau de invatare. Uneori este neecsara psihoterapia individuala sau de familie. Se poate prescrie medicatie pentru hiperactivitate. Este
important de intarit increderea copilului in sine, care este
vitala pentru dezvoltare, ca si ajutorul dat parintilor si altor membrii ai
familiei pentru a intelege si a se descurca cu dificultatile de invatare ale
copilului.