Particularitatile procesului de invatamant in gradinita si clasele I - IV

Unitati de continut:

III.1. Specificul invatarii la varsta prescolara si scolara mica.

III.2. Particularitatile procesului de invatamant in gradinita de copii si in ciclul primar

III.2.1. Caracteristici generale

III.2.2. Forme de organizare a activitatii didactice in gradinita si scoala

Obiective:

R     Cunoasterea fundamentelor teoretice privind domeniul psihologiei dezvoltarii copilului;

R     Intelegerea particularitatilor procesului de invatare la varsta prescolara si scolara mica;

R     Cunoasterea particularitatilor formelor de organizare a activitatii instructiv-educative din gradinita si clasele I-IV;

1. Specificul invatarii la varsta prescolara si scolara mica

Acumularile teoretice si experientele din ultimele decenii in plan international traseaza, in prezent, mult mai clar teritoriile unei educatii de calitate. Unele teorii, desi au fost enuntate acum cateva decenii, beneficiaza de noi interpretari sau reconfirmari datorita cercetarilor intreprinse in domeniul psihologiei dezvoltarii copilului, a neuropsihologiei, a studiilor longitudinale asupra efectelor programelor de educatie.

Din multitudinea abordarilor teoretice, constructivismul pare a surprinde cel mai bine modalitate in care se construieste invatarea la copil. In teoria educatiei, constructivismul se fundamenteaza pe datele psihologiei genetice si ale epistemologiei si sustine rolul activ al subiectului in construirea cunoasterii. La originea dezvoltarii teoretice se afla cercetarile de psihologie si epistemologie genetica ale lui J. Piaget si conceptia filosofului si epistemologului francez Gaston Bachelard.

Jean Piaget a dezvoltat un model functional al dezvoltarii inteligentei, model care sta la baza teoriilor educationale constructiviste. Concluzia lui a fost ca "nu exista cunoastere care sa rezulte dintr-o simpla inregistrare a observatiilor, fara o structurare datorata activitatilor subiectului".

Cercetarile ulterioare au retinut printre altele, doua aspecte fundamentale ale teoriei piagetiene:

1. stadiile dezvoltarii copilului;

2. prin interactiunile subiectului cu mediul, acesta isi construieste cunoasterea si se dezvolta in procesul adaptarii la mediu.

Teoriile socio-cognitiviste vor completa modelul piagetian prin includerea conceptului de "conflict socio-cognitiv". Mai concret, teoria conflictului socio-cognitiv poate fi sintetizata astfel:

Cunoasterea se construieste in interactiunile sociale dintre persoane.

Sursa invatarii este conflictul socio-cognitiv.

Un proces intrapersonal este urmarea unui proces interpersonal.

In conceptia socio-constructivista dezvoltarea cognitiva este rezultatul participarii individului la interactiuni sociale complexe cu alti semeni, aici realizandu-se reglari reciproce de actiuni, precum si identificarea unor solutii pluraliste pentru problemele nerezolvate pe cale independenta. In acest sens, este utila si sintagma consacrata a lui Vigotski: "zona proximei dezvoltari", definita ca distanta dintre dezvoltarea actuala si dezvoltarea potentiala, care poate fi realizata cu sprijin.

In esenta, invatarea de tip constructivist este un proces activ si constructiv, care are loc intotdeauna intr-un context specific. Intelegerea constructivista a invatarii depaseste conditia viziunii traditionale care echivala invatarea, in primul rand, cu transmitere de cunostinte si certitudini; presupune intrebari si indoieli, provizorat si nesiguranta. Toate aceste caracteristici sunt constatate, de fapt, in viata cotidianaa copiilor si adultilor deopotriva.

Document online: Sugestii pentru planul de lucru - Copii vor invata cum sa numere de la 1 la 10 Lucrare: Subiectul activitatii: Prietenul meu necuvintator

Jean Piaget - cercetari privind stadiile de dezvoltare

Pentru Piaget exista patru structuri cognitive primare sau stadii de dezvoltare:

stadiul senzoriomotor (0- 2 ani), in care inteligenta ia forma actiunilor motorii;

stadiul preoperator (3- 7 ani), caracterizat de inteligenta intuitiva naturala;

stadiul operator (8- 11 ani) - logic, dar dependent de referenti locali;

stadiul formal (12- 15 ani), care implica gandirea abstracta.

Desi stadiile de dezvoltare cognitiva identificate de Piaget sunt asociate cu perioade de timp, ele difera de la un individ la altul.Cercetarile lui Piaget asupra cognitiei, inteligentei si dezvoltarii morale conduc la cateva concluzii:

1. copiii vor oferi explicatii diferite asupra realitatii la diferite stadii de dezvoltare cognitiva;

2. dezvoltarea cognitiva este facilitata prin oferta de activitati si situatii care angajeaza si presupun adaptare (asimilare si acomodare);

3. materialele de invatare si activitatile trebuie sa includa nivelul motor si mental adecvat stadiului de dezvoltare si sa evite sarcini care depasesc capabilitatile cognitive curente;

4. utilizarea de metode de invatare care implica subiectul invatarii si prezinta o provocare.

Cunoasterea lumii se construieste individual, printr-un proces in care subiectul interactioneaza cu informatiile, modificandu-si schemele cognitive pentru a da sens cunoasterii sale. Cunoasterea si invatarea se realizeaza atunci cand individul este capabil sa dea un sens celor cunoscute sau invatate, adica poate opera cu ele in contexte variate. Cunoasterea poate fi doar ghidata, nu determinata strict. Cunoasterea depinde de cunostintele anterioare, context si stare afectiva.

Jerome Bruner

Teoria constructivista a lui Bruner are la baza ideea procesarii informatiei si considera invatarea ca un proces activ in care subiectul invatarii construieste idei si concepte noi bazate pe cunostintele vechi si noi achizitionate. Subiectul selecteaza si transforma informatia, construieste ipoteze, ia decizii. Structura cognitiva (modelul mental) ofera sens, organizeaza informatiile si permite individului sa mearga dincolo de simpla informatie. Structurile cognitive se modifica prin procese de adaptare de tipul asimilarii si acomodarii. In acest sens, teoria lui Bruner este similara cu perspectiva constructivista asupra invatarii formulata de Piaget.

Educatorul, considera Bruner, trebuie sa incurajeze copilul sa descopere el insusi principii. De asemenea, trebuie sa angajeze cu copilul un dialog activ de "mosire" a adevarului (maieutica), pentru a-l ajuta pe acesta in asa fel incat informatia ce trebuie transmisa sa fie adecvata nivelului curent de intelegere a elevului. Curriculumul trebuie organizat in spirala, fapt ce permite copilului sa construiasca permanent pe baza cunostintelor deja asimilate.

Bruner explica faptul ca orice cadru didactic trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte in proiectarea procesului de predare-invatare:

1. predispozitia la invatare;

2. modul in care informatia poate fi structurata in asa fel incat sa poata fi asimilata intr-o mai mare masura de subiect;

3. secventele efective in care materialul este structurat;

4. natura recompenselor si a pedepselor.

Metodele eficiente de structurare a cunostintelor trebuie sa rezulte din simplificarea, generarea de noi propozitii si din diversitatea contextelor in care este manipulata/ procesata o informatie cat mai bogata. Bruner (Bruner J., 1996) a extins cadrul teoretic, incluzand aspectele sociale si culturale ale invatarii, precum si aspectele practice ale legilor si existentei cotidiene.

Aceste caracteristici sunt relevante pentru proiectarea si realizarea procesului de predare-invatare, care:

1. trebuie sa ia in considerare si sa valorifice experienta copilului pentru a-l motiva sa-si foloseasca abilitatile de invatare si sa permita autoreglarea invatarii;

2. permite organizarea in spirala, astfel incat structura sa fie usor asimilabila de catre cel care invata, prin strategii de memorare simple sau complexe;

3. trebuie sa fie proiectata astfel incat sa faciliteze extrapolarea/ transferarea si trecerea dincolo de simpla informatie.

4. valorifica diferentele individuale si varietatea factorilor care concura la rezolvarea unei sarcini (Daniela Cretu; Adriana Nicu, 2004)

John Dewey

John Dewey sustine importanta experientei ca o componenta vitala in dezvoltarea individului. Principii ca "sa se invete facand" sau "scoala este insasi viata" stau la baza teoriei sale despre educatie si rolul invatamantului intr-o societate democratica. In conceptia lui Dewey, educatia este "acea reconstructie sau reorganizare a experientei care se adauga la intelesul experientei precedente si care mareste capacitatea de a dirija evolutia experientei care urmeaza" (1972, pag. 76). Practicile de predare - invatare din scoala au directa legatura cu deprinderile pe care cetatenii trebuie sa le puna in practica intr-o societate democratica. Mesajul de actualitate pe care John Dewey il transmite prin scrierile lui este ca ne putem astepta ca absolventii de astazi sa fie buni cetateni, doar daca scoala are ca obiectiv alfabetizarea civica prin practici educationale democratice. Mai mult, scoala trebuie sa transmita atat prin curriculumul predat, cat si prin curriculumul ascuns, valori si practici democratice. Inca din perioada prescolaritatii, copiii pot avea oportunitati de formare a deprinderilor de gandire critica, de participare si de implicare in luarea deciziilor la nivel personal, la nivelul grupei din gradinita si la nivelul familiei.

Teoria dezvoltarii psihosociale a lui Erikson

Teoria lui Erik Erikson completeaza teoria dezvoltarii cognitive a lui Piaget. Erikson a vazut stadiile de dezvoltare ca opt etape psihosociale, care implicau in primul rand procese ale eului, interpretate din perspectiva psihanalitica. Acestea sunt:

Conform teoriei lui Erikson dezvoltarea e un proces de integrare a factorilor biologici individuali cu factorii de educatie si cei socio-culturali. Potentialul de dezvoltare al individului capata implinire pe tot parcursul existentei, omul traverseaza 8 stadii polare; Individul traverseaza crize de dezvoltare in urma carora acumuleaza noi achizitii, anumite calitati. Stadiile sunt consecutive, au o anumita structura si se soldeaza cu un produs psihologic pozitiv sau negativ ce marcheaza dezvoltarea ulterioara a personalitatii. Fiecare stadiu este caracterizat de o anumita criza pe care individul este nevoit sa o rezolve pentru a trece la urmatoarea etapa; modul in care aceasta este rezolvata va determina gravitatea problemelor caracteristice crizei sau lipsa acestora in viitorul existentei.

Caracteristica cea mai importanta a primului an de viata este faptul ca atunci copilul invata sa aiba (sau nu) incredere in mediul de viata ca mijloc de satisfacere a nevoilor sale. Pentru al doilea an de viata, esential este faptul ca acum copilul invata sa fie autonom, element deosebit de important pentru educatia timpurie, aceasta fiind baza a dezvoltarii viitoarei personalitati.