Invatamantul la romani

Invatamantul la romani

Atat prin forma lui de organizare cat si prin continutul lui, invatamantul la Roma avea un pronuntat caracter de clasa. Functia de educator era o ocupatie intelectuala cu trecut indelungat chiar daca facem abstractie de educatia ce se dadea in familie sub conducerea directa a mamei pana la varsta de 7 ani, apoi sub supravegherea tatalui.

1.Primele scoli, odata cu primatul in timp, reprezentau si cea mai elementara forma de invatamant. Cunostintele erau predate de un litterator, adica cel care invata pe altii literele. Mai tarziu a aparut denumirea de primus magister sau ludi magister. Acest din urma termen dovedeste existenta unei scoli, deci a unei institutii colective de invatamant elementar(ludus litterarius). Ea este frecventa aproape exclusiv de copiii oamenilor saraci, caci cei bogati preferau sa dea acasa copiilor instructia elementara.

Aceste scoli de grade elementare erau frecventate deopotriva de fete si baieti, deci erau mixte, cu toate ca fetele primeau de obicei primele cunostinte in familie. La inceput, invatamantul se facea sub cerul liber mai tarziu el avea loc intr-o incapere modesta (pergula, taverna) din Forul Roman. Ca mobilier, scoala nu avea decat un scaun inalt cu speteaza(chatedra), ridicat pe o estrada, pe care statea invatatorul. In jurul invatatorului stateau scolarii pe niste scaune simple, tinand pe genunchi tablitele cerate si celelalte instrumente de scris cu ajutorul carora isi insemnau cele invatate.

La scoala se invatau inainte de toate cititul si scrisul. Cititul incepea cu alfabetul, ale carui litere erau invatate pe dinafara inainte de a fi cunoscute dupa forma lor, la inceput literele izolate in ordine alfabetica, apoi grupate in silabe, pana se ajungea la cuvinte intregi si la lectura unui text continuu. Scrisul se invata abia dupa ce scolarii se aflau in faza cititului, ei scriind pe tablite cuvintele sau textele pe care urmau sa le citeasca. Textele citite si scrise erau apoi invatate pe dinafara.

Dupa ce isi insuseau cititul si scrisul, scolarii erau initiati in primele elemente de calcul ei invatau mai intai terminologia si sistemul de numarare, ajutandu-se uneori in acest scop de pietricele(calculi). Dupa aceea treceau la invatarea terminologiei mult mai complicate a fractiilor duodecimale, care constituiau bazele sistemului metric roman.

Brutalitatea cu care era asigurata disciplina precum si variatele ei forme de manifestare aveau de obicei urmari negative si daunatoare asupra formatiei elevilor, familiarizandu-I cu ipocrizia si lasitatea.

2. In scoala de grad mediu, invatamantul era mai complex, disciplinele de baza erau limba si literatura, iar studiul lor se facea mai ales pe textele operelor poetice. Se mai predau si notiuni de istorie, geografie, fizica, astronomie indeosebi pentru ca elevii sa poata intelege mai bine textele literare.

Cel dintai grammaticus a fost la Roma, poetul Livius Andonicus, care este in acelasi timp primul poet latin, in sensul ca a tradus Odiseea lui Homer in limba latina, folosind petru versurile sale vechiul metru autohton, saturninul. Textul acestei traduceri i-a servit lui Andronicus ca manual pentru elevii sai.

In scoala condusa de grammaticus nu aveau acces decat copiii celor bogati cei saraci nu isi puteau permite un astfel de lux, atat din cauza sumei ce trebuia sa o plateasca profesorului, cat si din nevoia de brate de munca ale copiilor pentru asigurarea existentei familiei. Deci ciclul acesta al scolii romane era frecventat indeosebi de fiii claselor privilegiate. Copiii acestora, baieti si fete, urmau lectiile impreuna, ca si in ludus litterarius.

3. La inceputul secolului I i.e.n, a luat fiinta la Roma si un invatamant de grad superior condus de un rhetor sau orator, de aici si numele de scoala retorica sau elocventa ce i s-a dat. Acesta forma de invatamant s-a dezvoltat tot dupa modelul celei grecesti, destul de raspandita atunci pe la Roma. Cea dintai scoala de retorica a fost deschisa in anul 93 i.e.n de L. Plotius Gallus. Aici invatau tinerii de 16-17 ani, de regula generala dupa ce imbracau toga virilis, si pana la 20 de ani, uneori depasindu-se aceasta varsta. Retorica, invatamant deopotriva teoretic si practic, are un caracter dogmatic si formal. Traditia scolara romana a asimilat, fara a modifica substantial, tehnica greceasca. Singurul efort creator a fost cel de a pune la punct vocabularul necesar pentru ca predarea retoricii sa se poata face in latina.

In epoca republicana, scoala romana, indiferent de grad, avea un caracter particular, in sensul in care autoritatea de stat nu contribuia cu nimic la intretinerea localurilor sau la plata celor care profesau.

In epoca imperiala, scolile de orice grad, indeosebi cele de grad superior, au fost transformate treptat in scoli de stat cu misiunea de a pregati functionarii devotati puterii imperiale. Aparitia scolilor oficiale de stat  si a celor municipale nu a atras dupa sine desfintarea legala sau interzicerea scolilor particulare. Acestea au continuat sa functioneze, dar fata de conditiile materiale incomparabil mai prielnice ale celor dintai, situatia lor a devenit tot mai precara.

Pe langa aceste scoli de retorica existau si altele care formau anumiti specialisti - medici, arhitecti, juristi. Studiul dreptului, in special (incepand din secolul II e.n functionau scoli publice de drept, situate in apropierea marilor biblioteci publice), s-a bucurat de un inalt prestigiu. In unele scoli de grad superior se studia si Istoria naturala a lui Plinius sau alte lucrari cu caracter enciclopedic, cele mai multe traduse din greceste.

In schimb interesul romanilor pentru stiinta era redus. In sistemul roman de invatamant disciplinele stiintifice ocupau un loc foarte restrans. Totusi, studiul astronomiei a trezit un real interes chiar pentru personalitati ca Cicero, care a tradus celebrul poem astronomic al lui Aratos, Fenomenele. Si Lucretius, in Despre natura lucrurilor, a aratat ca il interesau in mod deosebit fenomenele ceresti. Iar Caesar a frecventat, la Alexandria, astronomi renumiti, de la care informa despre miscarea astrilor. Si tot in Egipt a avut ideea unei reforme a calendarului roman(care a si intrat in vigoare la 1 ianuarie 45 i.e.n). Entuziasm pentru problemele de astronomie si o buna informare a demonstrat si Seneca. Asemenea preocupari se intalnesc si la Plinius. Nici unul nici celalalt insa nu au fost deloc cercetatori originali. Dar daca in astronomia teoretica romanii sunt aproape inexistenti, in schimb au realizat mai tarziu instrumente de importanta fundamentala, ca de pilda meridiana, de care se foloseau navigatorii lor.

Ramane insa un capitol care merita sa retina atentia - cel al medicinii, cu toate ca si in acest domeniu contributia romanilor a fost minima. Dupa o lunga perioada patriarhala, in jurul anului 200 i.e.n romanii au venit in contact cu medicina greaca. Primii medici erau sclavii sau liberti proveniti - ca si medici de mai tarziu - din Grecia sau din tarile Orientului elenistic. Cu toata opozitia invertunatului Cato Censorul (autorul unui tratat Despre medicina domestica, au continuat sa vina la Roma medici greci cu o pregatire superioara, carora  - pe baza unei legi promulgate de Iuluius Caesar in anul 46 i.e.n - li s-a acordat cetatenie romana.

Cu o jumatate de secol inainte, insa, se fondase la Roma (de catre Asclepiade din Prusa) prima scoala medicala, careia i-au urmat apoi altele, bazate pe doctrine medicale diverse. Printre cei mai renumiti medici, autori de tratate remarcabile (scrise in general an limba greaca) se numarau Soranos din Efes, Arethaios din Cappadocia, Coelius Aurelianus si multi altii. Octavianus Augustus a infiintat o scoala oficiala de medicina, care a functionat mai bine de trei secole (lectiile se tineau in limba greaca). Incepand cu secolul al II- lea e.n la Roma existau si medici de casa, sau medici cu cabinete particulare, sau medici militari, sau medici (pe cartiere) care faceau vizitele la domiciliu. Existau fireste, medici specialisti - dentisti, oftalmologi, chirurgi. Se organizase si un sistem de asistenta sociala, in cadrul careia medicii erau salariati de stat, iar cetatenii saraci erau consultati si tratati gratuit.

Nici in domeniul filosofiei romanii nu au adus contributii originale. Interesul lor cultural s-a concentrat aproape in intregime asupra problemelor juridice si administrative, politice si militare. Dupa cucerirea Macedoniei (168 i.e.n) au venit la Roma numerosi filosofi si retori greci, pe care insa Senatul s-a grabit sa ii expulzeze. Cu toate acestea prestigiul culturii grecesti - deci implicit si al filosofiei - a cucerit repede aristocratia romana, care isi trimitea copiii sa studieze in Grecia.

Formarea omului, educatia clasica, vizeaza fiinta umana in totalitatea ei corp si suflet, sensibilitate si ratiune, caracter si spirit. Formula clasica ce exprima acest ideal o intalnim la Iuvenal, in secolul al II -lea Orandum est ut sit mens sana en corpore sano (Trebuie sa cerem in rugaciunile noastre sanatatea spiritului reunita cu cea a corpului).

Educatia romana era in principui bilingva. Pentru un roman cultura intelectuala se identifica cu cultura greaca. Incepand cu generatia lui Scipio Africanus, cultura intelectuala a unui roman se masura dupa intinderea cunostintelor in domeniul literelor grecesti. In epoca, a fi cult, insemna a cunoste greaca.

Muzica, care era asa de mult cultivata la greci, la romani era lasata pe planul al doilea. Totusi inca de timpuriu, incepu sa intre in educatie, cu toata opozitiunea vechilor conservatori care credeau ca slabeste sufletele. Incurand muzica lua o dezvoltare insemnata si la Roma, unde familiile nobile incepura sa-si trimeata copiii la scolile de muzica. Corurile de baieti si de fete se formau in procesiunile solemmne sau insoteau convoiurile funebre. Uneori cantau corurile sa mese sau se duceau pe la vile spre a canta castelanilor. Deasemenea, nici desenul nu era neglijat si intra in educatie cu toate ca nu in masura de astazi.

Asa cum s-a vazut, in intreaga lume romana scolile se inmultesc considerabil. Circulatia profesorilor si a studentilor dintr-o provincie in alta apare ca un preludiu al acelor migrari medievale care au tesut peste Europa o intreaga retea culturala.

In ceea ce priveste politica scolara este de remarcat ca statul roman a practicat o politica activa de interventie si patronaj. Ca si in cetatile grecesti, statul roman acorda corpului profesoral favoruri de ordin fiscal, asumandu-si el insusi, in unele cazuri, salarizarea profesorilor.

Masurile luate de catre Caesar si Augustus in favoarea profesorilor straini, reflecta dorinta Romei de a-i atrage pe maiestrii greci. Lui Vespasianus ii revine onoarea de a fi fost initiatorul politicii de imunitate fiscala de care vor beneficia, de acum incolo, toti profesorii din invatamantul secundar si superior. Tot Vespasianus este " primul care a instituit catedre oficiale de retorica latina si greceasca, pentru care a fixat un salariu annual de 100.000 de sesterti, platit din fiscul imperial"[1].

In lumea romana interesul manifestat de societate fata de invatamant era viu si constient de vreme ce se considera necesar ca orice oras important sa posede scoli publice intretinute de municipalitate. Dupa cum remarca Pliniu cel Tanar existau multe cetati care intretineau scoli publice

Evident, nu intreg invatamantul a devenit public. A existat intotdeauna in lumea romana un invatamant privat, chiar si in centre ca Roma, Athena sau Constantinopol unde functionau catedre de stat. Prin urmare in lumea romana avem de-a face cu un invatamant bazat pe libera concurenta, o concurenta acerba de altfel, care explica conditia economica destul de precara chiar si a profesorilor celebrii.

Bibliografie

Adrian Husar, Gesta deorum per romanos, Editura Ardealul, Targu-Mures, 1999, 416 p.

Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, vol. III, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990, 735 p.

Teodor Iordanescu, Viata privata in Imperiul roman, Editura Vestala, Bucuresti, 2003, 159p.