Elemente de evaluare a performantelor in gimnaziu - invatamant

Intre mijloacele de optimizare a procesului instructiv-educativ un rol important revine metodelor de invatamant.

Conform clasificarii autorilor G. Vaideanu, I. Cerghit, C. Cucos, A. Cosmovici, L. Iacob metodele de invatamant dupa scop sunt metode de asimilare a cunostiintelor, priceperilor si deprinderilor si metode de evaluare a rezultatelor procesului de invatamant.

Evaluarea este componenta si functie a procesului de invatamant care ne da informatii despre calitatea si functionalitatea acestuia in ansamblu sau, cat si a unor componente ale sale (mijloace, metode, forme de organizare, continut, caracteristici ale agentilor implicati in desfasurarea lui). (C. Postelnicu)

Esenta evaluarii rezida in cunoasterea de catre educator si alti factori responsabili a rezultatelor activitatii scolare in vederea ameliorarii si perfectionarii sale in etapele urmatoare. Astfel, factorii implicati "pot interveni prin intermediul reglarii (masuri sociale si institutionale) sau autoreglarii (masuri de corectare intreprinse de profesor pentru imbunatatirea desfasurarii sale".

Ioan Necula identifica doua niveluri la care se poate concepe evaluarea: evaluarea economica, ce vizeaza eficienta sistemului de invatare prin prisma raportului dintre resursele materiale si financiare investite de societate si rezultatele invatamantului, materializate in competentele achizitionate; evaluarea pedagogica, unde eficienta invatamantului este privita prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate si rezultatele obtinute de catre elevi in activitatea de invatare.

In pedagogie, evaluarea este definita ca instrument sau modalitate de reglare a proceselor de predare - invatare, pe aceasta baza, de ameliorare si perfectionare continua a calitatii si functionalitatii lor. In aceasta ipostaza evaluarea indeplineste - functia corectiva, de reglare si ameliorare. Ca judecata de valoare sau de merit asupra rezultatelor procesului de invatamant prin raportare la obiective in diferite momente si niveluri ale procesului de invatamant.

Ca mijloc de comunicare a rezultatelor obtinute de elevi in activitatea de invatare.

Ca proces "evaluarea este procesul prin care se stabileste daca sistemul educational isi indeplineste functiile pe care le are, adica daca obiectivele sistemului sunt realizate".

Evaluarea ca activitate, dupa unii pedagogi include "cicluri succesive de actiuni complexe de constatare si apreciere a rezultatelor, de diagnosticare sau analiza si depistare a cauzelor ce au dus la rezultatele respective, de prognosticare, de prevedere a desfasurarii ulterioare a procesului. (C. Postelnicu, M. Stanciu)

Criteriul fundamental de evaluare il constituie continutul si obiectivele pedegogice prevazute in programa fiecarei discipline scolare. Ele reprezinta etalonul sau norma standard si exprima nivelul maxim sau optimal pe care trebuie sa-l atinga rezultatele ce vor fi obtinute de elevi in urma asimilarii continutului programat. Prin raportarea rezultatelor constatate la acest etalon determinam nivelul de realizare a obiectivelor pedagogice, acestea constituind indicatorul in functie de care notam si apreciem elevii.

Notele si calificativele acordate exprima si trebuie sa exprime gradul de concordanta sau decalajul dintre rezultatele asteptate (programate) si cele obtinute de elevi.

Prin diferite metode de verificare, profesorul trebuie sa stabileasca cat si-a insusit elevul din continutul programei scolare (a obiectului respectiv).

In evaluare, profesorul trebuie sa aiba in vedere nu numai cat si-a insusit elevul - primul criteriu de evaluare - dar mai ales cum si-a insusit cunostiintele - calitatea cunostiintelor.

Calitatea cunostiintelor in actul evaluativ trebuie sa primeze avand in vedere uzura rapida a informatiilor din unele domenii.

Din prisma obiectivelor pedagogice in evaluare ne referim nu numai la obiectivele specificate in programele scolare ci mai ales la obiectivele operationale. In realizarea unei evaluari corecte si stiintifice obiectivele operationale au un rol esential intrucat contin in formularea lor "criteriile de reusita", asigura fidelitatea masurarii (obiectivitatea notarii) si aprecierii constituie criterii de alegere a unor instrumente de evaluare adecvate.

Pentru a-si indeplini rolul obiectivele operationale trebuie "sa fie reprezentate in schema evaluarii si aduse la cunostiinta elevilor in mod corespunzator.

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

Un alt model de evaluare si criteriu consta in raportarea rezultatelor individuale la rezultatele generale, de ansamblu ale grupului (clasa de elevi, grupa de studii) din care face parte cel examinat.

Prin compararea celor doua categorii de rezultate si in functie de scorurile calculate se realizeaza notarea elevilor stabilindu-se pozitia fiecaruia in cadrul grupului. Nota masoara nivelul de pregatire, progresul sau regresul inregistrat de fiecare elev in raport cu nivelul general de pregatire specific grupului respectiv, si nu cu posibilitatile intelectuale ale fiecaruia in parte. Rezultatele obtinute sunt raportate la posibilitatile individuale ale fiecarui elev, stabilindu-se astfel progresul sau regresul inregistrat de fiecare comparativ cu posibilitatile proprii si cu nivelul atins in momentele anterioare ale procesului instructiv-educativ.

In acest caz, nota masoara rezultatele inregistrate la un moment dat prin raportarea la cei doi parametri amintiti mai sus.

Evaluatorul trebuie sa tina seama in evaluare de alte criterii: originalitatea raspunsurilor, solutiilor, exemplelor formulate de elevi; capacitatea de a analiza, a interpreta cunostiintele, a stabili asociatii la nivelul fiecarei discipline cat si la nivel interdisciplinar; forma de exprimare a cunostiintelor, succesiunea lor logica, corectitudinea lor stilistica si gramaticala; numarul, ponderea si gravitatea erorilor (greselilor).

In notarea lucrarilor scrise profesorul trebuie sa aiba in vedere parametrii care vizeaza continutul si forma lucrarii.

In ceea ce priveste continutul: daca lucrarea trateaza corect si complet toate problemele temei date, felul cum argumenteaza, contributia proprie a elevului concretizata in exemplele sau solutiile prezentate de el.

Parametrii vizand forma lucrarii au in vedere: unitatea, coerenta expunerii, bogatia vocabularului, stilul folosit de elev, corectitudinea scrierii, estetica lucrarii.

Dupa G. Vaideanu, I. Cerghit, C. Cucos, A. Cosmovici, L. Iacob metodele de evaluare sunt:

Metode de control: observarea directa, chestionarea orala, lucrarea scrisa (curenta, semestriala), lucrarea practica (curenta, periodica), teste de control.

Metode de apreciere: aprecierea descriptiva, aprecierea simbolizata (scala analitica, scala calificativa, scala numerica), teste de verificare a cunostiintelor, examenul.

Metode de diagnostic: diagnoza de fundament, diagnoza aptitudinala, diagnoza personalitatii.

Metodele utilizate in evaluarea performantelor scolare sunt: probele orale, probele scrise, probele practice.

Verificarea orala se realizeaza prin conversatie; ce poate fi individuala, frontala sau combinata. Aceasta metoda de examinare (C. Postelnicu o numeste chestionarea orala de verificare sau control). Pentru ca raspunsurile elevilor sa fie relevante sub aspectul calitatii si al calitatii cunostiintelor pe care le exprima, este necesara respectarea cerintelor metodei conversatiei. Chestionarea orala se foloseste in lectiile mixte (in etapa de verificare), in lectiile de verificare a cunostiintelor, de verificare si apreciere, in cele de recapitulare si sistematizare.

In timpul chestionarii trebuie tinut cont de nivelul de cunostiinte al elevilor si de unele particularitati psihologice si individuale (ritmul gandirii si al vorbirii, promtitudinea reproducerii).

Lucrarile scrise pot fi lucrari de control curente (extemporale), neanuntate, cu durata de 10 - 15 minute si, lucrari semestriale (teze), planificate din timp, cu durata de o ora si cu subiecte din materia parcursa.

Dupa corectarea si notarea lucrarilor scrise semestriale, profesorul le comenteaza cu elevii prezentandu-le modul cum trebuiau abordate subiectele, greselile tipice, etc.

Examinarea prin probe practice, aplicative se foloseste, mai ales la disciplinele cu caracter aplicativ mai pronuntat.

Testele docimologice (teste de cunostiinte sau teste de randament scolar), sunt probe standardizate care permit examinarea din toata materia si o apreciere cantitativa si obiectiva a raspunsurilor date, prin folosirea unui "model de corectare si evaluare" de catre examinator (corector).

Raspunsurile elevilor sunt apreciate pe baza unui punctaj stabilit anterior (modul de corectare si evaluare). Componentele evaluarii ca activitate psihopedagogica sunt: verificarea (controlul), masurarea prin atribuire de note, puncte si aprecierea exprimata prin calificative, mentiuni speciale, laude, observatii critice.

Pe baza masurarii se face evaluarea propriu-zisa, prin raportarea numerelor atribuite la un etalon sau o scara stabilita in prealabil. Nota acordata de examinator constituie principala forma de realizare a masurarii in procesul de invatamant; reprezinta expresia cifrica, conventionala si simbolica prin care sunt evaluate diferite achizitii a celor examinati (elevi, studenti), dobandite prin invatare.

Cel mai des utilizata este modalitatea de masurare prin notare numerica. Literatura de specialitate evidentiaza si alte moduri (forme) de notare: punctaje, notarea literala, calificative, admis-respins, etc.

Sistemul de notare numerica include note de la 1 la 5, de la 1 la 10 sau de la 1 la 20 la concursurile cu un mare numar de candidati. Masurarea presupune stabilirea unor indicatori pentru acele performante care se preteaza la exprimari cantitative - cele cognitive si psihomotorii. Masurarea unor indicatori pentru performantele de ordin afectiv-emotional (atitudini, stari afective, structuri motivationale) este aproape imposibila. Exactitatea masurarii depinde mai multi factori: calitatea tehnicilor utilizate (probe, teste, indici de corelatie); gradul de adecvare a acestora in raport cu specificul fenomenelor masurate; capacitatea evaluatorului de a surprinde si exprima cu ajutorul numerelor ceea ce este caracteristic fenomenelor vizate de el.