Formele si continuturile generale ale educatiei

FORMELE SI CONTINUTURILE GENERALE ALE EDUCATIEI[1]

Cuvinte cheie educatie formala, educatie nonformala ( parascolara, periscolara) educatie informala (incidentala), educatie integrala, problematica lumii contemporane, noile educatii.

1. Formele educatiei

In paralel cu evolutia conceptualizarii educatiei, au aparut termeni noi legati de diversificarea surselor educatiei.

Termenul cel mai obisnuit si care s-a suprapus multa vreme peste sensul educatiei este cel de educatie formala sau scolara. Semnificatia corecta este cea de educatie intentionata, organizata, sistematica si evaluata, incredintata unor educatori cu o pregatire speciala si in institutii specializate (gradinite, scoala, universitate).  Aceasta este principala forma de educatie in prezent.

Educatia nonformala este educatia de tip institutional, dar nonscolar, desfasurata in locuri care nu au in mod special o misiune educationala proprie (in cluburi, asociatii, comunitati, spectacole etc.). Acesta implica mai multe tipuri de actiuni: actiuni extrascolare realizate sub indrumarea profesorilor actiuni care vizeaza educatia adultilor (actiunile parascolare sau actiuni de reciclare, de reorientare profesionala) actiuni care se realizeaza in mediul socio-cultural ca mijloace de divertisment sau de odihna activa (actiuni periscolare sau scoala paralela). Aceasta forma de educatie se afla in raport de complementaritate cu educatia formala, tendinta generala a institutiilor scolare fiind de extindere a competentelor dincolo de zidurile lor si de asumare a unui rol activ in comunitate. Caracteristicile care confera un pronuntat caracter formativ acestor activitati sunt marea varietate si flexibilitate, caracterul optional sau facultativ, diferentierea continuturilor si a modalitatilor de lucru in functie de interesele si capacitatile persoanelor.

Educatie informala sau incidentala este acea educatie cu caracter spontan si nesistematic (programe TV, concerte, diverse situatii cotidiene), care se realizeaza prin contactele directe ale individului cu mediul social, de cele mai multe ori aceste influente fiind hotaratoare in evolutia individului. Aceasta forma precede si depaseste ca durata si experienta educatia formala si ar trebui sa constituie substanta si temeiul educatiei. Cele mai semnificative mesaje informale sunt transmise prin mass-media.

Insa impactul acestor experiente educationale, indiferent de sursa, nu poate fi total daca nu se asigura continuitatea si intarirea lor reciproca. In realitate insa, aceste educatii raman paralele , fapt care intretine si accentueaza ruptura dintre scoala si realitatea psihosociala. Experientele nonformale si informal ale scolarilor, in continua expansiune datorita evolutiei tehnico-stiintifice si exploziei informationale, nu mai pot fi ignorate de scoala. Pe de alta parte, realizarea acestei integrari, fiind un proces extrem de complex, presupune adoptarea unei noi optici in formarea cadrelor didactice si in practica scolara (T.Cozma).

2. Noile educatii ca raspunsuri la sfidarile lumii contemporane. Ca o reactie la complexitatea societatii contemporane se pune problema daca educatia integrala a personalitatii umane ramane o finalitate pertinenta a scolii. Raspunsul este pozitiv, cu observatia ca scoala contemporana are menirea de a pune bazele autoinvatarii continue, in orice medii educogene si la orice varsta. Prin urmare, componentele clasice ale educatiei integrale - educatia intelectuala, educatia tehnologica, educatia morala, educatia estetica, educatia sportiva si igienica si educatia religioasa - constituie fundamentul unei dezvoltari armonioase a fiintei umane. Pe de alta parte, odata cu definirea problematicii lumii contemporane (P.L.C.), caracterizate prin globalitate, universalitate, complexitate si caracter prioritar (explozia demografica, degradarea mediului, conflictele nationale, interetnice, problema inarmarii s.a.), sistemele educationale si-au construit, ca modalitati proprii de raspuns, "noile educatii" sau noile tipuri de continuturi conform programelor UNESCO, acestea sunt educatia relativa la mediu, educatia pentru pace si cooperare, educatia pentru participare si democratie, educatia demografica, educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia pentru comunicare si mass-media, educatia nutritionala, educatia economica si casnica moderna, educatia pentru timpul liber, educatia interculturala, educatia privind drepturile fundamentale ale omului s.a.

Modalitatile practice prin care aceste noi educatii ar putea fi implementate in diverse programele educationale nationale sunt: introducerea lor ca discipline distincte (aceasta forma poate conduce la supraincarcarea programelor scolare); crearea de module specifice tematicii noilor educatii cu abordare interdisciplinara, dar in cadrul disciplinelor traditionale; infuzarea si introducerea de mesaje ce tin de aceste noi continuturi in cadrul disciplinelor clasice (cea mai frecventa si cea mai eficienta, dar greu de realizat).