Educatia formala

Educatia formala

Educatia formala este acea forma a educatiei care se realizeaza in cadrul institutiilor educative specializate (scoala, universitate), prin intermediul unor influente educationale sistematice, structurate, prelucrate psihopedagogic si deliberat orientate in directia atingerii unor obiective clar elaborate si statuate in documente de politica educationala, obiective care vizeaza transformarea personalitatii umane in integralitatea dimensiunilor sale: cognitiv, afectiv-motivational, psihomotor, atitudinal-comportamental.

Termenul „formal” are, in acest context sensul de „oficial”, educatia formala constituindu-se in educatia oficiala a unui stat, realizandu-se la nivelul sistemului de invatamant al unei tari si desfasurandu-se sub forma procesului de invatamant.

Educatia formala este cea mai intensa si decisiva modalitate de realizare a educatiei, a formarii/dezvoltarii personalitatii umane. Ea este orientata inspre atingerea unor obiective precis si clar elaborate, descrise in documente cu caracter politic si/sau curricular, vizand atingerea unor transformari multidimensionale in sfera de personalitate a elevilor: cognitiv, afectiv-motivational, psihomotor, atitudinal-comportamental. Obiectivele educatiei formale sunt corelate cu teluri/finalitati determinate social, fiind in acelasi timp ierarhizate, la grade diferite de complexitate, in functie de diferitele trepte/cicluri de scolaritate si de specificul diferitelor categorii de varsta.

Influentele educative imbraca forma continuturilor educatiei, fiind corelate atat cu obiectivele stabilite, cat si cu particularitatile de varsta ale elevilor, fiind selectate in functie de criterii sociale si psihopedagogice. Ele se caracterizeaza prin densitate si rigoare stiintifica. Transmiterea lor este asigurata prin intermediul proceselor de predare-invatare, de catre persoane special pregatite in acest scop, asigurandu-se astfel respectarea unor legitati cu caracter psihopedagogic: de la usor la greu, de la simplu la complex, de la concret la abstract, printr-un feed-bakc permanent etc. Se asigura in acest fel asimilarea cunostintelor ca sistem, oferindu-se, in egala masura, un cadru de organizare si realizare a invatarii, al exersarii si dezvoltarii capacitatilor si comportamentelor dorite.

Desigur ca, in prezentarea/descrierea educatiei formale putem introduce toti parametri de analiza specifici procesului de invatamant: obiective, continuturi, strategii de predare-invatare-evaluare, forme de organizare, etc.

Important de subliniat este faptul ca educatia formala este un proces intens de instruire si formare/dezvoltare a personalitatii umane, caracteriza prin coerenta, continuitate si convergenta a influentelor exercitate. Telul acestei forme a educatiei il constituie introducerea progresiva a elevilor in cunoasterea umana, in asimilarea acesteia ca proces si ca produs, instrumentalizarea lor cu tehnici de acces la cultura (scris-cititul, utilizarea mijloacelor de informare moderne, de ex.), dobandirea autonomiei educationale si personale. Se urmareste astfel, trecerea de la educatie –ca actiune/influenta exercitata dinspre exterior – la educatie ca actiune/influenta autodeterminata, venita dinspre individ, spre el insusi (autoeducatie), asigurarea unei insertii rapide si adecvate in contexte sociale.

„Educatia formala este puternic expusa si infuzata de exigentele suprapuse ale comandamentelor sociale si uneori politice”- afirma C. Cucos (1996, p. 35), fiind dimensionata prin politici explicite ale celor care se afla la putere la un moment dat. Educatia formala raspunde unor comandamente sociale explicit elaborate.

O alta caracteristica importanta a educatiei formale este data de modalitatea prin care se realizeaza evaluarea rezultatelor obtinute. T. Cozma (1988, p. 49), apreciaza ca aceasta „este administrata in forme, moduri si etape anume stabilite, pentru a facilita reusita scolara…” . Aceasta daca ne referim la evaluare ca actiune „interna”, desfasurata la nivelul activitatii educationale insesi, realizata de catre fiecare cadru didactic. Evaluarea eficientei educatiei formale este realizata insa si la nivel social, printr-un sistem de evaluare externa, prin analize periodice si reevaluari ale politicilor educationale, care uneori, pot imbraca aspectul unor reforme (ale obiectivelor, continuturilor, strategiilor de predare/invatare, etc)

Mai trebuie precizat si faptul ca prin intermediul educatiei formale –ale carei influente se adreseaza egal si unitar tuturor copiilor/elevilor ce apartin unei anumite varste, etape de scolaritate, tip de scoala – se asigura egalitatea de sanse la instruire si dezvoltare, la integrare socio-profesionala.

Rolul educatiei formale nu este doar acela de a dezvolta progresiv si sistematic personalitatea umana, prin transmiterea progresiva si intensa a informatiilor din diferite sfere ale cunoasterii umane. Important de subliniat este mai ales faptul ca prin intermediul sau se asigura realizarea convergentei actiunilor si influentelor educative diverse care pot actiona asupra fiintelor umane. Daca admitem ca influentele educative formale/oficiale sunt pozitive, atunci asimilarea/interiorizarea lor de catre grupuri de copii/tineri va actiona ca un filtru(uneori bariera) in raport cu influente care provin din alte contexte sau medii (grup de prieteni, familie, mass-media, etc) si care spontan, incidental sau nu, pot avea si semnificatii negative in raport cu tendintele sociale sau cu ceea ce este dezirabil la un moment dat din punct de vedere oficial. Este destul de evident ca sub aspectul succesivitatii in timp, al consecintelor/efectelor in planul dezvoltarii, prin forta integrativa si de sinteza, educatia formala ocupa un loc privilegiat in raport cu celelalte forme de realizare a educatiei. De calitatea, amploarea si profunzimea educatiei formale depinde calitatea coordonarii si integrarii influentelor nonformale si informale (chiar daca, la un moment dat ponderea efectelor se poate deplasa in favoarea nonformalului sau al informalului).

Cu toate ca educatia formala este indispensabila, exista autori care releva si anumite carente ale acesteia: centrarea pe performantele inscrise in programe si care lasa putin loc imprevizibilului (initiativelor individuale), tendinta de ingurgitare a cunostintelor, predispozitia spre rutina si monotonie, etc. (G. Vaideanu, 1988, p.p. 227-228)