Dimensiunea metaculturala a scolii actuale

Dimensiunea metaculturala a scolii actuale

"Scolile sunt atelierele in care se face lumina.

Lumina si intunericul sunt principala cauzǎ a ordinei

si a confuziei in lume."

(Jan Amos Komensky)

Factorii logicii "de piata" impun o noua cultura a institutiei scolare, in care cantitativismul isi subordoneaza calitatea actului educational, invatarea scolara se directioneaza exclusiv pe reusita la examene, iar elevul devine consumator de bunuri oferite de piata scolara, in care cultura generala risca sa fie trecuta la "cunostinte inutile" si da nastere la o lista interminabila de intrebari: "Educatia trebuie sa reproduca si sa conserve cultura sau mai degraba sa o imbogateasca si sa cultive potentialitatile omului? Ce reprezinta educatia-instruire, socializare, transmitere a culturii? Va ramane educatia doar un mijloc de mentinere si reproducere a structurilor si stabilitatii sociale sau va deveni, mai degraba, un domeniu al inovatiei si progresului social? Cum va arata educatia in perspectiva informatizarii, globalizarii si internationalizarii? Isi va pierde ea rolul pe care il are in dezvoltarea identitatii socio-culturale a tinerilor?" (E. Paun, 2002, p. 13). Mai poate fi o "Alma Mater" o "scoala-hipodrom" in care initiativa si independenta sunt intrecute, nu conteaza cum, de egoism si oportunism? Si ce fel de oameni creste ea?

La atatea intrebari, raspunsurile sunt si ele diferite. Scoala il poate pregati pe elev ca: a) simplu consumator al culturii b) viitor creator de cultura: artist, critic de arta, cercetator stiintific, etc. c) fiinta umanizata cu acces, prin cultura, la universalitate, situatie in care scoala, in acceptiunea metaculturala, dezvolta o alta forma de cultura, cultura scolara, prin care subiectul e determinat a judeca si a actiona, devenind capabil a se cultiva, adica a cunoaste lumea pe cale culturala, a se "co-naste" odata cu aceasta.

Asa cum cultura nu este educativa in sine, ci devine educativa prin relatia cu subiectul, elevul nu este, ci devine. Ca orice cultura, si cea popularǎ implica trei aspecte esentiale: sa fie transmisa, sa fie invatata si sa fie impartasita (adica asimilata efectiv). Educatia exista atunci cand subiectul are constiinta intrarii intr-un camp in care marile modele ale culturii umane ii sunt oferite nu pentru a fi imitate, ci pentru a reflecta la ele.

Cartea este obiectul fermecat cu care se delecteaza "Fat-Frumos cel cu cartea in mana nascut", din carte culege multa invatatura" (lat. 'invitiare" face trimitere la "vitium", care, din "deprindere, obisnuinta a ajuns .. "viciu"). Cei ce "invatau carte" "ca la carte" deveneau "carturari", nu "nestiutori de carte", caci pe-atunci era inca valabil dictonul, "daca ai carte, ai parte". O prejudecata motivabila intr-o oarecare masura este cea a cartii necesare la varsta necesara. A recomanda ca Ion Creanga sa fie citit doar in copilarie este nedrept si pentru cititor si pentru autor. Alice in tara minunilor sau Micul Print se pot citi si in copilarie si la maturitare, sensurile imbogatindu-se in functie de varsta cititorului. Douasprezece basme minunate de Regina Fabiola sunt scrise cu gingasie, intr-un stil clar si de aceea placut copiilor, abordand subiecte ce se adreseaza imaginatiei lor bogate cat si curiozitatii innascute. Profitand de aceste calitati, am aflat de la ei despre viziunea canadiana din volumul Intoarcerea Micului Print (J. P., Davidts, 2004) prin care s- a dovedit inca o data ca Micul Print are dreptate: "Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata si e obositor pentru copii sa le dea mereu lamuriri".

Legendele sau basmele romanilor de Petre Ispirescu si Povestile lui Creanga sunt cartile care au incantat copilaria multor generatii. Chiar romanul lui Marquez poate fi citit ca un basm pentru cei mari, fastuos si baroc, mai aproape de povestile copilariei decat de romanul balzacian.

Scriitorii sunt adesea invitati sa ofere tinerilor carti despre tineri, in care traditionalul conflict intre bine si rau ce sta la baza basmului sa fie inlocuit cu altul mai "actual" intre brutal si vulgar, cu scop afirmat de a forma "generatia pro" (de fapt, "generatia contra"!) , care sa urmeze un nou "model". De aici pana la subcultura "de cartier", cu elemente noi de refuz al valorilor sociale de progres, nu e decat un pas.

Invatatura are la baza intelegerea care, ca receptivitate la o idee noua, se deosebeste, oarecum, de intelepciunea populara, socotita dar dumnezeiesc si presupune pricepere, selectie si practica, toate alcatuind o deosebita experienta de viata.

In eposul folcloric, eticul determina esteticul, structura didactica a basmelor, legendelor, baladelor si snoavelor nu insista pe atribute fizice, ele nefiind decat deschizatoare de portret moral: "de ce crestea, copilul se facea mai istet si mai indraznet". Plecarea pe drumul initiatic presupune o pregatire legata de experienta generatiilor anterioare (calul, armele si hainele tatalui), iar parcurgerea drumului inseamna renuntare la egoism si intoleranta si deprinderera echilibrului, a cinstei, stiintei de carte, respectul muncii, empatia si generozitatea, intr-un cuvant armonia.

Ca stiinta complementara, poetica folclorica (P. Ursache, Ed. Junimea, Iasi,1976) apropie scoala stilistica a lui D. Caracostea de cea sociologica a lui D. Gusti, istorico-etnografica a lui N. Iorga de filozofia culturii a lui C. Radulescu-Motru. Inca din 1960, T. Vianu, Al. Rosetti si M. Pop organizau un Cerc de poetica si stilistica, iar la Timisoara, E. Todoran si V. Cretu Cercul stiintific de folclor. Exista remarcabile sinteze de poetica matematica (S. Marcus) mitologie romaneasca (R. Vulcanescu, V. Kernbach) estetica (Gr. Smeu - Repere estetice in satul romanesc).

Considerand satul romanesc cadrul natural al vietii estetice, L. Blaga afirma in Elogiul satului romanesc (1937, p. 6) ca "fiecare sat se simte, in constiinta colectiva a fiilor sai, un centru al lumii" .

Raportul existential om-cosmos este surprins in folclor in "trei modele metodologice" (P., Ursache, 1980):

a) modelul sociologic descopera in folclor tipare mitice.

b) modelul semiotic are in vedere gandirea prin asemanare, corespondenta, afinitate.

c) modelul psihanalitic considera ca psihologia populara, ca ramura a psihologiei generale, e un sistem de reguli institutionalizate pentru a permite functionarea mecanismului social, iar principii care stau la baza marilor sisteme religioase: Bine, Rau, Frumos, Adevar, Viata, Moarte, Umanitate, inlocuiesc particularul, accidentalul.

Minimodel analitic, basmul Sufletul (colectia Petre Ispirescu) este analizat de Hasdeu pentru ilustrarea teoriei onirice a basmului. Lazar Saineanu vorbeste de functia prospectiva a visului: "Visul nu-i in povesti decat un antemergator al realitatii viitoare" (L., Saineanu, 1978 p.22), iar in basmul Luceafarul de ziua si Luceafarul de noapte, visul are doar rol prevestitor, cum este intalnit in "visurile" mari: mituri, legende, basme ce dezbat probleme socio-cosmogonice ale umanitatii.

La loc de frunte in ierarhia categoriilor esteticii folclorice se afla frumosul: "In educatia pe care orice mama de la tara, orice femeie de om muncitor o face copilului ei, nu o data se amesteca aceasta expresie: este frumos sau nu este frumos. In privinta aceasta, o femeie simpla pricepe mult mai mult decat acei autori de carti pentru scolile primare in care se cauta a se dovedi ca o fapta morala atrage dupa dansa intotdeauna o rasplata si aceasta nu poate sa nu transforme un frumos suflet de copil in negustor de fapte bune. Deci, frumos si urat sunt elemente de pedagogie populara si copilul se deprinde de la inceput cu aceasta conceptie". (N., Iorga, 1992 p.33)

Frumosului folcloric i se alatura gratiosul, legat in parte de misteriul feminin si naivul, ca modalitate elementara de a desfiinta spatiul si timpul si de a aduce totul in prezent.

Pentru ca in basm personajul bun este prezentat simplu si direct, copilul nici nu se mai intreaba cum ar vrea el sa fie, ci cu cine ar vrea sa semene, caci alegerea modelului ii va structura, prin imitatie, viitoarea personalitate, avand in vedere considerente de ordin estetic si afectiv. Din pacate, scoala neglijeaza adevarul cuvintelor lui Platon, conform carora copilul trebuie format in directia iubirii virtutii, in dispretul viciului, dar simpla afirmare a unor valori nu inseamna educatie si cu atat mai putin comportament moral. Tiparul narativ este specific basmului traditional si totusi de ce pana acum nu s-au realizat filme, soft-uri educationale, jocuri pe calculator care sa promoveze in randul elevilor lectura basmelor populare sau a celor ale lui Creanga (cel despre Harap-Alb e de negasit!)? Spre deosebire de basmele traditionale, raul este terifiant , uneori ascuns sub masca opusului sau, totusi, chiar si in "Harry Potter", acest basm modern, cu mijloace atractive superioare celui clasic, Cercetasii ii inving pe Viperini, adica binele invinge raul.

Tehnica educativa bazata pe forta formativa a modelului subliniaza ideea ca identitatea morala este direct relationala cu actiunea. Acest principiu se regaseste in eposul folcloric in faptul ca naratiunea prezinta comportamnetul eroului si felul in care acesta aplica principiile etice. In culturile arhaice, basmele au avut un rol initiatic, fundamental educativ. Unitatea lor de compozitie nu este determinata de particularitati ale psihicului omenesc, ci de realitatea istorica. Ceea ce astazi se povesteste, odinioara era facut in realitate sau reprezentat, iar ceea ce nu era facut era imaginat. Tinerilor li se povestea ceva in timpul initierii, tocmai ceea ce urma sa se petreaca cu ei, personajele fiind nu ei, ci stramosii lor, cei care, nascuti in chip miraculos, s-au dus in imparatia ursilor, lupilor, etc. aducand de acolo focul, dansurile magice, etc. Miturile transpuse in rituri si ritualuri, reprezentau cel mai de pret tezaur al tribului, elemente constitutive ale vietii, dar si ale fiecarui om in parte. Momentul desprinderii de rit constituie inceputul istoriei basmului, prin transformarea unei povestiri sacre intr-o naratiune profana, adica artistica, nu "esoterica".

Sublimul imbina deopotriva grandiosul si dinamicul. Aflat in moment de grea cumpana, pastorul mioritic, simbol al eroicului, da problemei filozofice a mortii o dezlegare alegorica postexistentiala, dovedind ca gandul este mai general uman si mai filozofic decat fapta. Eroicul si monumentalul tin de sublimul tragic al eroilor din basme si balade: "Eroul piere in lupta printr-o moarte violenta (de altfel, adeseori un ins devine erou datorita exclusiv mortii violente, fulger, incendiu, etc. Fiinta care-si gaseste sfarsitul printr-o asemenea moarte continua sa traiasca intr-un nou corp". (M. Eliade, 1992 p.121)

Datorita actiunii sablon, a formulelor narative, basmul se afla in seria sublimului liniar, in timp ce balada in cea a monumentalitatii prin hiberbolizare (Corbea, Badiu, Novacestii).

Tragicul isi are originea in neimplinirea eroului datorita unor situatii neprielnice sau dintr-o eroare a destinului. In cantecele epice eroice (balade haiducesti) personajele au prevestiri negre, cele din basme, predestinate sau blestemate, trebuie sa infaptuiasca ceva neobisnuit. Fara a fi socotita ca un sfarsit absolut, in conceptia populara, moartea este un rit de trecere spre o alta forma de existenta, continuarea vietii putand avea chiar un efect mai insaimantator decat moartea fizica, eliberatoare de nefericirea launtrica. Manole devenit forma (biserica) si istorie (alter-ego al lui Neagoe Basarab) izvor creator ("fantana lina") se intalneste cu Ana (femeia-simbol al renasterii) in "mitul eternei reintoarceri" la o existenta primordiala sacra si ciclica .

Comicul include satira, umorul si ironia in cupluri comice - pacalitorul pacalit, Pacala si Tandala, chipuri monstruoase din basme, legende sau mituri.

Imaginarul ia forme fantastice (tulburarea ordinii trebuie remediata) cromatice (alb-negru, laie-bucalaie) stilizate pana la abstractizare.

Referitor la sfintenia neamului sau, Iorga exclama: "La ce grad inalt de moralitate neinvatata, ci venita de la sine, dintr-un instinct care se intinde armonios asupra tuturor domeniilor, se poate ridica Romanul netrecut prin scoli capabile a-i falsifica, prin imprumutul nepractic al lucrurilor straine felul de a gandi!" ( antologia lui I. Chimet citata mai jos, p. 43)

In eposul folcloric romanesc, intalnim ca personaj pe Dumnezeu Sfantul, numele popular al sarbatorilor este Santoader, Samedru, Santamaria, un lucru bine facut e "sfant", "omul sfinteste locul" si are in suflet "sfanta frica" cand se jura pe "sfanta dreptate" si astfel se con-sacra prin felul de trai.

Nu intamplator, volumul al treilea al lucrarii lui I. Chimet (1992) se intituleaza Dialog despre identitatea romaneasca. El incearca surprinderea sufletului romanesc din sase unghiuri: etnic, juridic, filozofic si al culturii populare, perspectiva estetica si unghiul critic.

Din perspectiva estetica, Petru Comarnescu subliniaza "Specificul romanesc in cultura si arta" in cateva trasaturi pe care le intalnim in special in literatura populara:

a) un sentiment aparte al naturii: contemplatie, armonie, puritate                          

b) un simt al masurii si al            strictului necesar: gingasie, seriozitate

c) vioiciune: nuante, varietate ritmica, noblete, dor    

Ducand mai departe aceste idei, Basile Munteanu studiaza Literatura romana in perspectiva europeana. Numeroase ore de dirigentie sau activitati extracurriculare le-am organizat pe aceasta generoasa tema.