Definitii ale invatarii autodirijate

Definitii ale invatarii autodirijate

Self-managementul invatarii inseamna planificarea, monitorizarea si evaluarea propriului proces de invatare.

In literatura de specialitate se intalnesc o mare diversitate de termeni pentru acela care invata de unul singur, pentru cel care isi organizeaza propria invatare, cum ar fi: invatare autodirijata, invatare auto-reglatoare, invatare autodeterminata, auto-educarea, autoinstruirea, invatarea independenta sau termeni din limba engleza: self-directed learning, self-regulated learning, expert learner. Prin urmare si incercarile de definire a acestor termeni sunt numeroase si variate. Vom prezenta mai jos cateva dintre definitiile si teoriile care s-au construit referitoare la invatarea auto-reglatoare.

In explicarea invatarii se observa o progresiva deplasare a accentului de la determinantii ei externi la determinantii endogeni sau proveniti din interiorul individului.     Accentul pus pe subiect, pe interioritatea lui, inteleasa nu doar ca organizare care raspunde specific la anumite influente ci si ca organizare care modeleaza chiar influentele, deci ca sistem de autoorganizare, nu ignora influentele externe asupra invatarii dar le configureaza intr-un alt context mai profund pentru explicarea lor. Intelegerea individului ca sistem extrem de complex, cu maxima capacitate de autoorganizare, ofera noi fundamente pentru acceptarea si explicarea nevoii individului de a invata continuu, independent toata viata.

Intelegerea si acceptarea acestor fundamente a favorizat impunerea in psihologia invatarii si a educatiei a conceptului de invatare permanenta, pe tot parcursul vietii.

Bandura ( in V. Negovan - Autonomia in invatarea academica) specifica faptul ca "autoreglarea nu doar asigura succesul in instruirea formala dar promoveaza si invatarea permanenta, invatarea in care individul isi mobilizeaza resursele personale pentru achizitionarea de noi cunostinte pentru cultivarea tuturor componentelor sale in ideea respectului de sine sau pentru a trai mai bine".

Aceasta presupune insa interdependenta in gestionarea resurselor interne si externe ale invatarii, autoadministrarea acestor resurse.

Psihologia actuala a invatarii leaga de reusita, succesul si profunzimea acestei activitati, diferite atribute ale autogestionarii resurselor invatarii precum:

Auto-dirijare (self- directed learning)

Auto- referinta (self-referenced learning)

Auto-determinare (self-determinated learning.(in V. Negovan - Autonomia in invatarea academica)

Se considera ca autodirijarea invatarii exprima cel mai bine libertatea individului cu privire la:

deciziile privind propriile nevoi de invatare;

prioritatile in domeniul nevoilor si al interesului de a invata;

motivatia obiectivelor invatarii;

alegerea unor stiluri si strategii de invatare;

evaluarea rezultatelor invatarii.

In termeni contemporani, indivizii pot fi descrisi ca persoane auto-reglatoare in masura in care ei sunt participanti activi, motivationali si comportamentali in propriul proces de invatare. ( J. Zimmerman, D. Schunk-Self- regulated learning and academic achievement, 1989)

Conceptul de automanagement (self-management), semnifica autogestionarea propriilor resurse adaptative, controlul asupra propriului comportament, implicarea individului in pasii de baza ai unui program de modificare a comportamentului, fiind promovat de altfel, de una dintre cele mai recente aplicatii ale perspectivei bahavioriste asupra invatarii si anume modificarea cognitiv comportamentala.

Studiile cu privire la automanagement au identificat in diamica acestuia mai multe faze:

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

fixarea scopurilor activitatii,

observarea propriei activitati,

inregistrarea rezultatelor activitatii,

evaluarea rezultatelor,

intarirea, fixarea, utilizarea rezultatelor daca sunt apreciate ca reusite. (Woolfolk, in V. Negovan- Autonomia in invatarea academica

Definitii mai precise ale invatarii auto-reglatoare (SRL- self regulated learning), decat aceasta, tind sa varieze pe baza perspectivelor teoretice ale cercetatorilor. Aceste definitii au in centrul lor studentul si activitatea lui de invatare.

Majoritatea definitiilor cer utilizarea intentionata a proceselor specifice, strategiilor si raspunsurilor de catre student pentru a-si imbunatati realizarile. In toate definitiile indivizii trebuie sa fie inzestrati cu potentialul de utilitate al proceselor de autoreglare.

A doua trasatura a majoritatii definitiilor auto-reglarii este un feed-back continuu de auto-orientare de-a lungul invatarii. Acest circuit se refera la un proces ciclic in care individul isi monitorizeaza eficacitatea metodelor de invatare si strategiilor si raspunde acestui feed-back printr-o varietate de forme, transforma aspectele ascunse din autoperceptie in schimbari clare in comportament si inlocuieste strategiile de invatare cu altele.

A treia trasatura comuna este descrierea a cum si de ce studentii descopera si folosesc un proces particular auto-reglator, strategii sau raspunsuri. Parerile difera in privinta acestei teorii motivationale a invatarii autoreglatoare. Teoriile operationale sustin ca toate raspunsurile auto-reglatoare de invatare sunt in fond sub controlul recompenselor externe si al pedepselor neprevazute. Fenomenologii pe de alta parte vad indivizii si mai ales studentii ca fiind motivati in primul rand de un simt global de autostima. Teoriile dintre acesti doi poli prefera ca motive: indeplinirea succesului, atingerea obiectivelor, propriul randament si conceptul de asimilare.

O intrebare importanta pentru definirea invatarii autoreglatoare este de ce studentii nu invata auto-reglat de-a lungul tuturor experientelor de invatare? Putine teorii o descriu doar ca o capacitate sau stadiu de dezvoltare, insa fiecare presupune ca o capacitate de dezvoltare sta la baza ei. Majoritatea formularilor considera ca atunci cand sunt mici copii nu pot fi auto-reglatori de-a lungul invatarii in nici un mod formal. Cu toate acestea atat cognitivismul constructivist si Vygotskian considera ca majoritatea copiilor isi dezvolta capacitatea de auto-reglare in timpul anilor din scoala elementara. Constructivistii orientarii Piagetiene considera ca egocentrismul copilului mic este un factor critic care limiteaza auto-reglarea, iar pe de alta parte Vygotsky subliniaza importanta incapacitatii copiilor mici in utilizarea limbajului interior in ghidarea rolurilor. Cognitivistii care prefera parerea lui Flavell, tind sa accentueze limitarea functionarii metacognitive la copii ca prim factor pentru incapacitatea lor de auto-reglare de-a lungul invatarii. Cand copii ajung la o varsta cand procesul de auto-reglare ar trebui sa fie dezvoltat, esecul lor in a folosi aceste procese sunt atribuite de obicei unuia sau mai multor din urmatorii trei factori:

1. ei pot sa nu creada ca un proces de auto-reglare va functiona, este necesar sau preferat intr-un context particular de invatare;

2. ei pot sa nu creada ca pot realiza cu succes rezultate auto-reglate efectiv prin alte mijloace;

3. pot sa nu fie suficienti de dornici de a obtine anumite rezultate sau de a atinge obiective particulare de invatare pentru a fi motivati sa invete auto-reglator.

Majoritatea teoriilor considera ca efortul studentilor sa invete auto-reglator necesita deseori timp de pregatire suplimentar, vigilenta si efort. Dar daca rezultatele acestor eforturi nu sunt suficient de atractive, studentii nu vor fi motivati.

H. Siebert in lucrarea sa "Invatarea autodirijata si consilierea pentru invatare" atrage atentia asupra complexitatii termenului si confuziile care apar in incercarea de definire a lui.

El considera ca notiunile cu prefixul "auto" sunt neclare. Caracterul vag al termenilor se explica prin logica diferita care sta la baza alcatuirii termenului compus. "Autodeterminarea" provine dintr-un sistem de referinta politic vizand emanciparea; "autorealizarea" - mai degraba din teoria identitatii. Termenii se folosesc in contexte diferite.

"Autoorganizarea" constituie categoria-cheie pentru desemnarea dinamicii proprii sistemelor de tot felul, iar in sens mai restrans inseamna managementul individual in domeniul proiectelor de invatare.

Autodirijarea si autodeterminarea se manifesta, de fapt, gradual (ele exista ca variante ale autonomiei).

Ajungem astfel la ceea ce, destul de ambiguu inca, este numit "sine"(nucleul de subiectivitate absoluta, propriul model si construct, cel care reglementeaza interactiunile individului cu lumea); este un autoconcept si este o realizare reflexiva. Cu cat "sinele" face mai multe experiente cu el insusi, cu atat procesele de invatare sunt mai eficiente. Psihopedagogic, implicatia este: atunci cand veti crea conditii pentru autocunoastere, individul isi va descoperi propriile posibilitati/ capacitati de invatare, dar si preferintele, necesitatile de invatare.

Knowles a definit invatarea autodirijata ca "proces in care initiativa o detin indivizii, cu sau fara ajutorul altora, referitor la diagnosticarea propriilor nevoi de invatare, formularea scopurilor invatarii, identificarea resurselor umane si materiale ale invatarii, alegerea si implementarea unor strategii de invatare adecvate, evaluarea rezultatelor invatarii".

Dirijarea propriei invatari depinde si de modalitatea actiunii. In cazul acesta, multitudinea sensurilor pe care o dobandeste notiunea este si mai mare, fiind vorba de invatare indrumata, organizata, institutionalizata, intentionala, implicita, incidentala, informativa, latenta, autodidacta, etc.

In privinta contradictiilor existente referitoare la invatarea autodirijata, H. Siebert face urmatorul bilant:

. invatarea autodirijata nu este o notiune exacta, operationala, ci o metafora care permite multiple variante de interpretare;

. invatarea autodirijata se alimenteaza din diverse traditii - pedagogia emanciparii, discursul privind descolarizarea, stiinta cunoasterii;

. nu termenul de invatare autodirijata este ceva cu totul nou, ci atentia si interesul economic care i se acorda acum;

. aparenta contradictie dintre "autodirijat" si "dirijat din exterior" duce mai mult la confuzie decat la clarificarea problemei. Invatarea autodirijata nu este mai eficienta decat cea indrumata;

. ramane de necontestat ca numai cel care participa continuu la o instruire alternativa institutionalizata dispune implicit si de competente efective de autoinvatare;

. diverse obiective se pot atinge mai repede si mai bine invatand singur, altele reclama forme institutionalizate de invatare;

. inca se mai exagereaza rolul computerului ca mediu in autoinvatare;

. cresterea autoraspunderii in procesul de invatare nu ar trebui sa fie pusa in legatura cu diminuarea raspunderii oficiale in domeniul invatarii;

nu trebuie sa ne asteptam la o degrevare financiara a statului si a economiei impunand conceptul de invatare autodirijata.

Invatarea autodirijata este o invatare autoresponsabila; adultii (dar si adolescentii) invata sa ia hotarari si sa raspunda pentru ele.

Pedagogia contemporana rastoarna un mit - al impunerii obiectivelor in invatare; se credea, pana nu demult, ca oamenii pot fi influentati astfel incat ei sa-si schimbe atitudinile. Aceasta conceptie nu mai este aplicabila astazi. De fapt, oamenii se schimba numai daca ei insisi vor/isi propun/accepta aceasta. Pentru pedagogie, implicatia este radicala: intentiile normative (chiar paternaliste) de educare trebuie abandonate.