Componentele procesului de invatamat in educatie fizica

COMPONENTELE PROCESULUI DE INVATAMAT IN EDUCATIE FIZICA

CUNOSTINTELE

Cuvantul provine din latinescul cognoscere (connoscer)=informatie

Definirea notiunii de cunostinta: componenta cognitiva a procesului de invatamant, exprimata prin informatii sub forma de: notiuni, concepte, idei, teze, legi, principii, teorii care se predau si se invata la o anumita disciplina.

sunt produse psihice, rezultate ale reflectarii in constiinta a realitatii obiective (obiecte si fenomene si relatiile intre ele).

Sunt adevaruri despre realitate cu grade diferite de corectitudine, generalitate, esentialitate.

Practica a demonstrat ca precizia, claritatea , cunostintelor depinde de claritatea materialului intuitiv si de modul in care acesta este perceput. In acest sens, materialul trebuie sa fie: concludent, reprezentativ, accesibil intelegerii, sa fie analizat sub indrumarea profesorului, sa fie sesizate datele esentiale.

Cunostintele din domeniul activitatilor motrice, sunt de natura teoretica, reprezentand un ansamblu de conceptii, idei, legate de practicarea sub diferite forme a exercitiului fizic. E.F.S. are un sistem notional bine argumentat iar, insusirea acestuia si a celorlalte cunostinte din disciplinele sportive, vizeaza constientizarea procesului de invatamant, dezvoltarea motivelor si intereselor pentru practicarea sistematica a exercitiului fizic, inzestrarea elevilor cu datele necesare organizarii activitatii independente.

In activitatea noastra nu sunt prevazute lectii speciale pentru transmiterea cunostintelor teoretice, acestea sunt transmise concomitent cu formarea priceperilor si deprinderilor motrice sau cu dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice.

In liceele sportive exista aceste lectii teoretice, existand in planul de invatamant o disciplina numita: Pregatire sportiva teoretica , fiindu-i alocate un anumit numar de ore/sapt. Astfel de ore exista si in procesul antrenamentului sportiv, fiind incluse in pregatirea teoretica- componenta antrenamentului sportiv.

Cunostintele se transmit in functie de stadiul de dezvoltare a gandirii copilului, de nivelul lui de intelegere si receptionare, incepand din clasa I si pana la nivel universitar. Aceste cunostinte se structureaza in :cunostinte generale si specifice diferitelor discipline sportive si se refera la: cunoasterea notiunilor privind starea optima de sanatate si importanta practicarii exercitiilor fizice; notiuni de igiena individuala si colectiva (sociala); cunoasterea valorilor indicatorilor morfo-functionali; cunoasterea valorii de intrebuintare a exercitiului fizic; cunoasterea notiunilor legate de structura miscarilor; notiuni de ajutor, asigurare; cunoasterea normelor de protectia muncii; cunoasterea regulamentelor diferitelor discipline/ramuri/probe sportive; cunoasterea unor reguli, cerinte, necesare in organizarea activitatilor turistice si sportive; cunoasterea unor aspecte legate de Istoria E.F.S.; Istoria J.O.; cunoasterea retelei scolare si de juniori din localitate; cunoasterea evenimentelor sportive; cunoasterea cerintelor catedrei de educatie fizica din scoala;

PRICEPERILE

Cuvantul provine din latinescul percipere =indemanare, iscusinta

Definirea notiunii de pricepere: posibilitate dobandita prin invatare de a executa o anumita actiune, in conditii foarte variate, realizand o adaptare prompta la eventualele schimbari( dictionarul de pedagogie).

facultatea de a intelege; judecata; inteligenta; indemanare; abilitate; iscusinta; (DEX).

Alaturi de deprinderi, priceperile formeaza baza comportamentului invatat. Sunt prezente in orice act motric, inainte de a deveni deprindere.

Priceperea este o capacitate, ceva innascut, care se perfectioneaza in ontogeneza.

Caracteristici:

- nivelul de manifestare a priceperilor depinde de plasticitatea scoartei cerebrale;

- sunt componente neautomatizate a activitatii voluntare;

- priceperile complexe sunt dependente de experienta motrica anterioara; exprima maiestrie practica in conditii variabile;

Clasificare:

- priceperi elementare- reprezinta prima faza a invatarii unei actiuni;

- priceperi complexe- superiore, care constau in valorificarea deplina a intregului complex de activitati motrice si intelectuale ale unui subiect.; sunt caracterizate de o mare complexitate structural-functionala ingloband cunostinte teoretice, experienta personala, deprinderi motrice diferite, toate putand fi actualizate, mobilizate si selectate pentru rezolvarea unor situatii complexe si schimbatoare.

DEPRINDERILE MOTRICE

Definirea notiunii de deprindere:

- obisnuinta, obicei; usurinta capatata de-a lungul timpului intr-o indeletnicire oarecare; pricepere; destoinicie; dexteritate; practica obisnuita intr-o deletnicire oarecare; exercitiu; (D.E.X.)

- capacitatea de a aplica informatiile cu usurinta si cu randament sporit, cu respectarea tuturor calitatilor priceperii (corectitudine, iscusinta, abilitate, in conditii variate si schimbate);

- este priceperea transformata in act reflex sau mai bine spus, priceperea ajunsa la un inalt grad de automatizare a componentelor: mecanismul de transformare a priceperii in deprindere este dat de executiile efectuate in mod sistematic si continuu;

- din punct de vedere psihofiziologic, deprinderile se manifesta ca stereotipuri dinamice si constituie un fel de a doua natura a omului( U.Schiopu, 1997).

- Sunt moduri de actiune bine elaborate si consolidate care permit desfasurarea mai facila a unor activitati fie ca fragmente automatizate ale unor actiuni complexe care in urma exercitiului s-au sistematizat si au ajuns la un anume grad de automatizare si de independenta fata de activitatea constienta in ansamblul ei.( . Tucicov-Bogdan, 1973).

Deprinderea este caracterizata printr-o serie de trasaturi specifice , cea mai importanta fiind sinteza realizata pe plan cognitiv, senzorial-motric sau chinestezic (G.Montpellier).

Exista mai multe acceptiuni ale conceptului de deprindere, dar atat reprezentantii scolii franceze cat si cei ai scolii engleze si ruse, considera deprinderea ca fiind rezultatul invatarii, o maniera de comportare care se formeaza prin exersare;

Categorii de deprinderi:

Deprinderi intelectuale;

Deprinderi motrice;

Deprinderi senzoriale;

Intre cele trei categorii de deprinderi exista o relatie de interdependenta.

Deprinderile motrice:

Reprezinta caracteristica de ordin calitativ a actelor motrice invatate;

In educatia fizica si antrenamentul sportiv, deprinderea motrica reprezinta un obiectiv, o finalitate a procesului instructiv-educativ-evaluativ;

Exista mai multe definitii date deprinderilor motrice, vom aminti cateva mai reprezentative:

Deprinderea motrica, o caracteristica, sau o componenta a actelor invatate, care prin exersare dobandesc indici superiori de executie( coordonare precizie, viteza, plasticitate, automatism), M. Epuran,1976;

Componenta automatizata a actului motric voluntar; act sau actiune motrica ajunsa prin exersare la un inalt grad de stabilitate, precizie, eficienta si care asigura succesul executiei in sensul dorit (L.Herczeg);

Deprinderile motrice sunt stereotipuri dinamice, motrice, proprioceptive (A.N. Krestovnikov, 1954);

Deprinderile motrice reprezinta componentele esentiale si totodata specifice ale diferitelor acte motrice care imbinate in mod armonios asigura indeplinirea unor sarcini motrice conform principiului: "eficienta maxima prin cheltuieli energetice minime"( A.Demeter, 1981);

Caracteristicile deprinderilor motrice:

Componente ale conduitei voluntare ale omului, elaborate prin exercitiu;

Sunt rezultatul invatarii miscarilor prin repetare; sunt specifice unei activitati;

Se caracterizeaza printr-o rapida si eficienta aferentatie inversa, care permite corectarea pe moment a unor inexactitati;

Automatizarea deprinderii elibereaza scoarta cerebrala, asigurand participarea ei la alte activitati;

Deprinderile au stabilitate relativa in conditii variabile si plasticitate;

Sunt ireversibile;

Au la baza educarea capacitatii de diferentiere fina si rapida a unor stimuli care constituie elemente informationale senzorial-perceptive in dirijarea actiunilor;

Se prezinta de cele mai multe ori sub forma unor structuri individuale determinate de insusirile sau aptitudinile variabile ale subiectilor care invata aceeasi miscare;

Formarea deprinderilor este conditionata de factori obiectivi si subiectivi: aptitudinile motrice, motivatia, nivelul pedagogic al instruirii, calitatea si esalonarea exercitiilor, aprecierea si autocontrolul rezultatelor;

Etapele formarii deprinderilor motrice si continutul lor sunt diferit prezentate in literatura de specialitate, fiind in concordanta cu domeniul care le trateaza si ne prezentand diferente semnificative. Astfel in functie de domenii distingem:

1.     Etape fiziologice ( A.N.Krestovnikov, 1954; A.Demeter, 1979);

2.     Etape psihologice(AL.Rosca, 1966; P.A.Rudik, 1955; M.Epuran, 1976);

3.     Etape metodice(L.P.Matveev, A.D.Novikov,1980; GH.Carstea 1997; D.Harre,

1973);

Etapele psihologice de formare a deprinderilor

Etapele metodice ale formarii deprinderilor motrice

Tipuri de deprinderi

Din punct de vedere teoretic si practic, clasificarea deprinderilor este importanta, ea realizandu-se pe baza anumitor criterii:

Dupa componentele senzoriale dominante: deprinderi perceptiv-motrice ( cognitiv-motrice); deprinderi motrice ( gest motric invatat ca programul miscarii);

dupa modul de conducere: deprinderi autoconduse, in care succesiunea miscarilor este determinata de programul mental pe baza prelucrarii informatiilor interne; deprinderi heteroconduse, in care succesiune miscarilor este data si de influentele de mediu( intentiile adversarului);

din punct de vedere sistemic: deprinderi deschise, determinate de variatiile situatiilor; deprinderi inchise, realizate in situatii standard;

dupa complexitatea situatiilor si a raspunsurilor: deprinderi elementare, automatizate complet, stereotipe ( miscarile ciclice); deprinderi complexe, partial automatizate;

dupa efectorii care realizeaza actul motric: deprinderi fine; deprinderi intermediare; deprinderi mari;

dupa sensul utilizarii: tehnice, care constituie baza pregatirii in majoritatea activitatilor umane si sportive; tactice, care cuprind inlantuiri specifice;

dupa obiectivele urmarite in educatia fizica scolara: deprinderi de baza: mers, alergare, saritura, aruncarea -prinderea; deprinderi aplicativ-utilitare: catarare-escaladare, tarare, tractiune, impingere, ridicarea -transport de greutati; deprinderi specifice diferitelor discipline, ramuri, probe sportive;

Transfer si interferenta

Fenomene ce apar in procesul de formare a deprinderilor.

Transferul, influenta pozitiva a deprinderii vechi asupra celei noi; acest fenomen se produce atunci cand elevul intelege structura noii miscari si ajunge sa inteleaga asemanarile dintre deprinderea veche si cea noua;

Procesul instructiv-educativ are sarcina de a dezvolta priceperea de a aplica cunostintele anterioare in insusirea unor noi cunostinte si la formarea unor noi deprinderi.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Aspecte ale transferului in invatarea motrica:

trecerea de la exercitii partiale la exercitii integrale;

trecerea prin generalizare de la o deprindere la alta;

trecerea unor elemente specifice de la o sarcina motrica la alta, de tip diferit;

trecerea de la invatarea mentala la executia directa;

trecerea de la invatarea senzorio-motrica la executia practica;

Interferenta, influenta negativa, cand procesul nou este impiedicat de cel vechi;

Apare in momentul in care deprinderile invatate sunt foarte stabilizate si automatizate.

Cauze ale interferentei:

dezvoltare si pregatire fizica unilaterala; specializare ingusta;

nivel scazut al aptitudinilor motrice

deprinderi gresite sau insuficient consolidate;

greseli metodice in organizarea procesului de instruire,

Slabirea si stingerea deprinderilor motrice

Fenomenul se datoreaza inhibitiei care actioneaza in sensul stingerii legaturilor temporare. Lipsa exercitiilor, repetarile la intervale mari, produc slabirea deprinderilor, pierderea preciziei, a usurintei de executie a miscarii.

Stingerea completa a deprinderii este un caz rar, sub controlul constiintei ele pot fi reactualizate (fiind vorba de deprindere ca: inotul, schiul, ciclismul, patinajul).

OBISNUINTELE

Definitie: reprezinta componenta formativ-actionala sub forma de aplicare a cunostintelor in mod curent si frecvent, ca o necesitate vitala, de obicei ca act reflex total;

are caracter automatizat datorita exercitiilor indelungate;

constituie mijloace de a trai si expresii ale influentei educative a societatii, adeseori traduc obiceiuri individuale( U.Schiopu);

pot constitui un fel de psihoritmuri, fiind stereotipuri dinamice acordate la structura temporala a ocupatiilor si vietii de zi cu zi;

cuprind elemente motivationale , care le deosebesc de deprinderi;

dezvaluie modul in care se imbina in trasaturile caracterului, componenta intelectuala, afectiva si motivationala;

obisnuintele se cultiva pe fondul unor deprinderi, dar nu se rezuma doar la simple tehnici si modalitati de actiune;

avand rezonante afective puternice si fiind sustinute de convingeri ferme, ele pot genera anumite stari emotionale;

au rol important in educarea morala a elevilor;

orice actiune devenita obisnuinta numai necesita stimularea si intarirea actiunii din exterior;

Clasificare:

Pozitive: punctualitatea, disciplina, modul ordonat de a munci, comportare civilizata;

Negative: lipsa de respect, superficialitate, nepunctualitate;

Cunoscand particularitatile obisnuintelor, consideram ca E.F.S. ca disciplina de invatamant, are rol important in educarea acestora:

astfel E.F.S. ii revine sarcina de a cultiva elevilor dragostea, pasiunea de miscare din care decurge obisnuinta de a practica in mod sistematic exercitiul fizic in scopul intaririi sanatatii si a mentinerii capacitatii de munca;

prin activitatea de E.F.S. se realizeaza /educa obisnuinte de igiena colectiva si individuala, bazate pe deprinderi igienice, strans legate de activitatea de educatie fizica si de cea sportiva;

prin activitatea de educatie fizica se influenteaza si educatia morala;

APTITUDINILE PSIHO-MOTRICE

Sinonime

Capacitate, sistem de insusiri functionale si operationale care in uniune cu deprinderile si cunostintele si experienta necesara, duc la actiuni eficiente si de performanta (P.N.Popescu,)

Abilitate, indemanare, iscusinta, dibacie, pricepere; sensul operational se refera la activitati dobandite ce permit realizarea cu mare rapiditate, precizie, eficienta ,cu un consum redus de energie nervoasa si psihica a unor activitati (P.E.Vernon).

Calitate, se refera la caracteristicile de continut ale obiectelor si fenomenelor, exprima sinteza laturilor si insusirilor lor esentiale, prin care se deosebesc de alte obiecte si fenomene.

Definitii:

insusire psihica individuala care conditioneaza indeplinirea in bune conditiuni a unei munci, actiuni;(DEX)

insusire individuala care determina efectuarea cu succes a unei anumite activitati;(Leontiev)

complex de insusiri relativ stabile ale personalitatii care conditioneaza realizarea cu succes a diferitelor feluri de activitati:intelectuale, artistice, stiintifice, tehnice, sportive, organizatorice, manuale;(U.Schiopu)

insusiri, dispozitii naturale, inclinatii, posibilitati ale organismului de a efectua acte motrice cu anumiti indici de V.I.R.F. suplete.(T.E.F.S.)

ansamblu de predispozitii sau potentialitati motrice fundamentale ale omului pe care se cladesc abilitatile motrice invatate;(R.Manno)

insusiri psihofiziologice bazate pe un sistem de operatii cu ajutorul carora executam activitati cu multa rapiditate si cu un inalt grad de eficienta;(M.Stoica)

Aptitudinile sunt rezultatul unor factori interni: dispozitiile ereditare, plasticitatea scortei, intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor nervoase, particularitatile analizatorilor, interese, motivatii, aspiratii, inteligenta; factori externi care se refera la procesul insusirii logice si creative a cunostintelor.

Aptitudinile au la baza anumite dispozitii de baza, native, desi depind de acestea, aptitudinile sunt un rezultat al dezvoltarii/educarii lor in cadrul unei anumite activitati. Aptitudinile alimenteaza creatia. Cand se incarca de interese, se formeaza vocatia.

In practica curenta ,cand se discuta despre aptitudini, se utilizeaza termenii de dezvoltare si educare. Dezvoltarea se refera la modificarile morfo-functionale produse in organism in urma supunerii lui unui efort, iar educarea se refera la totalitatea actiunilor pedagogice necesare canalizarii dezvoltarii aptitudinilor motrice.

Clasificari:

dupa tipurile de procese la nivelul carora se manifesta: aptitudini senzoriale( acuitatea vizuala si auditiva, rapiditatea perceptiilor, simtul ritmului); aptitudini psihomotorii (rapiditatea si supletea miscarilor, mobilitatea acestora, coordonarea si precizia, dexteritatea manuala); aptitudini intelectuale (aptitudini generale: inteligenta si aptitudinea scolara; aptitudini specifice/profesionale: artistice, tehnice, sportive, matematice; M.Stoica, 1996)

aptitudinile motrice se clasifica in: aptitudini generale, care se refera la capacitatea formarii deprinderilor si la capacitatea de mobilizare a resurselor energetice; aptitudini speciale, care cuprind: sensibilitatea chinestezica, echilibrul, coordonarea;(M.Epuran, 1969).

aptitudinile motrice se clasifica in: aptitudini conditionale, care se bazeaza pe eficacitatea metabolica a muschilor(V.R.F); aptitudini coordinative, care sunt determinate de capacitatea de a organiza si regla miscarea (I);(Gundlach, citat R.Manno,1992).

aptitudini simple si complexe (combinarea a doua sau mai multe aptitudini);

Dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice se realizeaza pe baza mobilizarii resurselor energetice ale organismului, deci printr-un efort sistematic atat psihic cat si muscular. Efortul implica cele trei elemente ale sale , parametrii sai: volumul, latura cantitativa a efortului, exprimat prin: numar de repetari, distante parcurse, durata, kilograme ridicate; intensitatea, latura calitativa a efortului, exprimata prin viteza de executie, tempo; complexitatea, care reprezinta modul concret de inlantuire a tuturor elementelor pe parcursul efortului.

1. Viteza

Analizand si sintetizand definitiile date vitezei putem concluziona ca:

Viteza, este capacitatea organismului de a efectua acte si actiuni motrice cu iuteala, rapiditate maxima , intr-un timp cat mai scurt.

Viteza, este in principal, o caracteristica spatio-temporala a miscarii fiind strans legata de celelalte caracteristici temporale: tempoul si ritmul.

Forme de manifestare:

- viteza de reactie sinonima cu "timpul latent al reactiei motrice"; se bazeaza pe procesele complexe ce realizeaza depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza de transmitere aferente si eferente a mesajului codificat sub forma de impuls nervos, pe timpul necesar elaborarii raspunsului si generalizarii excitatiei in muschi.

Limita fiziologica a acestui tip de viteza poate fi identificata in cel putin cinci momente: excitatia receptorului nervos; transmiterea aferenta a semnalelor provenite de la receptorul S.N.C.; trecerea stimulului in reteaua nervoasa si elaborarea semnalului destinat efectorului; sosirea in muschi a semnalului provenit de la S.N.C.; stimularea muschiului si producerea unei activitati mecanice la acest nivel;(R.Manno,1996).

Definitie: iuteala cu care un subiect raspunde la excitatii de diferite naturi sau iuteala cu care se alege varianta optima de raspuns la actiunile adversarului.

Reactiile ce apar pot fi: simple, care apar la excitanti cunoscuti dar in mod spontan; complexe, care implica elaborarea unor raspunsuri de partenerii sau situatiile noi aparute- viteza de decizie-optiune;

- viteza de executie, se exprima prin timpul necesar efectuarii integrale a unor acte motrice simple sau complexe; iuteala cu care se efectueaza o miscare singulara (aciclica).Viteza de executie este determinata si de viteza de reactie-decizie.

- viteza de repetitie, se exprima prin frecventa maxima a miscarilor repetate in mod voluntar, in unitatea de timp (miscari ciclice); are la baza mobilitatea proceselor nervoase :excitatia si inhibitia; si labilitatea functionala a S.N.C., care emite comenzi succesive in mod repetat, iar efectorul muscular raspunde prompt la acesta in functie de propria viteza de contractie si relaxare.

Viteza de repetitie este conditionata de tempoul miscarii si de ritmul efectuarii ei. Ea se manifesta corelat cu forta si rezistenta, aceasta imbinare determinand eficienta actiunii.

- viteza de deplasare, forma complexa de manifestare a vitezei, exprima posibilitatile momentane ale sportivului pentru parcurgerea cu maxima iuteala a unei distante date; este in relatie cu celelalte forme ale vitezei. Din punct de vedere biomecanic, aceasta poate fi descompusa in doua faze: faza maririi vitezei pe baza accelerarii dupa start; faza stabilirii relative a vitezei pe parcurs;(A.Demeter,1981).

- viteza uniforma, parcurgerea unor spatii egale in unitati de timp egale - acceleratie;

- viteza neuniforma, parcurgerea unor spatii egale in unitati de timp inegale - deceleratie;

- viteza in regimul celorlalte aptitudini: viteza in regim de forta - detenta; viteza in regim de indemanare; viteza in regim de rezistenta;

Factori de conditionare:

mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia care asigura alternanta contractie cu relaxarea;

functionalitatea analizatorilor, acuitate, finete, precizie;

viteza de conducere a impulsurilor nervoase;

viteza de contractie a muschilor;

lungimea segmentelor care intra in actiune si mobilitatea articulatiilor;

capacitatea de coordonare a grupelor musculare;

tipul fibrei musculare care intra in contractie (fibrele albe sunt favorabile unei viteze bune, sunt fibre rapide);

valoarea surselor si proceselor energetice;

nivelul de dezvoltare al celorlalte calitati motrice, mai ales forta;

Metode si procedee de dezvoltare ale vitezei:

metoda repetarilor, utilizand actiuni motrice in tempo-uri maximale, supramaximale in conditii usurate, submaximale in conditii ingreuiate; alternative; intervalul de odihna trebuie sa permita refacerea a 90-95% din capacitatea de efort organismului; pulsultrebuie sa revina la valori de 120-130 pul/min.

metoda jocului: metoda de invatamant, care avand la baza jocul, implica un ansamblu de operatii si actiuni care paralel cu destinderea, buna dispozitie si bucuria, urmaresc obiective precise de pregatire a copilului; metoda jocului se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

organizarea "tematica";

varietatea procedeelor de realizare a obiectivelor si ca o regula caracterul complex al activitatii,

larga independenta a actiunilor participantilor, exigente ridicate fata de initiativa, inventivitatea indemanarea lor;

modelarea relatiilor dintre indivizi si dintre grupuri, starea emotionala ridicata,

programarea verosimila a actiunilor si posibilitatile limitate de dozare precisa a efortului.

Metoda intrecerii:consta in confruntarea fortelor in conditiile unei rivalitati reglementate, lupta pentru intaietate sau pentru performanta cat mai inalta posibil de unde decurg si toate celelalte particularitati ale acestei metode. Factorul "rivalitate" in cadrul intrecerilor precum si conditiile organizarii si desfasurarii creaza un fond emotional si fiziologic deosebit care accentueaza influenta exercitiilor fizice si poate contribui la manifestarea maxima a posibilitatilor functionale ale organismului. Concursurile pe echipe se caracterizeaza prin relatii de intrajutorare reciproca, de responsabilitate a unuia fata de altul si fata de grup pentru atingerea scopului intrecerii, victoria.

Cerinte in realizarea eficienta a exercitiilor pentru educarea vitezei:

sa se utilizeze mijloace specifice dezvoltarii vitezei, cu o structura simpla, exercitii cunoscute;

solicitarea sa se realizeze la intensitate maximala;

in paralel cu dezvoltarea vitezei sa se actioneze si asupra fortei, rezistentei si indemanarii;

efortul dureaza atat cat este posibila mentinerea unei intensitati maxime; se repeta pana nu intervine oboseala; pauza intre repetari este de 3-4 min;

varsta optima de dezvoltare/ educare a vitezei este 10-13 ani si 19- 22 ani , intre aceste perioade existand o relativa stagnare a evolutiei;

Indicatii metodice:

- pentru dezvoltarea vitezei de executie: rol important in educarea acesteia o are atentia, pe baza careia se sesizeaza din timp anumite situatii, se pot selecta anumite raspunsuri in functie de necesitati; astfel, pentru sesizarea unor situatii, se utilizeaza exercitii prin comenzi realizate prin surprindere: actiuni de front si formatii, exercitii de atentie, aruncari si prinderi cu mai multe mingi, leapsa, " Fereste capul"; pentru a selecta varianta optima de raspuns trebuie sa se aiba in vedere principiul : de la usor la greu, de la simplu la complex;

2. Forta

Definitie: capacitatea organismului de a realiza eforturi de invingere, mentinere, cedare, in raport cu o rezistenta externa sau interna, prin contractia unuia sau a mai multor grupe musculare.

Forta- capacitatea sistemului neuromuscular de a invinge o rezistenta prin contractie musculara(A.Demeter,1981).

Forme de manifestare:

dupa participarea grupelor musculare in efort: forta generala, cand in efort participa principalele grupe musculare; forta specifica, cand in efort participa una sau cateva grupe musculare;

dupa tipul de contractie musculara: forta dinamica - izotonica, caracterizata prin modificarea dimensiunilor fibrelor musculare: prin scurtare, vorbim de forta de invingere -concentrica, prin lungire, vorbim de forta de cedare -excentrica, iar daca cele doua fenomene apar deodata, vorbim de forta pliometrica; forta statica - izometrica, caracterizata prin cresterea tensiunii in muschi, lungimea fibrei muscular ramanand nemodificata; forta mixta, se intalnesc contractiile statice cu cele dinamice pentru invingerea unei rezistente;

dupa capacitatea de efort in relatie cu puterea individuala umana: forta maxima sau absoluta, este forta cea mai mare pe care sistemul muscular o poate dezvolta in timpul unei contractii voluntare; forta relativa, care exprima raportul dintre forta absoluta si greutate;

in functie de modul de combinare cu celelalte aptitudini: forta in regim de viteza - forta exploziva, putere, este invingerea unor rezistente prin contractii musculare rapide; forta in regim de indemanare; forta in regim de rezistenta, capacitatea organismului de a efectua timp indelungat contractii musculare prin care se invinge o rezistenta externa( gimnastica artistica, inot, box, lupte, caiac-canoe, canotaj, jocuri sportive);

Factori de conditionare:

capacitatea de concentrare a proceselor nervoase;

numarul de fibre musculare care participa la contractie si grosimea lor (sectiunea transversala);

lungimea fibrei musculare si valoarea unghiulara a segmentului care lucreaza;

procesele biochimice din muschi, resursele de energie intramusculara;

coordonarea inter si intramusculara (pentru forta maxima);

viteza de contractie a fibrei musculare(pentru forta exploziva);

intensitatea si durata contractiei(20-30 sec. favorizeaza cresterea fortei);

nivelul de dezvoltare al celorlalte aptitudini;

varsta si sexul( A.Dragnea, 1996);

ritmurile diurne;

factorii psihici, vointa, motivatie, concentrarea atentiei, stari emotionale;

Metode si procedee de dezvoltare ale fortei:

- pentru forta maxima:

metoda eforturilor maxime, pentru forta pura este necesar utilizarea unor incarcaturi de 80-100% din capacitatea maxima, se lucreaza 1-5x pe serie cu pauze de 2-5 min. intre serii;

metoda contractiilor izometrice, trebuie sa depaseasca 2/3 din forta maxima a muschiului pentru a produce cresterea masei musculare, se recomanda 4-6 contractii pe zi, a cate 9-12 sec. fiecare cu pauze de 1,5 -2 min; ele pot fi obtinute prin: incercari de a ridica greutati mai mari decat posibilitatile executantului, impingeri aplicate asupra unor obiecte, aparate imobile, contractia unui grup de muschi care opun rezistenta muschilor care lucreaza in sens opus; eforturile izometrice nu sunt indicate pentru copii si tineri, deoarece blocheaza circulatia si respiratia; se combina cu eforturile dinamice,

electrostimularea, conform literaturii de specialitate, durata unui ciclu de excitatie este de 10 sec. pauza intre cicluri 50 sec., total cicluri 10;

- pentru forta exploziva:

procedeul eforturilor explozive - power-training, sau antrenamentul de putere: 3 grupe de exercitii (cu haltera, mingea medicinala, exercitii acrobatice), 6-8 serii, 3-6 x, intensitate75-95%; elemente de progresie: marirea incarcaturii, marirea numarului de repetari, executii; pauza dintre serii: 2-3 min.

procedeul eforturilor mijlocii sau a incarcaturii medii, in care 6-9 serii, 3-6x, intensitate 30-80%, in functie de aptitudinea dominanta F. sau V.;

- pentru forta in regim de rezistenta:

procedeul eforturilor segmentare(metoda culturista); se prelucreaza grupele musculare pentru a creste masa musculara; se folosesc exercitii libere si cu ingreuiere( gantere, saci cu nisip, mingi medicale), exercitii cu si la aparate; se folosesc intensitati intre 50-80 % din posibilitatile individului;

procedeul lucrului pana la refuz, cu un numar de repetari si o intensitate de 30-80%;

procedeul "in circuit", cel mai des utilizat, a fost creat de englezii Morgan si Adamson, pentru dezvoltarea fortei principalelor grupe musculare;

Tipuri de circuit: circuitul pentru lucrul de durata; circuitul extensiv cu intervale; circuitul intensiv cu intervale;

dupa numarul de exercitii: circuite scurte (4-5 ex.); circuite medii (6-8 ex.); circuite lungi (9-12 ex);

dupa felul exercitiilor si gradul de solicitare a organismului in efort: circuite usoare (10-20% din posibilitati); circuite medii (30-40%); circuit greu (peste 50%) dupa Gh.Mitra, A.Mogos.

Exercitiile din circuit pot fi executate frontal sau pe grupe (statii), care isi schimba locul in sensul arcelor de ceasornic. Exercitiile trebuie sa fie: simple, cunoscute, sa fie astfel dispuse incat sa nu angajeze succesiv aceleasi grupe musculare, sa se cunoasca posibilitatile maxime ale fiecarui subiect la exercitiile respective.

In circuit un rol important il are dozarea efortului, in educatia fizica timpul de lucru este mai mic decat pauza : 20 sec lucru- 30 sec. pauza; alte posibilitati de dozare: 30 sec. lucru- 30 pauza; 30 lucru- 45 pauza;

- procedeul cu greutati- metoda halterofilului

- cresterea continua a incarcaturii, raportat la posibilitatile maxime;

- cresterea si descresterea continua a incarcaturii;

- in val;

- in trepte;

3. Rezistenta

Omul, in activitatea sa, depune un efort sustinut, ceea ce determina aparitia unei senzatii de disconfort care produce in organism modificari fiziologice mai puternice. Printr-un efort de vointa, omul poate continua activitatea, aceasta stare numindu-se, faza oboselii compensate. Daca, in ciuda eforturilor de vointa randamentul scade, survine faza oboselii decompensate.

Oboseala este o stare fiziologica, reprezentata prin scaderea temporara a capacitatii de lucru, provocata de munca depusa (A.Demeter, 1981). In functie de tipul de activitate depusa, oboseala poate fi: oboseala intelectuala, senzoriala, emotionala, fizica. Acestor forme de oboseala le corespund aceleasi tipuri de rezistenta.

Definitii:

capacitatea omului de a lupta si a invinge oboseala (F.S.Farfel);

capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumita intensitate, o perioada de timp cat mai indelungata, fara scaderea eficientei activitatii depuse, (A.Demeter);

capacitatea psiho-fizica a organismului de a face fata oboselii specifice activitatii depuse;

Gradul de dezvoltare al rezistentei se reflecta in capacitatea functionala ridicata a sistemelor: cardio-respirator, a metabolismului, a sistemului nervos precum si capacitatea de coordonare a celorlalte aparate si sisteme.

Forme de manifestare

dupa numarul si marimea muschilor participanti: rezistenta generala - globala, cand in activitate este cuprinsa mai mult de 2/3 din masa musculara; rezistenta regionala, cand in activitate este cuprinsa 1/3-2/3 din intreaga masa musculara; rezistenta locala, cand in activitate este cuprinsa mai putin de1/3 din intreaga musculatura;

dupa specificitatea ramurii de sport: rezistenta generala; rezistenta speciala, specifica diferitelor ramuri de sport;

dupa sursele energetice: rezistenta anaeroba; rezistenta aeroba, anduranta; rezistenta mixta;

dupa durata efortului: rezistenta de scurta durata, 45 sec-2 min.; rezistenta de durata medie, 2-8 min.; rezistenta de lunga durata, 8-10 min.;

dupa natura efortului: rezistenta in eforturi de intesitate constanta, variabila si eforturi repetate;

dupa modul de combinare cu celelalte aptitudini: rezistenta in regim de viteza, pana la 55 sec.; rezistenta in regim de forta si putere; rezistenta in regim de indemanare;

Factori de conditionare

posibilitatile sistemelor cardio-vascular si respirator, muscular si a celorlalte functii care sustin efortul;

resursele energetice, calitatea metabolismului si mecanismele hormonale de reglare;

stabilitatea proceselor nervoase fundamentale;

calitatea proceselor volitive cu ajutorul carora se poate sustine sau relua un efort;

relatia dintre pauza si efort:

nivelul de manifestare al indemanarii;

tipul fibrei musculare;

Metode si procedee de dezvoltare ale rezistentei:

metode ale antrenamentului de durata, efortul nu este fragmentat, viteza poate fi uniforma si variabila, durata intre 30 sec.-1 min.20 sec. : metoda antrenamentului continuu; metoda antrenamentului variabil, repetarea diferentiata a eforturilor sub aspectul vitezei de executie, a distantelor si a perioadelor de timp; metoda fartlek, alergare pe teren variat;

metoda antrenamentului pe intervale, se bazeaza pe principiul divizarii efortului pe intervale, cu perioade planificate de odihna si efort; se necesita o incalzire prealabila care sa determine o ridicare a FC. la 120-130 pul. /min, iar efortul sa realizeze o crestere pana la 170 -180 pul.;

intervalele de odihna nu sunt folosite pentru refacere completa, efortul se reia cand FC. revine la 120-130 pul/min.

Variante de intervale: scurte - 15 sec,-2 min.; medii - 2-8 min.; lungi - 8-15 min.;

metoda de antrenament concurs si control, utilizata in mod special pentru dezvoltarea rezistentei specifice; prin aceasta metoda se modeleaza concursul;

Indicatii metodice:

la prescolari si scolarii mici, formele de dezvoltare ale rezistentei sunt: rezistenta generala la eforturi aerobe; rezistenta musculara locala;

exercitiile utilizate au urmatoarele caracteristici: structura cunoscuta si bine insusita; volum care permite sa determine o stare de oboseala; intensitate medie -2/4; pauza nu trebuie sa asigure refacere totala; nu se folosesc ingreuieri; la aceasta varsta sunt indicate jocurile motrice, stafetele, parcursurile aplicative;

Masurarea si evaluarea rezistentei:

pentru rezistenta de scurta durata(45 sec.-2 min.):proba: alerg. 300m; alerg. 600m.; alerg.1min.30sec.;

pentru rezistenta de durata medie (2-8 min.):proba: alerg. 800m.; alerg. 1000m.; alerg. 1200m.; alerg.1500m.; alerg. 2000m;

anduranta: proba: alerg. 10 min.; testul Cooper, alerg. 12 min.; inot- 12 min.; mers pe bicicleta- 12 min.;

4. Capacitatea Coordinativa - Indemanarea

Sinonime: abilitate, iscusinta, pricepere, dexteritate;

In literatura de specialitate indemanarea, este definita din trei puncte de vedere:

calitate motrica complexa in viziunea unor teoreticieni ca: M. Epuran, I.Siclovan, V. Ludu;

aptitudine a individului de a invata rapid o noua miscare, fiind in acest caz sinonima cu priceperea motrica elementara, dupa Matveev, Novicov,Mathews;

capacitatea de a restructura rapid miscarile in conditii variate, in functie de conditiile concrete de efectuare a acestora, Ozolin, Bernstein, Hirtz;

In sinteza, indemanarea poate fi definita ca: aptitudine prin care omul poate efectua acte motrice simple sau complexe cu coordonarea segmentelor corpului sau a intregului corp, sa manevreze obiecte cu usurinta, precizie, rapiditate, cu consum minim de energie;

A.Dragnea considera indemanarea, un termen prea "restrictiv" pentru complexitatea fenomenului prezentat.

Actualmente, se utilizeaza termenul de capacitate coordinativa, care desemneaza generic un complex de calitati preponderent psiho-motrice care presupun adaptarea rapida si eficienta la conditii variate, specifice diferitelor tipuri de activitati, prin restructurarea fondului motric existent;

Clasificarea Aptitudinilor Coordinative

capacitatea de combinare si cuplare a miscarilor, permite stabilirea legaturilor intre abilitatile motrice automatizate ca: alergarile, sariturile pedalatul, combinarea figurilor in gimnastica, implicand o succesiune continua de elemente standardizate; include si coordonarea segmentara si pregatirea ambidextra;

capacitatea de orientare spatio-temporala, permite modificarea pozitiei corpului in spatiu si timp; exista doua forme de orientare: in raport cu obiectele in miscare, in conditii relativ statice; orientarea corpului in raport cu puncte de referinta fixe sau mobile; are rol deosebit in jocurile sportive; sporturi tehnico-combinative (gimnastica, patinaj);

capacitatea de diferentiere chinestezica; relaxarea musculara voluntara poate fi considerata ca forma de manifestare a acestei aptitudini; intervine in sporturi care implica adoptarea unor posturi sau imitarea unor figuri, in masura in care ea conditioneaza precizia si eleganta;

capacitatea de echilibru, se refera la mentinerea corpului intr-o pozitie echilibrata si de a reface echilibrul dupa deplasari si solicitari de amplitudine mare;

capacitatea de reactie, permite reactia la stimuli prin actiuni motrice adecvate;

simtul ritmului, aptitudinea de a organiza cronologic diferitele interventii musculare, in raport cu spatiul si timpul; este important in invatarea numeroaselor miscari si in situatiile tactice in care este necesara variatia frecventei fara a creste costul energetic;

capacitatea de transformare a miscarilor, permite ca programul motric al unei actiuni in curs sa se adapteze sau sa se modifice fata de transformari neprevazute si complet neasteptate;

Forme de manifestare

indemanare generala, capacitatea de a efectua rational si creator diverse actiuni motrice;

indemanare speciala, specifica diferitelor ramuri de sport;

indemanare tehnica, prin care se arata cum se executa actul motric;

indemanare tactica, modul de aplicare a actului motric in diferite situatii: folosirea celor mai adecvate tempo-uri, capacitate superioara de decizie si anticipare, raspunsuri rapide si adecvate la actiunile partenerului;

Indemanarea este prezenta in toate actiunile motrice ale omului si nu poate fi separata de celelalte aptitudini motrice.

Factori de conditionare

calitatea sistemului nervos central, valoarea proceselor nervoase, plasticitatea scoartei;

finetea, acuitatea si precizia organelor de simt;

experienta motrica anterioara;

stadiul de dezvoltare a gandirii individului;

nivelul de dezvoltare acelorlalte aptitudini motrice;

Metode, procedee metodice, mijloace pentru dezvoltarea/ educarea indemanarii

nu exista metode proprii;

orice exercitiu indiferent de gradul lui de complexitate, constituie un sistem de actionare pentru dezvoltarea indemanarii;

Procedee:

folosirea unor pozitii de plecare neobisnuite;

efectuarea exercitiilor cu segmentul neindemanatic;

schimbarea tempo-ului si a ritmului;

limitarea spatiului de lucru;

efectuarea exercitiilor prin cresterea complexitatii;

efectuarea exercitiilor in conditii variate de mediu, cu materiale diferite;

In concluzie, indemanarea poate fi dezvoltata prin:

efectuarea actelor motrice in conditii constante;

efectuarea actelor motrice in conditii ingreuiate;

efectuarea actelor motrice in conditii variabile, schimbatoare;

Indicatii metodice

perioada cea mai buna pentru dezvoltarea indemanarii sunt: copilaria, pubertatea, adolescenta la 6-7 ani se poate actiona asupra echilibrului, mobilitatii;

accentul in instruire va fi pus pe stapanirea unui numar cat mai mare de deprinderi motrice;

exercitiile pentru dezvoltarea indemanarii trebuie sa prezinte un grad de dificultate sporit in ce priveste coordonarea, se va mari dificultatea fata de: precizia miscarilor, coordonarea integrala a miscarilor, spontaneitatea schimbarii situatiei;

in dezvoltarea indemanarii, vor fi evitate exercitiile care provoaca crisparea subiectilor;

exercitiile se programeaza la inceputul lectiei, in mod special;

5. Supletea

Sinonime: mobilitate, elasticitate, flexibilitate;

Definitie: capacitatea organismului uman de a efectua acte motrice cu mare grad de amplitudine.

Este aptitudinea motrica aflata la granita dintre aptitudinile conditionale si cele coordinative si cuprinde mobilitatea care se refera la articulatii, la posibilitatea lor de a se misca, limitata de forma suprafetelor articulare si elasticitatea, ca fiind proprietatea fundamentala din punct de vedere fiziologic a fibrei musculare de a reveni la lungimea sa dupa o contractie sau o intindere pasiva.

Mobilitatea articulara se masoara in grade, stiut fiind faptul ca miscarile aparatului locomotor fac unghiuri diferite intre ele.

Cercetarile in domeniu au demonstrat ca aceasta aptitudine este conditionata genetic, este putin perfectibila si regreseaza odata cu inaintarea in varsta.

Forme de manifestare

suplete generala, inregistrata in toate articulatiile care permit realizarea unor miscari variate cu amplitudine mare;

suplete speciala, care asigura o amplitudine mare si maxima doar in articulatiile solicitate in mod deosebit in anumite ramuri sportive;

suplete pasiva , caracterizata printr-o mobilitate maxima a unei articulatii cu ajutorul unei forte externe: partener, aparat, greutatea propriului corp;

suplete activa, mobilitate maxima intr-o articulatie prin activitate musculara proprie, aceasta fiind determinata de elasticitatea muschilor antagonisti si de forta necesara actionarii segmentelor corpului;

Factori de conditionare:

structura si tipul articulatiilor;

capacitatea de intindere a muschilor , ligamentelor si tendoanelor;

tonusul si forta musculara;

elasticitatea discurilor intervertebrale;

capacitatea sistemului nervos central de a coordona procesele neuro-musculare;

temperatura si conditiile externe;

starea emotionala;

varsta;

ritmul celor 24 de ore;

este conditionata si de o buna incalzire si pregatire a aparatului locomotor;

Lipsa de suplete poate determina:

lungirea timpului de invatare a anumitor miscari;

aparitia accidentarilor;

limitarea dezvoltarii si valorificarii celorlalte aptitudini;

scaderea randamentului in efectuarea actiunilor motrice;

Metode, procedee metodice si mijloace pentru dezvoltarea supletei:

metode active, care presupun folosirea unor exercitii dinamice cu ajutorul carora vom actiona asupra supletei in marile articulatii si coloana;

exercitii libere de tipul: flexie, extensie, rasuciri, balansari, circumductii

exercitii la scara fixa;

exercitii pe perechi;

exercitii cu obiecte portative ( bastoane, corzii, mingi;)

metode pasive, caracterizate prin efectuarea unei presiuni asupra segmentului la care dorim sa marim supletea, presiune exercitata de partener, aparate sau propriul corp; se mentine pozitia 3-10sec.dupa care se fac exercitii de relaxare;

metoda antrenamentului autogen, consta din relaxare musculara si controlul unor functii vegetative prin intermediul autocomenzii sau formule autosugestive; se utilizeaza miscari de contractie si relaxare- reflexa;

metoda stretching; cuvantul provine de la to stretch =a intinde; metoda se caracterizeaza printr-un sistem de exercitii care implica mentinerea intr-o anumita pozitie a unui segment 15-30 sec., in scopul intinderii treptate a unui muschi;

Are ca principiu de baza actiunea musculara in trei trepte:

contractie statica;

relaxare(relativ totala);

intindere lenta(10-80 sec.) dupa Solveborn, 1983;

Indicatii in aplicarea stretchig-ului:

intinderea muschiului sa se realizeze pe fond de relaxare, pe cat posibil sub control psihic;

pozitiile initiale sa fie comode;

exersarea se face individual;

se realizeaza de cel putin 3x/sapt. dar se recomanda sa se faca zilnic;

eficienta mai mare la sfarsitul procesului instructiv-educativ in doza de 3x la grupele solicitate;

in pozitie de intindere maxima nu se realizeaza arcuiri;

pe parcursul exercitiilor respiratia este dirijata voluntar, pentru a ramane lenta, profunda, continua, fara apnee;

Indicatii metodice pentru dezvoltarea supletei:

exercitiile de suplete nu se fac pe fond de oboseala;

asupra supletei se actioneaza zilnic;

paralel cu exercitiile de suplete se recomanda folosirea exercitiilor de forta ;

Masurarea supletei

Masurarea mobilitatii articularea se poate face cu ajutorul: goniometrului; banda metrica; raportor; pe baza a numeroase teste;

II.6. INDICII MORFO-FUNCTIONALI

La ora actuala SANATATEA-" bunul cel mai de pret", este definita ca o stare fizico-mentala care se reflecta in interrelatia armonioasa a organismului cu mediul fizic si adaptarea la cerintele mereu crescande ale vietii sociale (Marcus D. , Kohn I., 1978.p.25). Este acea stare care-i permite omului sa-si indeplineasca cu randament maxim si eficient rolul sau in societate.

Aceasta stare este conditionata atat de absenta bolii cat si de o buna si echilibrata stare morfo- functionala, psiho-afectiva si sociala.

Astazi, datorita activitatilor sedentare se reduce mult aria de miscare a omului, crescand frecventa unor boli: obezitate, hipertensiune si mai ales afectiuni ale aparatului cardiovascular produse de arteroscleroza. Aceasta stare este agravata si de numeroase forme sedentare de petrecere a timpului liber. Lipsa de miscare, solicitarile profesionale, poluarea oraselor, toate acestea cumulate predispun organismul la o serie de tulburari organice si psihice care zdruncina starea de sanatate si in final duc la scaderea capacitatii de munca.

In analiza indicilor morfo-functionali trebuie luate in considerare finalitatile, tintele, urmarite de activitatile motrice desfasurate: educatie fizica, activitate sportiva, kinetoterapie, activitati de timp liber.

Astfel, mentinerea unei stari de sanatate optima, dezvoltarea armonioasa a organismului uman, recuperarea starii optime de sanatate, reeducarea si reintegrarea sociala a indivizilor cu handicap, sunt obiective ale activitatilor motrice studiate, iar, transpunerea lor in practica necesita din partea cadrelor de specialitate cunoasterea aprofundata a proceselor de dezvoltare si crestere fizica, pentru a folosi in mod eficient strategiile didactice si mijloacele specifice.

In toata perioada de dezvoltare, organismul trece prin acumulari cantitative - CRESTEREA- si calitative- DIFERENTIEREA -. Cele doua fenomene ale procesului de dezvoltare se inhiba dar se si conditioneaza reciproc.

CRESTEREA, consta in marirea dimensiunilor corpului in intregime sau a unora dintre partile sale. Se realizeaza in trei planuri:

lungime- longitudinal

latime-transversal

adancime -antero-posterior

Procesul fundamental care determina cresterea , este metabolismul, cu preponderenta -anabolismul.

Cresterea ca proces se desfasoara dupa anumite reguli, legi, numite "Legi ale cresterii ".

Date despre cresterea si dezvoltarea globala si segmentara a corpului pe etape

COPILARIA, 6/7-10/11 ani prezinta un ritm al cresterii in inaltime mai incetinit. Perioada

este caracterizata printr-o crestere accentuata a membrelor si mai incetinita a trunchiului.

Alonja care pana la 10 ani , era mai mica decat inaltimea, devine egala cu ea.

PREPUBERTATEA, incepe in jurul varstei de 10-11 ani si dureaza in medie 2 ani la fete (12-13 ani) si 4 ani la baieti (14-15 ani).In aceasta perioada se accelereaza atat cresterea in inaltime cat si in greutate, fiind singura perioada in care fetele depasesc baietii atat la inaltime cat si in greutate. La fete se accentueaza diferentele dintre cele doua sexe. La baieti cresterea membrelor inferioare continua pana la 15-16 ani, trunchiul ramanand scurt.

Alonja se mareste datorita cresterii rapide a membrelor superioare in jurul varstei de 12 ani.

PUBERTATEA, perioada intre 12/13 - 15/16 ani fete si 14/15- 17/18 ani baietii .

Cresterea in inaltime la fete se incetineste progresiv, in timp ce la baieti se produce o accelerare compensatoare.

Cresterea in greutate continua sa fie mai intensa pana dupa pubertate mai ales la fete.

La pubertate se schimba ritmul cresterii segmentare si se stabilesc definitiv proportiile corpului.

In aceasta perioada creste bustul, se maresc progresiv dimensiunile toracelui si latimea umerilor.

Anvergura depaseste cu 2-4 cm. inaltimea corpului. La aceasta varsta oasele cresc mai putin in lungime si mai mult in grosime, muschii cresc in volum si forta iar functiile motrice se amelioreaza.

POSTPUBERTATEA, este un stadiu de consolidare morfologica si functionala care dureaza 1-2 ani.

Diferentierea sau maturatia

Este un proces calitativ in care celulele si tesuturile apar cu structuri si proprietati functionale mai perfecte, imprimand organismului, noi si superioare calitati.

Dezvoltarea organismului este un proces unic. Aspectele sub care se pot manifesta transformarile organismului in timpul dezvoltarii sunt insa variate: somatic, fiziologic si psihoafectiv. Alaturi de aspectul cantitativ al dezvoltarii (cresterea), cadrele de specialitate trebuie sa cunoasca adaptabilitatea, capacitatea functionala a tesuturilor si organelor, functionalitatea lor depinzand de gradul de maturitate, de diferentierea la care au ajuns si latura neuro-psihica si mintala.

Factorii care influenteaza dezvoltarea fizica sunt de natura endogena, exogena si patologica.

Aprecierea dezvoltarii fizice

Pentru a realiza aceasta apreciere trebuie sa formulam cateva obiective referitoare la :

stabilirea gradului de dezvoltare fizica in raport cu varsta si sexul;

aprecierea varstei fiziologie in raport cu dezvoltarea fizica;

stabilirea exercitiilor fizice cu efecte favorabile asupra dezvoltarii fizice armonioase;

orientarea subiectului spre ramura de sport in care ar da randamentul maxim;

depistarea atitudinilor deficiente si indicarea mijloacelor celor mai eficiente pentru corectare

urmarirea dezvoltarii fizice sub influenta practicarii exercitiilor fizice in mod sistematic;

Metode de evaluare a dezvoltarii fizice (cresterea)

SOMATOSCOPIA; SOMATOMETRIA; EVALUAREA INDICILOR ANTROPOMETRICI;

SOMATOSCOPIA - consta din observatia vizuala si palpatorica a starii de ansamblu a organismului si detaliile segmentare permitand stabilirea:

starii de dezvoltare fizica generala;

starii de nutritie;

dezvoltarii tesuturilor;

atitudinii globale si segmentare;

Tipuri de somatoscopie: globala ; segmentara;

SOMATOMETRIA cuprinde masuratorile antropometrice care ne permit obiectivizarea dezvoltarii fizice a unui individ sau a unei colectivitati. Este metoda de apreciere obiectiva, cantitativa prin masuratori, a unor dimensiuni corporale, a dezvoltarii staturale, a starii de nutritie, a proportiilor de dezvoltare a diferitelor segmente.

Important este ca masuratorile sa se faca unitar dupa anumite principii:

masurarea sa se efectueze la aceeasi ora din zi, de preferat intre 8-12;

masurarea sa se efectueze pe stomacul gol sau la 2 ore dupa masa consumata;

masurarea sa se faca pe subiectii sumar imbracati;

masurarea sa se faca cu aparatura in prealabil verificate;

la copii , masuratorile sa se faca primavara sau toamna;

masuratorile incepute sa se termine in 2-3 sapt. pentru a evita modificarile ce pot apare;

Datele somatometrice au valoare numai in raport cu varsta si sexul.

Aparatura folosita in somatometrie: cantar, antropometru, panglica metrica, compas antropometric, dinamometru, miotonometru, spirometru.

Masuratori antropometrice uzuale: I; G; Bust- inaltimea din asezat; lungimea membrelor inferioare, superioare; anvergura; Pt. perimetru toracic; dinamometrie- examenul functional al fortei diferitelor grupe musculare; miotonometrie, masurarea tonusului muscular in relaxare si contractie; goniometrie, masurarea mobilitatii articulare;

Indicii antropometrici:

Sunt relatii aritmetice care permit evaluarea obiectiva si cantitativa a proportiilor organismului uman. Relatia dintre diferite date antropometrice o concretizam in indici care trebuie raportati apoi la varsta, sex, ramuri sportive. Indicii antropometrici nu au valoare absoluta, ei permit orientativ aprecierea starii de nutritie, proportionalitatea si robustetea organismului.

Indici de nutritie:

- BROCA: G= T-100 G=greutatea ideala (kg.)

T=Inaltimea (cm.)

Interpretare:

0-4 kg - fb.

4-8 kg.- bun

8-12kg- mediocru

12-16kg - slab

Acest indice se utilizeaza la barbatii adulti.

- BRUGSCH -se utilizeaza la sportivii inalti.

Pentru inaltimi de 165-174cm.- T-105

175-185cm - T-110

- LORENTZ: pentru sportivii suplii si sportive.

G=T-100-(T-150/4)

- KOHN-BLAJ: se utilizeaza in general pentru femei.

G=T-100-(T-100/10)

- BOUCHARD:G/T= 4kg -la barbati

3kg - la femei

Scara:

5-4- f. corpolent

4-3,5 -corpolent

3,5-3 - mediocru

3 - 2,5 -discutabil

sub 2,5 - debil

- QUETELET:G/T=        400g la B.

300g la F.

Scara: 540 - obezitate

540 - 451 - greutate prea mare

450 - 416 - greutate mare

415 - 401 - indice bun

400 - 390 - cel mai bun

389 - 360 - mediocru

359 - 320 - slab

319 - 300 - f. slab

299 - 200 - epuizare

Indici de proportionalitate

- ERISMAN: Pt. -T/2 = 5,8 cm la B

3,8 cm la F

Poate permite aprecierea varstei fiziologice.

- ADRIAN IONESCU :B- T/2 = 3-4 cm la B

4-5 cm la F

Indicele arata cu cat sunt mai scurte sau mai lungi membrele inferioare fata de bust si talie/2.

In pubertate indicele este de 3,1 la B si 3,9 la F si poate deveni 4,1 laB si 6,1 la F.

- INDICE DE ROBUSTICITATE PIGNET

T-(G Pt) ; Pt= perimetru toracic mediu

La interpretarea indicelui se schimba sensul semnului algebric :

daca valoarea din paranteza este mai mare decat T , semnul devine pozitiv;

daca valoarea din paranteza este mai mica, semnul devine negativ;

x - 10 tendinta de obezitate

10 _ -10 indice foarte bun - persoana robusta

-11 _ -20 indice bun

-21 _ -25 indice mediocru

-26 _ -30 indice discutabil

-31 _ -35 indice slab

-36 _ - x indice foarte slab

Indici functionali:

- DEMENY : CV/G = 60 cm³ la B

52 cm³ la F

CV = CAPACITATEA VITALA

G = GREUTATEA IN KILOGRAME

Cu cat este mai mare indica o functie respiratorie mai buna;

- SPEHL :CVxG/T

Sub 1500- indice slab; intre 1500-1800- indice bun; peste 1800 -foarte bun

- RUFFIER :Pt.i=perimetru toracic in inspir;

Pa = perimetru abdominal stand;

Pi -Pa - ( T-100-G); sub 10 mediocru; intre 10 -20- bun; peste 20 , foarte bun;

INDICE GENERAL AL DEZVOLTARII FIZICE:

V+R- IC; V= (Pi-Pa )-(T-100-G);R= indice respirator CV/Gx10;

IC= indice cardiac RUFFIER( P₁+P₂+P₃)-200

10

valorile pot oscila intre 10 si 20;

Indicii morfo-functionali sunt determinati genetic dar, sunt supusi si influentelor mediului natural si social.

Eficienta si eficacitatea intregii activitati desfasurate de indivizii unei societati, fie productiva, fie sportiva, fie cea de zi cu zi, depinde de nivelul de dezvoltarea a acestor indici.

PRINCIPIILE DIDACTICE ALE EDUCATIEI FIZICE

Principiile didactice, se definesc prin ansamblul cerintelor operationale exprimate prin propozitii de sinteza care concentreaza normele si regulile de realizare eficienta a oricarei activitati didactice, organizate la nivelul procesului de invatamant. Acestea formeaza un adevarat sistem, care reglementeaza desfasurarea activitatilor organizate, sunt teze fundamentale, cu rol in finalizarea procesului instructiv-educativ-evaluativ. Ele au rol deosebit in proiectarea strategiilor didactice si a situatiilor de instruire, iar aplicarea lor este o conditie a eficientei procesului de predare-invatare-evaluare.

Principiile didactice sunt norme, reguli, cerinte care trebuiesc respectate in organizarea, exersarea actiunilor motrice in vederea realizarii obiectivelor educatiei fizice.

Respectarea principiilor asigura obtinerea unor rezultate optime in practicarea exercitiilor fizice. Sursa principiilor este practica. Fiind generalizari scoase din practica educatiei fizice, principiile nu sunt imuabile. Ele se schimba, se imbogatesc in functie de aparitia unor noi nevoi si interese educative sau datorita modificarii opticii insusi asupra educatiei.

Educatia fizica nefiind doar o activitate pedagogica, ci, si fiziologica si sociala principiile care stau la baza acesteia nu pot fi doar cele ale didacticii. Ca urmare, principiile educatiei fizice cuprind, pe langa principiile didactice, principii proprii si unele principii ale antrenamentului sportiv. Se considera ca respectarea acestora in organizarea, exersarea actiunilor motrice, va avea ca efect realizarea optima a obiectivelor educatiei fizice.

1. Principiul intaririi sanatatii

Profesorul de educatie fizica trebuie in primul rand sa aiba in vedere sa nu faca rau - conform juramantului lui Hipocrate: "primum non nocere" - organismului elevilor prin folosirea unor exercitii, metode sau eforturi neadecvate starii de sanatate si nivelului de pregatire motrica si fizica a elevilor.

Acest principiu vizeaza doua aspecte:

controlul medical periodic al elevilor, colaborand in permanenta cu medicul scolii;

prevenire si evitarea accidentarii elevilor prin: interzicerea utilizarii aparatelor si instalatiilor care in prealabil nu au fost verificate, sau celor care nu corespund normelor de siguranta; utilizarea ajutorului, sprijinului si asigurarii in timpul efectuarii unor exercitii acrobatice, sarituri, exercitii la aparate, exercitii cu grad ridicat de periculozitate; supravegherea modului in care elevii respecta regulile in timpul jocurilor, aruncarilor la atletism; respectarea regulilor de igiena.

Intreaga activitate trebuie sa contribuie la intarirea starii de sanatate a elevilor.

2. Principiul dezvoltarii psiho-fizice armonioase

Acest principiu formuleaza cerintele perfectionarii multilaterale a elementelor de continut ale pregatirii fizice. Rezultatul acestui principiu va fi realizarea unuia din obiectivele fundamentale ale educatiei fizice: optimizarea dezvoltarii fizice prin cresterea indicilor morfo-functionali si asigurarea unei atitudini corporale corecte, dezvoltarea si perfectionarea aptitudinilor psiho-motrice de baza. Acest principiu cere pregatirea analitica a aparatului locomotor, exercitiile folosite in acest scop trebuind sa contribuie la dezvoltarea superioara a tuturor indicilor morfologici si functionali solicitati in viata, munca si activitatea sportiva.

Aceeasi preocupare sustinuta trebuie sa existe in dezvoltarea si perfectionarea tuturor aptitudinilor psiho-motrice.

Principiu respectat trebuie sa aiba ca efect realizarea idealului educatiei fizice scolare: dezvoltarea fizica corecta si armonioasa a absolventului de liceu.

3. Principiul constientizarii si activizarii (Principiul participarii optime a elevilor la activitate)

Constientizarea si activizarea presupune intelegerea scopului, importantei practicarii sistematice a exercitiilor fizice, intelegerea tehnicilor, a mecanismelor de baza a miscarilor, intelegerea modalitatilor de alcatuire a structurilor de exercitii pentru influentarea selectiva a aparatului locomotor, a sistemelor de actionare pentru dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice, precum si a scopurilor pentru care se efectueaza miscarea, structura de exercitii sau sitemul de actionare.

Principiul presupune ca influentarea selectiva a aparatului locomotor, dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice, formarea unor deprinderi notrice sa se realizeze prin efortul propriu al elevilor. Intre cele doua laturi ale principiului adica participarea constienta si cea activa exista o stransa legatura, ele se implica reciproc. Participarea constienta, nedublata de o angajare activa, ramane un simplu deziderat, fara valoare practica, dupa cum si participarea activa, nesustinuta de o activitate constienta.

Se are in vedere ca elevii sa poata sa aplice creator cunostintele, priceperile si deprinderile motrice.

Elevii vor fi capabili sa alcatuiasca:

structuri de exercitii pentru influentarea selectiva a aparatului locomotor;

sisteme de actionare pentru dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice;

elevii sa descopere noi miscari, legari, structuri tehnico-tactice sau rezolvari in cadrul unor parcursuri aplicative;

vor vi capabili sa se autoaprecieze, autoorganizeze, autoconduca si sa desfasoare o activitate independenta;

vor intelege necesitatea practicarii sistematice a exercitiului fizic, practicandul in mod independent in timul sau liber sub diferitele forme de practicare ale acestuia.

4. Principiul intuitiei (Principiul interdependentei necesare in activitate, intre cunoasterea intuitiva si cea logica)

Acest principiu trebuie sa exprime cerinta formarii unor imagini intuitive clare si bogate asupra actiunillor motrice capabile sa sugereze generalizari prin participarea intensa a elevului la actul cunoasterii.

In educatie fizica, acest principiu este foarte important in procesul de invatare, apelandu-se la inceput la treapta senzoriala a cunoasterii, prin implicarea unui numar mare de analizatori, pentru a intelege mecanismul de baza al miscarii, apoi trecandu-se la asocierea cu treapta logica, prin folosirea limbajului. Perceperea materialului intuitiv si imbinarea lui cu explicatiile necesare, realizeaza legatura dintre primul sistem de semnalizare si al doilea sistem de semnalizare.

Intuitia se realizeaza, in principal, prin imbinarea corespunzatoare a explicatiei cu demonstratia si prin folosirea materialelor intuitive (planse, fotografii, filme, dvd, video, tv, pc, etc).

Pentru a fi eficienta, explicatia si demonstratia trebuie imbinate intr-un raport optim, care sa permita orientarea observatiei spre elementele esentiale, intelegerea rolului acestora in cadrul actiunii precum si stimularea proceselor de gandire, astfel incat elevul sa nu se rezume la copierea mecanica a celor vazute.

Cerinte:

organizarea activitatii de observare, a ceea ce este esential in miscare;

valorificarea cunostintelor si a experientei motrice anterioare, deprinderile, priceperile anterior invatate sa sprijine invatarea celor noi invatate;

necesitatea participarii unui numar cat mai mare de analizatori in timpul intuirii, are ca rezultat o perceptie mai clara si durabila.

In cadrul acestui principiu, se folosesc doua posibilitati:

demonstrarea vie;

demonstrarea pe baza materialelor intuitive, profesorul fiind cel care indruma modul lor de utilizare.

5. Principiul sistematizarii si a continuitatii (Principiul sistematizarii activitatii)

Exprima cerinta ca elevii sa-si insuseasca logic, succesiv si continuu cunostintele si deprinderile motrice si in acelasi fel sa fie structurate actiunile motrice in vederea dezvoltarii gradate a aptitudinilor psiho-motrice si optimizarii dezvoltarii fizice.

Pentru realizarea obiectivelor este necesar ca, cunostintele, deprinderile, priceperile motrice noi sa se bazeze pe cele insusite anterior si sa fie o continuarea acestora. Se vor respecta principiul pasilor mici si a progresului gradat in programarea activitatii.

Tinand seama de acest principiu se vor respecta cateva reguli atat in programarea modelelor operationale cat si in activitatea de exersare pentru insusirea acestor modele operationale - structuri de exercitii:

de la usor la greu

de la cunoscut la necunoscut

de la simplu la complex

de la insusit la neinsusit.

Conform cu acest principiu fiecare lectie de educatie fizica trebuie sa se bazeze pe lectia anterioara si sa pregateasca lectia urmatoare. Temele de lectii se reiau intr-un numar de 6 - 8 lectii si aceste teme pot sa apara in alt semestru tot sub forma unui sistem de lectii.

6. Principiul tratarii diferentiate si individuale (accesibilitatii)

In tehnologia didactica acest principiu constituie una din cerintele fundamentale ale organizarii procesului instructiv-educativ.

Tratarea diferentiata este motivata prin faptul ca fiecare individ reprezinta in ultima analiza un unicat al colectivitatii, al speciei sale.

Intr-o clasa, an de studiu sunt tot atatea individualitati cati elevi, studenti sunt, desi tipologic se pot stabili cateva grupuri cuprinzand subiecti cu trasaturi asemanatoare sau apropiate.

Acest principiu este considerat ca o norma, cerinta a invatamantului formulate in urma stabilirii deosebirilor psihice, fizice, educationale, de care tinem seama in procesul instructiv-educativ pentru a obtine un randament optim in realizarea obiectivelor propuse.

Solicita din partea profesorului sa cunoasca particularitatile de varsta, dezvoltarea psiho-fizica, nivelul dezvoltarii capacitatilor motrice, capacitatea de effort a fiecarui elev cu care va lucra, inainte de a programa activitatea.

Tratarea diferentiata are o sfera mai larga de cuprindere decat individualizare. Individualizarea presupune adaptarea tehnologiei didactice la particularitatile psiho-fizice a fiecarui individ, iar tratarea diferentiata pe langa cele de mai sus mai presupune, realizarea obiectivelor unice, prin continuturi diferite, forme de organizare a clasei, a exersarii diferite, stabilirea relatiilor diferite intre profesori si elevi, stabilirea unor cerinte diferentiate.

In tratarea ddiferentaita se va tine cont de urmatoarele:

starea de sanatate

nivelul educativ

dezvoltarea fizica

dezvoltarea intelectuala

nivelul de dezvoltarea a aptitudinilor psiho-motrice

nivelul de dezvoltarea a deprinderilor motrice

capacitatea de efort

nivelul de dezvoltarea a calitatilor volitive

capacitatea de invatare

ritm, tempo de lucru

interes, aptitudini, atitudini, motivatie, temperament, caracter.

Tratarea diferentiata trebuie vazuta sistemic facandu-se pe baza factorilor care definesc procesul didactic:

continutul instruirii specific varstei;

modul de organizare a colectivului de elevi in functie de obiective;

strategiile didactice specifice nivelului de intelegere a elevilor;

timpul sau volumul de lucru necesar fiecarui elev;

cerinte diferentiate in functie de particularitatile elevilor.

7. Principiul insusirii temeinice (Principiul esentializarii rezultatelor activitatii)

Temeinicia cunostintelor se asigura pe de o parte prin integrarea in mod continuu a cunostintelor in sisteme mobilecapabile de restructurari, iar pe de alta parte, prin insusirea de catre elevi a instrumentatiei invatarii, necesare pentru achizitionarea si reactualizarea cunostintelor in situatii si contexte diferite.

Repetarea, ca principal mijloc de realizare a principiului temeiniciei, va cunoaste exercitii variate pentru a oferii operativitate cunostintelor, priceperilor si deprinderilor si pentru a desavarsi tehnicile necesare aplicarii, sistematizarii si unificarii datelor cognitive.

Necesita in cadrul exersarii un numar mare de repetari, cat si un nivel optim de dezvoltarea a aptitudinilor psiho-motrice care stau la baza deprinderilor motrice.

8. Principiul eforturilor intense si maxime

Studiile efectuate in domeniul fiziologiei muncii si a activitatii sportive au demonstrat ca nu se poate realiza perfectionarea aparatelor, organelor, sistemelor si functiilor organismului fara ca acestea sa fie solicitate dincolo de limitele obisnuite, dincolo de pragurile de solicitare care, frecvent si constant utilizate, determina anumite reflexe conditionate in structura functiilor organismului.

Solicitarile mai ridicate sunt singurele in masura sa produca reactia de raspuns cu caracter de supraadaptare, sa determine perfectionarea organismului din punct de vedere morfologico-functional. Se impune ca efortul sa fie considerat ca o conditie importanta pentru realizarea obiectivelor. Cresterea capacitatii de efort nu se poate realiza fara sporirea treptata si substantiala a efortului, fara cresterea solicitarilor la un nivel care sa determine modificari si adaptari corespunzatoare a organelor, functiilor si sistemelor organismului.

9. Principiul scientizarii

Cere din partea profesorului cunoasterea si aplicarea in practica a tot ce este nou in domeniul educatiei fizice precum si in cadrul stiintelor de granita. Se cere de asemenea din parte profesorului ca acesta sa nu aplice mecanic in practica ceea ce furnizeaza stiinta ci in mod creeator.

Aceasta va conduce implicit la evitarea aparitiei rutinei in activitatea acestora.

10. Principiul legarii instruirii de cerintele activitatii practice

Sistemul de cunostinte, priceperi, deprinderi motrice insusite de elevi in cadrul diferitelor activitati motrice trebuie sa aiba valoare practica, aplicativa, gasindu-se posibilitati de utilizare in activitatea sociala, in mod deosebit in practicarea independenta a exercitiilor fizice.

Pentru aceasta trebuie avuta in vedere justa selectionare a continutului lectilor precum si a modului de organizare a acestora, a strategiilor didactice utilizate.