Acceptiunile notiunii de invatare

Acceptiunile notiunii de invatare

In cursul evolutiei fiintei umane, de-a lungul vietii omului, comportamentul este intr-o continua schimbare si modificare . Unele schimbari se datoreaza procesului natural de maturizare si apoi de involutie fizica . Alte schimbari sunt cauzate de starea de moment a organismului : o boala trecatoare sau starea de oboseala influenteaza cateodata sensibil comportamentul uman . Alte modificari se datoreaza actiunii reflexelor neconditionate complexe ( instincte  ). Toate aceste schimbari insa nu constituie decat o mica parte din comportamentul general uman .

Comportamentul tipic uman este aproape pe de-a- ntregul invatat . Acest fapt se poate intelege si mai bine daca ne gandim ca tot tezaurul de cunostinte, valori morale si estetice create de-a lungul istoriei dezvoltarii sociale, omul nu si le poate insusi decat pe calea achizitiei, a invatarii individuale .

Este important sa stim ca invatarea umana nu este limitata la experienta individuala . Gratie limbajului, noi invatam in casa parinteasca, la scoala, si in biblioteci tot ceea ce inaintasii nostri au achizitionat in lupta cu natura inconjuratoare. " Mostenirea sociala " nu este altceva decat rodul creatiei si a invatarii de catre predecesorii nostri. Astfel, noi suntem oameni, indeosebi pentru ca avem capacitatea de a invata din experienta proprie si din experienta altora. Din acest motiv problema invatarii este o problema centrala a psihologiei pedagogice.

In intelesul cel mai larg al cuvantului, invatarea constituie " procesul dobandirii experientei individuale de comportare " ( A.N. Leoniev- Problemele dezvoltarii psihicului -1964), deci nu este vorba numai de formarea priceperilor si insusirea unor cunostinte, ci se cuprinde si formarea motivatiei, atitudinilor, sentimentelor, ca si a vointei. Tot ceea ce nu este innascut este invatat, se formeaza in experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural . In felul acesta se intelege ca in procesul de invatare este antrenat intreg psihicul, toate functiile, desi nu in aceeasi masura in toate cazurile .

Invatarea, ca fenomen dinamic si complex si cu o sfera larga de cuprindere constituie axa procesului instructiv educativ si un a din caracteristicile fundamentale ale comportamentului nostru . De asemenea are o sfera larga de cuprindere deoarece o intalnim pe parcursul intregii vieti .

Acceptiunile notiunii de invatare acopera o arie mai extinsa si cuprinde intreaga varietate a formelor si modurilor de invatare si o alta arie mai ingusta care se refera doar la invatarea scolara . In lucrarile de specialitate s-au formulat o serie de definitii prin care se contureaza faptul ca a invata inseamna a asimila ( a insusi, a dobandi, a achizitiona ). Aceasta asimilare care constituie continutul invatarii este foarte ampla si variata ; se asimileaza notiuni, relatii, coduri, concepte, operatii si structuri cognitive, sisteme de valori, comportamente sociale, etc. . Intr-un cuvant, putem spune ca totul se poate invata, dar nu totul se invata, din cauza unor limite psihofiziologice, sociomateriale, precum si faptului ca nu tot ce se poate invata este necesar omului in activitatea cotidiana sau in sfera sa profesionala.

In limbajul curent termenul de invatare se utilizeaza in sensul de " insusire de cunostinte noi " intr-un domeniu sau altul . Astfel, spunem ca invatam lectia de istorie, de geografie, etc.. Acest termen se utilizeaza si in cazul cand ne referim la insusirea unei deprinderi noi . Spunem, de pilda : invatam sa inotam, sa mergem pe bicicleta, sa conducem un vehicul .

Invatarea la copil este un  proces de insusire si asimilare a cunostintelor si de formare de deprinderi . In sens larg, invatarea inseamna insusirea oricarei experiente sociale in forme generalizate . In conditiile scolii, invatarea este baza procesului instructiv- educativ si se referam la activitatea elevilor, indrumati de invatator sau de profesor . In sens pur psihologic, prin invatare se intelege orice achizitie noua a organismului care are drept efect o schimbare in comportament ( actional sau verbal ) .

Existenta achizitiei noi se manifesta in faptul ca in urma invatarii efectuam mai repede, cu mai putin efort, cu mai multa siguranta si mai multa precizie unele actiuni . Cu alte cuvinte, achizitia noua de obicei se automatizeaza si mai tarziu trece in deprindere .

Invatarea izvoraste din necesitatea legitima a omului de a se informa, iar dezvoltarea psihica este pregatita si ajutata de invatare

In literatura de specialitate se consemneaza pentru notiunea de invatare doua acceptiuni: una extinsa prin care se incearca sa se cuprinda toate formele si modurile de invatare si o alta, mai restransa care se refera numai la invatarea scolara.

In prima acceptiune, invatarea este procesul prin care se achizitioneaza experiente noi, se formeaza capacitati si deprinderi ce permit individului sa rezolve situatii problematice, care inainte nu puteau fi solutionate, il ajuta sa optimizeze relatiile sale cu lumea.

Esenta invatarii consta in:

-asimilarea, achizitionarea, dobandirea, insusirea continutului invatarii care este reprezentat de: notiuni, concepte, coduri, relatii, operatii, structuri cognitive, modele afective, atitudini, sisteme de valori, reactii comportamentale, sociale, etc.;

-asimilarea unui nou continut care va spori resursele rezolutive ale individului in vederea unei mai bune adaptari.

Sunt rezultate ale invatarii numai acele modificari de comportament care:

-au loc in sistemul nervos central;

-se pastreaza si dupa ce stimulul dispare;

-sunt proprii individului si se bazeaza pe interactiunea maturizarii organismului cu activitatea de invatare.

Acceptiunea restransa a conceptului vizeaza invatarea de tip scolar care este forma dominanta de activitate pentru procesul instructiv-educativ, acopera intreaga perioada a scolaritatii individului si urmareste transformarea cunostintelor, priceperilor, deprinderilor din continuturi cu caracter normativ, in fapt psihologic concret, sau cu alte cuvinte in achizitii ale personalitatii.