Motivatie si afectivitate

Motivatie si afectivitate

Spre deosebire de animale care sunt fiinte reactive ce actioneaza predominant instinctiv, omul este o fiinta prin excelenta activa, intervenind asupra mediului in care traieste prin intermediul experientei acumulate, a capacitatii de previziune si planificare si mai ales sub impulsul multiplelor sale necesitati in continua amplificare. Relatiile omului cu mediul, in procesul complex al adaptarii, se realizeaza datorita capacitatilor sale cognitive ( perceptii, reprezentarii, gandire, memorie, imaginatie ),dar si functiilor reglatorii cu care este inzestrat sistemul sau psihic.

Desigur, intre procesele cu rol de reglare a activitatii umane, vointa are o pozitie suprema, lucru ce nu minimalizeaza insa importanta motivatiei si afectivitatii, cele doua componente bazale,fundamentale ale tuturor actiunilor umane.

Motivatia se defineste ca fiind fenomenul psihic reglator ce consta in ansamblul necesitatilor interne ( aparute ca urmare a dezechilibrelor energetice ) ce declanseaza si sustin activitatea omului, in timp ce afectivitatea este procesul reglator ce reflecta relatiile dintre subiect si obiect in forma unor trairi subiective, rezultate din satisfacerea sau nesatisfacerea unor trebuinte.

Asadar,daca motivatia poate fi considerata 'motorul' vietii noastre psihice. Afectivitatea constituie suportul sau energetic,'combustibilul' sau si totodata ecoul sau rezonanta in subiect a stimulilor ce actioneaza din exterior sau din interior, in functie de starea interna a individului la un moment dat .Afectivitatea reflecta relatia subiectului cu obiectul, ceea ce justifica de ce acelasi obiect

provoaca trairi afective diferite.

Fiind o entitate in acelasi timp biologica, psihica si sociala, omul normal se caracterizeaza printr-o multitudine de trebuinte, motive, interese, convingeri, etc, pe care insa nu si le poate satisface integral si imediat, fapt ce-i provoaca o diversitate de trairi afective mai simple sau mai complexe, pozitive sau negative, trecatoare sau de durata, etc . Prin urmare, coexistenta celor doua categorii de fenomene psihice este evidenta si obligatorie, intre ele existand o stransa interactiune . Realizarea oricarei actiuni declansata de un motiv sau altul, prin care se satisface o anumiti trebuinta, este insotita de o traire emotionala corespunzatoare. Cand motivatia este prea puternica si-l determina pe individ sa isi propuna scopuri care ii depasesc capacitatile, se declanseaza o serie de stari afective negative ca enervarea, descurajarea, teama de insucces. in acelasi timp, unele dintre formele activitatii afective - sentimente morale, intelectuale si estetice, pasiunile - devenite constante ale structurii psihice ale personalitatii, in anumite situatii, constituie motive puternice pentru activitatea si conduita omului.

De obicei, cand se cere elevilor sa motiveze pentru ce invata ei, enunta diferite scopuri pe care le urmaresc prin invatare: calificative bune, evitarea repetentiei sau a corigentei, multumirea parintilor, placerea simtita invatand la un obiect sau altul, evitarea pedepsei date de parinti, castigarea aprecierii invatatorului sau a colegilor. Toate aceste scopuri sunt clare pentru elevi si pentru educatori, pentru ca mai usor se constientizeaza si se observa obiectivul unei activitati spre care elevul tinde sa-l obtina, decat ceea ce il determina sa actioneze intr-un anumit mod si intr-un anumit moment. Problema care se ridica in aceste conditii este: in ce consta motivatia invatarii la scolar?

Conceptul de motivatie a invatarii scolare desemneaza ansamblul factorilor interni ai personalitatii elevului care determina, orienteaza, organizeaza si sustin eforturile de invatare. Acesti factori interni sau motivele, adica acele de ordin mental -imagini, judecati, idei - care apar ca rezultat al reflectarii in constiinta scolarului, a obiectelor, situatiilor si cerintelor mediului si care intra in relatie cu trebuintele sale, determinand anumite tensiuni emotionale. Ele se structureaza in activitatea psihica a personalitatii ca noi trebuinte, sentimente, convingeri, interese, aspiratii, idealuri, constituind sursa de energie si izvor de sensuri subiective pentru invatarea scolarilor. Toate aceste motive intra in actiune numai sub influenta unor conditii externe, a unor stimuli care, prezentand o anumita semnificatie pentru scolar, se raporteaza fata de activitatea lor in obiective, scop, rezultate, imbolduri.

"Dorinta de succes este un motiv al invatarii scolare de toate varstele si se manifesta pe planul conduitei in forme diferite: dorinta de a obtine calificative bune, de a castiga un loc de prestigiu in clasa, de a fi apreciat, de a-i intrece pe altii, de a-si depasi propriile rezultate" (Vintilescu D. - "Motivatia invatarii scolare'. Editura Facla. Cluj-Napoca, 1997 )

Un motiv sau altul este atribuit activitatii de invatare a elevilor in functie de scopul sau scopurile spre care ei se orienteaza la un moment dat in activitatea respectiva. Acest motiv este stimulat insa de unul sau mai multi factori externi ca: incurajarea invatatorului in cazul elevilor timizi sau care se subapreciaza, de spiritul competitiv care se declanseaza intre elevii buni dintr-o clasa, de cunoasterea rezultatelor obtinute prin invatare si raportate la cerintele programei si posibilitatile proprii in cazul elevilor ambitiosi, prezenta educatorului indragit caruia el, prin rezultatele sale din ce in ce mai bune, vrea sa-i dovedeasca acestuia respectul si atasamentul sau.

Intreaga activitate de invatare a copiilor in scoala este motivata (chiar daca ei nu sunt constienti de acest lucru) si se desfasoara in functie de anumite conditii externe care ii stimuleaza la aceasta activitate. Valoarea stimulilor externi este foarte diferita de la elev la elev, depinzand de varsta si experienta lor de viata, cat si de semnificatia sociala pe care stimulii respectivi o au la un moment dat. Referitor la imboldurile sociale, ele nu actioneaza in acelasi fel, in orice conditii; valoarea lor depinde de prestigiul persoanei de la care vin. In acelasi timp, nu toate imboldurile au un efect stimulator identic. Cele mai multe studii precizeaza ca in general lauda, diferitele forme de recompensa, incurajarea, competitia, au un efect stimulator mai puternic decat dojana sau pedeapsa care in general ii demobilizeaza pe elevi sau ii determina sa invete de frica .

Cercetarile pedagogice au scos in evidenta faptul ca scopul invatarii elevului nu este acelasi cu motivul sau. Motivele actioneaza din interiorul personalitatii lui, iar scopurile cu toate ca sunt anticipate pe plan mental, au o natura obiectiva. De cele mai multe ori, scopurile, subordonate unui motiv sau altul, sunt exterioare invatarii, activitate ce constituie doar mijlocul de obtinere a lor. Aceste scopuri realizate devin recompense ce satisfac motivatia elevului din afara activitatii desfasurate de ele motivatie extrinseca). Alteori scopurile invatarii rezida in efectuarea activitatii insasi, a carei realizare da satisfactii fara nici o recompensa din exterior (motivatie intrinseca). in realizarea scopurilor, odata fixate, de cele mai multe ori intervine o serie de situatii care nu pot fi prevazute de la inceput; ele apar pe parcursul activitatii, constituind uneori dificultati si bariere pe care elevul trebuie sa le invinga. in acest sens apare necesitatea sprijinirii elevului in procesul de fixare si precizare a obiectivelor activitatii lui. Prin actiunile sale, invatatorul trebuie sa reuseasca sa-l determine pe elev sa considere sarcinile scolare ca scopuri proprii, a caror indeplinire s-o urmareasca si sistematic si consecvent in activitatea desfasurata de el.

Modalitatile care se afla la indemana invatatorului sunt multiple, dar exista cateva aspecte esentiale pe care fiecare ar trebui sa le avem in vedere:

a) scopurile (sarcinile) puse in fata elevilor in activitatea de invatare sa corespunda posibilitatilor psihice si fizice;

b)            prezentarea acestor sarcini sa fie facuta cu o convingere de catre invatator, pentru ca elevul sa inteleaga necesitatea indeplinirii lor;

c)     elevilor sa li se sublinieze intotdeauna atat valoarea personala, cat si cea sociala a realizarii corespunzatoare a sarcinilor ce le-au fost fixate .

Numai in aceste conditii, sarcinile prezentate elevilor vor fi considerate ca scopuri proprii pentru activitatea lor de invatare, iar invatatorul va asigura prin aceasta eficienta scontata de invatamant.

Conduita expresiva la om, fiind in mare masura   sociala, poate fi reglata voluntar, putand fi similara cu scopul de a satisface anumite trebuinte ;de exemplu dorinta de a impresiona, de a obtine stima sau ajutorul celorlalti, conduce la adoptarea unei anumite mimici ce exprima disperare,bunavointa,etc. Trebuinta de comunicare poate fi satisfacuta si prin expresiile emotionale nu doar prin limbajul normal, articulat, ceea ce si fac persoanele surdo-mute care articuleaza asa- numitul 'limbaj mimico -gesticular'.