Trunchiul cerebral - fata anterioara a trunchiului cerebral, fata posterioara

CONFIGURATIE EXTERNA

Trunchiul cerebral este o structura nervoasa alcatuita dinspre cranial spre caudal, din trei etaje: mezencefal, puntea lui Varolio si bulbul rahidianl. El prezinta doua fete: anterioara si posterioara.

A. Fata anterioara a trunchiului cerebral

1. Etajul peduncular este reprezentat de crus cerebri" (picioarele pe-dunculilor), care sunt doua mase de substanta alba divergente.

Impreuna cu corpii mamilari, picioarele pedunculilor delimiteaza fosa interpedunculara. In partea sa inferioara se gaseste substanta perforata poste-rioara.

In partea laterala a pedunculilor, spre punte, se vad doua formatiuni:

- plica lateralis (patrunde prin pedunculii cerebelosi superiori in cerebel).

- taenia pontis (un fascicul de fibre ce ajunge la cerebel prin pedunculii cerebelosi superiori si mijlocii).

2. Etajul pontin este delimitat inferior de santul bulbo-pontin, iar superior de santul ponto-peduncular.

Caracteristic puntii sunt fibrele transversale ce se continua in pedunculii cerebelosi mijlocii.

Median se afla santul arterei bazilare, iar lateral piramidele pontine. Mai lateral se afla originea aparenta a nervului trigemen (V). Cel mai lateral sunt situati pedunculii cerebelosi mijlocii.

3. Etajul bulbar este delimitat inferior de decusatia piramidala, iar superior de santul bulbo-pontin.

Pe linia mediana se afla santul median ventral (intrerupt inferior de decusatia piramidelor).

Lateral de santul median ventral sunt piramidele bulbare, ridicate de filetele fasciculelor piramidale care la nivel bulbar sunt foarte superficiale. Lateral de piramidele bulbare se afla santul antero-lateral, care prelungeste in sens cra-nial, santul omonim de la nivelul maduvei.

In afara lor se afla olivele bulbare (formatiuni ovalare). In afara lor este santul postero-lateral. Intre cele doua santuri este funiculul lateral bulbar.

Portiunea din santul antero-lateral, ce corespunde olivei, se numeste sant preolivar si la acest nivel se afla originea aparenta a hipoglosului (XII). La nivelul santului retroolivar se afla originea aparenta a nervilor glosofaringian, vag si accesor (IX, X, XI).

B. Fata posterioara a trunchiului cerebral

1. Etajul peduncular este reprezentat de lama cvadrigemina (tectum), care ocupa 1/4 posterioara a mezencefalului si este formata din patru coliculi: doi superiori si doi inferiori. Intre cei patru coliculi este un sant longitudinal si unul transvers ce formeaza santul cruciat. In partea superioara a acestuia este asezata epifiza (corpul pineal).

Lateral de coliculi se afla corpii geniculati, superior si inferior.

Pe fata posterioara a etajului peduncular se observa originea aparenta a nervului trohlear (IV), singurul nerv cranian ce are originea aparenta pe fata posterioara a trunchiului cerebral.

2. Etajul pontin este reprezentat de trigonul superior pontin al fosei romboide; este mai mare, fata de cel bulbar si este indreptat superior (unde se gaseste apeductul Sylvius).

Lateral de el sunt cei trei pedunculi cerebelosi:

- superior

- mijlociu

- inferior

Trigonul pontin al fosei romboide cuprinde: de o parte si de alta a santului median, coliculii faciali (2).

3. Etajul bulbar prezinta doua parti: una inferioara (asemanatoare cu fata posterioara a maduvei) si una superioara (ce corespunde trigonului inferior al fosei romboide).

Astfel, fata inferioara prezinta:

- median - santul median posterior.

in afara santului median posterior se afla fosa gracilis (Goll) si mai lateral - fosa cuneat (Burdach). Intre cele doua fose este santul intermediar, iar superior de fose, la nivelul fasciculului gracillis este tuberculul nucleului graci-lis iar la nivelul fasciculului cuneat este tuberculul nucleului cuneat.

Fosa romboida reprezinta podisul ventriculului III. Ea are doua santuri: unul medial, ce reprezinta axul lung al fosei si unul transvers, ce corespunde santului bulbo-pontin.

De o parte si de alta a santului median sunt doua proeminente numite eminente mediale. Trigonul bulbar al fosei romboide cuprinde: de o parte si de alta a santului median dorsal - trigonul nervului hipoglos. Lateral se afla trigonul nervului vag, mai lateral este aria vestibulara iar in partea cea mai laterala se afla tuberculul acustic.

La nivelul trigonului bulbar observam striile medulare ce se intind intre santul median dorsal si tuberculul acustic.

STRUCTURA

Substanta alba este situata la exterior (exceptie: fata posterioara a pedunculilor cerebrali, unde se afla substanta cenusie ce alterneaza cu substanta alba) unde formeaza cai de conducere iar substanta cenusie este situata in interior, unde realizeaza nuclei.

Caile trunchiului cerebral sunt

Caile ascendente (senzitive) sunt reprezentate de:

- fasciculul spino-cerebelos ventral: strabate bulbul, puntea si mezencefalul si ajunge la cerebel prin pedunculii cerebelosi superiori.

fasciculul spino-cerebelos dorsal: strabate numai bulbul si prin pedunculii cerebelosi inferiori ajunge la cerebel.

- lemniscul medial: incepe in nucleii Goll si Burdach din bulb. Fibrele lor se incruciseaza (decusatie senzitiva) apoi au un traiect ascendent formand lemniscul medial. Acesta ajunge la nivelul puntii de unde trece in pedunculii cerebrali.

- lemniscul lateral: se formeaza in punte.

fasciculul spino-talamic lateral: strabate bulbul, puntea , apoi pedunculii.

- fasciculul spino-talamic anterior: merge impreuna cu lemniscul medial.

Caile descendente (motorii) sunt reprezentate de :

- caile piramidale: trec in mezencefal in zona mediana, anterior in punte, iar in bulb determina piramidele bulbare.

- caile extrapiramidale: au origini diferite in etaje diferite ale trunchiului cerebral. Unele strabat toate etajele trunchiului (exemplu: fibrele rubro-spinale, vestibulo-spinale), altele strabat numai bulbul (exemplu: fibrele olivo-spinale).

Fasciculul rubro-spinal incruciseaza in pedunculii cerebrali; fasciculul tectospinal vine din coliculii cvadrigemeni si incruciseaza in pedunculii cerebrali; fasciculul vestibulo-spinal vine din nucleul vestibular din bulb, iar cel olivospinal vine din olivele bulbare.

3. Caile de asociatie:

Sunt cai de legatura ce strabat trunchiul cerebral realizand conexiuni intre diferitii nuclei din trunchiul cerebral sau realizand fibre ascendente si descen-dente de la formatia reticulara.

4. Alte cai ale trunchiului cerebral:

Sunt reprezentate de calea vestibulara si calea cohleara.

Nucleii trunchiului cerebral

A. La nivelul etajului bulbar intalnim nuclei motori, nuclei senzitivi, nuclei vegetativi si nuclei proprii.

1. Nucleii motori sunt nucleul ambiguu (din el iau nastere nervii IX, X, XI) si nucleul hipoglosului  (XII).

2. Nucleii senzitivi reprezinta al II-lea neuron pe calea sensibilitatii generale. Includ: nucleul solitar (cu fibre dinVII bis, IX, X) si nucleul senzitiv al trigemenului (V).

3. Nucleii vegetativi corespund coarnelor laterale ale maduvei. Sunt centri reflexelor vegetative. Includ: nucleul dorsal al vagului (X) si nucleul salivator inferior (nucleul glosofaringian, IX).

Nucleii proprii nu au echivalent la nivelul maduvei. Includ:

nucleii substantei reticulate, nucleii olivari, nucleul Goll si nucleul Burdach.

B. La nivelul etajului pontin intalnim nuclei motori, nuclei senzitivi, nuclei vegetativi si nuclei proprii.

Proiect: Aparatul digestiv - tubul digestiv si glandele anexe Referat: Analizatorul vizual

1.Nucleii motori sunt nucleul nervului trigemen (V), nucleul nervului abducens (VI) si nucleul nervului facial (VII).

2.Nucleii senzitivi sunt nucleul terminal principal al nervului trigemen (V) si nucleii nervilor acustici (VIII).

3. Nucleii vegetativi sunt nucleul salivator superior si nucleul lacrimal.

4. Nucleii proprii sunt nucleii pontini, oliva superioara si nucleul corpului trapezoid.

C. La nivelul mezencefalului intalnim nuclei motori, nuclei senzitivi, nuclei vegetativi si nuclei proprii.

1. Nucleii motori sunt nucleul nervului trohlear (IV) si nucleul nervului oculomotor (III).

2. Nucleii senzitivi sunt reprezentati de un singur nucleu, numit nucleul tractului mezencefalic al nervului trigemen (V).

3. Nucleii vegetativi sunt reprezentati de nucleul accesor sau autonom al nervului oculomotor (III).

4. Nucleii proprii sunt substanta neagra si nucleul rosu.

MENINGELE CEREBRALE SI MENINGELE SPINALE

Sistemul nervos central, respectiv maduva spinarii si encefalul, sunt aco-perite de trei membrane numite meninge ; dinspre exterior spre interior ele sunt: duramater, arahnoida si piamater. Meningele spinale se continua cu meningele cerebrale la nivelul gaurii occipitale.

1. Duramater spinala - are urmatoarele caracteristici:

delimitare: intre gaura occipitala si vertebra S2.

- intre ea si peretele canalului vertebral se afla spatiul epidural, la nivelul caruia exista plexuri venoase.

ea formeaza in jurul nervilor spinali tecile radiculare.

- intre ea si arahnoida este spatiul subdural (strabatut de vase sanguine).

2. Arahnoida spinala are urmatoarele caracteristici:

este situata intre dura mater si pia mater.

- intre ea si piamater este spatiul subarahnoidian in care se afla

lichidul cefalorahidian (produs de plexurile coroide).

Piamater spinala are urmatoarele caracteristici:

- urmeaza relieful maduvei.

- este perforata de vase sanguine ce iriga maduva.

Duramater cerebrala are urmatoarele caracteristici:

- adera de fata endocraniana a craniului.

- din ea se desprind 3 septuri ce compartimenteaza cavitatea craniana (unul ajunge la corpul calos, separand astfel cele doua emisfere cerebrale, altul se interpune intre emisferele cerebeloase, iar altul este situat intre emisferele cerebrale si cele cerebeloase).

Arahnoida cerebrala are urmatoarele caracteristici:

este situata intre dura mater si pia mater.

intre ea si dura mater se afla spatiul subdural.

intre ea si pia mater este spatiul subarahnoidian in care se gaseste lichidul cefalorahidian.

3. Pia mater cerebrala este intim legata de substanta cerebrala, pe care se muleaza.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

Sistemul nervos vegetativ este alcatuit similar celui somatic dintr-o parte centrala si una periferica.

In constitutia partii centrale intra neuronii vegetativi situati in trunchiul cerebral si in maduva spinarii (unde acestia alcatuiesc nucleii sau centrii nervosi vegetativi), iar in constitutia partii periferice intra neuronii situati in afara sistemului nervos central (unde acestia alcatuiesc ganglioni vegetativi, fibre nervoase si plexuri).

Axonii fibrelor vegetative ce parasesc maduva spinarii si trunchiul cerebral fac sinapsa cu corpii sau dendritele neuronilor din ganglionii vegetativi si se numesc fibre vegetative pre-ganglionare.

Axonii fibrelor vegetative care parasesc ganglionii vegetativi periferici se indreapta spre diferite organe interne, dupa ce in prealabil au format plexuri. Aceste fibre se numesc fibre vegetative postganglionare.

Sistemul nervos vegetativ controleaza si regleaza activitatea organelor interne, vaselor sanguine, glandelor cu secretie interna si externa. Mecanismul principal prin care sistemul nervos vegetativ actioneaza este arcul reflex vegetativ a carei baza anatomica o constituie arcul reflex simpatic si parasimpatic.

Fibrele vegetative postganglionare actioneaza asupra organelor efectoare prin intermediul mediatorilor chimici:

- acetilcolina, in cazul fibrelor vegetative postganglionare parasimpatice.

- adrenalina si noradrenalina , in cazul fibrelor vegetative postganglionare simpatice.

Dupa functiile pe care le indeplineste, sistemul nervos vegetativ se subimparte in sistem nervos vegetativ simpatic si sistem nervos vegetativ parasimpatic.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV SIMPATIC

Aceasta fractiune a sistemului nervos vegetativ este alcatuita dintr-o por-tiune centrala si una periferica.

Portiunea centrala este alcatuita din neuronii vegetativi situati in coarnele laterale ale maduvei spinarii toracale , T1-T12 si lombare, L1-L2, unde for-meaza centrii nervosi vegetativi simpatici.

Portiunea periferica este alcatuita din neuroni vegetativi comasati in gan-glionii simpatici latero-vertebrali si in ganglionii simpatico-viscerali.

Ganglionii simpatici latero-vertebrali sunt dispusi sub forma a doua lan-turi ganglionare, de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Fiecare lant gangli-onar are in alcatuirea sa un numar de 20-22 ganglioni interconectati prin legaturi interganglionare. Fiecare ganglion este legat de cate un nerv spinal prin doua ramuri: ramura comunicanta alba si ramura comunicanta cenusie.

In raport cu metameria coloanei vertebrale se disting: 3 ganglioni cervicali, 10-11 ganglioni toracali, 3-4 ganglioni lombari, 3-5 ganglioni sim-patici pelvieni.

Ganglionii simpatici viscerali sunt situati aproape de viscerele pe care le inerveaza. Se descriu 3 ganglioni simpatici viscerali mai importanti:

- ganglionul celiac (situat in apropierea trunchiului celiac).

- ganglionul mezenteric superior (situat in apropierea arterei mezenterice superioare).

- ganglionul mezenteric inferior (situat in apropierea arterelor mezenterice inferioare).

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV PARASIMPATIC

Este alcatuit, ca si cel simpatic, dintr-o portiune centrala si una periferica.

Portiunea centrala este alcatuita din neuronii vegetativi localizati in trunchiul cerebral si in maduva sacrata. Acesti neuroni sunt dispusi sub forma unor nuclei vegetativi parasimpatici sau sub forma unor centrii nervosi parasimpatici.

a. Nucleii vegetativi parasimpatici din trunchiul cerebral sunt:

- nucleul accesor al oculomotorului (la nivelul mezencefalului).

- nucleii lacrimal si salivator superior (la nivelul puntii lui

Varolio).

- nucleul salivator inferior si nucleul dorsal al vagului (la

nivelul bulbului rahidian).

b. Centrii vegetativi parasimpatici sunt intalniti la nivelul maduvei sa-crate:

- centrul vezicospinal sacral (centrul mictiunii).

- centrul anospinal sacral (centrul defecatiei).

- centrul genitospinal (centrul erectiei).

Portiunea periferica a sistemului nervos vegetativ parasimpatic este alca-tuita din neuroni vegetativi grupati sau nu in ganglioni viscerali parasimpatici. Acestia se afla in imediata apropiere sau chiar in peretele organelor inervate.

Ganglionii vegetativi parasimpatici din regiunea craniana sunt:

- ganglionul ciliar (pentru globul ocular).

- ganglionul otic (pentru glanda parotida).

-ganglionul submaxilar (pentru glandele sublinguala si submandibulara).

INVATAREA

Mecanismele fiziologice ale invatarii sunt insuficient cunoscute. S-a vor-bit despre modificari morfologice in sistemul nervos central, modificari ale sinapselor, modificari in structura chimica a celulei nervoase.

Exista in general tendinta de a crea analogii intre depozitarea informatiei in masinile de calcul digitale si sistemul nervos.

Conditionarea clasica dupa Pavlov este cel mai simplu si general tip de invatare, in care subiectul are un rol pasiv. Pavlov si elevii sai utilizeaza in ex-perimentul tipic de conditionare un ciine in perfecta stare de sanatate, imobilizat intr-un stativ, intr-o camera speciala, izolata de orice excitanti nedoriti. Experimentatorul insusi se gaseste in alta camera. De unde, fara a fi vazut de animal, il urmareste prin periscop. Animalului i se prezinta stimuli variati si se masoara cantitativ raspunsul reflex (secretia de saliva). Stimulul conditional e reprezentat de un zgomot, lumina, stimul tactil sau dureros fiind indiferent, pentru animal. Stimularea neconditionala specifica, consta in prezentarea alimentului. Initial animalul saliveaza numai la stimulul neconditional. Daca acestui stimul ii precede, cu cateva secunde, stimulul indiferent, acesta dupa un numar de asemenea asocieri, devine excitant conditional, declansand singur secretia salivarii. Conditionarea retrograda (aplicarea stimulului conditional dupa aliment) nu are efecte.

Intarirea reflexului conditionat se face prin repetarea asocierilor. Daca se aplica repetat exclusiv stimulul conditional, adica reflexul nu e intarit, amplitu-dinea raspunsului conditional scade progresiv, producandu-se stingerea reflexului.

Generalizarea reflexului conditionat consta in posibilitatea declansarii lui in perioada de elaborare si cu alti stimuli, apropiati de cel utilizat pentru ela-borare; iar concentrarea, facilitata prin diferentierea stimulului excitator (intarit cu alimentul) de cel inhibitor (neantarit), in provocarea secretiei exclusiv de stimulul utilizat pentru elaborare si intarit.

Generalizarea si concentrarea constituie etape in evolutia reflexelor conditionate.

Dupa Pavlov, procesele fundamentale nervoase, inclusiv in activitatea scoartei cerebrale, sunt excitatia si inhibitia. Ambele exprima o activitate celu-lara, avand o intensitate; inhibitia nu este o simpla lipsa de raspuns.

Disparitia reflexului conditionat se poate face brusc, datorita interventiei unui stimul intempestiv, cand reflexul conditionat e pe cale sa se produca inhibitie externa. Disparitia lenta a reflexului, stingerea, ca urmare a neantaririi, este o forma a inhibitiei interne.

Inhibitia interna mai cuprinde diferentierea, inductia negativa si intarzierea (prelungirea intervalului intre excitantul conditional si alimentar poate determina prin inhibitie interna somn).

Mecanismul conditionarii a fost explicat de Pavlov la nivel exclusiv corti-cal, ca stabilirea unei cai batatorite intre zona de proiectie corticala a stimulului indiferent (conditional) si proiectia corticala a centrului alimentar subcortical. Investigatii recente electrofiziologice au aratat posibilitatea unei conditionari elementare neselective si la animalul decorticat.

In cursul conditionarii se produc fenomene de facilitare si inhibitie reticulara. Distrugerea zonei dinamogene la pisica determina disparitia reflexului conditionat.

In prezent, se admite conceptul conditionarii ca un act complex cortico-subcortical.

Conditionarea instrumentala creaza conditii in care animalul, relativ liber in cusca, este determinat sa efectueze acte motorii care indica in ce masura conditionarea este sau nu intarita.

Se utilizeaza uzual doua tipuri de conditionare instrumentala.

In primul gen de experiente, maimuta e plasata intr-o cusca. Experimentatorul ii prezinta o planseta cu mai multe godeuri, acoperite cu cuburi de diferite culori. Animalul invata sa ridice blocul distinct, prin culoare de exemplu, pentru a obtine alimentul preferat. Este o invatare discriminativa.

In al doilea tip de experimentare, animalul e pus in situatia de a raspunde instrumental pentru a evita un stimul nociv, care intervine dupa aplicarea sti-mulului conditional luminos Astfel, cusca in care se afla sobolanul are doua compartimente. Planseul sub forma de sita metalica al unui compartiment e legat de o sursa electrica de stimulare conditionala. Dupa un interval de la apli-carea stimulului conditional se aplica stimulul nociv. Reflexul ce se elaboreaza consta in parasirea cu rapiditate a compartimentului in care se produce socul electric. Animalul "invata" sa paraseasca acest compartiment inainte de aparitia stimulului nociv.

Importanta conditionarii

Conceptia pavloviana asupra conexiunii temporale intracorticale, ca mecanism al reflexului conditionat si in sens mai larg al invatarii, a fost mult dezvoltat, in sens fiziologic, in ultimul timp.

Conditionarea are pentru animalele superioare si om o importanta deosebita in adaptarea la conditiile foarte complexe ale mediului de viata. Nume-rosi stimuli din mediu, prin asociere cu stimuli specifici, devin conditionali, asigurind o mai prompta si eficienta adaptare.

Crearea de stereotipuri dinamice, acte complexe motorii, in care precedentul constituie stimulul conditional pentru urmatorul, asigura o adaptare automata, cu minim de efort cortical.

Conditionarea reprezinta astfel o modalitate de invatare si un mecanism de functionare al sistemului nervos central.

MEMORIA

Depozitarea informatiei in sistemul nervos central)

In cercetari experimentale Lashley a urmarit sa localizeze substratul neuronal al invatarii.

Prin ablatia diferitelor zone corticale si invatarea animalelor anterior si consecutiv acesteia, el ajunge la concluzia ca scoarta are un efect nespecific, de "actiune de masa" in invatare, care este perturbata nu in raport de locul extirpat ci de extinderea leziunilor. Concluziile lui nu sunt total acceptate intrucit a utilizat ca model de invatare orientarea animalului intr-un labirint, proces foarte complex.

Neurologia clasica interpreteaza invatarea ca fiind datorata proceselor ce au loc in ariile asociative.

Alte cercetari pe maimute au subliniat ca leziuni ale lobilor frontali, ante-rior santului arcuat, afecteaza memoria imediata, fara a influenta memoria de durata. Ceea ce rezulta din experientele de acest gen, este ca informatia poate fi depozitata ca memorie in mai multe zone ale creierului, pe cit se pare nediferentiate functional, ceea ce insa da impresia unei actiuni de masa, a unei functii nespecifice si nelocalizabile a memoriei.

Mecanismele memoriei

Se admite azi existenta a doua procese in mecanismele memoriei: for-marea engramei si depozitarea engramei sau cu alte cuvinte, memoria de scurta durata si memoria de lunga durata.

1. Memoria de scurta durata sau temporara ar fi depozitata in circuite reverberante, alcatuite din lanturi de neuroni, care se activeaza reciproc. Ipoteza a fost formulata de Burns, plecind de la observatia ca traumatismele cerebrale grave, refrigerarea, narcoza profunda si electrosocul, actionind cit mai recent dupa depozitarea informatiei, determina pierderea ei, plauzibil prin dezorga-nizarea acestor circuite.

2. Memoria de lunga durata. Desi sub raport functional, reprezinta o con-tinuare a precedentei, are un mecanism diferit.

Datele lui Reinis, obtinute prin administrarea de actinomicma D, sau ale lui Flexner prin admimstrarea de puromicina, care inhiba procesul de sinteza a acizilor nucleici in general, si in primul rind in scoarta cerebrala, unde turnover-ul proteic este foarte activ, au demonstrat experimental posibilitatea stergerii informatiilor stocate in sistemul nervos central al animalelor. Aceste rezultate aduc argumente indubitabile ca in procesul de engramare, care reprezinta depozitarea durabila a informatiei in neuronii SNC, participa acizii nucleici, a caror capacitate de stocare a informatiei este bine cunoscuta.   

Experiente sugestive in sensul depozitarii informatiei in structuri mole-culare au fost facute de Ungar si Irwin si confirmate si de alti autori. Administrarea de extracte de creier de la sobolan antrenati, la soareci, mareste capacitatea de invatare a unor acte motorii.

Caracteristic pentru memoria de lunga durata este ca in perioada de dezvoltare a creierului, cand procesul de biosinteza a acizilor nucleici si proteinelor este activ, posibilitatile de depozitare a informatiilor sunt maxime. Cu varsta, capacitatea de engramare se reduce.

Merkler, incercand o sinteza asupra rolului acizilor nucleici in depozitarea informatiei, distinge trei tipuri de memorie biologica :

- genetica

- imunologica

- cerebrala

Referitor la memoria cerebrala, Merkler incearca o explicatie ipotetica pri-vind cele doua procese de formare a engramei si stocare a ei in SNC. Semnalele, actiuni asupra materiei vii a unor stimuli, actioneaza asupra receptorilor diferentiati. Impulsul nervos generat de excitatie este transmis de la un neuron la altul, prin intermediul mediatorilor chimici. Mediatorii ar reactiona cu proteine din membrana neuronala, carora le-ar putea schimba conformatia. Autorul considera deci ca memoria cerebrala este legata de producerea unei proteine cu o noua conformatie, o proteina informationala.

Memoria de scurta durata ar reprezenta numai o modificare reversibila a conformatiei structurilor proteice din membrana neuronala, pe cand cea de lunga durata, ar fi consecinta sintezei unui ARN mesager adecvat. Sinteza unui astfel de ARN face ca modificarile reversibile ale structurii membranei aparute sub actiunea semnalelor sa devina durabile.

In raport de caracteristicile functionale ale memorarii, activitatea de invatare necesita o serie de conditii biologice, care sa asigure desfasurarea unui metabolism neuronal adecvat, ceea ce include o alimentatie potrivita, un regim somn-veghe corespunzator, o anumita tensiune emotionala, cu evitarea stimulilor accesorii, cu alte cuvinte, o anumita ambianta, de confort fiziologic si psihic.

EMOTIA

Daca comportamentul constituie totalitatea reactiilor obiective de raspuns somatic si visceral, ale organismului, fata de un stimul sau un complex de stimuli din mediul ambiant, sau in concept cibernetic, totalitatea iesirilor masurabile, emotia este mai complexa.

Poate fi definita ca reactia complexa a unui organism superior, de apropiere sau indepartare de un obiect sau ambianta, asociata cu modificari functionale si mentale importante. Manifestarile functionale ale emotiilor, denumite si de expresie, au format de mult timp obiectul de studiu al fiziologilor. Ele sunt:

- somatice - expresii de mimica, gesturi, vocalizare, modificari de tonus muscular, cu redresare, urmata de atac sau fuga.

- vegetative - circulatorii, respiratorii, secretie sudorala, endocrina, metabolice. Restul proceselor constitutive ale emotiilor sunt de ordin mental si au format pina nu demult, obiectul de studiu exclusiv al psihologilor. Aspectul cognitiv consta in perceperea situatiei, compararea informatiilor actuale cu experienta trecuta, depozitata sub forma de memorie.

Descifrarea pe baze fiziologice a mecanismelor invatarii si depozitarii informatiilor in creier, deschide fiziologiei perspectiva pentru abordarea acestui domeniu, care azi apartine in cea mai mare masura psihologiei.

Aspectul afectiv de ordin subiectiv, intensitatea trairii afective, psihologia era in masura sa o exploreze exclusiv prin metoda introspectiei.

Descoperirea tehnicii autostimularii si cartografierea in creier a zonelor de recompensa si sanctionare, permite si in acest domeniu interventia eficienta a fiziologiei.

In Japonia, la subiectii agresivi, s-au practicat electrocoagulari ale amig-dalei, dupa operatie obtinindu-se o stare de placiditate.

La fel, exista relatari asupra unor bolnavi cu boli psihice incurabile (forme avansate de schizofrenie si epilepsie, altii cu dureri atroce din cauza unor tu-mori), carora pentru a le crea o stare de confort psihic, li s-au implantat electro-de cronice, cu dispozitiv de autostimulare. Acestia relateaza ca stimularea determina senzatii de placere, de relaxare si numai foarte rar bucurie sau extaz.

Efectul conativ sau excitatia reprezinta nivelul la care se realizeaza performantele cerebrale in cursul emotiilor.

Procesul cerebral cognitiv si afectiv poate fi deosebit de intens, rapid sau se poate desfasura atenuat, lent.

Excitatia este expresia de activare corticala, a nivelului de vigilitate a scoartei cerebrale. Ea poate fi explorata electroencefalografic.

Desigur fiziologia nu este azi in masura sa epuizeze cu metodele sale de investigatie tot domeniul complex al emotiei si sa exprime aceasta complexa traire, exclusiv in termeni functionali. Ea a patruns insa cu metodele proprii in acest domeniu si are mari perspective de progres a carui consecinta va fi luarea in stapinire a acestor fenomene de medicina, beneficiara imediata a progreselor fiziologiei.