Organele limfatice

ORGANELE LIMFATICE

A. ORGANELE LIMFATICE PRIMARE sunt organele in care are loc diferentierea si maturarea limfocitelor. Sunt considerate organe limfatice primare maduva osoasa si ficatul, responsabile de diferentierea limfocitelor B si timusul, sediul de diferentiere al limfocitelor T.

1. Maduva osoasa si ficatul:

Maduva osoasa contine tesutul hematopoetic si reprezinta locul de origine al tuturor celulelorsanguine la adult. Ea include si precursorii celulelor limfatice, seria limfoida reprezentand 5-15%.

Diferentierea celulei stem in elemente limfoide se face in trepte succesive, fenomenul fiind independent de existenta stimularii antigenice, maduva osoasa neavand de altfel cai aferente si modalitati de captare si prelucrare a antigenului. Proliferarea si maturarea precursorilor celulari din maduva osoasa se face sub influenta unor citokine numite factori de stimulare ai coloniilor (colony-stimulating factors). Ei sunt sintetizati de celule medulare stromale si de macrofagele din maduva si creeaza un mediu local favorabil hematopoezei. Maduva osoasa mai contine si un procent variabil (intre 5 si 15%) de plasmocite, formate la nivelul organelor limfatice periferice ca o consecinta a stimularii limfocitelor B de catre Ag.

Maduva osoasa reprezinta locul unde se desfasoara post-natal diferentierea limfocitelor numite B. La om, prenatal, acest proces se desfasoara in ficat, in timp ce la pasari el are loc intr-un organ limfo-epitelial numit 'bursa lui Fabricius'. De aici a provenit de altfel initial si denumirea acestor limfocite -B- bursodependente. Ulterior, cand s-a vazut ca procesul se desfasoara la om in maduva 'bone marrow', denumirea acestui tip de limfocite s-a consolidat. De mentionat ca limfocite provenind din maduva populeaza si timusul (mai ales corticala) unde se pot diferentia in limfocite T.

Ficatul reprezinta doar sediul primar, precoce de hematopoeza, fiind locul prenatal de diferentiere si maturare a limfocitelor B. La adult, doar in unele circumstante patologice (cum ar fi policitemia vera) ficatul isi reia functia hematoformatoare.

2. Timusul:

Timusul este un organ limfoepitelial care apare devreme in embriogeneza, creste in perioada intrauterina si atinge o dezvoltare completa la nastere, pentru ca dupa pubertate sa sufere un proces de involutie, probabil indus hormonal prin corticoizi si androgeni.

Situat in mediastinul anterior, timusul este format din 2 lobi, acoperiti de o capsula fibroasa, fiecare lob este organizat in lobuli, separati intre ei prin trabecule de tesut conjunctiv. Lobulii la randul lor, prezinta o zona periferica (corticala) si o zona centrala (medulara).

In corticala se gasesc predominent celule limfocitare mari, imature care isi au originea in maduva osoasa (in perioada adulta), caracterizate printr-o vie activitate de multiplicare. Pe masura ce migreaza spre medulara prolifereaza si sufera un proces de maturatie.

In medulara se gasesc predominent celule epiteliale reticulare ce contin in citoplasma granulatii bogate in hormoni timici, unele celule fiind aglomerate in grupuri constituind corpii Hassall; tot in medulara se gasesc limfocite mici, mature, asemanatoare celor din sangele periferic.

In esenta, participare timusului la mentinerea homeostaziei imune priveste doua aspecte fundamentale:

a.  realizeaza maturatia precursorilor limfocitari T;

b. asigura distributia limfocitelor T catre anumite arii ale organelor limfatice periferice, numite zone timodependente. Aceste zone sunt: zonele paracorticale ale ganglionilor limfatici si zonele periarteriolare din pulpa alba a splinei. Acest lucru este realizat gratie unor receptori de tip 'homing' pe care limfocitele T ii achizitioneaza pe tot parcursul lor intratimic.

Formarea limfocitelor T mature este rezultatul unui sir complex de etape de proliferare, diferentiere si maturare, care implica exprimarea la suprafata celulelor a unor receptori esentiali in recunoasterea antigenelor (TCR, CD4, CD8), in activarea metabolica limfocitara (CD28, CD45) sau in adeziunea intercelulara ca (CD2, LFA1 etc.). Proliferarea este controlata de citokinele eliberate local, iar diferentierea apare in urma contactului limfocitelor cu celulele stromei timusului, contact ce asigura generarea unor celule imunocompetente si departajarea functionala pe liniile helper, citotoxica, supresoare si contrasupresoare.

Insa, dupa ce limfocitele T exprima pe suprafata lor acesti receptori, marea majoritate mor in situ prin apoptoza = moarte celulara programata. Acestea reprezinta asa numitul contingent distrus, distrugerea lui impiedicand aparitia procesului de autoimunitate. Putinele limfocite ramase viabile (contingentul posttimic), trec in circulatie dupa un pasaj prin medulara. Distructia celulara prin apoptoza si nu prin necroza nu lasa sa patrunda in mediul extracelular diversele debriuri celulare care ar putea declansa un raspuns local inflamator, protejand astfel structura si functia acestui organ. In plus, celulele apoptotice exprima pe suprafata lor receptori care permit recunoasterea si ingestia lor de catre macrofage si epurarea lor rapida.

B. ORGANELE LIMFATICE PERIFERICE reprezinta sediul unde se initiaza si se desfasoara raspunsul imun. In aceasta categorie sunt incluse atat organe capsulate ca splina si ganglionii limfatici, cat si tesuturile limfoide difuze, asociate tubului digestiv (notat GALT - Gut Associated Lymphoid Tissue), cailor respiratorii (BALT - Branchial Associated Lymphoid Tissue) sau tesutului cutanat (SALT - Skin Associated Lymphoid Tissue).

1. Splina este cel mai mare organ limfatic; ea este delimitata la exterior de o capsula ce contine fibre musculare netede, din care se desprind trabecule ce patrund in parenchim si compartimenteaza organul. In parenchimul splenic se disting doua sectoare, diferite atat ca structura cat si ca functie:

-pulpa rosie situata la periferia lobulilor, alcatuita predominent din macrofage cu rol in fagocitarea hematiilor senescente si care apartine sistemului mononuclear-fagocitic;

-pulpa alba situata in jurul arteriolei centrale care contine tesut limfoid numit PALS - Peiarteriolar Lymphoid Sheath); acesta la randul ei are 2 zone, una strinc periarteriolara, ce contine in special limfocite T si formeaza (cum spuneam mai devreme) zona timodependenta a splinei si alta la periferia PALS ce contine aproape exclusiv limfocite B, organizate sub forma de foliculi - zona timoindependenta. Acesti foliculi pot fi primari sau secundari, formati din celule B activate antigenic, caz in care poarta denumirea de centrii germinativi.

Intre pulpa rosie si cea alba, la periferia foliculilor limfatici, se gasesc sinusurile marginale, unde exista atat limfocite T cat si B, precum si magrofage si celule dendritice, absolut necesare (cum vom vedea in continuare) pentru cooperarea celulara din cadrul raspunsului imun.

Functia imunologica a splinei se exprima in special in generarea unor raspunsuri imune fata de Ag aflate in circulatia sistemica.

Rolul important pe care il joaca splina in apararea antiinfectioasa este demonstrat de faptul ca la bolnavii splenectomizati apar infectii severe, mai ales cu germeni incapsulati (ca pneumococii si meningococci).

2. Ganglionul limfatic constituie un adevarat filtru situat pe traiectul cailor limfatice. El este de asemenea delimitat de o capsula fibroasa ce trimite spre interior septuri fibroase incomplete. Histologic, la nivelul ganglionului limfatic se disting trei zone:

- zona corticala - situata la periferie, alcatuita din limfocite B aranjate sub forma de foliculi primari sau secundari (centrii germinativi), cu o structura asemanatoare omonimilor lor din PALS. Foliculii constituie zona timoindependenta sau bursodependenta.

- zona paracorticala - situata sub cea corticala contine predominant limfocite T (din acest motiv purtand denumirea de zona timodependenta), precum si un mare numar de macrofage.

- zona medulara - situata parahilar si alcatuita din vase sanguine, sinusuri limfatice, limfocite B, T, plasmocite macrofage si celule dendritice.

Dupa stimularea antigenica, limfocitele T si B migreaza unele spre altele, pierzandu-si aceasta repartitie anatomica. Limfocitele T activate parasesc ganglionul limfatic si patrund in circulatia sistemica, iar limfocitele B activate migreaza spre centrii germinativi unde sintetizeaza anticorpi.

O atentie speciala este acordata segmentului vascular denumit venula postcapilara situata paracortical, ale carei celule endoteliale sunt cilindrice si inalte si poarta denumirea de High Endothelial Venules - HEV. Aceasta zona cu celule cilindrice este locul de trecere al limfocitelor din circulatia sanguina in ganglion. Ele au pe suprafata lor molecule de adeziune numai pentru limfocite, fiind neutre fata de alte celule circulante.

3. Alte tesuturi limfatice

Zone de tesut limfatic exista in submucoasa unor portiuni din tractul digestiv (GALT) sau respirator (BALT), precum si din tegument (SALT). In unele teritorii aceste colectii sunt suficient de mari pentru a fi individualizate. Astfel, la nivelul tubului digestiv exista in jurul faringelui inelul limfatic al lui Waldayer, compus din amigdalele faringiene, palatine, linguale, iar la nivelul ileonului se gasesc placile Peyer. Acestor structuri li se asociaza apendicele. Colectii similare de tesut limfatic se gasesc si la nivelul arborelui bronsic (mai ales la bifurcatia bronhiilor mijloci sau la jonctiunea bronho-alveolara) si in tegument.

Importanta acestui sistem imun rezida nu numai din faptul ca el reprezinta un mijloc eficient de aparare la nivelul principalelor porti de intrare ale organismului, controland contactul cu o multitudine de Ag cu poarta de intrare digestiva, respiratorie si cutanata, ci si din faptul ca ele sunt organe limfopoetice importante si pot fi, la adult, surse de limfocite B sau T.