La inceputul secolului XIX, oamenii de
stiinta au remarcat un nou fenomen vizual: o suita de fotografii
individuale, puse in miscare, poate genera iluzia miscarii. Ei au atribuit
aceasta experienta fenomenului numit inertia perceptiei optice, unde retina
ochiului retine o fractiune de secunda imaginea dupa ce
aceasta a disparut. Capacitatea ochiului de a retine imagini vizuale, a fost
considerata un principiu fundamental in dezvoltarea
filmului, chiar daca relatia sa cu perceptia miscarii inca nu este foarte bine
inteleasa.
In anul 1830, a fost descoperit zootropul. Acesta era
constituit dintr-o toba adanca cu o banda de desene in jurul suprafetei
interioare. In momentul in care era invartita se producea
efectul de miscare.
In anul 1870, inventatorul francez Emile Reynaud a
imbunatatit ideea zootropului si a adaugat oglinzi in centrul tobei. Cativa ani
mai tarziu, tot Reynaud a dezvoltat o versiune a zootropului pentru proiectie,
folosind un reflector si o lentila care marea imaginile
in miscare. In 1892 a inceput sa organizeze proiectii
publice la Teatrul Optic din Paris,
unde sute de desene rulau pe o bobina invartita de insusi Reynaud, proiectii ce
durau aproximativ 15 minute.
In anul 1870 in California, fotograful britanic Eadweard Muybridge, in urma
unui pariu angajat cu magnatul Leland Stanford, realizeaza o suita de
fotografii ale unui cal in galop. Fotografiile au surprins calul cu toate
picioarele deasupra pamantului, iar Muybridge a pornit intr-un turneu pentru
a-si arata fotografiile in miscare folosind un
mecanism pe care l-a numit zoopraxiscop.
Aceste reusite ale lui Muybridge l-au stimulat pe omul de stiinta francez
Etienne-Jules Marey sa creeze un echipament destinat
inregistrarii si analizei miscarii omului si a animalelor. Inventia s-a numit
camera cronofotografica si putea sa inregistreze mai
multe imagini suprapuse una peste cealalta.
In 1885 americanul George Eastman a introdus rola de
hartie (pelicula) sensibilizata la actiunea luminii, in locul placilor de sticla
individuale folosite pana atunci. In 1889, Eastman a inlocuit rola de hartie,
cu celuloid - un material sintetic imbracat cu o
emulsie de gelatina.
Intre anii 1896 si 1912 Melies a realizat 500 de filme, cel mai cunoscut fiind:
'Le voyage dans la lune' (1902), care, intr-una din scene prezinta
figura animata a lunii, lovita in ochi de o racheta. Acest
mic filmulet era o ecranizare dupa Jules Verne. Alte filme care i-au
adus lui Melies consacrarea au fost: L'Affaire Dreyfus (1899), Le sacre
d'Edouard VII (1902) si Cendrillon (Cenusareasa-1899).
Din pacate, Melies nu a putut sa lupte impotriva
marilor companii de productii cinematografice aparute in anii 1910. Dupa Primul
Razboi Mondial, filmele sale au fost in mare parte uitate, dar in anii 20 au
fost redescoperite si in 1931, Melies a primit Legiunea de Onoare din partea
guvernului francez. Henri Langlois (responsabil cu arhiva de
film francez) a creat in 1936 Cinemateca Franceza si a salvat o mare parte din
filmele lui Melies. Langlois a supravegheat
restaurarea lor.
