Teoriile referitoare la luarea deciziei - modelul asteptarilor elaborat de Vroom

Teoriile anterioare se ocupau de procesul de dezvoltare si de alegere a unei cariere. Procesul real de luare a deciziei pare sa fie in toate acestea un aspect important. Totusi cele mai multe dintre acestea acorda putina atentie modului in care indivizii iau decizii.

Exista un mare numar de teorii care se ocupa in amanunt de modul in care se iau deciziile. Unele dintre acestea sunt oarecum descriptive, in timp ce altele sunt mai degraba prescriptive. Un exemplu bine cunoscut este asa-numitul "model al asteptarilor" elaborat de Vroom (1964). In conformitate cu acest model, indivizii incearca sa ia deciziile in asa fel incat sa ajunga la rezultatele cele mai dorite si sa evite rezultatele indezirabile. De fapt, ei incearca sa obtina cea mai inalta "compensatie". Tocmai de acea modelul mai este numit si "modelul compensatoriu".

Cand un individ trebuie sa ia o decizie, este de asteptat sa se gandeasca la mai multe "rezultate" care pot fi importante. Pentru fiecare dintre acestea, individul face o evaluare, stabilind cat de dezirabile sunt. Dezirabilitatea unui rezultat se numeste "valenta".

Pe langa valenta, individul va estima, pe baza experientei dobandite, dar si a stereotipurilor referitoare la ocupatii, in ce masura alternativele (ocupatiile) dintre care trebuie sa aleaga il pot ajuta sa-si atinga rezultatul. Aceasta se numeste "probabilitatea" sau "instrumentalitatea" alternativei (ocupatiei) de a asigura setul de rezultate dorite.

In final, individul multiplica (constient sau inconstient) pentru fiecare rezultat "valenta rezultatului" cu "probabilitatea alternativei" si insumeaza aceste produse pentru toate rezultatele posibile. Suma se numeste "dezirabilitatea" alternativei. In principiu, persoana va trebui sa aleaga alternativa cu cea mai mare dezirabilitate.

Cu toate acestea, cele mai multe persoane stiu foarte bine ca nu toate alternativele (ocupatiile) le sunt deschise. O persoana cu calitati foarte slabe la matematica stie foarte bine ca nu va putea niciodata sa devina inginer. Toate persoanele au convingeri foarte clare cu privire la posibilitatea de realizare a alternativelor (ocupatiilor). Aceasta convingere se numeste "asteptare" si poate fi exprimata ca un fel de sansa.

Daca "speranta" este inmultita cu "dezirabilitatea" alternativei, se face o estimare a "fortei" sau presiunii de a alege aceasta alternativa. In principiu, persoana ar trebui sa aleaga alternativa cu cea mai mare "forta", pentru ca aceasta va duce la cel mai inalt nivel de "compensatie" (satisfactie) si este o alternativa realizabila.

Maniera in care acest modul poate fi transpus in practica este ilustrata de exemplul urmator (v. Tabelul 1):

Un baiat de 18 ani ezita intre doua optiuni ocupationale: director de vanzari si ziarist. In primul rand isi defineste toate rezultatele care sunt importante pentru el (vezi tabelul 1, coloana "rezultate"). Apoi stabileste cat de important este fiecare din rezultate pentru sine. Aceasta se face cu ajutorul unui punctaj cu 5 trepte, mergand de la foarte important (+2) la total neimportant (-2) (vezi Tabelul 1, coloana a doua - "Valenta rezultatelor V"). Dupa aceea calculeaza instrumentalitatea pentru fiecare din rezultate si face suma produselor pentru "director vanzari". Aceasta ii arata "dezirabilitatea" in cazul alegeri profesiei de director de vanzari. Acelasi lucru se face pentru profesia de "ziarist". In cazul lui, este clar ca "dezirabilitatea" pentru "director de vanzari" este mult mai mare decat cea pentru "ziarist" (+22 fata de +3). In cazul lui ar trebui sa opteze pentru "director de vanzari".

Pe langa prima parte a procesului de luare a deciziei, el va fi constient in foarte mare masura de "posibilitatea" de a intra in fiecare din aceste ocupatii (vezi Tabelul 1). Daca multiplica "dezirabilitatea" cu "speranta" obtine o masura a "fortei" pentru fiecare ocupatie. In cazul lui, "forta" pentru "director vanzari" este 17,6, iar pentru ziarist este de numai 1,5.

Aceasta inseamna ca, in cazul lui, optiunea "director de vanzari" va reprezenta cea mai buna alegere.

Referat: Integrarea cerealelor in elaborarea si implimentarea tehnologiei ecologice de producere a fainoaselor aglutenice: produse de panificatie si biscuiti Referat: Documentatia investitiilor si studiul de fezabilitate

Tabelul 1: Modelul "Alegerea unei ocupatii" dupa Vroom

"Asteptarile" pentru director vanzari = 0,80 si pentru ziarist = 0,50

Consecinte in practica orientarii

Modelul compensatoriu (Vroom, 1964) este, fara indoiala, o modalitate interesanta de abordare pentru a-i ajuta pe elevi sa inteleaga cum sa faca o alegere. Dar, acesta este inca si mai interesant pentru ca ii poate ajuta pe elevi sa-si dezvolte o mai buna intelegere a sperantelor, convingerilor, valorilor, intereselor lor etc. Evident, prin analiza rezultatelor pe care le doreste o persoana, se realizeaza un anumit cadru ce ii permite elevului sa-si dezvolte o intelegere mai buna a ceea ce doreste cu adevarat si a importantei fiecarui rezultat pentru ei.

Reflectand asupra convingerii realismului  unei anumite optiuni (sansa de a patrunde in acea ocupatie) elevul poate sa-si dezvolte o viziune mai matura asupra posibilelor alternative. In mod deosebit, aceasta se leaga de explorarea ocupatiilor si a rezultatelor la care se poate ajunge in profesie.

Cateva reflectii

Desi modelul Vroom este un model descriptiv, a fost utilizat de alti autori pentru a se elabora un model "prescriptiv". Cele mai multe dintre abordarile prescriptive sunt legate de "orientarea asistata de calculator" (ca, de pilda, SIGI, Choices, JigCall etc.). Cele mai multe dintre aceste programe lucreaza cu o analiza prealabila a ocupatiilor (o analiza facuta de experti) si potrivesc profilul elevului cu acesta. Profilul elevului este fie creat chiar de elev prin indicarea preferintelor (de exemplu, Choices) sau prin raspunsuri la un chestionar (de exemplu, JigCall). Desi elevii au posibilitatea de a explora pe computer ocupatiile, pot face ceva si fara calculator, iar programul calculatorului controleaza intr-o oarecare masura procesul de corelare. Acesta variaza de la un control foarte riguros exercitat de elev asupra intregului proces, pana la lipsa oricarui control, cu exceptia raspunsurilor la un chestionar prestabilit.

Avantajele teoriilor referitoare la procesul de luare a deciziei sunt, fara indoiala, foarte mari. Cu toate acestea, pot fi foarte usor utilizate gresit si transformate in abordari prescriptive.

Exista, de asemenea, si anumite dubii cu privire la realitatea modelului. Se pune problema daca luam intotdeauna decizii intr-un mod logic si daca incercam intotdeauna sa obtinem rezultate maxime. S-ar putea ca modelul compensatoriu (asteptarile) sa fie potrivit pentru anumite persoane si situatii, dar, fara indoiala, nu poate acoperi toate cazurile de luare a unor decizii. Exista si anumite teorii rivale. Gasim, de exemplu, modelele deciziei neprogramate, care considera factorul de decizie ca fiind mai putin temeinic si rational, decat in cadrul teoriei asteptarilor. In conformitate cu aceasta opinie, cei care iau decizii se simt atrasi initial de o alternativa numai pe baza unei singure valori critice, eventual doua (nu pe baza unui set lung de valori) si, dupa aceea, se angajeaza intr-o distorsiune perceptuala a observatiilor rationale in favoarea optiunii principale pe care au ales-o de fapt in mod implicit.