Subsistemele organizatiei

Subsistemele organizatiei

Cum aratam deja, elementele constitutive ale organizatiei sunt:

indivizii (oamenii);

grupurile umane;

liderii (conducatorii).

Intreaga structura si toate procesele organizationale rezulta din combinarea, din relationarea oamenilor, grupurilor si liderilor. Fiecare dintre cele trei categorii de elemente constituie un subsistem vital al  organizatiei - subsistemul individual, subsistemul grupal si subsistemul conducerii.

Subsistemele organizatiei se caracterizeaza prin procese specifice, care rezulta din stimulii de intrare (influente din mediul exterior, ale subsistemului si organizatiei) se exprima prin comportamente de iesire (din subsistem si, ulterior, din organizatie).

Astfel, pentru subsistemul individual (pentru individ ca element) procesele caracteristice sunt:

- motivatia ( natura si intensitatea interesului prezentei si actiunii  in interiorul organizatiei);

- dezvoltarea (evolutia profesionala si umana);

- adaptarea (capacitatea de a se confrunta cu stimuli noi, inclusiv de a actiona in conditii de solicitare intensa, de stres).

Subsistemul grupal ( grupul ca element al organizatiei) cuprinde procese care se desfasoara in trei planuri puternic interferente: planul intragrupal (in interiorul grupului), extragrupal si intragrupal (la nivelul suporturilor dintre grupuri). Procesele caracteristice sunt:

- interactiunea dintre indivizi si socializarea indivizilor (in interiorul fiecarui grup);

- competitia si cooperarea, la nivelul relatiilor dintre grupuri;

Subsistemul conducerii (liderul da element al organizatiei) implica procese precum:

- influentarea (indivizilor si a grupului/grupurilor aflate sub autoritatea liderului);

- adoptarea deciziei si coordonarea executiei acesteia (conducerea propriu-zisa);

- comunicarea cu indivizii si grupurile, in interiorul spatiului de autoritate;

- realizarea conducerii nu numai in conditii de normalitate, de stabilitate, ci si in conditii de schimbare, inclusiv in situatii "exceptionale", de stres.

Structurarea potrivit criteriului geografic se realizeaza atunci cand marimea unei organizatii impune constituirea unor subunitati distincte in locuri diferite.

Formalizarea indica gradul conform caruia o organizatie este preponderent formala sau informala. Un nivel ridicat de formalizare este dat prin reglementarea intensa, prin norme, prin regulamente, a comportamentului organizational.

In mod obisnuit, cu cat o organizatie este mai mare, cu atat este mai puternic formalizata, pentru a I se garanta mentinerea si coerenta in activitate. Nu numai marimea, dar atat scopurile, cat si natura activitatii contribuie la cresterea formalizarii. Organizatiile militare sunt, in chip firesc, puternic formalizate.

Intensitatea administrativa asigura suportul dintre activitatile de factura administrativa (de executie) si cele de conducere (de decizie si control). Astfel, pot exista organizatii cu structuri preponderent administrative (cele mai multe) sau preponderent de conducere (de regula, cele politice).

Centralizarea are in vedere natura procesului de adoptare a deciziilor de concentrare a puterii; spre varful ierarhiei (structuri centralizate) sau spre nivelurile inferioare ale acesteia (structuri descentralizate).

Marimea organizatiei se refera la numarul membrilor sai, aspect extrem de important, care poate genera o "dilema organizationala" (pana la ce nivel organizatia isi poate mari numarul de membri fara a-si diminua functionalitatea?) Tendinta cresterii numarului de membrii implica adancimea specializarii, multiplicarea subunitatilor functionale, intensificarea formalizarii dar si dificultati tot mai mari in controlul si coordonarea organizatiei, in realizarea cooperarii.

O structura optima, universal valabila, a organizatiei nu exista. Optimul structural este determinat de scopurile organizatiei, de influentele mediului, de specificul activitatii, in ultima instanta de conditiile concrete ale realizarii proceselor esentiale ale organizatiei: productia (realizarea "produselor" specifice); sustinerea (asigurarea "intrarilor" si a "iesirilor"); mentinerea (asigurarea functionalitatii interne); adaptarea (prin feed-back-ul dintre "iesiri" si "intrari") si conducerea.