Organizarea procesuala a productiei - organizarea productiei in flux

1. Sisteme de organizare procesuala a productiei

1.1. Organizarea productiei in flux

In cadrul intreprinderilor, organizarea productiei in flux reprezinta un sistem eficient de organizare procesuala a productiei si se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi de baza :

Divizarea procesului tehnologic pe operatii egale sau multiple sub raportul volumului de munca necesar efectuarii lor si precizarea celor mai rationale succesiuni de executare a acestora.

Repartizarea executarii unei operatii sau a unui grup de operatii obtinut prin agregarea pe un anumit loc de munca.

Amplasarea locurilor de munca in ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor procesului tehnologic dat, de regula sub forma liniilor de productie in flux.

Trecerea produselor de la un loc de munca la altul in mod continuu sau dicontinuu, cu ritm reglementat sau liber, in raport cu gradul de sincronizare a executarii operatiilor in timp.

Executarea in mod concomitent a operatiilor pe toate locurile de munca din cadrul liniei de productie in flux.

Deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face prin folosirea unor mijloace de transport adecvate.

Executarea in cadrul formei de organizare a productiei in flux a unui fel de produs sau a mai multor feluri de produse, apropiate intre ele sub raport constructiv, al procesului tehnologic si al gabaritelor.

Pentru toate acestea trebuie sa existe o anumita omogenitate a calitatii si a dimensiunii materialelor sau semifabricatelor folosite, potrivit prevederilor, standardelor sau normelor interne. Pornind de la aceste trasaturi de baza se poate conchide ca prin organizarea productiei in flux se intelege acea forma de organizare a productiei caracterizata prin specializarea locurilor de munca in executarea anumitor operatii necesitate de fabricarea unui produs sau a unui grup de produse, prin amplasarea locurilor de munca in ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor si prin deplasarea obiectelor prelucrate de la un loc de munca la altul cu mijloace adecvate de transport, de regula, mecanizate sau automatizate, in stadiul superior de organizare a intregului proces de productie desfasurandu-se in mod sincronizat, pe baza unui tact de functionare dinainte stabilit.

1.2. Proiectarea liniilor de productie in flux

Proiectarea unei linii presupune:

- proiectarea constructiva a produselor care vor fi prelucrate;

- proiectarea tehnologica.

Proiectarea constructiva presupune luarea in considerare a elementelor care asigura stabilitatea constructiva, tipizarea acestora si asigurarea interschimbabilitatii.

Proiectarea tehnologica presupune:

- nomenclatorul de produse care vor fi prelucrate in cadrul liniei;

- stabilirea operatiilor tehnologice si succesiunea lor;

- utilajele care vor fi folosite.

Parametri de functionare ai liniilor de productie in flux;

Cei mai importanti parametrii sunt:

- tactul de productie;

- ritmul de lucru;

- numarul locurilor de munca in cadrul liniei;

- numarul de muncitori care lucreaza pe linie;

- lungimea liniei;

- viteza de deplasare a mijloacelor de transport ce servesc linia.

Clasificarea organizarii productiei in flux:

Dupa:

- gradul de mecanizare si automatizare;

- grad de continuitate;

- nomenclatura productiei fabricate;

- grad de ritmicitate;

- pozitia obiectului de prelucrat;

- modul de trecere al produselor de la un loc de munca la altul;

- gradul configuratiei liniei;

- gradul de cuprindere a productiei;

- modul de deplasare a produselor.

In raport cu gradul de mecanizare si automatizare al operatiilor intalnim:

1) Forme de organizare a productiei in flux foloseste la montajul diferitelor aparate sau masini, din cadrul industriei constructoare de masini, electrotehnice, electronice majoritatea operatiilor executadu-se manual.

2) Forme de organizare a productiei in flux cu productie semimecanizata este utilizata in industria de confectii si incaltaminte unde operatiile se executa manual sau mecanizat.

3) Formele de productie in flux cu productie mecanizata sau automatizata se foloseste in industria constructoare de masini, de prelucrare a lemnului s.a;

4) Forma superiora a acestei variante o costituie liniile automatizate in diferite ramuri cu procese de productie continue.

Dupa gradul de continuitate deosebim:

- forme de organizare a productiei in flux continuu;

- forme de organizare a productiei in flux intermitent.

Lniile in flux continuu reprezinta forma superioara de organizare a productiei in flux. Produsele trec de la un loc de munca la altul pe baza tactului de productie bine determinat. Acest lucru este posibil datorita operatilor care sunt bine determinate care pot fi egale sau multiple cu marimea tactului de productie, fiind posibila realizarea sincronizarii operatiilor.

Sincronizarea operatiilor presupune modul de lucru al liniei de productie in flux, in care produsele trec de la o operatie la alta, la intervale de timp egale sau multiple de marimea tactului de productie.

Liniile in flux intermitent se caracterizeaza prin lipsa sinconizarii operatiilor, de functionarea liniei neavand la baza tactul de productie.

Dezavntaje:

- pentru locurile de munca ale caror operatii au durate mai mici decat restul locurilor de munca procesul tehnologic se intrerupe conducand la aparitia timpilor de nefunctionare;

- pentru locurile de munca ale caror operatii au durate mai mari decat restul locurilor de munca apar locuri inguste, stocuri de productie neterminata.

In vederea eliminarii dezavntajelor ale liniilor in flux intermitent, pot fi adaptate unele masuri organizatorice care sa elimine aceste impedimente;

- la locurile inguste pot fi repartizate lucrarii de la alte sectoare sau se va organiza lucru la mai multe masini a muncitorilor insuficient incarcati.

Dupa nomenclatura productiei fabricate liniile de productie se clasifica:

- linii de productie in fux cu nomenclatura constanta;

Analiza: Tipologia riscurilor proprii afacerilor Document online: Planului de afaceri - obiectivele

- linii de productie in flux cu nomenclatura de grup.

Liniile de productie in flux cu nomenclatura constanta sunt specifice tipului de productie in masa, executadu-se un singur fel de produs, in cantitati foarte mari, cu acelasi proces tehnologic, se mai denumesc si linii in flux monovalent.

Liniile de productie in flux cu nomenclatura variabila se caracterizeaza prin fabricarea mai multor produse care au un proces tehnologic asemanator denumindu-se si linii in flux polivalente, predominand tipul de fabricare in serie.

Liniile de productie in flux cu nomenclatura de grup sunt specifice intreprinderilor care fabrica o nomeclatura larga de produse.

Dupa felul ritmului de functionare intalnim:

- linii de productie in flux cu ritm reglementat;

- linii de productie in flux cu ritm liber.

Ritmul de lucru al liniei de productie al liniei reprezinta cantitatea de produse executate pe linie, in unitatea de timp.

Liniile de productie cu ritm reglementat se caracterizeaza prin livrarea pe unitatea de timp a unei cantitati de produse egala cu marimea ritmului de lucru. La aceste linii sunt create conditii pentru executarea in mod sincronizat a procesului de productie, specific tipului de serie mare sau de masa.

Liniile de productie cu ritm liber presupun de produse la intervale de timp neregulate. Pentru executarea continuitatii procesului de productie la locurile de munca se creaza stocuri de productie neterminata. Deplasarea produselor intre locurile de munca se face cu mijloace de transport a caror viteza nu este corelata cu duratele operatiilor tehnologice.

1. Organizarea productiei pe comenzi

Organizarea productiei pe comenzi este un sistem clasic de organizare a productiei individuale,de serie mica si mijlocie si are urmatoarele caracteristici principale :

• Utilajele si echipamentele tehnologice folosite au un caracter universal, iar muncitorii care lucreaza la acestea poseda un grad ridicat de calificare, aptitudini de polivalenta si o specializare larga, ceea ce le permite sa execute operatii tehnologice la o nomenclatura variata de produse si, atunci cand este cazul sa-si desfasoare activitatea la mai multe tipuri de utilaje.
• Organizarea in spatiu a productiei presupune amplasarea locurilor de munca pe grupe omogene sub raport tehnologic. In aceste conditii, fluxurile tehnologice se maresc si nu se pot elimina complet intoarcerile si

incrucisarile din cadrul lor.

• Organizarea in timp a productiei se face conform tipului succesiv de imbinare a executarii in timp a operatiilor tehnologice. Ca urmare, trecerea produselor de la un loc de munca la altul se face pe loturi de productie sau, in unele cazuri individual.
• Managementul operativ al productiei se realizeaza pe comenzi, fiecare comanda putand sa cuprinda, in functie de marimea ei, unul sau mai multe loturi de productie.
• Incarcarea utilajelor si utilizarea timpului de lucru al muncitorilor la un nivel acceptabil in diferite perioade partiale ale anului, in contextul cerintei respectarii cu strictete a termenelor de livrare, ridica permanent problema corelarii volumului de munca necesar pentru executarea comenzilor cu capacitatile de productie existente in diverse verigi de productie.
• Cerintele principiilor organizarii productiei nu pot fii respectate in intregime . Ca urmare, pe langa deficientele de organizare spatiala a productiei prezentate, deseori exista excedente si deficite de capacitate de productie, de sincrinizari fata de ritmul proiectat, un grad redus de paralelism, intreruperi in functionarea utilajelor, in activitatea muncitorilor si in circulatia produselor.
• Organizarea productiei pe comenzi asigura un grad ridicat de flexibilitate a sistemelor de productie, dar un nivel scazut de eficienta economica si de rentabilitate in activitatea intreprinderilor.

2. Caracterizarea sistemelor performante de organizare a productiei intreprinderilor

Intreprinderile moderne isi desfasoara activitatea intr-un mediu extrem de dinamic si turbulent, caracterizat, in principal, prin urmatoarele aspecte : accelerarea ritmului schimbator, cresterea climatului de incertitudine, amplificarea exigentelor clientilor, individualizarea clientilor sub rapotul nevoilor si cerintelor, in conditiile devansarii cererii de catre oferta de produse.

Un sistem performant de organizare a productiei intreprinderii se defineste printr-un ansamblu de trasaturi specifice cerintelor actuale ale mediului concurential :

• Varietatea, care presupune diferentierea sub raport structural, functional si metodologic a fiecarui sistem de organizare a productiei, in functie de sectorul de activitate al intreprinderii, caracteristicile misiunii ei, particularitatile strategiei adoptate.
• Flexibilitatea, care consta in adaptarea intr-un timp cat mai scurt si cu costuri reduse a sistemului de organizare a productiei la modificarile frecvente din mediul intern si extern al intreprinderii.
• Dinamismul, care se concretizeaza in continua evolutie a sistemului de organizare a productiei, in vederea armonizarii lui cu realizarile din domeniul tehnicii si tehnologiilor folosite, al caracteristicilor profesionale si de calificare al executantilor, al nomenclatorului de produse.
• Creativitatea, care se refera la folosirea unui sistem de organizare a productiei bazat pe un instrumentar metodologic avansat, aflat intr-o continua perfectionare si adaptare la exigentele actuale.
• Eficienta, care presupune adoptarea unui sistem de organizare a productiei capabil sa asigure premisele necesare pentru folosirea rationala a factorilor de productie, cresterea profitabilitatii pe termen lung si a competitivitatii intreprinderii.
• Reactivitatea, care se reflecta in capacitatea sistemului de organizare a productiei de a reactiona imediat la stimulii externi.
• Rapiditatea, care consta in adoptarea unui sistem de organizare a productiei capabil sa asigure reducerea ciclurilor de productie, distributiei si inovarii.
• Transparenta,care se concretizeaza in realizarea prinsistemul de organizare a productiei a conditiilor impuse de cerinta cunoasterii exacte a obiectivelor asumate, actiunilor angajate si rezultatelo obtinute, pentru o mai buna implicare a factorilor interesati.

4. Organizarea in spatiu a productiei

4.1. Sisteme de organizare spatiala a productiei

Sistemul de organizare spatiala a productiei include in sfera sa amplasarea verigilor de productie, stabilirea configuratiei fluxurilor tehnologice si dimensionarea suprafetelor de productie necesare. Prin amplasarea verigilor de productie se intelege dispunerea rationala a diferitelor unitati de productie ale intreprinderii pe teritoriul acesteia si a locurilor de munca pe suprafetele sectiilor si atelierelor din componenta ei, in functie de caracteristicile, structura si organizarea generala a procesului de productie.

Asigurarea cerintei de rationalitate a amplasarii are la baza realizarea unor obiective specifice cum ar fii :

stabilirea unor fluxuri tehnologice fara intoarceri si incrucisari

deplasarea pe distante cat mai micia materialelor si produselor rezultate

reducerea la minimum posibil a frecventei transporturilor

efectuarea tuturor activitatilorde productie intr-un timp scurt si cu un numar redus de personal

folosirea eficienta a suprafetelorde productie existente

crearea unor conditii de munca corespunzatoare

asigurarea flexibilitatii amplasarii

Amplasarea unitatilor de productie pe teritoriul intreprinderii se stabileste in etapa de proiectare a acesteia, reamplasarile ulterioare nefiind recomandate deoarece determina intreruperi de durata in procesul de productie si necesita cheltuieli financiare relativ mari.

Sistemul de organizare spatiala a productiei bazat pe amplasarea locurilor de munca conform principiului tehnologic

Sistemul de organizare spatiala a productiei bazat pe amplasarea locurilor de munca conform principiului pe obiect

Sistemul de organizare spatiala a productiei bazat pe amplasarea locurilor de munca conform principiului mixt

In ceea ce priveste fluxul tehnologic al unui produs, putem aprecia ca el evidentiaza drumul parcurs de materialul sau materialele care intra in componenta lui, intre sectiile si atelierele intreprinderii, precum si intre diferitele locuri de munca din structura acestora, de la prima pana la ultima operatie din procesul tehnologic al produsului respectiv. In aceste conditii, fluxul tehnologic este specific procesului de executie al unui anumit produs si, in functie de complexitatea constructiva a acestuia, el poate sa fie format din mai multe fluxuri paralele, succesive sau suprapuse de materiale, corespunzatoare diferitelor stadii de realizare a produsului.

Sub raportul nivelului in care se studiaza organizarea in spatiu a productiei, fluxurile tehnologice pot fii generale, atunci cand se urmaresc deplasarile materialelor la nivelul intreprinderii, intre sectiile si atelierele acesteia, sau partiale, in cazul in care deplasarile materialelor se urmaresc la nivelul fiecarei verigi de productie, intre locurile de munca ale acesteia.

Proiectarea configuratiei fluxurilor tehnologice se bazeaza pe solutiile folosite pentru amplasarea locurilor de munca in cadrul sistemelor adoptate de organizare spatiala a productiei, in conditiile anumitor caracteristiciale proceselor de productie in care ele se desfasoara. Astfel, in activitatea de productie se pot intalni patru categorii de fluxuri tehnologice : monoliniare, convergente, divergente si convergent-divergente.

Metode de amplasare a locurilor de munca

In cazul proceselor de productie caracterizate de existenta tipului de productie de masa si serie mare, organizate conform principiului pe obiect, amplasarea verigilor de productie se face pe cat posibil in linii drepte, pe distante cat mai scurte, in succesiunea operatiilor, conform proceselor respective.

In cazul locurilor de munca si a altor verigi simple ce fac parte din procese organizate conform principiului tehnologic si caracterizate de faptul ca pe acele verigi se executa operatii tehnologice pentru o gama larga de produse, produse a caror procese de executie sunt diferite la nivelul modului de succedare a operatiilor, pentru amplasare se utilizeaza o serie de metode cum sunt metoda Cameron, metoda verigilor, metoda gamelor fictive.

Metoda verigilor foloseste ca principiu de amplasare frecventa legaturilor dintre locurile de munca specializate in executarea unei operatii.

Aceasta metoda are doua variante: cu sau fara luarea in calcul a numarului de loturi de transport

Metoda gamelor fictive foloseste ca principiu de amplasare frecventa de aparitie a unei operatii pe un anumit numar de ordine in cadrul proceselor de productie.

Dimensionarea suprafetelor de productie

Organizarea procesului de productie are ca principala "imagine" locul de munca, suprafetele de productie. Pentru dimensionarea suprafetelor de productie se pot folosii urmatoarele metode:

- pe baza de calcul;

- prin elaborarea unor proiecte;

- pe baza tendintei coeficientilor.

a) Metoda pe baza de calcul consta in stabilirea necesarului de masini, utilaje si instalatii respectiv a necesarului de suprafata a fiecarui tip de utilaj sau instalatie. In final se calculeaza suprafata totala pe grupe de utilaje prin inmultirea normativului de suprafata cu numarul de utilaje de acelasi tip. Pe baza normativelor de suprafata se stabilesc si suprafetele necesare deplasarii muncitorilor, a mijloacelor de transport sau pentru depozitarea materialelor prime sau echipamentelor tehnologice.

Pentru utilaje din prelucrari mecanice;  

n

Nu= Qj ·tnj

j=1 Knj·Td

Qj - cantitatea de produse tip;

tnj - norma de timp pe unitatea de produs;

Knj - coeficient de indeplinire a normelor pentru produsul j;

Tj - timpul disponibil al utilajului;

Pentru utilaje care elaboreaza sarje:

Nu = Q

Gmp·Kp·Td

ds

Q -cantitatea de produse care trebuie fabricata;

Gmp - greutatea materiei prime care intra o singura data intr-o instalatie;

Kp - coeficient de transformare din materie prima in produs finit;

ds - durata de elaborare a unei sarje.

In turnatorii necesarul de instalatii de turnare se determina astfel:

Nu=           Q

Np · Nrame ·Td

rama ora

Q - cantitatea de produse care vor fi turnate in rame;

Np/rama - numarul produselor care se formeaza pe o rama de turnare;

Nrame/ora - numarul de rame realizate intr-o ora;

Td - timpul disponibil al instalatiei de turnare.

Calculul necesarului de suprafata:

St=Ss+Sg+Se

St - suprafata totala;

Ss - suprafata statica;

Sg - suprafata de gravitatie;

Se - suprafata de evolutie;

Suprafata statica este suprafata pe care se aseza efectiv utilajul, putandu-se determina in functie de dimensiunile acestuia.

Suprafata de gravitatie este necesara pentru servirea de muncitor a locului de munca, sau pentru depozitarea materialului.

Sg =Ss·N

N - numarul laturilor care din care poate fi servit utilajul de catre muncitor.

Suprafata de evolutie este necesara pentru deplasarea personalului din sectie, pentru efectuarea diferitelor transporturi.

Se= (Ss+Sg)K

b) Metoda pe baza unui proiect sumar consta in elaborarea unui proiect de detaliu care sa ofere orientarea asupra spatiilor necesare in functie de solutia de amplasare adoptata.

Folosirea acestei metode se bazeaza pe normativele existente pentru diferite masini sau utilaje. Astfel pentru masinile mici este necesara o suprafata cuprinsa intre 10-12 mp pentru masinile mijlocii 15-25 mp si pentru masinile mari 30-45 mp.

c) Metoda pe baza tendintei coeficientilor sau extrapolarii se pote determina indicatori precum raportul dintre suprafata utila si suprafata totala, sau intre suprafata construita si cea totala etc.

Suprafetele se pot determina si prin extrapolare tinindu-se seama de tendita acestor coeficienti si necesarul de suprafata estimat intr-o perioada viitoare.