Modelul legaturilor
verticale
In general, liderii nu
isi trateaza subordonatii in acelasi fel, ei dezvoltand in
timp relatii mai stranse cu unii subordonati, pastrand in schimb
distanta fata de altii.
Subordonatii cu
care liderul stabileste relatii mai stranse se constituie intr-un
grup bazat pe incredere, afectiune, influenta reciproca
si scopuri comune. Ei se percep astfel ca subgrup separat de restul
subalternilor, care vor fi in general exclusi din activitatile
si deciziile importante.
Modelul
demonstreaza ca dezvoltarea unor relatii diferite ale liderului
cu subordonatii au la baza fenomene caracteristice oricaror
relatii interpersonale, ce tin in fond de compatibilitatea
personala, pe care John C. Maxwell a denumit-o Legea magnetismului (4, pag. 88). Includerea lor intr-un astfel de
model sugereaza ca un lider este cu atat mai eficace, cu cat grupul
sau organizational este mai cuprinzator, cu cat procentul
sustinatorior lui este mai mare. John C. Maxwell a surprins acest
lucru ca fiind Legea cercului intern (4,pag.
103).
Eficacitatea liderului
este dependenta, in primul rand, de extinderea grupului fata de
care are relatii preferentiale printr-o calitate a relatiilor
sale interpersonale, si in al doilea rand, prin limitarea
consecintelor negative ale separarii grupului de ceialti
subordonati.
Comportamentul
liderului corespunzator modelului legaturilor verticale se
concretizeaza in aspecte de care acesta trebuie sa fie
constient:
impartasirea unei identitati
fata de anumiti subordonati determina aparitia
unor aprecieri discriminatorii in favoarea propriului grup. Din acest motiv,
membrii grupului privielegiat vor fi supraapreciati in timp ce restul subordonatilor
vor fi subapreciati;
diferenta intre grupul privilegiat si
ceilalti subordonati este maxima atunci cand interactiunea
dintre cele doua grupuri este determinata de apartenenta la un
anumit grup, atributele personale pierzandu-si total relevanta. Genul
acesta de relatii depind de convingerea celor din afara grupului favorizat
ca accesul lor in acest grup este imposibil, iar celor din grupul
privilegiat ca decaderea lor in masa subordonatilor este
exclusa, atat timp cat anumiti factori sunt tinuti sub
control. Convingerea ca limitele grupului sunt flexibie favorizeaza,
in schimb, comportamentul interpersonal bazat pe atribute personale si nu
pe calitatea de membru al unuia din grupuri;
subordonatii din afara grupului favorizat pot
trai sentimentul inechitatii, simtindu-se defavorizati
doar pentru ca nu apartin grupului privilegiat. Pentru a-si
mentine totusi o imagine de sine pozitiva, unii dintre ei se pot
separa de grupul care le ofera o identitate negativa, ramanand
izolati. Altii, in schimb, isi pot insusi aprecierile
negative venite din grupul privilegiat. In toate cazurie insa scade
satisfactia si performanta.
