Modelarea sistemica - managementullor

Modelarea sistemica - managementul proiectelor

Abordarea sistemica a problemelor legate de programarea si organizarea proceselor de productie a creat posibilitatea analizei abstractizate a fenomenelor economice si industriale, excluzand necesitatea experimentarilor "in vivo" a variantelor posibile prin stimularea comportamentului si identificarea consecintelor cu ajutorul unor metode fizice sau abstractizate, in esenta reprezentari simplificate ale realitatii sau a unei sectiuni a acesteia. (fig. 3.1)

Modelarea reprezinta un ansamblu de activitati care definesc o serie de relatii intre trei elemente care intervin in acest proces: O - omul; R - realitatea si M - modelul, reprezentate grafic astfel:

Figura 3.1 - Modelarea in programarea manageriala

in care:

i - reprezinta imaginea care si-o creeaza omul (O) despre realitatea (R); aceasta depinde de mai muti factori legati atat de (R) cat si de (O)

c - reprezinta procesul de construire a modelului

E - reprezinta procesul de experimentare a modelului

T - reprezinta imbunatatirea teoriei detinute de om (O) despre realitate (R)

Existenta unor similitudini matematice sau fizice intre doua sisteme constituie fundamentul modelarii. Se poate spune ca daca intre doua sisteme se poate stabili o similitudine in functie de una sau mai multe caracteristici, atunci intre cele doua sisteme exista o relatie de modelare intre un sistem real si un sistem imitativ construit. Cu cat numarul de similitudini creste la nivelul caracteristicilor generale, definitorii pentru sistemul real, cu atat mai mare este posibilitatea de a cunoaste corect realitatea si comportamentul acestuia prin modelul construit. De obicei, pentru a descrie acceptabil un fenomen economic sau productiv sunt necesare a fi abstractizate 2 - 4 similitudini. Dificultatea si totodata latura creativa in modelare este analiza de identificare a acelor similitudini, care definesc si influenteaza problematica respectiva.

Un model [1] este util in cel putin sapte directii :

1.                                           ajutor pentru gandire;

2.                                           ajutor pentru comunicare;

3.                                           instrument pentru prognoza;

4.                                           mijloc de a conduce;

5.                                           ajutor de instruire;

6.                                           mijloc de analiza de sensibilitate;

7.                                           suport in luarea deciziilor.

In cazul sistemelor de productie, trecerea de la sistemul real la un model se realizeaza printr-un proces de abstractizare, modelul fiind exprimat de obicei intr-o forma matematica in consens cu continutul problemei manageriale, rezultand o serie de avantaje nete:

nu este necesara intreruperea activitatii productive pentru experimentarea pe sistemul real evitandu-se pierderile materiale prin stagnari;

prin model se elimina o serie de elemente secundare sau nesemnificative si nu sunt luati in considerare o serie de factori perturbatori exogeni minori care ar putea disipa concentrarea de la adevarata problema;

Referat: Integrarea cerealelor in elaborarea si implimentarea tehnologiei ecologice de producere a fainoaselor aglutenice: produse de panificatie si biscuiti Referat: Documentatia investitiilor si studiul de fezabilitate

permite studierea sistemului in ansamblul sau sau doar pe sectoare afectate de problema respectiva;

se pot efectua o serie de simulari prin modificarea valorii parametrilor pentru a determina influenta acestora asupra solutiilor finale;

informatiile obtinute prin modelare si simulare pot identifica solutia optima cu un cost redus si in timp mai scurt comparativ cu cel rezultat din experimentarea directa pe sistem.

Exista mai multe criterii dupa care se clasifica modelele : forma, dimensiunea, scopul sau proprietatile sale. Dupa forma sunt cunoscute urmatoarele modele :

A.                             preconceptual, modelul fiind perceput doar ca o serie de imagini in creierul omului

B.                             conceptual, baza o reprezinta modelul preconceptual caruia i se ataseaza o serie de operatiuni logice

C.                             lingvistic, este un model descriptiv, care se poate exprima intre oameni prin limbaj sau alte coduri prestabilite

D.     constructiv, modele clasificate in    - modele fizice - iconice - simbolice

- modele abstracte.

Modelul iconic reproduce caracteristicile geometrice bi- sau tridimensionale, el fiind o copie la scara a realitatii, in aceasta categorie regasindu-se machetele de avioane, vapoare, etc. Modelele simbolice reproduc realitatea (R) intr-o forma matriciala bidimensionala, utilizand simboluri sau semne conventionale, de exemplu : graficele, planurile de amplasare, desenele.

Modelul abstract este construit sub forma unor relatii matematice, logice sau formale, ele au la baza un algoritm de lucru ce contine etape de calcul precis definite cuprinse intr-un proces interactiv. Cercetarea operationala a construit o serie de modele investigatorii cu care de regula se obtin rezultate mai precise decat in cazul modelelor imitative sau analogice.

Din punct de vedere al dimensiunii modelelor clasificarea se realizeaza atat pe plan temporal cat si fizic, dimensiunea temporala reprezentand calitatea modelului de a percepe modificari in timp a comportamentului sistemului real. Ca dimensiune fizica modelele sunt :

unitare - cand realitatea este un singur sistem indivizibil;

complexe - cand realitatea este un sistem alcatuit din subsisteme;

globale - obtinute din agregarea unor modele unitare, desemnand o parte din realitate.

In functie de scopul pentru care au fost elaborate modelele pot fi :

descriptive - explica unele fapte observate in realitate ducand la imbunatatirea cunoasterii si utilizate pentru realizarea anumitor prognoze asupra realitatii. Cu ele se poate explora structura realizarii, dar nu servesc la dirijarea acesteia.

normative - modele care isi propun conducerea sistemelor in conditii prestabilite a structurii lor in viitor. Prin acest tip de model se poate determina stabilitatea sistemului real la modificarile de strategie si de structura (modele de prognoza si planificare), precum si masura in care realitatea amplifica sau atenueaza comenzile conducerii (modele de decizie).

In functie de proprietatile lor modelele pot fi:

exacte - realizate pe o corespondenta biunivoca, precisa intre variabilele si structurile sale si cele ale sistemului real.

ideale - se obtin prin extragerea din structura fenomenului real doar a anumitor proprietati caracteristice carora li se stabilesc prin corespondenta biunivoca structuri sau variabile in model, formandu-se straturi tipice, in aceasta categorie regasindu-se modelele statice, dinamice, cibernetice, autoinstruibile.

Construirea modelelor - reprezinta o activitate inovatoare, creativa, realizata de obicei in mai multe iteratii, un proces de identificari multiple, neexistand un algoritm general valabil care sa dirijeze activitatile si tehnicile de lucru din experienta acumulata formandu-se doar anumite consideratii generale care stimuleaza imaginatia si ghideaza activitatea creatoare. De regula construirea modelelor necesita parcurgerea a trei etape :

1. Formularea scopului. Modelul se construieste pentru a fi utilizat in :

I.                                             cunoasterea structurii sistemului real; modelul ajutand la identificarea elementelor si a relatiilor dintre elemente

II.                                           cunoasterea comportarii sistemului real; modelul prin metode de simulare prevazand comportarea sistemului

III.                                          conducerea sistemelor reale; prin conducere intelegandu-se realizarea atributiilor manageriale: programare, organizare, conducere si control precum si tehnologia conducerii: culegerea informatiilor, elaborarea de variante (modele de optimizare), decizia (modele de decizie). Modelele de conducere sunt adeseori modele normative prin care se urmareste asigurarea modalitatii optime de influentare a realitatii.

2. Elaborarea modelului. Pentru obtinerea unei anumite forme a modelului se pot folosi diferite tehnici de modelare:

logica - conduce la o imagine model a realitatii, ea reflectand proprietatile sistemului relevate pentru problematica respectiva, modelul nu corespunde intru totul scopului stabilit anterior, el fiind definit doar din punct de vedere calitativ

structurala - va defini elementele prin care se poate atinge scopul precum si relatiile dintre elemente, incercand o exprimare coerenta a scopului. Tehnicile folosite in modelarea structurala sunt de obicei: echivalarea, analogia si similitudinea

sistemica - urmareste regasirea in modelul M a unicitatii din sistemul real R exprimandu-se cantitativ relatiile dintre variabilele sistemului. Modelarea sistemica presupune neaparat operatia de abstractizare, nereprezentand o indepartare de la realitate ci o premisa de cunoastere mai profunda a structurii existand doua cai de constituire a modelului prin abstractizare. Prima cale o constituie plecarea de la un model existent (paradigma) caruia ii cautam structuri din realitatea R adaptabile la modelul initial [12] conform urmatorului algoritm:

Figura 3.2 Algoritmul de abstractizare a modelului

Tot in scopul abstractizarii se poate pleca de la reflectarea subiectiva in constiinta a scopului si a fenomenelor realitatii care actioneaza asupra perceptiei, iar dupa identificarea proprietatilor se exprima cantitativ legaturile cauzale, dupa algoritmul (fig. 3.3):

Figura 3.3 - Algoritmul de abstractizare a modelului

3. Finisarea modelului. Din confruntarea modelului (M) cu realitatea (R) de la care s-a pornit o serie de ipoteze initiale care au servit la elaborarea modelului se dovedesc a fi gresit formulate sau nu reprezinta corect sistemul real conform scopului propus, realizand culegeri de date si analogii noi care trebuie luate in considerare, modelul urmand a fi finisat prin modificari, reduceri sau simplificari astfel efectuate incat realitatea sa devina cat mai semnificativa, iar prin testarea modelului se pot depista erorile sistemice care trebuie eliminate. Durata de viata a unui model este limitata la timpul cat intereseaza scopul pentru care a fost construit; daca se schimba scopul se schimba si modelul vechi acesta constituind o eventuala paradigma; schimbarile in model sunt actiuni curente de ajustare a modelului care se datoreaza in primul rand acumularilor de cunostinte si intelegerii mai profunde a realitatii.

Simularea. Odata modelul realizat urmeaza experimentarea asupra acestuia. Daca modelele reprezinta realitatea simularea o imita: ea presupune intotdeauna utilizarea modelului creand impresia unui film al realitatii.

Simularea pe modele imitative (fizice) implica testarea modelului in conditii reale sau "imitate"; un procedeu foarte utilizat pentru determinarea unor proprietati fizice (de exemplu: calitatile aerodinamice ale unui tip de avion) prin folosirea unor mini-modele care imita situatiile reale.

Simularea cu modele simbolice (matematice) se realizeaza prin elaborarea si evaluarea unor expresii care contin una sau mai multe variabile aleatorii.

Prin orice tip de simulare se incearca cunoasterea starii sistemului obtinandu-se starea viitoare fara a se trece succesiv prin toate starile intermediare, demers desigur necesar daca aceste stari de tranzitie sunt relevante in analizele efectuate iar simularea cu un grad de precizie ridicat, ne poate furniza si aceste detalii.