Initierea unei afaceri

Initierea unei afaceri

1 Decizia de angajare intr-o afacere

Afacerea reprezinta, potrivit definitiilor prezentate in Micul dictionar enciclopedic: 1. Activitate comerciala industriala sau (mai ales) financiara. 2. Actiune (importanta), indeletnicire'^[1]. in lumea moderna afacerile ocupa, asadar, in lumina acestor definitii, un loc foarte important in cadrul vietii sociale, in societatea bazata pe economia de piata, lumea afacerilor constituie, pe drept cuvant, motorul economiei, o componenta primordiala a intregii vieti socioeconomice, cea care determina, in masura decisiva, prin dinamismul si eficienta ei, progresul societatii, prosperitatea acesteia si bunastarea cetatenilor.

Prezente in activitatile productive, comerciale sau financiare, publice sau private, afacerile implica, deopotriva, perspective promitatoare de dezvoltare profesionala si prosperitate materiala, dar si riscuri mari, ambele diferite pentru domenii variate de afaceri, asa cum releva tabelul urmator.

Tabelul nr. 11.1.

Avantajele si dezavantajele prezentate de diferite domenii de afaceri

Numeroase studii au pus in evidenta gama larga a motivatiilor care anima initiatorii afacerilor, sistematizate in trei categorii:

Psihologice

dobandirea independentei de actiune;

dobandirea statutului de "propriul stapan';

dobandirea statutului de conducator al unei colectivitati;

cresterea prestigiului social;

afirmarea personalitatii proprii;

extinderea relatiilor in societate;

Morale si profesionale

afirmarea competentei profesionale;

cresterea prestigiului profesional;

nevoia de schimbare a statutului profesional;

posibilitatea de a materializa o idee;

dorinta de a oferi produse / servicii noi;

impunerea in lumea afacerilor;

dorinta de a realiza lucruri deosebite;

dorinta de a contribui la progresul general;

Materiale   

perspectiva de a realiza castiguri mari;

posibilitatea de a ridica standardul de viata al familiei;

nevoia de schimbare a locului de munca, determinata de perspectiva somajului.

Decizia de angajare intr-o afacere, care implica o profunda responsabilitate fata de sine, de propria familie si sociala, presupune efectuarea unei informari prealabile temeinice privitoare la o gama larga de probleme:

caracteristicile fizice, psihice, profesionale, sociale ale propriei persoane si a masurii in care acestea asigura capacitatea de a opera in viitor cu succes in afacerea initiata;

cadrul legislativ - normativ in vigoare, cu incidenta asupra afacerii;

piata pe care se va desfasura afacerea;

resursele financiare, umane si materiale disponibile;

produsul / serviciul avut in vedere ca obiect al viitoarei afaceri;

concurenta de pe piata respectiva;

alte aspecte - relatiile avute in prezent care pot fi folosite in cadrul viitoarei afaceri, posibilitatea de mentinere a actualei ocupatii in paralel cu desfasurarea afacerii, consultantii la care se poate apela pentru demararea afacerii etc.

3. Alegerea modului de intrare intr-o afacere

Optiunea privitoare la calea pe care se va merge pentru infiintarea afacerii este conditionata de urmatorii factori:

natura afacerii (productiva, comerciala, de servicii);

obiectul afacerii (profilul acesteia);

fondurile disponibile;

riscul asumat de catre intreprinzator.

Ultimii doi factori au un puternic caracter restrictiv si determinant disponibilitatea intreprinzatorului de a initia afacerea in diferite domenii, asa cum releva tabelul urmator.

Tabelul nr. 11.2.

Cerintele afacerilor de diferite profiluri

Avantajele si dezavantajele modurilor posibile de initiere a unei afaceri

1.     Initierea unei afaceri

Avantaje:

Alegerea libera a naturii si profilului afacerii;

Posibilitatea achizitionarii celor mai recente tehnologii;

Posibilitatea alegerii personalului;

Evitarea preluarii unor probleme, dificultati, datorii etc.;

Beneficierea de facilitati fiscale si logistice acordate creatorilor de intreprinderi probleme, dificultati, datorii etc.;

Beneficierea de facilitati fiscale si logistice acordate creatorilor de intreprinderi;

Posibilitatea dimensionarii afacerii dupa disponibilitati.

Dezavantaje:

Riscul ,,noului";

Alegerea dificila a profilului afacerii;

Necesitatea procurarii in termen scurt a resurselor;

Angajarea personalului nou, necunoscut;

Existenta barierelor la intrarea pe piata puternic concurentiala;

Penetrarea pe o piata puternic concurentiala;

Accesul dificil la canalele de distributie existente;

Dificultatile crearii sistemului de management al noii intreprinderii;

Lipsa dec experienta a intreprinzatorului.

2. Cumparare a unei afaceri existente

Avantaje:

Folosire a personalului specializat care lucreaza in continuare;

Existenta facilitatilor fizice;

Productia in curs a unor bunuri/servicii, comercializarea acestora pe o piata testata;

Preluarea unor relatii comerciale si financiare existente;

Preluarea amplasarii existente;

Perspectiva castigurilor imediate;

Fructificarea in continuare a experientei dobandite.

Dezavantaje:

Personalul preluat poate fi plafonat;

Facilitatile fizice pot fi uzate fizic si/sau moral;

Afacerea cumparata preluata poate fi neprofitabila;

Stocurile preluate pot fi constituite din bunuri nevandabile sau cu miscarea lenta;

Localizarea intreprinderii poate fi necorespunzatoare;

Relatiile preluate pot fi incordate ;

Afacerea cumparata nu este ,,creatia" intreprinzatorului.

3. Cumparare a unei franchise (conexiuni)

Avantaje:

Pentru franchisee:

Beneficiaza de asistenta franchiserului;

Utilizarea unei marci de produs/serviciu bine cunoscutaa;

Beneficierea de reclamam facuta la scara nationala de franchiser;

Comercializarea unor produse/servicii standardizate;

Posibilitati de aprovizionare si potential de venituri considerabil amplificate;

Perspective de succes asigurate de renumele franchiserului.

Dezavantaje:

Pentru franchisee:

Obligatia platii periodice a onorariului prevazut in contractul de franchise;

Obligatia de a se conforma unor proceduri si operatii standardizate;

Obligatia de a se limita la produsele/serviciile concedate de franchiser;

Dispunerea de competente limitate in probleme de aprovizionare;

Suportarea unor restrictii in vanzari.

In cazul cumpararii unei afaceri existente, riscurile pot fi diminuate in masura semnificativa daca intreprinzatorul cauta cele mai realiste raspunsuri la urmatoarele intrebari:

De ce se vinde afacerea ?

Cine vinde afacerea ?

Facilitatile fizice existente sunt corespunzatoare pentru viitor ?

Realizarea actuala a afacerii este corespunzatoare ?

Situatia financiara actuala a afacerii este corespunzatoare ?

Care este pretul de vanzare a afacerii ? (un pret scazut poate stimula cumpararea afacerii, dar poate fi si o incercare de escamotare a starii precare a acesteia)

Ce investitii sunt necesare pentru imbunatatirea afacerii ?

Care este venitul estimat din aceste investitii ?

In ceea ce priveste modurile de cumparare a unei afaceri, acestea pot fi:

Cumpararea intregii afaceri de catre un intreprinzator (buy - in);

Cumpararea afacerii din interiorul acesteia (buy - out)

In Romania, acest mod de cumparare s-a desfasurat potrivit "Normelor metodologice privind procedura standard de privatizare a, societatilor comerciale mici prin vanzarea de actiuni' sau MEBO - management employees by out (cumpararea societatii de catre conducerea si salariatii ei, conform prevederilor art. 25, lit. a din Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale, ale Ordonantei Guvernului nr. 10/1992, aprobata prin Legea nr. 114/1992, ale art. 23, lit. h din Hotararea Guvernului nr. 643/1992, si normelor elaborate de Fondul Proprietatii de Stat, Fondurile Proprietatii Private si Agentia Nationala pentru Privatizare)

Cumpararea partiala a unei afaceri din exterior;

Cumpararea afacerii concomitent din interior si din exterior (metoda BIMBO - buy - in management by - out).

Cel de al treilea mod de intrare intr-o afacere mentionat, cumpararea unei franchise, necesita unele explicatii si detalieri.

Franchise reprezinta un contract in baza caruia se acorda dreptul de a face o afacere si se precizeaza conditiile si obligatiile sub care se desfasoara afacerea.

Asociatia Internationala de Franchise defineste franchisingul (sistemul de concesionare) ca o "relatie continua in care franchiser-ul (concendentul, cel care acorda concesiunea) ofera sub licenta unui intreprinzator - franchisee (concesionarul, cel care primeste concesiunea) privilegiul de a face o afacere, acordandu-i asistenta in organizare, formarea personalului, comercializare si management, in schimbul unei prestatii a intreprinzatorului'.

In mod obisnuit, franchiser-ul acorda franchisee-ului drepturile exclusive de distributie a unui produs sau tehnologii intr-o arie specifica, potrivit conceptiei sale proprii.

In sistemul franchising exista doua tipuri de contracte:

franchise de produs sau de marca comerciala, prin care se pun bazele relatiei pe linie de vanzari intre furnizor si dealer (revanzator); .    

franchise   pentru ansamblul afacerii (business format I franchise), prin care se stabileste un sistem integrat de relatii franchiser - franchisee ce acopera ansamblul operatiilor efectuate de acesta din urma ,(este un tip mai restrictiv decat primul).

4. Alegerea formei juridice a firmei

Factorii de influenta in alegerea formei legale de constituire a intreprinderii si elementele de comparare intre diferitele forme posibile sunt:

avantajele / dezavantajele prezentate de diferitele forme juridice posibil de adoptat;

nivelul impozitului pe profit;

concentrarea sau descentralizarea responsabilitatilor;

timpul disponibil ce poate fi consacrat afacerii;

disponibilitatea membrilor familiei pentru afacere;

posibilitatile oferite de diferitele forme pentru demararea intreprinderii;

riscurile financiare implicate de demararea si functionarea intreprinderii.

Forma juridica este strans legata de regimul juridic al dreptului de proprietate.

Proprietatea reprezinta raportul social care ia nastere intre oameni in legatura cu insusirea si stapanirea deplina a bunurilor materiale si spirituale si care este guvernat de norme sociale specifice.

Atributele juridice ale dreptului de proprietate sunt:

posesiunea - stapanirea de fapt a unui bun material sau spiritual;

folosinta - posibilitatea proprietarului de a trage dintr-un bun toate foloasele corespunzatoare destinatiei lui;

dispozitia - dreptul proprietarului de a dispune cum doreste de bunul sau;

uzufructul - dreptul care confera titularului (uzufructuarul) uzul si foloasele unui bun proprietate a altei persoane (nudul proprietar), cu obligatia celui dintai de a conserva substanta bunului si de a-1 restitui celui de al doilea la incetarea dreptului.

Cedarea tuturor acestor atribute ale dreptului de proprietate da nastere la relatii de vanzare - cumparare, iar cedarea unuia, a doua sau trei atribute genereaza relatii de inchiriere, arendare, concesionare, locatie de gestiune.

Principalele elemente ale proprietatii sunt:

obiectul proprietatii - bunuri materiale sau spirituale (idei, brevete, informatii);

subiectul acesteia - persoane fizice sau juridice.

In functie de natura proprietarului se disting formele de proprietate detaliate in continuare.

proprietatea privata, care poate fi

individuala;

asociativa, care imbraca forma

asociatiilor de proprietari individuali (cooperative, asociatii);

societatilor de capitaluri;

proprietatea publica;

proprietatea mixta (publica si privata).

a) Proprietatea individuala

Este cea mai veche forma de proprietate existenta, cea mai simpla si mai frecvent intalnita.

In Romania, functionarea intreprinderilor mici in care exista aceasta forma a fost reglementata prin Decretul - lege nr. 54/1990 asupra organizarii si conducerii activitatii economice bazate pe libera initiativa, pe baza caruia s-au creat unitati mici antreprenoriale in urmatoarele forme: intreprinderi mici cu pana la 20 salariati; asociatii cu scop lucrativ, cuprinzand pana la 10 parteneri ce urmaresc realizarea activitati profitabile; asociatii familiale; activitati desfasurate independent de persoane fizice, intreprinderile mici si persoanele juridice organizate pe baza acestui decret au putut sa-si continue activitatea pe o perioada limitata dupa promulgarea Legii nr. 31/1990 a societatilor comerciale, fiind ulterior obligate sa se reorganizeze intr-una dintre formele de organizare a afacerilor recunoscute de codul comercial.

b) Proprietatea asociativa

Parteneriatul reprezinta asocierea voluntara a doua sau mai multe persoane in scopul realizarii, in calitate de coproprietari, a unei afaceri

Comparativ cu proprietatea individuala, parteneriatul prezinta avantaje si dezavantaje evidente.

Potrivit Legii nr. 31/1990, forma de parteneriat se regaseste in intreprinderile societare ce functioneaza ca societati de persoane sau de interese si au forma:

societatii in nume colectiv, ale carei obligatii sociale sunt garantate patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor;

societatii in comandita simpla, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati, care asigura gestiunea societatii; asociatii comanditari (care asigura capitalul intreprinderii cu parti sociale transmisibile numai cu acordul tuturor asociatilor) raspund pana la concurenta aportului lor.

c) Corporatia

Aceasta forma juridica, mai complexa decat formele precedente de proprietate, este formalizata prin proceduri prescrise de cadrul legislativ si corespunde societatii de capitaluri, in care responsabilitatea persoanelor care aduc capitaluri este limitata la nivelul capitalului adus. Societatea de capitaluri, denumita societate pe actiuni sau societate anonima, este caracterizata prin impartirea patrimoniului in parti denumite actiuni, fiecare cu o anumita valoare nominala; posedarea de catre o persoana a unui numar de actiuni constituie baza juridica a dreptului de proprietate al acelei persoane asupra unei parti corespunzatoare din patrimoniul societatii. Personalitatea asociatilor nu prezinta importanta, societatea avand un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociatilor, responsabilitatea acestora limitandu-se la nivelul capitalului adus.

Societatea pe actiuni prezinta o serie de avantaje evidente:

este o entitate juridica separata si distincta de proprietari;

permite colectarea economiilor cetatenilor si investirea acestora intr-o afacere;

permite practicarea conducerii competente a afacerii;

permite gestiunea flexibila a afacerii, in sensul ca remunerarea capitalului este functie de profitul obtinut;

raspunderea fiecarui proprietar este limitata la capitalul depus;

permite atingerea unui volum apreciabil al capitalului investit.

In acelasi timp, dezavantajele prezentate de aceasta forma juridica sunt:

este "impersonala', caracter accentuat de cresterea numarului de actionari;

necesita proceduri complexe de creare si dezvoltare;

necesita rapoarte si declaratii catre administratia publica foarte complexe;

prerogativele proprietarilor sunt limitate.

Detaliile privind organizarea, conducerea si functionarea societatii pe actiuni sunt prevazute in Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale. Astfel, organul suprem al societatii pe actiuni este Adunarea generala a actionarilor, la care trebuie sa participe detinatorii a cel putin jumatate din capital. Fiecare actiune este echivalenta cu un vot, dar contractul de infiintare a societatii poate limita numarul voturilor unui actionar. Operatiile societatii sunt conduse de unul sau mai multi administratori numiti de Adunarea generala a actionarilor. Daca exista doi sau mai multi administratori, acestia formeaza Consiliul de administratie, care se intruneste cel putin o data pe luna. Societatea pe actiuni trebuie sa aiba un numar impar de revizori ("auditori') alesi de Adunarea generala pe termen de trei ani. in toate societatile comerciale pe actiuni in care Statul detine cel putin 20% din actiuni, unul dintre revizori este numit de Ministerul Finantelor.

Tot in categoria corporatiei pot fi incluse si societatile de tip intermediar care constituie o forma adecvata intreprinderii de dimensiune medie, situata intre forma intreprinderii individuale si a societatii de persoane, adoptata de intreprinderile mici, si cea a societatii pe actiuni, adecvata intreprinderilor mari.

Societatile de tip intermediar prevazute de legislatia romaneasca sunt:

societatea in comandita pe actiuni, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; capitalul social al societatii este impartit in actiuni, asociatii comanditari fiind obligati numai la plata actiunilor lor;

societatea cu raspundere limitata (SRL), ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale. Partile sociale nu sunt negociabile, transferurile de parti intre asociati sunt libere, dar transferurile catre terti trebuie aprobate de un numar de asociati care sa reprezinte cel putin 3/4 din capitalul inregistrat. O SRL nu poate avea mai mult de 50 asociati sau nu poate fi capitalizata sub o anumita suma, fiecare parte avand o anumita valoare nominala minima. Contributiile in natura nu pot reprezenta mai mult de 60% din capital. Organul principal de conducere a SRL este Adunarea generala a asociatilor; pentru luarea deciziilor in aceasta adunare este necesara majoritatea absoluta a asociatilor si a partilor sociale. Conducerea curenta a SRL este incredintata unuia sau mai multor administratori alesi de Adunarea generala. Revizorii, desemnati de catre asociati, trebuie sa existe in societatile cu mai mult de 15 asociati.