DIAGNOSTICUL INTREPRINDERII

CONSIDERATII GENERALE

Diagnosticarea unei firme in vederea evaluarii are rolul de a permite cunoasterea tuturor laturilor activitatii, si anume: juridica, tehnica, resurse umane, economico-financiara etc., precum si a punctelor forte si slabe corespunzatoare fiecareia.
Diagnosticul juridic are rolul de a verifica aspectele legale privind: constituirea societatii, obiectul de activitate (activitatile desfasurate sa fie in conformitate cu statutul), dreptul de proprietate sau situatia juridica a bunurilor folosite, existenta contractelor colective si individuale de munca, de management, autorizatiile de mediu, litigiile si implicatiile asupra valorii firmei.
Diagnosticul operational presupune un studiu al factorilor tehnici de productie cu privire la: starea de functionare, performantele acestora comparativ cu cele de varf, posibilitatile de utilizare in viitor. Aprecierea sintetica a potentialului tehnic se poate realiza folosind indicatorii: gradul de folosire a capacitatii de productie, gradul de uzura, gradul de reinnoire a mijloacelor fixe, ponderea echipamentelor tehnologice in totalul mijloacelor fixe etc.
Diagnosticul comercial studiaza piata intreprinderii (de desfacere si de aprovizionare), produsele firmei, preturile, promovarea etc.
In cadrul diagnosticului pietei sunt analizate: evolutia vanzarilor in dinamica si din punctul de vedere al factorilor specifici; concurenta pe baza cotei de piata detinute si clientela; furnizorii de materii prime si materiale, utilitati etc.
Analiza produselor si/sau serviciilor intreprinderii se realizeaza urmarindu-se structura vanzarilor pe piete de desfacere si repartitia vanzarilor
in functie de fazele ciclului de viata a produselor/serviciilor.
Diagnosticul resurselor umane urmareste dimensiunea, structura, comportamentul colectiv si individual si eficienta fortei de munca.
Diagnosticul managementului firmei se realizeaza in mod sintetic pe baza gradului de realizare a criteriilor de performante.
Diagnosticul financiar presupune studierea situatiei financiare si a rentabilitatii.
Diagnosticarea situatiai financiare urmareste aprecierea echilibrului financiar al lichiditatii si solvabilitatii, a corelatiei dintre creante si obligatii etc.
Diagnosticul rentabilitatii se realizeaza pe baza indicatorilor in marime absoluta (diferitele forme ale profitului) si a celor in marime relativa (ratele de rentabilitate), un rol important revenind si pragului de rentabilitate. In stransa legatura cu rentabilitatea se afla riscul, in consecinta prezinta importanta pentru evaluare analiza riscului din exploatare, financiar si de faliment.
In procesul de evaluare a unei firme diagnosticul trebuie sa furnizeze informatiile necesare aprecierii situatiei trecute si prezente, care reprezinta o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor importante ce trebuie luate in calcul in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare.

In sens general, conceptul de diagnostic, la nivelul unei firme, presupune reperarea disfunctionalitatilor activitatii ei, cercetarea si analiza faptelor si responsabilitatilor, identificarea cauzelor si a masurilor care sa conduca la imbunatatirea situatiei economico-financiare.
In mod particular, prin diagnosticarea unei firme, in vederea evaluarii, se urmareste cunoasterea tuturor laturilor activitatii acesteia, respectiv juridica, tehnica, resurse umane, economico-financiara etc., precum si a punctelor forte si punctelor slabe corespunzatoare fiecareia. Aceasta are ca scop exclusiv evidentierea parametrilor de operare ai firmei, estimarea performantelor si riscurilor activitatii viitoare, orice informatii care pot orienta judecata evaluatorului in fiecare dintre cele trei abordari prezentate.
In cadrul diagnosticului trebuie sa-si gaseasca raspuns probleme cum sunt:
. Piata pe care opereaza firma si pozitia trecuta si probabila pe aceasta piata;
. Situatia juridica a firmei si a proprietatii evaluate;
. Potentialul uman si de management al firmei;
. Infrastructura tehnica pentru sustinerea activitatii de productie sau servicii;
. Rezultatele obtinute si probabile ale intreprinderii.
In cadrul activitatii practice de evaluare a unei firme diagnosticul trebuie sa furnizeze informatiile necesare aprecierii situatiei trecute si prezente, care constituie o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor "cheie" ce trebuie avute in vedere in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare.
Intrucat evaluarea intreprinderii nu inseamna o aplicare mec anica a unor tehnici, ci presupune o apreciere profunda a performantelor firmei, echipa de evaluare trebuie sa opereze cu parametri considerati normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate si la momentul efectuarii evaluarii.
Pe baza diagnosticului intreprinderii evaluate se fundamenteaza scenariile ce stau la baza evaluarii in abordarea pe baza de venit.
O problema importanta in realizarea diagnosticului o reprezinta asigurarea informatiilor ce vor fi analizate.

Diagnosticul juridic

Diagnosticul juridic are ca scop verificarea aspectelor juridice legale privind activitatea firmei. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor specifice in urmatoarele domenii: dreptul societatii comerciale, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul fiscal, dreptul muncii, dreptul mediului, litigiile.
Intre informatiile legale relevante pentru aprecierea valorii firmei retinem:
Drepturile si obligatiile proprietarului participatiei evaluate;
Analiza controlului asupra deciziilor din cadrul firmei (distribuirea dividendelor, politica de investitii, numirea managementului, dizolvarea, fuziunea, lichidarea, cesiunea, actiunilor etc.)
Documente privind tranzactii anterioare cu participatii la intreprinderea respectiva.
Realizarea efectiva a diagnosticului juridic presupune analiza elementelor specifice din urmatoarele domenii:
. Dreptul societatii comerciale. In acest domeniu juridic se verifica: contractul de societate, statutul si modificarile ulterioare infiintarii, registrul adunarii generale a actionarilor (asociatilor), registrul actionarilor, registrul actiunilor, etc.
. Dreptul civil. Se analizeaza si se verifica actele si contractele privind:
- dreptul de proprietate asupra constructiilor;
- situatia juridica a terenurilor intreprinderii (drept de proprietate, contractul de inchiriere etc.)
- situatia juridica a imobilizarilor necorporale de natura brevetelor, licentelor, marcilor inregistrate si altora de aceeasi natura (se verifica daca acestea sunt inregistrate la organismele abilitate, cine este titularul dreptului de inventator sau autor, existenta certificatului de inventator sau autor, durata legala de protectie etc.);
- situatia imobilizarilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu, creante imobilizate etc);
- situatia imprumuturilor primite, a garantiilor constituite, existenta creditelor nerambursate la scadenta, eventualitatea declararii in stare de faliment;
- situatia asigurarii societatii prin efectul legii (imobiliara si de raspundere civila) si in virtutea unor contracte de asigurare impotriva unor riscuri (calamitate naturala, furt etc.), situatia achitarii primelor de asigurare etc.

. Dreptul comercial. Se verifica contractele de vanzare - cumparare, de inchiriere, contractele de locatie de gestiune (o varianta a contractului de
inchiriere), cele de concesiune etc.
. Dreptul fiscal. In acest domeniu juridic se verifica:
- inregistrarea intreprinderii la organele abilitate ale administratiei financiare;
- daca s-au achitat obligatiile legale datorate (impozite, taxe, contributii etc.)
- situatia platilor restante comparativ cu termenele exigibile;
- ultimul control fiscal si rezultatele sale.
Nu de putine ori se intalnesc in practica firme care din proprie initiativa isi calculeaza si inregistreaza contabil penalitatile pentru neplata la termen a obligatiilor fiscale. Pentru evaluator este foarte importanta retinerea acestor informatii datorita influentei directe asupra determinarii valorii pe baza de active (patrimoniale) a intreprinderii.
. Dreptul muncii. Se verifica si analizeaza existenta contractelor colective si individuale de munca, regulamentului de ordine interioara, contractului de management.
Un punct important al acestui subcapitol al diagnosticului juridic il reprezinta relevare a informatiilor care pot preciza daca oamenii cheie pot sau nu sa fie mentinuti in aceasta intreprindere dupa schimbarea proprietarului, sau daca noul proprietar este obligat sa mentina un anumit nivel al numarului de salariati sau al nivelului de salarizare etc.
. Dreptul mediului. se analizeaza daca activitatea firmei evaluate se desfasoara in cadrul impus de legislatia de mediu; din perspectiva restrictiilor privind efectele activitatii asupra mediului intereseaza daca firma are un studiu de impact, daca au fost obtinute autorizatiile de mediu, daca sunt litigii cu alte
intreprinderi ori cu autoritatile (si daca astfel se creeaza obligatia decontaminarii sau a platii unor daune interese).
Problemele de mediu tind sa capete un rol semnificativ in cadrul activitatii de evaluare, aceasta fiind o tendinta determinata de 'semnalelele' provenite de pe piata vanzarii-cumpararii intreprinderilor (problemele de poluare cu relevanta in procesul de privatizare din tara noastra sunt binecunoscute). Exista situatii in care nu s-a vandut pachetul de actiuni la o societate comerciala deoarece potentialul investitor nu a acceptat sa preia si pasivul ecologic, respectiv obligatia de a face cheltuieli semnificative de depoluare.
In practica se evalueaza in mod curent activele si pasivele ecologice, rezultatul acestui demers influentand direct valoarea afacerii (in cadrul metodelor pe baza de active se includ corectii asupra elementelor de activ/pasiv, iar in aplicarea metodelor pe baza de venit, profitul sau cash-flow ul se estimeaza prin includerea fluxurilor implicate de activele/pasivele ecologice).
. Litigiile. Se verifica daca intreprinderea evaluata este implicata in litigii, aflate pe rolul instantelor judecatoresti sau a Arbitrajului de pe langa
Camera de Comert si ce posibilitati de rezolva re exista. In cazul existentei unor litigii de munca se verifica stadiul de rezolvare al acestora.
In toate cazurile acesta reprezinta un punct important ce are implicatii directe atat asupra valorii estimate in abordarea pe baza de active (realizandu se corectii atunci cand nu s-au constituit provizioane). De exemplu, o firma din domeniul asigurarii a inregistra un volum ridicat al soldului contului
'clienti'(situatie anormala tinand seama de specificul activitatii).
Prin testul de coerenta diagnostic financiar - diagnostic juridic s-a ajuns la imaginea reala a situatiei acestei intreprinderi. Diagnosticul financiar a pus in evidenta faptul ca viteza de incasare a clientilor este mult prea ridicata comparativ cu specificul activitatii, in vreme ce diagnosticul juridic a pus in evidenta existenta unor contracte de locatie de gestiune care au generat litigii intre parti (locatar si locator). Firma considerata nu avea constituite provizioane, caz in care crea o aparenta situatie favorabila a echilibrului financiar pe termen scurt.
Dupa verificarea si analiza domeniilor juridice prezentate mai sus, se formuleaza concluziile diagnosticului juridic sub forma punctelor forte si a punctelor slabe ale cadrului juridic, acestea constituindu-se ca parte componenta a raportului de evaluare.

Diagnosticul operational

In esenta, diagnosticul operational presupune o analiza detaliata a factorilor tehnici de productie, a tehnologiilor de fabricatie a produselor, precum si a organizarii productiei si a muncii, ce poate fi re alizata de catre evaluatori care au si calitatea de experti tehnici. Astfel, in legatura cu mijloacele fixe utilizate, indiferent daca sunt sau nu proprietatea firmei evaluate, evaluatorii trebuie sa se pronunte cu privire la:
- starea de functionare a masinilor si utilajelor, gradul de uzura fizica;
- performantele acestora in raport cu cele care se produc in momentul dat pe plan mondial (uzura morala);
- posibilitatile de utilizare in viitor;
- mijloacele fixe inregistrate in patrimoniul unitatii dar care nu mai pot fi folosite datorita schimbarilor intervenite in structura productiei;
- incadrarea mijloacelor fixe pe categorii conform Catalogului privind normele de functionare si clasificare a mijloacelor fixe prevazut de Legea nr.15/24 martie 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale;
- oportunitatea trecerii in conservare a unor mijloace fixe (daca este cazul); conditiile in care s-a facut aceasta si perspectivele de punere in functiune; intr-o asemenea situatie specialistii trebuie sa se pronunte cum vor fi tratate aceste mijloace fixe in procesul de evaluare.
In legatura cu cladirile, in raportul de evaluare se face o descriere a acestora evidentiindu-se:
- concordanta situatiei din teren cu planurile de constructie, modificarile aduse, baza legala a acestor modificari, implicatiile asupra functionalitatii si sigurantei in exploatare;
- starea tehnica si deprecierea estimata a acestora;
- schimbarile intervenite in destinatia unor cladiri si posibilitatile de folosire in viitor.
In ceea ce priveste mijloacele de transport, in urma examinarii structurii parcului pe categorii de mijloace de transport (auto, feroviar, aerian si pe apa) se vor face referiri la:
- gradul de folosire a parcului propriu;
- modul de utilizare a capacitatii mijloacelor proprii de transport;
- starea tehnica, gradul de depreciere;
- posibilitatile de folosire in viitor a parcului propriu, incadrarea parametrilor mijloacelor auto in standardele impuse pe plan national si international. De asemenea, evaluatorul trebuie sa faca referiri asupra posibilitatilor pe care le are firma pentru a-si asigura utilitatile necesare desfasurarii normale a activitatii si a gradului de dependenta fata de furnizorii de utilitati (regii autonome, societati comerciale etc.).
In legatura cu productia si tehnologiile de fabricatie:  - se prezinta succint principalele produse fabricate sau servicii realizate;
- se face o scurta descriere a procesului tehnologic, eventual prezentarea sub forma de schema, schita;
- aprecieri asupra tehnologiilor, in raport cu ceea ce exista in domeniul respectiv;
- organizarea generala a productiei;
- calitatea productiei;
- impactul asupra mediului;
- alte aspecte referitoare la productie sau serviciile pe care le presteaza
in functie de obiectul de activitate.
In sinteza diagnosticului tehnic, evaluatorul se va pronunta asupra costului de inlocuire a activelor imobilizate si a deprecierilor stabilite pentru estimare a costului de inlocuire net. Aceste informatii sunt folosite, in special,
in cazul aplicarii metodelor de evaluare din abordarea pe baza de active
(patrimoniale).

Diagnosticul comercial

Diagnosticul comercial vizeaza piata de desfacere a produselor
intreprinderii si piata ei de aprovizionare.
Obiectivul de baza al diagnosticului comercial consta in estimarea pietei actuale si potentiale a intreprinderii si a locului ei pe piata.
In cadrul diagnosticului comercial se recomanda a fi abordate urmatoarele aspecte esentiale: piata; produsele/serviciile; pretul; promovarea.
Analiza pietei intreprinderii
Aceasta analiza reprezinta un aspect major in estimarea valorii unei firme; din aceasta perspectiva se propun a fi analizate urmatoarele aspecte: analiza evolutiei vanzarilor; studierea concurentei; analiza clientilor
intreprinderii; analiza furnizorilor intreprinderii (piata de aprovizionare).
Analiza evolutiei vanzarilor.-in activitatea de evaluare a unei firme intereseaza vanzarile de bunuri, lucrari si servicii care formeaza obiectul activitatii, ceea ce este definit ca fiind cifra de afaceri. Rezulta ca in categoria vanzarilor nu se includ cele cu caracter exceptional, cum ar fi cedarile de active.
Cifra de afaceri, pe care o regasim in Contul de profit si pierdere, este evaluata in unitati monetare curente. Pentru o corecta apreciere a performantei comerciale a firmei in timp se impune corectarea cifrei de afaceri cu indicele preturilor domeniului de activitate sau in lipsa acestuia cu indicele general al preturilor (rata inflatiei), pentru a se obtine cifra de afaceri in preturi (valori) comparabile.
Comparabilitatea datelor se poate asigura prin inflatare sau prin deflatare. Inflatarea presupune exprimarea valorilor din anii precedenti in puterea de cumparare a ultimului exercitiu financiar. Deflatare inseamna exprimarea valorilor in puterea de cumparare a exercitiului financiar cel mai indepartat, luat ca baza de comparatie.
Evolutia in timp a vanzarilor firmei trebuie analizata si comparativ cu dinamica vanzarilor pe piata sectorului de activitate al acesteia pentru a se evidentia intarirea sau diminuarea pozitiei concurentiale a intreprinderii pe piata.




Cifra de afaceri evolueaza sub influenta unor factori (directi si indirecti) specifici domeniului de activitate al firmei. Ca model de analiza general valabil se recomanda aprecierea dinamicii vanzarilor in functie de doi factori directi, si anume volumul fizic al vanzarilor si preturile medii de vanzare.
Cifra de afaceri poate fi analizata si pe baza unor modele de analiza specifice domeniului de activitate al intreprinderii.
Pentru unitatile comerc iale, in formularea concluziilor, in functie de profilul intreprinderii, se au in vedere structura consumatorilor (clientilor), evolutia probabila a acestora, modificarile posibile ale cererii solvabile precum si alti factori care pot influenta volumul vanzarilor.
. Studierea concurentei
Piata de desfacere a firmei, respectiv spatiul in care oferta specifica a societatii comerciale se intalneste cu cererea, reprezinta un segment esential al diagnosticului comercial, care nu poate fi complet daca nu se analizeaza si competitia, ca element fundamental al pietei.
Analiza concurentei trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:
. nominalizarea principalilor concurenti;
. stabilirea cotei de piata (cpi) detinuta de intreprinderea evaluata, si de principalii competitori pe piata.
. determinarea cotei de piata relative (cpi') care reprezinta 'o expresie a raportului direct de forte dintre firme.
. ierarhizarea firmelor care actioneaza pe piata sectorului de activitate pe baza cotei de piata detinute pe orizontul de timp supus diagnosticarii;
. aprecierea pozitiei concurentiale a intreprinderii pe baza cotei de piata relative. Astfel, daca indicatorul este 100%, atunci firma detine pozitia de lider pe piata respectiva, iar in cazul in care valoarea cotei de piata relative se apropie de zero, atunci
intreprinderea detine o pozitie nesemnificativa pe piata. Referitor la concurenta externa pe piata se mentioneaza:
. firmele concurente (denumire, tara de origine si locul unde fabrica produsele);
. modul de organizare si durata serviciilor de garantie si postgarantie. Se va preciza daca dispun de unitati proprii sau activitatea de service este cedata unei singure firme sau mai multor firme;
. raportul pret-calitate la produsele concurentei si cele proprii. Sunt frecvente cazurile in care concurenta practica preturi mai mici la produsele care 'aparent' sunt de calitate mai buna (dupa anul 1990 piata romaneasca a fost invadata de produse straine de calitate inferioara celor romanesti, dar prezentate intr-o forma mai atractiva);
. modalitatile de distributie a produselor (retea proprie, distribuitor unic, etc.);
. puterea concurentiala internationala, marcata prin cifra de afaceri, productivitatea muncii, cota de piata etc. (in masura in care se dispune de informatii necesare);
. forme de cooperare cu unii distribuitori internationali.
In analiza posibilitatilor de penetrare pe anumite piete trebuie sa se faca deosebirea intre diferitele categorii de piete, cum ar fi:
. piata deschisa, in care patrunderea sau extinderea cotei este posibila, neexistand anumite restrictii juridice sau de alta natura;
. piata inchisa, in care nu exista posibilitatea de intrare datorita barierelor care protejeaza producatorii autohtoni;
. piata protejata, respectiv o piata caracterizata prin existenta unor bariere de intrare care nu sunt insurmontabile, nu inhiba intrarea noilor veniti.
Existenta de zone de liber schimb precum si angajarea unor acorduri internationale au drept consecinta o deschidere a pietelor, situatie ce face ca lupta intre competitori sa capete un caracter tot mai global.
Organizarea distributiei produselor constituie un alt element al diagnosticului comercial, care se refera in principal la:
. forma juridica a distribuitorului (distributia exclusiva, franciza etc.);
. existenta unei retele proprii de distributie (numar de centre de desfacere, magazine, a mplasarea in teritoriu, personal calificat etc.);
. durata contractelor cu distribuitorii (analiza detaliata a contractelor de lunga durata - peste un an si a celor cu durata sub un an);
. obligatiile si drepturile intreprinderii fata de distribuitori;
. alte aspecte privind distributia produselor.
. Analiza clientilor intreprinderii
Analiza vanzarilor din perspectiva clientelei urmareste in primul rand evolutia structurala a cifrei de afaceri pe clienti. In formularea concluziilor este necesar sa se tina seama de pozitia intreprinderii intr-un lant al interconditionarii fabricatiei si consumului unui produs.
Sursa de informatii pentru calculul duratei medii de imobilizare a creantelor o reprezinta contabilitatea sintetica si analitica (pe clienti).
Prin compararea duratei de imobilizare pe clienti cu termenul contractual de decontare se poate realiza o grupare a clientilor, separand pentru analiza dinamica celor rai platnici.
In finalul analizei clientele i intreprinderii, evaluatorul trebuie sa aprecieze in ce masura firma are o piata de desfacere care sa poata fi luata in considerare in calculul previziunilor necesare aplica rii metodelor bazate pe venituri.
. Analiza furnizorilor intreprinderii (piata de aprovizionare)
Piata de aprovizionare a firmei reprezinta un punct semnificativ in diagnosticul comercial pentru evaluare. Principalele aspecte urmarite de evaluator vizeaza:
. gruparea acestora in furnizori de utilitati si furnizori de materii prime, materiale, semifabricate, etc.;
. structurarea furnizorilor, in special a celor de materii prime si materiale in functie de cantitatea si valoarea aprovizionarilor; . stabilirea criteriile de alegere a ac estora (de exemplu dupa preturile practicate, dupa cantitatile aprovizionate etc.);
. analiza numarului de furnizori pentru un tip de resursa aprovizionata si a calitatii aproviziona rilor;
. aprecierea dependentei fata de anumiti furnizori si care sunt implicatiile gradului de dependenta determinat;
. analiza gradului de integrare a activitatii firmei evaluate;
. durata medie de utilizare a surselor atrase reprezentate de obligatiile fata de furnizori (Df).
Prin compararea duratei de folosire a surselor atrase pe fiecare furnizor
in parte cu termenul contractual de onorare a obligatiilor rezulta fata de care furnizor intreprinderea considerata nu si-a respectat obligatiile contractuale.
Totodata trebuie estimate implicatiile pe care le-ar avea intreruperea relatiilor contractuale de ca tre acei furnizori cu firma evaluata.
Analiza produselor-serviciilor intreprinderii
Analiza produselor si serviciilor intreprinderii ofera informatii semnificative pentru judecarea valorii intreprinderii. In acest demers se pot urma ri: analiza structurala a vanza rilor, analiza repartiza rii vanza rilor pe ciclurile de viata a produselor/serviciilor etc.
. Analiza structurala a vanzarilor pe produse si piete de desfacere
Vanzarile unei intreprinderi se impun a fi studiate de ca tre evaluator pe produse sau grupe de produse omogene, tinand seama in acelasi timp de pietele unde se desfac acestea. Scopul acestui mod de analiza a cifrei de afaceri il reprezinta necesitatea furniza rii de informatii pentru fundamentarea proiectiilor (estimarilor) in perioada de previziune. Analiza structurala a vanzarilor pe piete de desfacere, releva ca ponderea cea mai importanta revine pietei interne. Se constata schimba ri in structura exportului pe zone geografice; aprecierea este favorabila din perspectiva succesului firmei pe piete cu competitie ridicata , piete importante din punct de vedere politic si economic.
Pentru fundamentarea previziunilor cu un grad ridicat de certitudine se impune analiza evolutiei vanza rilor si a ponderii acestora pe piete si zone geografice pentru fiecare din principalele tipuri de produse ale intreprinderii
. Analiza repartitiei vanza rilor in functie de ciclul de viata al produselor
O latura importanta a diagnosticului vanza rilor o reprezinta studierea cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viata al produselor. Un asemenea diagnostic prezinta importanta pentru evaluator deoarece ii da posibilitatea aprecierii potentialului de evolutie a firmei fata de punctul critic al rentabilitatii si al asigurarii surselor necesare finantarii activitatii.
Analiza preturilor
Analiza preturilor vizeaza evidentierea aspectelor de risc legate atat de dinamica preturilor de vanzare ale firmei comparativ cu evolutia economica generala si cea a industriei, cat si corelatia intre dinamica preturilor de vanzare si cea a preturilor de aprovizionare. Acest din urma aspect poate evidentia puterea de negociere a firmei cu furnizorii, respectiv clientii intreprinderii, fiind un aspect important in estimarea riscului afacerii.
Din punct de vedere tehnic, evaluatorul va urma ri dinamica preturilor de vanzare la principalele produse/servicii, respectiv a preturilor de aprovizionare la principalele intra ri in sistemul intreprindere.

Referat: Integrarea cerealelor in elaborarea si implimentarea tehnologiei ecologice de producere a fainoaselor aglutenice: produse de panificatie si biscuiti Referat: Documentatia investitiilor si studiul de fezabilitate

Diagnosticul resurselor umane si al managementului firmei
In cadrul acestui capitol de diagnostic se urmareste cunoasterea resurselor umane din punct de vedere al evolutiei, structurii, comportamentului si eficientei utilizarii lor, precum si analiza echipei de conducere a intreprinderii.

Diagnosticul resurselor umane - in diagnosticare a resurselor umane ale unei firme in vederea evaluarii se impune folosirea unui sistem de indicatori privind, pe de o parte, dimensiunea, structura si comportamentul, iar pe de alta parte eficienta potentialului uman.
. Structura resurselor umane. Principalele criterii de structurare utile in diagnosticarea resurselor umane sunt:
- dupa principalele categorii de salariati se pot avea in vedere urmatoarele categorii: muncitori (direct productivi, indirect productivi, de deservire generala); personal tehnic-ingineresc (ingineri, tehnicieni, maistri); personal de administrare si conducere;
- dupa vechimea in intreprindere, personalul se poate structura in urmatoarele grupe: sub 1 an; intre 2 si 5 ani; intre 6 si 10 ani; intre 11 si 15 ani; intre 15-20 ani; peste 20 ani. Analiza structurii dupa vechime si evolutia sa in timp poate furniza informatii cu privire la strategia angajarilor efectuate de intreprindere, dar si a eforturilor sale pentru stabilizarea personalului. In mod normal, structura dupa vechime trebuie sa fie echilibrata, manifestandu se astfel o politica adecvata de formare a personalului;
- dupa varsta, personalul se poate grupa astfel: pana la 30 de ani; intre
31 si 40 ani; intre 41 si 50 ani; peste 50 ani. Un dez echilibru accentuat in structura dupa varsta a personalului poate sa dauneze starii si performantelor capitalului uman al intreprinderii. De exemplu, angajarea masiva la un moment dat a tinerilor franeaza posibilitatile acestora de promovare;
- dupa sex. Teoretic, in afara cazurilor unde natura activitatii ar justifica predominanta personalului masculin sau feminin, ar trebui sa regasim
in fiecare intreprindere, tinand cont de structura sa socio-profesionala, o repartitie pe sexe sensibil egala cu cea care apare la scara nationala pentru ansamblul populatiei active - -dupa nivelul de calificare. Se impune structurarea personalului pe nivele de pregatire (superior, mediu, profesional) si pe categorii de personal.
De asemene a, se are in vedere structura timpului nelucrat pe cauzele care le-au provocat (boli, accidente de munca, maternitate, evenimente familiale, concedii fara plata, lipsuri nemotivate etc.);
- indicatori de conflictualitate. In cazul in care conflictualitatea a luat o forma colectiva, se impune urmarirea indicatorilor:
- numarul de greve;
- numarul de zile ale grevei (durata grevei inmultita cu numarul de grevisti);
- gradul de importanta al grevei la nivel de intreprindere:
( Numar de grevisti
Numar total de salariati );
- gradul de intensitate al grevei:
( Numar de zile greva
Numar de grevisti );
- gradul de propagare al grevei:
( Numar total de zile greva
Numar total de salariati ).

In situatia formelor individuale de conflictualitate se urmaresc indicatorii:
- numarul de litigii care au necesitat interventia inspectiei de munca;
- numarul de litigii care au ajuns in fata instantei de judecata.
B. Diagnosticul eficientei utilizarii resurselor umane
Analiza eficientei utilizarii fortei de munca a unei firme in vederea evaluarii se realizeaza cu ajutorul sistemului indicatorilor de reflectare a productivitatii muncii.
Pentru a urmari dinamica productivitatii muncii la nivelul
intreprinderii, precum si pentru comparatia cu alte firme din aceeasi ramura de activitate se folosesc indicatori valorici, construiti ca raport efect/efort .
In ca litate de efect, se pot avea in vedere: cifra de afaceri (CA), productia exercitiului (Qe), veniturile din exploatare (Ve) sau valoarea adaugata (Qa), in functie de specificul activitatii societatii evaluate.
In calitate de efort, se pot folosi indicatorii: numarul mediu de personal
(N), timpul total de munca exprimat in zile (Tz) sau timpul total de munca exprimat in ore (Th).
Astfel, in cazul determinarii productivitatii muncii pe baza valorii adaugate relatiile de calcul sunt urmatoarele:
Wa= ( Qe; CA; Vex,Va)/Ns
- productivitatea medie zilnica:
Wz= ( Qe; CA; Vex,Va)/Tz
- productivitatea medie orara:
Wh=( Qe; CA; Vex,Va)/Th

Pentru o corecta apreciere a evolutiei productivitatii muncii in dinamica se impune operarea cu indicatori valorici de exprimare a efectului in preturi sau valori comparabile.
Aspecte relevante cu privire la eficienta utilizarii resurselor umane se pun in evidenta si prin analiza productivitatii muncii pe principalele produse
(cele care detin mai mult de 50% din totalul productiei intreprinderii). In acest sens se poate folosi indicatorul productivitatea muncii exprimat ca timp pe unitatea de produs, care poate fi folosit pentru comparatii in dinamica la nivelul intreprinderii, precum si pentru comparatii in spatiu pe plan national si international.
In final, evaluatorul trebuie sa faca o sinteza a principalelor puncte forte si slabe in legatura cu resursele umane ale firmei.
Cu titlu de exemplu, pot fi avute in vedere urmatoarele puncte forte: personalul este bine calificat, structura pe varste este echilibrata, personalul este capabil sa se adapteze la innoire, productivitatea muncii este in crestere, absenta grevelor, reducerea litigiilor individuale de munca, protectia muncii este corespunzatoare (reflectata prin reducerea sau eliminarea accidentelor de munca) etc.
Ca puncte slabe se pot exemplifica: utilizarea necorespunzatoare a timpului de munca in cadrul zilei, productivitatea muncii in scadere, personal supradimensionat in activitati de intretinere, existenta conflictelor de munca etc.

Diagnosticul managementului firmei

In ceea ce priveste conducerea intreprinderii evaluate in cadrul diagnosticului, se prezinta aspectele urmatoare:
- echipa de conducere (nume, prenume, functia, varsta, experienta in domeniu etc.);
- baza legala in virtutea careia isi exercita prerogativele functiei
(exemplu: contractul de management; Hotararea Adunarii Generale a
Actionarilor/Asociatilor etc.);
- pozitia echipei de conducere fata de actionarii firmei, salariati, banci etc.;
- se fac referiri si aprecieri asupra stilului de conducere (pe obiective, autoritar, cu delegarea autoritatii, colegial, centralizat, descentralizat etc.);
- obiectivele negociate si prevazute ce;
- gradul de realizare a criteriilor de performanta stabilite prin contractul de management, ce in mod uzual include indicatori precum:
In functie de specificul activitatii societatii comerciale se stabilesc valorile anuale ale criteriilor de performanta si coeficientii de ponderare a acestora, pentru a stabili un scor care arata in mod sintetic gradul de
indeplinire a criteriilor stabilite de catre actionari.
In finalul acestui diagnostic evaluatorul formuleaza punctele forte si punctele slabe ale managementului firmei.
Ca puncte forte se pot exemplifica: echipa de conducere tanara, dinamica, realizarea/depasirea criteriilor de performanta negociate cu actionarii, imbunatatirea pozitiei firmei pe piata, colaborarea buna cu sindicatele etc.
Ca puncte slabe se pot avea in vedere: nerealizarea anumitor criterii de performanta, slabirea pozitiei firmei in cadrul mediului ei concurential, tensiuni in relatiile cu sindicatele marcate prin cresterea numarului zilelor de greva, lipsa de preocupare pentru stimularea initiativei si creativitatii tehnice a personalului etc.

Diagnosticul financiar
Unul din cele mai interesante si complexe demersuri vizeaza abordarea diagnosticului financiar pentru evaluare, aceasta componenta de diagnostic avand un rol cheie in procesul de evaluare a intreprinderii din cauza rolului major jucat in cadrul raportului, si anume:
- rolul de sintetizare a concluziilor rezultate din cele lalte piese de diagnostic;
- rolul de asigurare a coerentei in cadrul relatiei diagnostic - metode de evaluare (indeosebi metode de bazate pe venit).
Diagnosticul financiar urmareste trei obiective majore:
. Sa asigure intelegerea performantelor realizate de firma evaluata
in ultimii 3-5 ani, precum si evidentierea riscurilor activitatii intreprinderii. In acest sens, gandirea perspectivelor viitoare de performanta se sustine pe analiza tendintelor care s-au manifestat de-a lungul perioadei diagnosticate.
. Sa permita ajustarea situatiilor financiare istorice pentru:
- a dezvolta abordarea pe baza de active, implicit corectiile asupra elementelor de activ si datorii;
- a pregati aplicarea abordarii pe baza de venit, prin estimarea abilitatii
intreprinderii de a genera fluxuri de venit pentru furnizorii de capital.
. Sa asigure compararea cu intreprinderi similare, pentru a stabili parametrii de risc, rentabilitate si de valoare, aspecte fundamentale in:
- abordarea prin comparatie in evaluarea firmei;
- estimarea costului capitalului (ratei de actualizare).
Ajustarea informatiilor financiar-contabile
In majoritatea situatiilor, diagnosticul economico-financiar este precedat de ajustari ale situatiilor financiare, acestea avand in vedere:
. Ajustari de normalizare a informatiei contabile si de eliminare a elementelor extraordinare. Ideea generala a ajustarilor este sa prezinte datele pe baza unor standarde si principii contabile acceptate, aceasta urmarind ca informatia financiar-contabila sa fie prezentata pe o baza comparabila cu a altor firme si sa permita fundamentarea asteptarilor asupra dezvoltarii viitoare a intreprinderii.
Intre ajustarile inscrise avem in vedere:
- metodele de contabilizarea stocurilor;
- sistemul de amortizare;
- politica de capitalizare a diferitelor categorii de cheltuieli;
- recunoasterea veniturilor si cheltuielilor;
- tratamentul imobilizarilor necorporale;
- adecvarea sau inadecvarea activelor (de exe mplu, excesul de necesar de fond de rulment).
Intre elementele extraordinare se au in vedere:
- pierderi sau castiguri atipice din vanzarea activelor;
- operatii discontinue;
- pierderi sau profituri extraordinare (incendii, inundatii sau alte pierderi fizice, greve, costuri generate de litigii, vanzari de linii ale afacerii etc.)
. Analiza ajustarilor de normalizare. Proprietarul unui pachet de control din actiunile unei firme poate intreprinde actiuni in sensul realizarii unor ajustari pentru eliminarea unor elemente de natura non-operationala sau extraordinara, in vreme ce un actionar minoritar nu beneficiaza de aceasta putere.
De aceea ajustarile care asigura o situatie de normalitate a activitatii firmei vor fi realizate doar atunci cand se urmareste evaluarea unui pachet de control. Aceste ajustari pot include:
- excesul sau nivelul prea redus al compensatiilor acordate managementului;
- eliminarea operatiilor ineficiente, care genereaza costuri majore si iesiri importante de lichiditati din companie;
- schimbarea politicii tranzactiilor companiei cu persoane din cadrul firmei (salariati, actionari, management etc.);
- schimbarea structurii capitalului si a structurii activelor.

Diagnosticul situatiei patrimoniului Corelatia fond de rulment - necesar de fond de rulment, trezoreria neta
Fondul de rulment (FR) poate fi definit ca fiind diferenta dintre capitalul permanent si activele imobilizate. In cazul in care diferenta este pozitiva, atunci fondul de rulment reprezinta acea parte a capitalului permanent destinata si utilizata pentru finantarea activitatii curente, indeosebi a celor aferente exploatarii. In situatia in care diferenta este negativa, atunci
intreprinderea se confrunta cu un deficit (insuficienta) de fond de rulment.
Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezinta diferenta intre activele circulante (exclusiv disponibilitatile) si obligatiile pe termen scurt (nu se includ creditele pe termen scurt). In cazul in care diferenta este pozitiva, aceasta reprezinta activele circulante de natura stocurilor si creantelor ce urmeaza a fi finantate din fondul de rulment. Atunci cand diferenta este negativa, se inregistreaza nu o nevoie de fond de rulment, ci o degajare de surse atrase. Variatia nevoii de fond de rulment este un element important in determinarea fluxului de disponibilitati si, implicit, in stabilirea valorii
intreprinderii prin metoda fluxurilor actualizate de lichiditati. Ca urmare, se impune aprofundarea analizei NFR in functie de elementele aferente exploatarii care au caracter de continuitate, separat de cele din afara exploatarii.
Trezoreria neta se poate stabili ca diferenta intre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment, sau ca diferenta intre trezoreria de activ si trezoreria de pasiv.
Tn = FR -; NFR
Tn = Ta - Tp
in care:
Ta = trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilitati si investitii financiare;
Tp = trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt (inclusiv soldul creditor al contului 512 'Conturi curente la banci').
In diagnosticul corelatiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si trezoreria neta se are in vedere situatia existenta si dinamica in perioada analizata in vederea proiectiei elementelor necesare aplicarii metodelor de evaluare bazate pe remunerarea capitalului.
In estimarea unor elemente necesare in cazul aplicarii metodei de evaluare bazate pe fluxul de lichiditati este necesar si indicatorul viteza de rotatie a NFR sau marimea relativa a acestuia.
Relatiile de calcul sunt:

Viteza derotatiea NFR NFR= CA /T*100
T = numarul de zile al perioadei;
CA= Cifra de afaceri

Diagnosticul corelatiei creante - obligatii
Pentru activitatea financiara a firmei este importanta cunoasterea evolutiei corelatiei dintre creante si obligatii, intrucat a ceasta influenteaza in mod direct capacitatea de plata.
In ceea ce priveste categoria de notiuni utilizate, creantele reprezinta anumite drepturi banesti, realizabile in diferite termene. Formarea lor este in legatura directa cu rotatia capitalului, cu momentele parcurse in procesul schimbarii formei acestuia. Aparitia creantelor este determinata, in principal, de relatiile care se formeaza intre firma, in calitate de furnizor, si clientii sai.
Opusul creantelor il reprezinta obligatiile sau datoriile firmei catre terti, formate in cadrul relatiilor acesteia cu furnizorii, actionarii, salariatii, bugetul statului etc.
Intrucat in literatura de specialitate si in practica economica se folosesc mai multe notiuni, propunem urmatoarea terminologie:
- obligatii, in care sa se includa datoriile firmei catre terte persoane fizice si juridice, inclusiv obligatiile fiscale;- datorii curente, care sa cuprinda obligatiile, imprumuturile pe termen scurt si ratele scadente pentru imprumuturile pe termen mediu si lung;
- datorii totale, respectiv datoriile curente si imprumuturile pe termen mediu si lung.
O asemenea precizare este importanta pentru calcularea unor indicatori prin care se caracterizeaza starea financiara a firmei. Intreprinderea poate contracta un imprumut pentru productie, deci o sursa de finantare poate fi utilizata pentru stingerea unei obligatii, dar care devine la randul sau obligatie.
In cadrul diagnosticului se cerceteaza in primul rand evolutia creantelor si obligatiilor, in raport cu cifra de afaceri pentru a pune in evidenta raportul dintre imobilizarea capitalului firmei si cel care priveste folosirea surselor atrase.
Asemenea aspecte pot fi puse in evidenta si cu ajutorul indicatorilor:
. Durata de imobilizare a creantelor (Di):
. Durata de folosire a surselor atrase (Df):
Cunoasterea acestor aspecte este absolut necesara in practica evaluarii pentru a se putea determina capitalul permanent necesar exploatarii. El va trebui sa aprecieze si sa motiveze evolutia probabila a acestor indicatori, ce vor fi utilizati ulterior.
Pentru evaluarea intreprinderii, creantele si obligatiile trebuiesc analizate in raport cu vechimea lor. Intervalele utilizate sunt diferite, dar in mod normal consideram ca acestea se pot divide in: creante/obligatii pana la 30 de zile, creante/obligatii intre 30 si 90 de zile, creante/obligatii intre 90 de zile si un an, creante/obligatii peste 1 an.

Diagnosticul lichiditat ii si solvabilitatii firmei
Lichiditatea unei firme poate fi definita ca fiind capacitatea de a face fata obligatiilor la scadenta , pe seama activelor sale curente.
Solvabilitatea reprezinta capacitatea firmei de a face fata datoriilor sale totale (in caz de lichidare).
Pentru a caracteriza lichiditatea unei intreprinderi, in studiile de bonitate realizate de banci, in cazul solicitarii de credite, precum si in studiile de evaluare se folosesc urmatorii indicatori:
. Rata lichiditatii curente: curente Active
Lg= curente Datorii

Se apreciaza ca situatia lichiditatii curente este satisfacatoare in conditiile incadrarii in intervalul 1,2 si 1,8.
. Rata lichiditatii rapide (testul acid):
Stocuri circulante Active
Lc - = curente Datorii
Intervalul care poate fi considerat ca satisfacator este cuprins intre 0,65 - 1.
. Rata lichiditatii immediate.
. Rata solvabilitatii patrimoniale: popriu Capital
Sp + = Datorii totale/ propriu Capital
Valoarea minima a ratei solvabilitatii patrimoniale se apreciaza ca trebuie sa se incadreze in limitele 0,3 - 0,5, iar peste 0,5 situatia poate fi considerata normala.
. Rata solvabilitatii generale:
Aceasta rata indica in ce masura datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate si active circulante. Cu cat valoarea ratei solvabilitatii generale este mai mare decat 1, cu atat situatia financiara de ansamblu a intreprinderii este mai buna.

Diagnosticul pe baza ratelor de echilibru financiar

Echilibrul financiar al firmei reprezinta un sistem de corelatii prin care se stabilesc anumite proportionalitati in cadrul, si intre diferite fluxuri financiare. El reprezinta o premisa dar si o consecinta a desfasurarii normale a activitatii firmei, in conformitate cu obiectul sau.
Ca premisa, trebuie avute in vedere corelatiile obiective dintre necesitatile de resurse materiale (in sens general) si posibilitatile de finantare; de modul in care sunt utilizate si valorificate aceste resurse depinde asigurarea echilibrului economico-financiar sau dereglarea acestuia. Evident, pentru fiecare corelatie si flux financiar exista indicatori spe cifici, care au fost utilizati in cadrul acestui diagnostic.
Pentru exprimarea sintetica a multiplelor corelatii implicate de echilibrul financiar, literatura de specialitate ofera o multime de indicatori
(uneori calculati in mod diferit sau cu diverse denumiri).
In practica se utilizeaza cu precadere urmatorii indicatori:
. Rata autonomiei financiare:
. Rata de finantare a stocurilor:
. Rata de autofinantare a activelor: propriu Capital
. Rata de indatorare a capitalului propriu:

Diagnosticul rentabilitatii

In teoria si practica evaluarii diagnosticul rentabilitatii prezinta o deosebita importanta, intrucat ofera informatii asupra situatiei trecute si prezente, realizand premise utile pentru prefigurarea viitorului afacerii care formeaza obiectul evaluarii.
Asa cum s-a specificat, cumparatorul potential al unei firme, cel care investeste, doreste o remunerare a capitalului investit corespunzatoare riscurilor asumate, realizand investitia respectiva. In activitatea de evaluare a
intreprinderii, diagnosticul rentabilitatii poate fi structurat in forme diferite, care sa valorifice cat mai bine informatia furnizata de sistemul contabil.
Principala sursa de informare in realizarea diagnosticului rentabilitatii o reprezinta 'Contul de profit si pierdere' care arata modul in care s-a atins o anumita stare, un anumit rezultat, care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli.
In consecinta, se recomanda ca diagnosticul rentabilitatii sa cuprinda:
Situatia generala a rezultatului pe baza contului de profit si pierdere
Prezentarea situatiei generale a rezultatului vizeaza in special doua aspecte importante pentru operatiunea de evaluare, respectiv evolutia profitului si modul de formare. Primul dintre aspecte este necesar pentru aprecierea 'trendului', iar al doilea, in formularea unor judecati de valoare asupra activitatilor desfasurate de firma in trecut si posibilitatile existente pentru perioada de previziune (prognoza).
Informatiile furnizate de contul de profit si pierdere, pot fi structurate ca in tabelul nr. 2.5.
Tabelul nr. 2.5.
Anul N-2 Anul N-1 Anul N Nr.crt. Indicatori
Suma % Suma % Suma % fata fata fata de de de
CA CA CA
1. Cifra de afaceri neta
2. Costul bunurilor vandute si serv.prestate, din care:
2.1. - cheltuieli act.baza
2.2. - cheltuieli act.aux.
2.3. - cheltuieli ind.de prod.

3. Marja bruta fata de costul bunurilor vandute
(1-2)
4. Cheltuieli de desfacere
5. Cheltuieli generale de administratie
6. Alte venituri din exploatare
7. Rezultatul exploatarii (3-4 5+6)
8. Rezultatul financiar
9. Rezultatul extraordinar
10. Rezultatul brut
(7+8+9)
11. Impozit pe profit
12. Profitul net

Diagnostic factorial al rezultatului exploatarii

In operatiunea de evaluare, diagnosticul factorial al rezultatului din exploatare este necesar pentru a cunoaste care au fost principalii factori care au contribuit la modificarea acestuia de la o perioada la alta. Cunoscandu-se aceste e lemente, ele pot fi valorificate de echipa de evaluare in stabilirea rezultatului probabil pentru perioada de prognoza.
Literatura de specialitate recomanda mai multe modele. Astfel, in cazul firmelor cu activitate de productie, se recomanda modelul: qc qp P S - S =
in care: q = cantitatea vanduta; p = pretul de vanzare (fara TVA); c = costul pe unitatea de produs.
Asa dupa cum se precizeaza in lucrarile de specialitate6 factori directi care influenteaza rezultatul din exploatare sunt:
- cantitatea vanduta (volumul productiei);
- structura productiei vandute;
- costul pe unitate de produs;
- pretul de vanzare.
Pentru aplicarea ac estei metodologii este necesar c a informatiile furnizate de contul de profit si pierdere sa fie completate cu doi indicatori:
- productia vanduta recalculata ( q1 p0), adica, cantitatea vanduta din perioada curenta exprimata in preturile de vanzare;
- cheltuielile aferente productiei vandute recalculate ( q1 c0).
Intr-o asemenea situatie, in activitatea practica se impune analiza structurii activului, in vederea depistarii elementelor care au contribuit la
incetinirea vitezei de rotatie, si deci pot fi o baza pentru a evidentia existenta unor active redundante. In principiu, acestea pot fi:
- investitii puse in functiune, care functioneaza sub parametrii proiectati;
- cresterea investitiilor in curs de executie;
- majorarea stocurilor de productie neterminata;
- existenta unor stocuri de produse finite fara desfacere asigurata;
- cresterea soldului conturilor de creante;
- alte elemente.
Evident, fiecare element are o semnificatie proprie, si se impun, in consecinta , masuri specifice pentru dimensionarea lor normala.
Analiza riscului intreprinderii
Alaturi de analiza rentabilitatii, un aspect esential pentru diagnosticarea firmei il reprezinta analiza riscului, care in fond reprezinta cealalta fateta a rentabilitatii. In functie de problemele pe care le imbraca riscul problematica poate fi structurata astfel12:
- analiza riscului economic (de exploatare);
- analiza riscului financiar;
- analiza riscului de faliment. a) Analiza riscului economic
Riscul economic este legat de capacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost la variatiile generate de mediul economic. El exprima volatilitatea rezultatului la modificarea conditiilor de exploatare.
Ca instrumente de analiza se retin: analiza pe baza punctului critic al rentabilitatii (global si pe produs) si elasticitatea rezultatului exploatarii in raport cu nivelul de activitate. b) Analiza riscului financiar
Riscul financiar caracterizeaza variabilitatea indicatorilor de rezultate datorita influentei structurii de finantare.
Ca instrumente de analiza se retin: analiza pe baza CA critice
(metodologie similara cu analiza punctului critic al rentabilitatii) si analiza corelatiei rentabilitate financiara-rentabilitate economica (efectul de parghie financiara). c) Analiza riscului de faliment (metoda scorurilor)
Scorul constituie o metoda de diagnostic extern care consta in masurarea si interpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul
intreprinderii, dar si intreprinderea ca sistem in activitatea viitoare; se bazeaza pe elaborarea unei judecati de valoare combinand liniar un grup de rate financiare (sau variabile) semnificative.
Pe plan mondial exista o serie de modele dezvoltate in special in tarile dezvoltate: SUA (Beaver, Altman etc.), Marea Britanie (Taffler), Franta
(Conan si Hoder, Banca Frantei etc.), Japonia (Shirata) etc.
Pentru Romania, un model bazat pe analiza discriminanta a fost dezvoltat de Anghel (2000). Modelul Anghel s-a bazat pe analiza unui esantion de aproape 300 de intreprinderi romanesti. Analiza a avut in vedere perioada
1994 - 1998 si a utilizat un numar initial de 20 de indicatori economico financiari.
Au fost selectate urmatoarele variabile financiare:
- rata rentabilitatii veniturilor X1 ;
- rata de acoperire a datoriilor cu cash-flow X2 ;
- rata de indatorare a activului X3 ;
- perioada de achitare a obligatiilor X4.
Functia scor este:
A = 5,676 + 6,3718 X1 + 5,3932 X2 -; 5,1427 X3 -; 0,0105 X4

Punctul de inflexiune care minimizeaza rata de eroare este A = 0, cu un interval de incertitudine intre 0 si 2,05.
Aprecierea viabilitatii unei firme se bazeaza deci, pe urmatoarea clasificare:

(Esec/ Faliment) 0,0 > A > 2,05 (Situatie favorabila)
Regula de decizie a acestei functii este urmatoarea:

PERICOL PRUDENTA SITUATIE BUNA
A < 0 0 < A < 2,05 A > 2,05

De exemplu, o firma ZZZ are urmatoarea situatie a indicatorilor financiari:
- rata rentabilitatii veniturilor (X1 ) = 7,1%;
- rata de acoperire a datoriilor cu cash-flow (X2 ) = 17,6%;
- rata de indatorare a activului (X3 ) = 41%;
- perioada de achitare a obligatiilor (X4.) = 215 zile.
In concluzie, scorul firmei este = 2,711
A Firma ZZZ = 5,676 + 6,3718 x 7,1% + 5,3932 x 17,6% -; 5,1427 x 41,0% -;
0,0105 x 215

Criterii de apreciere a indicatorilor economico-financiari
O problema cheie pentru analistul financiar o reprezinta aprecierea indicatorilor economico-financiari inclusi in metodologia de diagnostic prin raportarea la asa-numitele standarde (uzante) privind nivelul indicatorilor financiari sau prin compararea cu ratele financiare medii pe ramura. Referitor la considerarea ca referinta in aprecieri a ratelor medii pe ramura vom prezenta
in continuare un studiu realizat in perioada 1996-1998 pentru o ramura industriala romaneasca importanta13: "industria chimica, a fibrelor sintetice si artificiale" (tabelul 2.10.).
Pentru a se realiza comparatii ale situatiilor si performantelor economico-financiare intre firme, in tarile dezvoltate exista organisme specializate, de stat sau private, care publica anual un set de rate financiare medii (standarde financiare) pe sectoare de activitate. De exemplu, Centrala bilanturilor din cadrul Bancii Frantei sintetizeaza informatiile financiare a peste 25.000 de agenti economici intr-un sistem de 36 de rate; in SUA Dun&
Bradstreet 14 furnizeaza un bilant tip pentru un sector de activitate si un numar de 14 rate medii pe sector grupate in trei categorii (lichiditate, eficienta si profitabilitate), iar Robert Morris Associates 15 prezinta un bilant tip al ramurii si un set de 16 rate.

Profilul financiar al ramurii "industria chimica , a fibrelor sintetice si artificiale"

Indicatori financiari 1996 1997 1998 qi m qs qi m qs qi m qs
I. Rate de activitate
1 Rotatia stocuri (zile) 54 71 88 62 70 94 64 79 110
2 Recuperare creante (zile) 58 74 80 39 58 78 55 66 97
3 Achitare obligatii (zile) 74 92 139 64 82 132 78 128 179
4 Achitare furnizori (zile) 28 42 71 27 40 87 29 39 143
5 Rotatia activului 0.49 0.84 1.08 0.62 0.97 1.51 0.52 0.67 1.23
II. Lichiditate
6 Lichiditate generala 0.88 1.22 1.66 0.72 1.32 1.82 0.66 1.54 1.99
7 Lichiditate rapida 0.46 0.69 0.85 0.37 0.58 0.92 0.25 0.49 1.06
III. Indatorare
8 Indatorare capital propriu 40% 55% 77% 45% 72% 181% 27% 47% 293%
9 Acoperire dobanzi 8% 34% 56% 6% 29% 66% -4% 12% 43%
10 Acoperire datorii cu 10% 26% 43% 2% 20% 57% -6% 7% 28% cash-flow
IV. Rentabilitate
11 Rentabilitatea exploatarii 3.3% 10.4% 14.1% 2.7% 11.3% 16.5% 1.0% 7.1% 14.8
%
12 Rentabilitatea financiara 0.4% 8.2% 18.4% -0.8% 8.6% 21.8% 0.9% 10.8% 24.9
%
13 Rentabilitatea activului 0.3% 8.5% 13.9% -2.6% 7.2% 21.8% -3.4% 3.5% 15.6
%
V. Alte informatii
14 Plati restante/ Active 2.0% 6.4% 15.0% 2.6% 7.7% 40.7% 6.8% 13.5% 45.3
%
15 Plati restante/ CA 1.6% 8.0% 27.0% 2.8% 4.9% 41.8% 7.3% 16.3% 60.8
%
16 Export/ CA 1.0% 39.2% 43.8% 3.1% 27.1% 46.0% 1.1% 20.3% 36.4
%
17 Dividende/ Cap.social 0.0% 1.8% 12.6% 0.0% 2.0% 16.8% 0.0% 0.0% 8.7%
18 Amortizare neinclusa pe 0.0% 0.2% 9.5% 0.0% 0.2% 9.6% 0.0% 0.1% 6.6% costuri /Active imob.

Zonele de interes pentru acest tip de informatii sunt foarte largi, pornind de la investitori (acestia pot stabili care sunt sectoarele cele mai profitabile, iar in cadrul sectoarelor isi pot alege firma in care sa investeasca), manageri (pot analiza pozitia intreprinderii fata de concurenta si pe aceasta baza isi pot stabili o strategie viabila), bancile (atat pentru stabilirea strategiei legata de clienti cat si in politica efectiva de creditare a firmelor), firmele de asigurare si, nu in ultimul rand, statul ca "arbitru" al jocului economic (statul trebuie sa-si construiasca politica economica pornind de la situatia reala a
"jucatorilor" - intreprinderi).
Pentru evaluator, profilul financiar al ramurii reprezinta o baza importanta de comparatie. Ratele construite in studiul amintit se bazeaza pe informatiile financiare ale unui numar important de firme din chimia fibrelor sintetice si artificiale (circa 40% din capitalul investit in aceasta ramura).
Sunt doua motive principale care au condus la utilizarea acestui sistem: a) necesitatea eliminarii influentei situatiilor economico-financiare atipice; b) metoda ofera mai multa acuratete decat simpla prezentare a unei medii aritmetice.
Sursa informationala o reprezinta bilanturile intreprinderilor selectate cu satisfacere a simultana a doua conditii:
- rapoartele financiare sa fie certificate;
- datele financiare sa fi fost obtinute pe baza acelorasi metode contabile.
In ceea ce priveste prezentarea ratelor medii, a limitelor inferioare si superioare, s-a stabilit un set de 18 de indicatori economico-financiari grupati
in 5 categorii:
- activitate;
- lichiditate;
- indatorare;
- rentabilitate;
- alte informatii.

BIBLIOGRAFIE

. Isfanescu A., Robu V., Anghel I., Evaluarea intreprinderii, Ed.
Tribuna Economica, Bucuresti, 2001;
. Isfanescu A., Robu V., Anghel I., Stan S., Ghid practic de evaluare a
intreprinderii, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 2001;
. Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economica,
Bucuresti, 1997;
. Isfanescu A., Stanescu C., Baicusi A., Analiza economico-financiara,
Ed. Economica, Bucuresti, 1999;

. Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiara , Ed. ASE,
Bucuresti, 2001.