Libera circulatie a persoanelor - conceptul de lucrator sau de cetatean european?

Aceasta libertate de circulatie a persoanelor a fost gandita initial de autorii Tratatului de la Roma ca o libertate de circulatie a lucratorilor, iar nu ca o libertate de deplasare a cetatenilor statelor membre in interiorul spatiului comunitar pentru orice scop personal.

Abia ulterior s-a dezvoltat conceptul de cetatenie europeana, prin Tratatul de la Maastricht, care a facut trecerea de la drepturi de natura economica la dreptul cetateanului statului membru, considerat cetatean european, de a se deplasa si de a locui in orice stat membru (dreptul de stabilire avand totusi anumite limitari), precum si dreptul de a vota si a fi ales in circumscriptia unde isi are rezidenta.

In prezent, actul de reglementare la nivel secundar este reprezentat de  Directiva 2004/38/EC a Parlamentului European si Consiliului.

1. Evolutia de la conceptul de lucrator la cea de cetatean european

Pe baza unui Regulament ce data din anul 1968 (1612/68), lucratori erau considerati toate persoanele ce exercita activitati economice transfrontaliere.

Curtea de Justitie a dezvoltat acest concept, subliniind importanta existentei unui raport de munca, pe care l-a definit ca fiind o activitate in care o persoana, pe o durata de timp, determinata sau nedeterminata, se afla sub conducerea unei alte persoane, prestand o activitate care este remunerata.

Conceptul a fost extins la o persoana care cauta de munca intr-un alt stat membru, caruia abia dupa 6 luni de cand a intrat in acel stat poate sa i se refuze sederea in continuare, daca nu face dovada ca are sanse sa fie angajat si inca mai cauta loc de munca.

O alta extindere a conceptului a vizat familia lucratorului, apoi studentii, pensionarii si cei care si-au incheiat activitatea productiva, carora dreptul comunitar le acorda drept de rezidenta in statul membru altul decat cel de origine.

In prezent, libertatea de circulatie se raporteaza la notiunea de cetatean european, fiind interzisa orice forma de discriminare bazata pe cetatenie.

In cauza Grzelczik (C 184/99 Grzelczick c. Centre public d’aide social d’Ottignies Louvain la Neuve), acest student de cetatenie franceza resortisant in Belgia solicitase ajutorul social denumit „minimex”, potrivit legislatiei belgiene - acest ajutor i-a fost refuzat pe motiv ca se acorda numai studentilor belgieni, iar celor straini numai daca erau si lucratori, potrivit Regulamentului nr.1612/68.

Curtea de Justitie a aratat ca in acest fel se facea o discriminare nepermisa, fata de faptul ca un student belgian aflat in situatia materiala a reclamantului ar fi primit ajutorul social. Or, art.12 din TCE interzice discriminarea pe baza de cetatenie, iar in acest caz, desi legislatia comunitara nu prevedea drepturi speciale pentru studenti, daca statul belgian a ales, ca prin legislatia sa, reglementarea unor asemenea drepturi sociale pentru aceasta categorie sociala, aplicarea legii trebuie sa se faca nediscriminatoriu pentru studentii autohtoni si cei straini, care s-ar gasi in dificultate materiala.

2. Libertatea de stabilire

Daca libera circulatie a persoanelor a fost legata de notiunea de lucrator, deci o persoana care se afla sub controlul angajatorului, s-a cristalizat si existenta libertatii unei activitati economice independente, desfasurate de o persoana, care beneficiaza, astfel, de libertate de stabilire pentru a exercita acea activitate in spatiul comunitar.

De esenta libertatii de stabilire este deci exercitarea unei activitati economice independente, pe o perioada nedeterminata in timp (daca perioada de timp ar fi determinata, atunci ne-am afla in cadrul unei alte libertati prevazute de tratat, aceea a serviciilor).

Libertatea de stabilire vizeaza atat persoanele fizice cat si cele juridice, conditia fiind sa fie cetatean european (in ceea ce priveste persoana fizica) sau sa aiba sediul, administratia si locul principal de desfasurare a activitatii in spatiul comunitar (pentru persoana juridica).