Functiile familiei

Functiile familiei

Familia indeplineste numeroase functii pe care alte grupuri nu le pot satisface, departajandu-se de acestea, asigurandu-si specificitatea, durabilitatea si universalitatea ca forma de comunitate.

Dupa R. Hill , sase sunt functiile ce sunt asteptate ca familia sa le indeplineasca pentru membrii ei si pentru societate. Acestea sunt:

1. subzistenta fizica a membrilor familiei, prin producerea de hrana, adapost si imbracaminte;

2. marirea numarului de membri ai familiei prin reproducere;

3. socializarea copiilor;

4. mentinerea ordinii intre membrii familiei, intre acestia si straini;

5. pastrarea moralei si a motivatiei necesare pentru indeplinirea unor sarcini in familie si in alte grupuri sociale;

6. producerea si distributia de bunuri si servicii necesare pentru mentinerea unitatii familiei.

Realizarea acestor functii antreneaza o serie de sarcini pe care fiecare familie le indeplineste in diferite moduri, in functie de compozitia de varsta si sex care predomina la un moment dat in familie.

Functiile familiei se schimba in timp, in relatie cu schimbarile culturale si de civilizatie ale societatii. Cu toate acestea, apar doua functii generale ale familiei, care, desi sub aspectul practic al realizarii lor pot varia de-a lungul istoriei, raman ca sarcini majore ale familiei din orice timp si loc

– asigurarea confortului prin satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei;

– cresterea noilor generatii.

Emilia Sorescu si Ioan Berila amintesc urmatoarele patru functii ale familiei

1. functia economica;

2. functia de socializare;

3. functia de solidaritate;

4. functia biologica (sanogena, sexuala).

Cadrul dezvoltarii copilului in familie este conturat de modul in care sunt realizate functiile parentale. De gradul si modul in care sunt realizate functiile parentale depinde masura in care familia devine un cadru mai mult sau mai putin propice dezvoltarii copilului.

1. Functia biologica-reproductiva

Avandu-se in vedere functia biologica a familiei, s-a spus ca familia este realitate biologica, prin uniunea dintre barbat si femeie si prin procreatie.

Aceasta dimensiune biologica a familiei cuprinde doua aspecte:

– satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor;

– procrearea, asigurarea descendentilor.

Functia biologico-reproductiva asigura si reproducerea populatiei, deoarece fara perpetuarea speciei umane societatea e de neconceput. Atractia catre sexul opus este inerenta naturii umane, dupa cum tot astfel este si nevoia de a avea si creste copii.

Comportamentul procreativ este expresia unui model cultural complex, care se formeaza in timp si suporta influenta unei multitudini de factori, dintre care cei mai importanti sunt:

– varsta sotiei;

– durata casatoriei;

– starea de sanatate a cuplului;

– utilizarea mijloacelor contraceptive;

– dorinta cuplului de a avea copii;

– nivelul de instructie al partenerilor;

– angajarea profesionala a sotilor;

– distributia rolurilor si a autoritatii intre parteneri;

– comunicarea intre parteneri.

La nivel social, fertilitatea este influentata de factori social-economici, de procesele de urbanizare si de modernizare care au redimensionat structura familiei. In ceea ce priveste comportamentul procreativ, exista modele de la o societate la alta, de la un popor la altul, de la familia traditionala la familia moderna. Astfel, in unele comunitati, tinerii incearca o serie de experiente „casatorie de proba“, concubinaje, care sunt expresia unor mari tolerante fata de acest tip de comportamente, care sunt acceptate in mod diferit de la o societate la alta.

Dar, conditiile naturale de dezvoltare a familiei trebuie sa fie privite in stransa legatura cu relatiile sociale, atat din cadrul familiei, cat si din societate. Copiii constituie, in cadrul familiei, un puternic „factor de coeziune, de echilibru moral“ si juridic, de potentare a sentimentelor de bucurie, de incredere in viitor. Ei reprezinta in acelasi timp viitorul natiunii

In ultimii ani, familia a constituit in numeroase randuri obiect de reflexie si reglementare al mai multor organizatii internationale.

Astfel, ocrotirea copilului si promovarea drepturilor femeii nu numai in viata sociala, ci si in raporturile conjugale, au condus la adoptarea unor importante reglementari internationale, indeosebi de catre Organizatia Natiunilor Unite (ONU), dintre care trebuie amintite: Conventia privind drepturile copilului si Conventia eliminarii formelor de discriminare fata de femei

Paradoxal, totusi s-a ajuns la concluzia ca politicile familiale dau dovada de o capacitate limitata de a modifica atitudinile in privinta fecunditatii. Cuplurile sunt adesea gresit informate si considera ca scaderea populatiei ar putea facilita lupta contra somajului si ar permite ridicarea nivelului de viata si acesta este rationamentul cel mai frecvent.

Aceleasi informatii eronate, cat si transformarea mentalitatii a condus la optiunea fie pentru structuri familiale monoparentale, fie pentru cuplul fara descendenti.

Problematizarile asupra functiei reproductive a familiilor contemporane conduc la concluzia evidenta a slabirii importantei acesteia (raportata la perioada anterioara), exprimandu-se printr-o minimalizare a fertilitatii (concomitent cu maximizarea sexualitatii)

Se poate spune ca functia sexuala si reproductiva a cunoscut cele mai spectaculoase schimbari in trecerea de la traditional la modern. Aceste schimbari au convers catre maximizarea sexualitatii (se acorda o importanta tot mai mare performantelor sexuale) si minimalizarea fertilitatii.

Functia biologica si sanitara inglobeaza si asigurarea cerintelor de sanatate pentru toti membrii familiei.

Familia este cea care trebuie sa asigure conditiile dezvoltarii biologice a membrilor ei.

Pentru membrii familiei trebuie sa se asigure controale periodice de sanatate, igiena fiind esentiala. Toti membrii familiei este de preferat „sa fie deprinsi cu respectarea riguroasa a tuturor normelor de igiena, incepand cu igiena individuala si mergand pana la cea colectiva“

Igiena constituie o caracteristica a civilizatiei. Fiecare familie trebuie sa se deprinda si sa invete regulile de igiena, deoarece aceasta reprezinta progres si dezvoltare sociala.

Din punct de vedere sociologic, problemele igienico-sanitare cuprind:

– starea de sanatate a membrilor familiei;

– igiena locuintei;

– igiena alimentelor.

In concluzie, functia biologica a familiei rezida in satisfacerea nevoilor vitale pentru indivizi si grupuri si prin acestia pentru societate, si anume:

– satisfacerea unor nevoi sexuale;

– asigurarea reproducerii;

– intarirea unitatii grupului, a solidaritatii familiale;

– crearea premiselor pentru indeplinirea celorlalte functii; pentru armonia si stabilitatea cuplului, contribuie la integrarea sociala a indivizilor.

2. Functia economica

Pentru a exista, familia trebuie sa-si asigure venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de baza. Atat timp cat reuseste acest lucru, ea se poate concentra mai mult asupra realizarii celorlalte functii. In caz contrar, se pune in pericol nu numai realizarea acesteia, ci insasi existenta familiei ca institutie sociala.

Analiza familiei contemporane din perspectiva functionarii sale economice urmareste doua dimensiuni principale:

1. Acumularea unui buget comun, a veniturilor pentru intreg colectivul familial;

2. Interinfluentele dintre nivelul de integrare in viata conjugala (familiala) si cea socioprofesionala

Functia economica reprezinta indicatorul principal de echilibru dintr-o familie.

In familia in care sunt rezolvate problemele de ordin economic se poate vorbi despre o familie organizata, care are posibilitatea de a-si rezolva in mod competent intreaga gama de obligatii catre stat si societate.

Bugetul comun de venituri si cheltuieli (latura financiara) reprezinta modalitatea practica de satisfacere a nevoilor materiale si culturale ale familiei.

Analiza bugetului familiei permite cunoasterea unor aspecte: relatia dintre venituri si marimea familiei; modul de obtinere a veniturilor si formele acestora; numarul si calitatea persoanelor in incapacitate de munca temporara sau partiala; structura cheltuielilor, tipuri predominante de cheltuieli

Functiile economice ale familiei variaza de la o generatie la alta si de la o societate la alta.

In societatile traditionale din mediul rural, familia reprezinta si un atelier de munca ce asigura cele necesare traiului prin munca tuturor in interiorul familiei.

Astfel, se muncea impreuna – sotii si copiii – potrivit unor riguroase distribuiri a sarcinilor, parintii fiind interesati ca proprii lor copii sa mosteneasca nu doar numele si bunurile, ci si ocupatiile pentru a asigura continuitatea neamului. Dar, in familia moderna, lucrurile s-au schimbat datorita specializarii membrilor familiei in planul vietii.

Prin trecerea la familia nucleara sau la alte forme atipice ale ei, s-au redimensionat componentele functiei economice, atat in ceea ce priveste productia de bunuri, cat si administrarea bugetului de venituri si cheltuieli. Astfel, „familia nu mai e unitate productiva autosuficienta membrilor ei, fiind dependenta de veniturile castigate in afara gospodariei“

Document online: Manual de supravietuire - FOAMEA Proiect: Laicizare si revigorare religioasa

Apoi s-a modificat si componenta privind pregatirea profesionala a descendentilor.

Transmiterea ocupatiei de la parinti la copii se intalneste din ce in ce mai rar, si aceasta datorita deplasarii locului de munca al individului din interiorul familiei in exteriorul ei

O latura destul de importanta in cadrul functiei economice a familiei o formeaza „locuinta“ , respectiv spatiul material locuit de membrii grupului familial.

Locuinta favorizeaza sau stanjeneste desfasurarea vietii de familie, in sensul ca in conditii normale, asigura o atmosfera placuta la lucru si odihna membrilor familiei.

In cazul unei locuinte necorespunzatoare si insuficiente ca spatiu sau neigienica, membrii familiei nu au posibilitatea sa se odihneasca, sa se recreeze, sa se refaca din punct de vedere fizic si psihic pentru reluarea activitatii de a doua zi. „Pe glob, populatia creste in mod vertiginos, iar ritmul executarii locuintelor este cu mult ramas in urma. Deci, locuinta in viitoarea etapa, va deveni un factor determinant in echilibrul familiei. Astfel, daca numarul de locuinte nu este in concordanta cu ritmul cresterii populatiei, starea sociala a familiei si a societatii va fi intr-o continua degradare“

Alaturi de problemele locuintei in studiul familiei, mai intervine si studiul bugetelor de familie, care sunt menite sa scoata in evidenta raportul dintre venituri si cheltuieli.

In tarile dezvoltate economic si social, raportul dintre venituri si cheltuieli intr-o familie este echilibrat, dar, mai mult, volumul cheltuielilor e cu mult sub cel al veniturilor si, in acest mod, familia isi creaza o rezerva de venituri, care poate fi utilizata in diverse forme ca excursii si concedii, achizitionarea unor bunuri

La noi, familia contemporana e caracterizata printr-un buget dezechilibrat datorat surselor sporadice de venit si/sau cheltuieli exagerate intr-o anumita directie (cheltuieli referitoare la subzistenta).

Dupa revolutia din 1989 a urmat un an bun pentru populatie, acestuia urmandu-i o cadere a standardului de viata intr-un ritm accentuat. Se poate vorbi, in acest context, de o explozie a nevoilor „provocate de procesul de crestere, atat a bunurilor, cat si a nevoilor“

Nivelul de adaptare al familiilor la societatea contemporana, capacitatea sa de a supravietui atacurilor altor componente ale sistemului social, posibilitatea de a-si asigura existenta sunt sintetizate in Legea lui Engel, care afirma existenta unei relatii direct proportionale intre nivelul de saracie al unei familii si volumul cheltuielilor subzistentei fizice. Cu cat veniturile sunt mai mici, cu atat ponderea cheltuielilor pentru subzistenta este mai mare

Referitor la cel de-al doilea aspect important al acestei functii, principala problema este cea a contributiei familiei la adaptarea individului in societate si la locul de munca. Randamentul cantitativ si calitativ al unei persoane la locul de munca poate fi influentat in mare masura de climatul familial. Un climat pozitiv, bazat pe relatii armonioase de profunda intelegere, pretuire, respect reciproc, influenteaza pozitiv randamentul in munca si gradul de integrare socioprofesionala; pe cand un climat negativ, bazat pe frecvente stari conflictuale, influenteaza negativ ansamblul factorilor motivationali care stau la baza conduitei de munca, ducand deseori la instalarea unor stari de inadaptare

Functia economica a familiei are o importanta centrala, de realizarea ei depinzand in mare masura realizarea celorlalte functii cu care se gaseste in relatii de interdependenta.

3. Functia de socializare

Una dintre functiile de baza ale familiei este socializarea primara a copiilor. Familia este cea care ofera copiilor socializarea necesara, care le permite sa devina membri activi ai societatii.

In primii ani de viata, pentru a supravietui, copilul este complet dependent de altii (de obicei, de membrii familiei). Pe langa satisfacerea nevoilor biologice, noul-nascut reclama interactiune sociala constanta cu alte fiinte umane. Aceasta nevoie este atat de mare incat, daca copilul este privat de ea o perioada mai lunga, este posibil ca niciodata sa nu fie capabil sa devina „normal“. Absenta totala a interactiunii cu alti oameni produce indivizi cu o comportare anormala, care nu pot participa la viata sociala. Efectele izolarii sociale ilustreaza nevoia fiintei umane de socializare.

Definitii ale socializarii:

„socializarea este un proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, nevoilor, conceptelor sau modelelor de comportare specifice unui grup, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane“

„socializarea este procesul prin care oamenii invata, prin interactiune unii cu altii, ce trebuie sa cunoasca pentru a supravietui si activa in societatea lor“

Unii autori abordeaza socializarea ca pe un proces fundamental prin care se transmite mostenirea culturala, normele si valorile perene, ca mecanism prin care cultura unei societati formeaza personalitatea umana. Omul se formeaza, se modeleaza prin procesul de socializare in contact cu mecanisme si exigente specifice, promovate de familie, de scoala, de grupul profesional.

Fiind un proces foarte complex, socializarea incepe inca din primele clipe dupa nastere si continua in intreaga viata a oamenilor, care astfel invata modurile de existenta a societatii lor si a grupurilor carora le apartin.

Functia fundamentala a familiei se regaseste in socializarea primara, data fiind importanta raporturilor afective dintre parinti si copii pentru sanatatea psihica a acestora din urma.

Aceasta socializare primara constituie fundamentul formarii comportamentului. Prin socializare, oamenii invata rolurile lor si ale altora din societatea in care traiesc si isi formeaza o imagine despre propria persoana, la fiintele umane existand constiinta de sine.

Parintii exercita influente educationale asupra copiilor lor prin doua modalitati:

1. in mod direct, prin actiuni mai mult sau mai putin organizate si dirijate, utillizand metode si tehnici educative;

2. in mod indirect, prin modelele de conduita oferite, precum si prin climatul psiho-social existent in grupul familial

In cadrul familiei se dezvolta personalitatea copilului in anii timpurii, copiii invata tipurile de comportament necesare pentru a se incadra in societate.

Personalitatea este o constelatie de atitudini, trasaturi, modalitati de comportament, care se dezvolta in timp, dar, odata formata, ramane constanta pe toata durata vietii.

Copiii observa cum se comporta parintii lor, incercand sa-i imite, la inceput. Unii cercetatori remarcau ca, copilul joaca roluri ca si un actor, cu atata convingere si uneori cu atat talent, roluri pe care si le insuseste de la membrii familiei (parinti, frati, bunici etc.) cu care este permanent in contact.

Familia asigura dezvoltarea personalitatii copiilor ca personalitate independenta, dezvoltandu-i responsabilitatea pentru actele proprii, capacitatea de a se orienta in anumite situatii. „Educatia este privita ca un proces neintrerupt de producere si actualizare a sinelui, inteles ca unitate tensionata a unei componente reproductive (eu social) si a alteia creatoare (eu individual). Acest proces are ca finalitate atat socializarea, cat si individualizarea, atat identificarea, cat si diferentierea subiectului si presupune interactiune, cunoastere, comunicare, sisteme simbolice (culturale)“

Cei mai importanti agenti ai socializarii sunt: familia, scoala, religia, colegii, mass-media. Ei sunt raspunzatori de procesul socializarii, prin faptul ca interactioneaza cu indivizii intr-un mod care ii permite copilului sa devina membru participant in societatea umana.

Functia de socializare a fost si ea afectata de mutatiile lumii contemporane. Sistemul scolar a inlocuit, in mare masura, procesul instructiv-educativ al familiei, inlocuire datorata atat unor cauze subiective, cat si obiective. In prezent, parintii nu mai pot asigura transmiterea de cunostinte copiilor lor, nu le mai pot satisface nevoia de instructie si standardul exigentelor actuale.

Ei nu numai ca nu dispun de timpul necesar unei socializari firesti dar, de multe ori, nici nu mai au constiinta necesitatii acesteia

Din aceasta perspectiva, se pot contura trei tipuri de familii

1. „Familii inalt educogene, care sprijina educatia copiilor si realizeaza o legatura stransa cu scoala, pentru a asigura un control activ;

2. Familii satisfacator educogene, care asigura copilului conditii de educare familiala, dar nu organizeaza si controleaza sistematic activitatile in aceasta directie;

3. Familii slab educogene, caracterizate prin lipsa educatiei familiale si a controlului parental“.

Insa cea mai mare greseala ramane aceea a considerarii copilului ca fiinta pasiva, socializabila dupa voia fiecaruia, ignorandu-se faptul ca el este un subiect care gandeste si actioneaza, care intervine constant si direct in procesul propriei sale dezvoltari.

Familia nu mai este capabila sa asigure transmiterea valorilor sociale, nici integrarea sociala, nici consensul social, nici conservarea ordinii universale. Singurul care poate asigura aceste functii este statul national care „inventeaza“ pentru aceasta institutii specializate (cea mai importanta dintre ele fiind scoala).

Se vehiculeaza tot mai des formula „scoala face parte din familie“ , iar in prezent socializarea devine sarcina actiunii colaborate a sistemului familie-scoala.

Totusi, familia detine, in continuare, un rol important in educarea si formarea tinerei generatii.

4. Functia de solidaritate

Solidaritatea familiei este elementul prezent in toate momentele vietii familiale, antrenand totalitatea membrilor acesteia. Ea asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, protectia, trairea si este o functie fundamentala pentru bunul mers al grupului familial, deoarece:

– asigura indivizilor securitate emotionala, incredere, sprijin, protectie, cadrul necesar formarii personalitatii;

– orice dereglare in aceasta functie conduce la subminarea unitatii grupului familial, antreneaza perturbari in celelalte functii, reprezinta un indiciu al dezagregarii familiei.

Formarea si manifestarea solidaritatii incepe inca din familiile de origine ale partenerilor, prin modul in care acestia au fost pregatiti, educati, orientati spre intelegerea celuilalt, spre oferirea protectiei si afectivitatii. Totodata, solidaritatea familiala nu este un dat, ea se construieste, se perfectioneaza in procesul firesc al vietii de familie, prin concesii si ajutari reciproce ale vietii de familie

Complexitatea acestei functii impune analiza sa in sfera a trei tipuri principale de relatii : relatia conjugala, relatia parentala si relatia fraternala.

Manifestarea solidaritatii in fiecare din cele trei niveluri implica o familie echilibrata, armonioasa si functionala.

Relatia conjugala este reglata, in mare masura, din interior, de normele si valorile acceptate si promovate de cuplul conjugal. Aceasta, in cazul unui cuplu conjugal functional, armonic, in cadrul caruia partenerii ajung la un inalt nivel de adaptare si integrare. In urma cunoasterii si confruntarii psihologice, cei doi parteneri constata similitudini in ceea ce priveste ritmurile lor psihologice, dorintele si aspiratiile lor, modul de raportare la diferite norme si valori. Intercunoasterea si intrepatrunderea psihologica a consortilor, in cazul unui cuplu conjugal armonic, duc la conturarea unui substrat motivational puternic al conduitei de rol marital, nevoia de celalalt ca de un alt „eu insumi“. Este, de altfel, unul dintre cele mai inalte varfuri ale intensitatii acomodarii interpersonale ale integrarii in viata si activitatea cuplului conjugal.

Se creeaza, astfel, conditii optime pentru indeplinirea functiilor familiale la cote tot mai inalte de eficienta

In cazul cuplului conjugal dizarmonic, insa, in cadrul caruia este mai mare frecventa actelor si momentelor conflictuale tensionale, nu numai ca se contureaza piedici in calea indeplinirii optime a functiilor familiale, dar cuplul conjugal poate sa se dezorganizeze maximal si chiar sa se desfiinteze, cu toate consecintele sale asupra personalitatii consortilor, a copiilor etc.

In asemenea cupluri se regasesc frecvent cazuri de participare asimetrica la deciziile si activitatile familiale, neintelegeri, conflicte chiar, care au efecte psihotraumatizante asupra consortilor si asupra copiilor.

Optimizarea relatiei conjugale poarta amprenta masurii in care s-a realizat armonizarea, echilibrarea intre personalitatea, instructia, caracterul fiecarui partener, cat si a actiunii unei categorii complexe de factori:

1. anteriori mariajului (durata convietuirii in concubinaj, aprobarea casatoriei de catre parinti, concordanta varstei si a nivelului de instructie);

2. posteriori mariajului (acceptarea/neacceptarea modelului egalitar, concordanta privind existenta si numarul copiilor, complementaritatea in planul aspiratiilor)

Relatia parentala trebuie surprinsa in evolutia sa: pe de o parte, de la modelul mamei traditionale (caracteristicile fiindu-i perseverenta, rigiditatea) la modelul mamei moderne (dezvoltarea capacitatii instructiv-formative, mai putine constrangeri; si, pe de alta parte, de la modelul tatalui traditional –sever, rigid – la modelul tatalui modern – flexibil, mai putin restrictiv).

Relatia contemporana mama – copil a alunecat in sfera culpabilizarilor mamei de toate relele ce i se pot intampla copilului. Insa, relatia mama – copil nu se desfasoara ca relatie izolata, ci este modelata de celelalte subsisteme familiale

In perioada actuala se constata implicarea barbatilor din ce in ce mai mult in viata de familie, in ingrijirea copiilor si in responsabilitatile domestice, in timp ce in societatile traditionale acestea erau lasate doar in grija femeii.

Este important de retinut ca, daca pentru societatea traditionala a fi parinte era mai curand o obligatie fata de societate, pentru familia moderna parentalitatea e mai mult un privilegiu pe care si-l asuma din proprie convingere. Ca atare, relatia parentala ar trebui sa fie una caracterizata de echilibru, cadru relational optim, afectiune, cooperare, colaborare. Si aceasta, pentru ca relatia parentala influenteaza in mare masura procesul de formare a personalitatii copiilor si, totodata, modul de adaptare in perspectiva a propriului rol conjugal si parental.

Dar problemele cotidiene din societatea moderna in care sunt antrenati si membrii familiei, cresterea numarului familiilor care traiesc sub nivelul minim de subzistenta datorita lipsei locurilor de munca si disponibilizarilor facute in mai toate domeniile de activitate etc., se intalnesc tot mai frecvent familii cu probleme, parinti care-si uita sau ignora rolul si obligatiile pe care le au fata de proprii copii, aparand astfel copii delincventi, fie datorita modelului parental, fie datorita lipsei familiei care nu-l doreste, il renega si nu-l sustine.

Relatia fraternala implica ansamblul relatiilor interpersonale dintre copiii ce apartin aceleiasi familii.

Identificarea cu grupul fratilor contribuie la diminuarea dependentei fata de adult si la dezvoltarea autonomiei.

Relatia fraternala poate genera doua tipuri de situatii:

– situatia in care fratii dezvolta o afectiune reciproca si o solidaritate durabila;

– situatia in care fratii amplifica rivalitatea si accentueaza conflictualitatea.

In cadrul familiei, pentru frati, mama detine rolul principal, ea fiind primul obiect de iubire al copilului, fiind un partener de relationare, de joc si factor de centrare a legaturilor. Pozitia aceasta ocupata de mama genereaza rivalitate intre frati.

In sens larg, rivalitatea fraternala se constituie initial in raport cu mama la nasterea unui alt copil (frate sau sora). Fata de noul nascut se contureaza o relatie de gelozie, o tendinta de respingere ce poate merge uneori pana la agresiunea fizica.

Copilul se simte marginalizat, neglijat, deoarece acum o parte a atentiei parintilor se indreapta spre fratele sau sora care ocupa acum primul loc – real sau doar aparent.

In sens restrans, rivalitatea fraternala consta in concurenta dintre frati pentru a obtine primul loc in atentia si iubirea mamei sau tatalui si se exprima prin conduite de punere in valoare compensative sau regresive: „Rivalitatea genereaza ori reactii agresive, ori reactii demisionare, cu valoare de esec“

Psihologii si sociologii observa ca fratii mai mari pot reprezenta modele de identificare mai influente decat parintii si ca mijlocesc intrarea fratilor mai mici in diferite medii sociale.

Solidaritatea fraterna isi evidentiaza importanta in reusita scolara si sociala, imbracand formele cele mai diverse (ajutor material si financiar, aviz asupra orientarii scolare, ajutor intelectual, sustinere morala etc.), ea devenind elementul cel mai important, fundamental, in dobandirea succesului pe plan profesional si/sau social.

Nu trebuie omisa o dimensiune aparte a functiei de solidaritate: ajutorul (asistenta) membrilor dezavantajati ai familiei (batrani, cei aflati in capacitate de autoservire).

Contemporaneitatea aduce din ce in ce mai multe exemple de plasare a acestor atitudini (datorii) specifice familiei institutiilor sociale (aziluri, sanatorii), urmarea fiind nu doar inevitabila slabire a legaturilor intre membrii familiei, cu consecintele negative evidente, ci si, mai ales, extrapolarea fenomenului disfunctionalitatii si la alte niveluri ale sistemului familial (socializare, educatie, dimensiunea afectiva).

Solidaritatea inseamna coeziune, aderenta la un ideal comun, mobilizarea pentru atingerea unui anumit scop, este elementul ce conditioneaza (si coordoneaza) optima functionalitate familiala.