Accesibilitatile si pentru persoanele cu handicap

Accesibilitatile

Lipsa accesibilitatilor in transport pentru persoanele cu handicap reprezinta o bariera in calea reintegrarii. Persoanele cu handicap care traiesc in afara oraselor sau in zone izolate pot intampina dificultati in deplasarea catre locurile de munca cu transportul in comun. Majoritatea tipurilor de transport - cu exceptia transportului aerian - nu au reglementari speciale pentru accesul persoanelor cu handicap. Mobilitatea in orase este serios obstructionata de un numar crescand de masini parcate pe trotuar, aceasta lipsa de disciplina a parcarilor fortand utilizatorii de carucioare si nevazatorii sa ramana acasa.

S-a sugerat ca licenta pentru transportul in comun, in special pentru autobuz ar trebui conditionata de disponibilitatea vehiculelor accesibilizate pentru persoanele cu handicap.

Posibilitatea persoanelor cu handicap de a intra in sediile institutiilor publice sau accesul lor la mijloacele de transport in comun sunt inca reduse, in ciuda prevederilor legale.

Astfel, legislatia in domeniul accesibilizarii mediului, a evoluat de la cateva prevederi rudimentare din Legea nr. 53/1992, cum ar fi: ”Caile de acces in cladirile si locurile publice, precum si ale unitatilor de ocrotire si asistenta sociala vor fi amenajate corespunzator, prin adaptare sau din constructie, astfel incat sa nu constituie bariere arhitecturale sau alte obstacole pentru persoanele handicapate” la precizari si termene concrete in OU.G. nr. 102/99:

- Cladirile institutiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuintele construite din fonduri publice, mijloacele de transport in comun, telefoanele publice, precum si caile de acces vor fi amenajate astfel incat sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap.

Lucrarile de amenajare a acestora se vor face in etape, in conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta, iar costurile lucrarilor vor fi suportate, dupa caz, din bugetele proprii ale ministerelor, ale celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate, precum si din bugetele autoritatilor publice locale.

- Autoritatile prevazute de lege vor elibera autorizatia de constructie pentru cladirile publice ce urmeaza a se construi, numai in conditiile respectarii prevederilor normativului in domeniu, care va fi aprobat prin ordin al ministrului lucrarilor publice si amenajarii teritoriului si va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei. Fac exceptie de la aceasta prevedere constructiile personale si anexele acestora.

Toate lucrarile de refacere, reparatii, reconstructie sau consolidare a drumurilor publice, a institutiilor publice, a celor culturale, sportive si de petrecere a timpului liber, a magazinelor si restaurantelor, a sediilor prestatorilor de servicii catre populatie vor fi proiectate si executate astfel incat sa respecte prevederile normativului mentionat la art. 12.

Pana la data de 31 decembrie 2003 vor fi adaptate pentru a permite accesul neingradit al persoanelor cu handicap toate cladirile institutiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, magazinele si restaurantele, sediile prestatorilor de servicii catre populatie, precum si caile publice de acces.

- Montarea telefoanelor publice se va face numai cu respectarea prevederilor normativului prevazut la art. 12. Pana la data de 31 decembrie 2001 toate telefoanele publice vor fi amenajate, cu respectarea prevederilor acestui normativ.

De la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta limbajul mimico-gestual se bucura de recunoastere oficiala din partea statului.

Pana la data de 31 decembrie 2002 toate institutiile publice vor incadra, pentru relatiile directe cu persoanele surde sau surdo-mute, traducatori ai limbajului mimico-gestual, autorizati potrivit legii.

Pana la data de 31 decembrie 2002 toate spatiile de parcare organizate vor avea rezervate si semnalizate prin semnul international minimum 4% din numarul total al locurilor de parcare, dar nu mai putin de doua locuri pentru parcarea gratuita a mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap.

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

- Toate societatile sau regiile de transport in comun, urban sau interurban, au obligatia de a achizitiona mijloace de transport special adaptate pentru accesul neingradit al persoanelor cu handicap.

In termen de maximum 2 ani de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta producatorii de mijloace de transport in comun au obligatia de a introduce in fabricatie mijloace de transport in comun, special adaptate accesului neingradit al persoanelor cu handicap.

Pana la data de 31 decembrie 2010 toate mijloacele de transport in comun aflate in circulatie vor fi adaptate accesului neingradit al persoanelor cu handicap.

Pana la data de 31 decembrie 2005 autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a monta sisteme de semnalizare sonora si vizuala pentru persoanele cu handicap, la trecerile de pietoni, precum si panouri de afisaj in mijloacele de transport si pe drumurile publice.

In ciuda acestor prevederi concrete, aceasta categorie, respectiv persoanele cu handicap locomotor, ramane una care nu se bucura, inca, in ciuda facilitatilor oferite prin lege, de libertatea de deplasare. La sfarsitul anului 2003, a expirat un prim termen fixat prin lege autoritatilor publice locale si centrale da a asigura accesul persoanelor cu handicap in institutii. Suntem in 2007, iar autoritatile sunt departe de a indeplini aceste obligatii. Cele peste 414.000 de persoane cu dizabilitati nu au inca acces in mijloacele de transport in comun, nu pot intra in sediile institutiilor publice. Este anormal, este inuman, si nu e numai vina autoritatilor, ci si a societatii civile de a nu se fi implicat in accesibilizarea mediului. Legea 519/2002- privind protectia speciala a persoanelor cu handicap, fixeaza alte termene clare pentru asigurarea accesului in sediile institutiilor publice, mijloace de transport in comun si pe arterele de circulatie pentru persoanele cu dizabilitati. Aceste prevederi nu sunt nici in prezent aplicate decat intr-o mica masura desi Legea 519/2002 prevedea sanctiuni de la 10 la 50 milioane lei (vechi) pentru institutiile sau administratiile cladirilor care nu asigura accesul acestei categorii defavorizate. Sanctiunile puteau fi date numai de Inspectia de stat in Constructii, subordonata Autoritatii Nationale de Control.

Persoanele cu dizabilitati sunt nevoite sa faca zilnic fata „barierelor” in calea deplasarii lor libere, gradul de accesibilizare a lor in institutii fiind redus. Potrivit unui sondaj curs, efectuat in 2004, 63% din cei peste 400.000 de romani care sufera de un handicap ies zilnic din casa la cumparaturi, pentru a merge la cursuri, in vizite, pentru plimbari sau pentru consultatii medicale ori terapeutice. Peste 70% din cei care ies zilnic din casa intampina dificultati grave de deplasare, intrucat nu peste tot exista rampe de acces ori piste speciale. Astfel din sondaj reiese ca principalele probleme cu care se confrunta persoanele cu deficiente fizice sunt lipsa rampelor de acces, a toaletelor neadaptate pentru a fi utilizate si de cei cu handicap, podelele alunecoase, dar si intrarile in imobile si institutii, neadaptate pentru persoanele cu dizabilitati. Mai mult de jumatate din persoanele cu dizabilitati chestionate incadreaza la dificultati „foarte grave” spatul insuficient din ascensoare, usi de acces inguste, birourile si ghiseele institutiilor publice prea inalte si lipsa locurilor de parcare pentru aceasta categorie defavorizata. Desi exista cadrul legal de sanctionare a celor care nu asigura accesul adaptat in cladiri si in institutii publice, aproape jumatate din beneficiarii acestor facilitati au apreciat ca autoritatilor nu prea le pasa de situatia lor. Legislatia existenta prevedea termene clare pentru asigurarea accesibilitatii fara restrictii; cu toate acestea, mijloacele de transport in comun – utilizate de aproximativ 80% de persoanele cu dizabilitati – nu sunt adaptate nevoilor speciale ale acestora. Educatia este un alt factor care a contribuit la mentinerea acestei stari de fapt, mentalitatile invechite si lipsa de interes fiind vizibile in multe din institutiile publice.

Incluziunea sociala este in ultimii ani cadrul de actiune pentru promovarea politicii sociale a Uniunii Europene. Prioritatea acordata incluziunii socile este rezultatul unei deplasari a accentului pe linia:

Combaterea saraciei

Combaterea excluziunii sociale

Promovarea incluziunii sociale si implicit, a persoanelor cu handicap.

Nici un alt concept nu se coreleaza atat de strans cu cel de excluziune sociala cum este cazul celui de »handicap«. Notiunea de handicap descrie rolul social atribuit persoanei cu deficienta sau dizabilitate prin care este plasata ca dezavantajat comparativ cu persoanele obisnuite.

Excluziunea sociala a persoanelor cu handicap nu inseamna doar un nivel redus a resurselor materiale ci mai ales dificultatile sau imposibilitatea lor de a participa in mod efectiv la viata economica, sociala, politica si culturala in anumite privinte mai inseamna alienare si distantare fata de societatea obisnuita. Excluderea sociala este definita in termenii lipsei de acces sau a accesului limitat la drepturile civile, politice, sociale, economice si culturale.

Dizabilitatea apare ca o problema de drepturi umane, implica lupta pentru alegere, justitie sociala si participare. In principal handicapul este semnificatia excluderii si marginalizarii in raport cu sistemul de educatie si cu piata fortei de munca.

Excluziunea sociala trebuie analizata multidimensional, astfel aparitia unei probleme conduce, in traiectoriile concrete ale indivizilor la proliferarea altor probleme de alt tip. Acest lant de reactii si faptul ca problema aparuta initial se adanceste odata cu contaminarea altor laturi ale vietii, este caracterizata prin afirmatia ca excluziunea sociala trebuie analizata dinamic.

Aceasta perspectiva multidimensionala si dinamica a fost asumata ca un cadru de referinta la nivelul Uniunii Europene insa, accentul este pus pe promovarea incluziunii sociale. Abordarea politicii sociale din perspectiva dezvoltarii este o optiune strategica la nivel national. Strategia nationala de promovare a incluziunii sociale isi fixeaza ca obiectiv global consolidarea unui stat al bunastarii in acelasi timp cu rezolvarea unor probleme specifice lansandu-se in acest sens inca din 2002 Planul national de combaterea saraciei si promovarea incluziunii sociale, care a fost implementat la nivel national prin preluarea obiectivelor propuse in planurile sectoriale ale ministerelor.