Evaluarea situatiei persoanelor varstnice care necesita asistenta sociala

EVALUAREA SITUATIEI PERSOANELOR VARSTNICE CARE NECESITA ASISTENTA SOCIALA

1. EVALUAREA – PROCES IMPORTANT IN REALIZAREA ACTIVITATII DE ASISTENTA SOCIALA

,,Scopul principal al procesului de admitere este stabilirea unei legaturi cat mai adecvate intre asteptarile posibilului client si cea mai apropiata sursa de ajutor’’[1]. Agentia sau alt furnizor de servicii pot fi considerate, in multe cazuri, resurse foarte bune, dar sunt si situatii in care resursele pentru schimbare si /sau rezolvarea problemei, se afla in chiar persoana clientului. Aceasta inseamna ca multe cazuri pot fi rezolvate inca din faza de initiala, prin oferirea de informatii sau alternative de actiune, care devin impulsuri suficiente pentru a mobiliza capacitatile decizionale sau transformatoare ale clientului. In astfel de situatii este suficient ca prestatia asistentului sa se limiteze la un termen foarte scurt.

Alteori insa este nevoie de angajarea asistentului social intr-o relatie de durata, care sa debuteze prin strangerea de informatii in vederea realizarii unei evaluari complexe. In principiu, informatiile necesare unei bune evaluri se inscriu in urmatoarele categorii: informatii de indentificare ale clientului, informatii esentiale despre problema in discutie, despre resursele, capacitatile si competentele clientului si ale familiei sale de a face fata situatiei, un scurt istoric al cazului astfel incat sa se poata identifica repere pentru actiunile viitoare.

Informatiile de indentificare, se refera la date precum: numele clientului, adresa, numarul de telefon, membrii familiei, medici si /sau alti profesionisti care se ocupa de client. Mai pot constitui informatii aditionale cele referitoare la inceperea si primirea altor sevicii, numele asistentului social care s-a ocupat de caz, alte elemente de referinta.

Prezentarea problemei de catre potentialii clienti nu se realizeaza intodeauna in termeni foarte specifici, dar este la fel de frecventa si situatia inversa, in care unii clienti solicita un ajutor forte precis. Sarcina asistentului social este de a obtine serii de informatii referitoare la resursele individuale si familiale, la ansamblul contextelor care pot contribui la definirea problemei, cat si informatii care pot oferi o orientare asupra modului in care clientul isi percepe propria problema si ce schimbari anticipeaza. Important este ca asistentul social sa nu ia in considerare numai ajutorul specific solicitat explicit de client, deoarece acesta exprima de cele mai multe ori doar limitele actuale sau obisnuite in care clientul isi vede rezolvarea problemei si poate sa nu fie cea mai buna solutie.

Istoria cazului trebuie sa fie cunoscuta asistentului social  pentru clarificarea problemei prezentate si pentru incadrarea acesteia intr-un sistem de asistenta. Istoria cazului presupune referiri la termeni temporali, descrierea antecedentelor si implicatiilor problemei care l-au determinat pe client sa apeleze la agentie, precum si referiri la eforturile anterioare de a face fata situatiei. Pentru obtinerea acestor informatii pot fi utile intrebari precum: “Cand a inceput aceasta problema ?”, “Ce credeti ca a cauzat-o?”, “Ce altceva se mai intampla in viata dumneavoastra cand a inceput problema?” (pentru antecedente): « Ce efecte are aceasta problema asupra vietii dumneavoastra ? », « Cum credeti ca va va afecta viitorul ? », (pentru implicatii); « Ce ati facut pentru a rezolva aceasta problema », « Ce a mers si de ce », « Ce nu a mers si de ce ? », (pentru eforturile anterioare de a rezolva problema). Ulterior, clientul poate fi intrebat ce de fel de ajutor crede ca i-ar putea oferi agentia.

Intrebarile in genul celor de mai sus au nu numai rolul de a ajuta pe clientii sa-si clarifice situatia, solicitarile si asteptarile, ci contribuie si la construirea relatiei de ajutor deorece demonstreaza implicarea asistentului social, contribuie la revizuirea si reconsiderarea eforturilor de schimbare si ofera speranta si deci dorinta de a continua colaborarea, prin aceea ca sugereaza noi posibilitati de rezolvare a problemelor.

Finalizarea evaluarii Dupa obtinerea datelor de identificare si intelegerea perceptiei clientului asupra schimbarilor dorite, in cele mai multe dintre cazuri, asistentul sacial intocmeste o recomandare, in functie de criteriile de eligibilitate ale agentiei, evaluare ce va fi pusa la dispozitia angajatilor, pentru a-i ajuta sa raspunda adecvat problemei specifice.

,,Evaluarea initiala este o procedura rapida, de cele mai multe ori standardizata, si are ca scop identificarea variabilelor, a factorilor de risc, precum si a nivelului la care un anumit serviciu trebuie sa intervina. Evaluarea initiala este in acelasi timp o forma de selectare, o procedura de punere in lagatura a individului cu serviciile disponibile in agentie, si de asemenea, o modalitate de determinare a urgentei interventiei’’ .

Procedurile de evaluare, selectie si interventie, depind de specificul problemei prezentate si de schimbarile dorite de client si familie. In practica asistentei sociale au fost dezvoltate numeroase modele de instrumente de evaluare, unele specifice pentru cazul persoanelor varstnice. De exemplu, pentru persoanele in varsta si cu dizabilitatii, se utilizeaza fise de evaluare structurate pe mai multe nivele, in functie de ingrijirile necesare. Asfel, daca este vorba de clienti a caror situatie este instabila, si daca, din punct de vedere psiho-medical, se semnaleza un pericol pentru ei sau apartinatori, atunci vor fi orientati spre ingrijire intr-un spital. Daca clientii varstnici nu prezinta astfel de riscuri, vor raspunde unei noi serii de intrebari, urmand a se decide care dintre serviciile de ingrijire este mai adecvat. Desi exista deja multe tipuri de instrumente standardizate pentru evaluare, in general si pentru evaluarea factorilor de risc, in special, orice asistent social trebuie sa aiba in minte o serie de intrebari care sa-l ajute in evaluarea cazului si orientarea clientului spre un anumit serviciu.

w Interventia in criza

Starile de urgenta si criza survin atunci cand sanatatea si / sau siguranta clientilor individuali sau a familiei se afla in situatii de risc si se impune o interventie imediata. Starile de urgenta sunt consecinta dezastrelor naturale sau a accidentelor, atunci cand sanatatea sau viata insasi sunt puse in pericol. In astfel de situatii interventia consta in asigurarea asistentei materiale necesare, fie ea financiara, medicala sau de alta natura.

Starile de urgenta pot determina uneori instalarea situatiei de criza, ceea ce inseamna ca o persoana si / sau familia, nu mai pot face fata situatiei, deoarece constientizeaza faptul ca resursele, indemanarile si mecanismele obisnuite de rezolvare a problemelor nu mai sunt adecvate, simtindu-se de aceea depasiti, inclusiv emotional. Asisntentul social trebuie sa intervina, in astfel de situatii, prin consiliere de scurta durata pentru a ajuta procesul de stabilizare.

Desi starile de urgenta si criza sunt de multe ori asociate, nu intotdeauna urgentele determina crize, dupa cum nici situatia inversa nu este obligatorie. Este de aceea necesara, din partea profesionistului, o prompta si corecta evaluare a situatiei pentru a preveni raspunsurile si tratamentele inadecvate.

O mentiune necesara este si aceea ca, mai ales in cazul urgentelor, situatia trebuie remediata cat mai repede posibil, dar interventia nu trebuie sa se incheie de indata ce amenintarea la adresa bunastarii clientilor a fost redusa, ci va continua pentru rezolvarea problemelor nou aparute, pentru gasirea solutiilor de durata.

w Cunoasterea si utilizarea resurselor

Institutiile publice nationale, si / sau locale, sunt, de regula, principalii funizori de servicii pentru varstnici, insa aceste servicii, impreuna cu cele private si / sau nonprofit trebuie privite ca un continuum, ce cuprinde interventii institutionale, (care reduc considerabil controlul individului asupra propriei persoane ca si asupra mediului sau de viata), precum si interventii mai putin restrictive, furnizate de servicii comunitare si la domiciliu. In aceste conditii, o agentie, in functie de misiunea sa si de publicul tinta, poate asigura atat servicii directe, cat si indirecte, fie prin preluarea unor clienti recomandati de alte agentii, fie prin directionarea acestora catre alti furnizori.

Proliferarea si diversificarea retelelor de servicii destinate virstnicilor, sau mai general, persoanelor adulte, impune asistentului social nu numai intelegerea adecvata a nevoilor clientilor ci si cunoasterea serviciilor existente in comunitate, servicii care pot avea o relevanta imediata pentru interventie (de exemplu, cele din domeniul sanatatii mintale, ingrijirile la domiciliu, spitalele, planificarea familiala, serviciile de transport, sau cele de adapostire). Este, de asemenea, important ca practicienii din domeniul asistarii varstnicilor sa cunoasca si sa inteleaga modul de functionare a principalelor institutii finantatoare ca si criterile lor de eligibilitate.

Pe masura ce populatia varstnica va creste, serviciile pentru varstnici vor deveni un domeniu din ce in ce mai specializat, care va impune asistentilor sociali o pregatire adecvata nu numai pentru interventia directa ci si pentru cea indirecta, aceasta din urma presupunand cunoasterea retelei de servicii ca si mentinerea unor bune relatii, formale si informale, in cadrul acesteia. In mod special asistentii sociali implicati in procesul de admitere / preluare in agentie a posibilior clienti, trebuie sa stie sa-si indeplineasca atributiile intr-un context organizational complex, eficacitatea acestei activitati fiind determinata de masura in care vor fi abiltati sa lucreze cu alte agentii si reprezentati ai acestora.

In astfel de conditii, dispunand de o baza de date si realizand o evaluare initiala, asistentului social ii revine sarcina de a face legatura dintre client si resursele din agentie sau comunitate. Un proces de admitere poate fi considerat eficace, in masura in care clientul primeste nu numai un ajutor imediat ci si o indrumare adecvata spre servicii. Un fapt de observatie curenta arata ca accesul clientilor la servicii este mult facilitat daca asistentii sociali din agentie sau din cadrul retelei comunitare detin relatii informale, reusind astfel contracareze fragmentarea procesului de oferire a seviciilor cauzate de obstacole formale. Bineinteles, relatiile informale nu pot suplini acordurile formale dintre agentii sau criteriile de accesibilitate, acestea avand rolul de face explicite sarcinile asistentului social care se ocupa de procesul de admitere.

Misiunea agentiei, prin faptul ca precizeaza scopurile, obiectivele si populatia tinta, defineste locul pe care aceasta il ocupa in reteaua serviciilor comunitare, si de aceea, cunoasterea si actiunea in lumina acesteia este indespensabila asistentului social angajat in procesul admiterii. Stabilirea relatiei de ajutor, evaluarea initiala, interventia in situatii de urgenta si criza, promovarea autonomiei clientului, abilitatea de a adecva resursele la nevoi, sunt situatii care impun si in acelasi timp definesc un profesionist de mare competenta. Ca parte a metodologiei de acordare a ajutorului in asistenta sociala, admiterea clientilor la servicii reprezinta prima etapa a relatiei dintre client si profesionist. Cunostintle, grija si sensibilitatea profesionistului in raport cu problemele clientilor, prefigureaza interactiunile viitoare si de aceea sunt considerate ca fiind de maxima importanta pentru reusita unei interventii.

EVALUAREA – NOTIUNE SI CLASIFICARE

w Evaluarea initiala si evaluare functionala

Obiective: intelegerea importantei evaluarii functionale pentru natura si calitatea procesului de interventie; insusirea notiunilor fundamentale pentru dobandirea competentelor in procesul evaluarii.

Cuvinte cheie: evaluare functionala comprehensiva: mediul, sanatatea fizica si mentala, situatia economica, capacitatea de autoingrijire, capacitatea de a desfasura anumite activitati.

Problema evaluarii a fost tratata ca parte procesului de admitere a clientilor in reteaua serviciilor sociale’’[3]. A fost vorba despre evaluarea initiala, in baza careia clientii sunt orientati spre serviciile corespunzatoare, in principiu, problemei pentru care solicita ajutorul. In continuarea evaluarii initiale, (care, asa cum s-a putut constata, este, de regula, standardizata / formala), dupa ce clientul a fost directionat spre unul dintre serviciile existente in agentie sau retea, este recomandata o evaluare de profunzime si de detaliu ca parte integranta a procesului de interventie specializata. In practica asistentei sociale pot fi intalnite diferite modalitati de evaluare aferente etapei de interventie specializata. Modalitatea care se impune din ce in ce mai mult in prezent este definita prin conceptul de “evaluare functionala”, concept ce inglobeaza perspectiva familiei, a resurselor individuale si familiale, de o maniera multidimensionala si comprehensiva.

In aceasta perspectiva, evaluarea este centrata pe sprijinirea clientului in procesul de identificare a capacitatilor functionale, a competentelor si resurselor, (si nu doar a disfunctiilor si incapacitatilor), pentru demararea schimbarii. Informatia acumulata prin evaluarea functionala este utilizata in luarea deciziilor, de comun acord cu clientii, privind tipurile si cantitatea serviciilor necesare, precum si cele privind activitatile pe care clientii le pot realiza pentru a ajunge la schimbarile dorite. Desigur sunt necesare reevaluari periodice pentru a determina daca planul initial functioneaza si daca serviciile si activitatile in care sunt implicati clientii pot fi continuate, schimbate sau oprite .

Deoarece evaluarea functionala reprezinta un moment decisiv al procesului de interventie, de ea depinzand natura si calitatea acestuia, este necesara o tratare detaliata a principalelor ei aspecte.

w De la evaluarea initiala la evaluarea functionala

Asa dupa cum am vazut in capitolul anterior, evaluarea initiala (ca evaluare formala), presupune ca asistentul social sa inregistreze pentru fiecare client in parte date de identificare, problema si un scurt istoric al acesteia, sa initieze o interventie de urgenta daca este nevoie si sa directioneze clientul spre serviciile specializate. Aceste informatii sunt folosite, ulterior ca punct de plecare in evaluarea functionala si sunt utile atat asistentului social cat si clientului si familiei acestuia in luarea celor mai potrivite decizii, privind ingrijirile, tratamentele si serviciile

Fara informatiile adunate prin evaluarea initiala, nici unul dintre partenerii la actul decizional (clientul, familia si asistentul social) nu va fi in masura sa decida in cunostinta de cauza, iar consecintele unor decizii inadecvate pot fi considerate repercursiuni neplacute, atat pentru ei cat si pentru sistemul de ingrijire:

daca sunt furnizate mai multe servicii decat este nevoie, clientul poate deveni dependent;

daca sunt furnizate mai putine servicii decat este nevoie, ingrijirile sunt inadecvate si / sau insuficiente;

cele mai multe programe fiind bazate pe cerere, in absenta unei bune evaluari privind alocarea serviciilor, deciziile inadecvate tind sa se perpetueze;

Document online: Manual de supravietuire - FOAMEA Proiect: Laicizare si revigorare religioasa

serviciile si deciziile de plasament, facute in mod nepotrivit si exagerat, conduc la costuri inutile.

Dimpotriva, realizata si implementata corect si complet, evaluarea initiala poate aduce multe beneficii:

in primul rand, ajuta asistentul social sa-si organizeze eforturile si constituie un instrument cu ajutorul caruia poate fi supravegheata furnizarea serviciilor;

in al doilea rand, cu ajutorul evaluarii initiale asistentul social poate urmari schimbarile in evolutia clientului;

in al treilea rand, evaluarea ajuta asistentii sociali si managerii serviciilor sociale sa dezvolte noi programe si obiective, din ce in ce mai adecvate nevoilor varstnicilor, bazandu-se pe o documentatie vasta de studii de caz si baze de date construite cu ajutorul informatiilor din evaluari.

w Argumente pentru o evaluare functionala

Elementele esentiale ale evaluarii functionale comprehensive, se structureaza pe urmatoarele dimensiuni: mediul inconjurator, mediul social, mediul economic, dimensiunea fizica, mentala, activitati de zi cu zi si activitati instrumentale de zi cu zi .

Evaluarea comprehensiva a statutului functional al clientilor si a contextului familial este indispensabila in procesul luarii deciziilor privind natura serviciilor si a interventiilor specializate, deoarece examineaza interactiunea dintre abilitatile, motivatiile si contextele clientilor. Factorii esentiali ai evaluarii functionale sunt

abilitatile clientului aflate in stare de functionare;

perceptia clientului vis à vis de situatia sa problematica, precum si motivatia sa pentru schimbare;

contextul clientului: cadrul fizic, reteaua sociala a familiei, prietenilor si comunitatii, ca factor important pentru intelegerea si schimbarea propriilor probleme.

Diagnosticele medicale sau psihiatrice pot influenta statutul functional al varstnicului dar nu au si valoare predictiva asupra acestuia. De exemplu, clientii cu diabet sau boli de inima pot si de cele mai multe ori reusesc, sa ramana in comunitate, sa indeplineasca functii sociale, datorita unor abilitati specifice pe care le poseda si care nu sunt afectate de maladiile de care sufera. Chiar si varstnicii cu tulburari mentale severe pot avea conservate abilitati care sa le permita ramanerea in familie si comunitate.

Desi clientii care solicita diverse servicii au probleme de sanatate cronice, fizice sau mentale, nu acestea constituie cauza care ii aduce la serviciile sociale, ci dificultatile de functionare. Uneori, sprijinul de care au nevoie se refera la mai multa sau mai buna asistenta medicala sau psihiatrica, iar asistentul social poate fi in masura sa-i ajute sa-l obtina. ,,Dorim sa spunem prin aceasta ca expertiza asistentului social inseamna a-i ajuta pe clienti sa-si elimine sau sa-si reduca problemele in functionarea zilnica, si nu eliminarea asistentei medicale’’ .

Ameliorarea problemelor functionale se intemeiaza pe valorificarea potentialului individual si familial ca si pe interventiile sociale adecvate. Evaluarea functionala vizeaza cresterea bunastarii clientului, indiferent daca situatia lui rezulta din problemele de sanatate fizica sau mentala, fie din factorii sociali, economici sau de mediu. In perspectiva evaluarii functionale, deciziile asupra interventiilor si monitorizarea serviciilor furnizate trebuie sa se axeze pe schimbare si imbunatatirea statutului functional al clientului si nu pe ignorarea diagnosticelor medicale sau psihiatrice.

Evaluarea functionala este in masura sa reuneasca, intr-un tablou sintetic abilitatile clientului, motivatiile sale, contextul familial si al mediului social, precum si constelatia influentelor acestora, pentru luarea celor mai potrivite decizii de interventie educationala, sociala, medicala, economica si de mediu.

Evaluarea este in acelasi timp si o detaliata analiza a statutului functional al clientului, care conduce la concluzii despre afectiunile ce trebuie remediate si la strategii posibile de interventie.

w Evaluarea functionala comprehensiva

Evaluarea functionala comprehensiva este prin definitie multidimensionala. Dimensiunile sau domeniile care trebuie evaluate sunt: mediul inconjurator, mediul social, situatia economica, sanatatea mentala, sanatatea fizica si capacitatea de auto-ingrijire evaluata prin abilitatea de a face activitati de zi cu zi si activitati instrumentale de zi cu zi. Desi aceste dimensiuni sunt evaluate separat, ele sunt interconexate. Capacitatea sau incapacitatea in unul din aceste domenii este posibil sa afecteze functionarea in celelalte. De exemplu, o persoana cu boala Alzheimer poate avea asociata si o problema care este in principal una de sanatate fizica, dar individul va manifesta in mod treptat afectiuni in functionarea sociala si mentala.

w Evaluarea sociala

O evaluare a functionarii sociale se refera la calitatea si cantitatea legaturilor interpersonale ale clientului si la implicarea sa in comunitate, ca si la posibilele probleme in sistemul sau de suport informal a identificat patru arii primare in care interactiunile sociale si participarea au loc: (1) familia, (2) prietenii, (3) comunitatea, (4) locul de munca.

In cazul varstnicilor, ,,scopul primordial al evaluarii sociale vizeaza calitatea si cantitatea legaturilor cu reteaua de suport informational’’[5]. Subliniem faptul ca pentru alte categorii de adulti relatiile formale, de la locul de munca, joaca un rol mai important pentru viata lor sociala si pentru sistemul de suport. Insa reteaua de suport informal, pe care o reprezinta, familia si prietenii este esentiala pentru bunastarea tinerilor si varstnicilor deopotriva. Pentru masurarea functionarii sociale a familiei Smilkstein, Ashworth si Montano , au elaborat un instrument de evaluare cunoscut sub denumirea sa prescurtata APGAR (Adaptation, Partenership, Growth, Affection, Resolve) si care are in vedere urmatoarele dimensiuni: adaptarea familiala, relatiile parteneriale, cresterea copiilor, dezvoltarea afectiva si capacitatea de rezolvare a problemelor familiale.

Desi este important numarul persoanelor cu care clientul are relatii, ca si frecventa acestora, s-a constatat ca, in numeroase situatii, calitatea retelei de suport social si prezenta unui confident, este semnificativ mai relevanta pentru bunastarea si sanatatea fizica a clientului. Intelegerea retelei familiale a clientului ca si cea a sistemului mai larg de suport social, poate fi realizata prin combinarea intrebarilor standardizate, prin construirea genogramei si a eco-hartii (genograma reprezinta reteaua familiala iar eco-harta contureaza reteaua sociala mai larga, incluzand relatiile familiale si comunitare).

Genograma este instrumentul prin care se reprezinta grafic compozitia familiala si istoria acesteia. De altfel, genograma poate cuprinde schimbarile majore din cadrul familiei, schimbari din sfera ocupationala, a sanatatii, precum si din cae a evenimentelor familiale (nastere, moarte, casatorie, mutare). Utilizand diferite tehnici de trasare ca: linii continue, punctate, taiate, etc., pot fi reprezentate punctele forte, si diferite tipuri de relatii (stabile, tensionate etc.). Inserarea unei genograme in cadrul raportului de evaluare poate fi utila pentru identificarea sistemului de suport familial si pentru intelegerea istoriei sociale a familiei, ca si a relatiilor si problemelor curente. Evaluarea functionarii familiale poate constitui punctul de plecare pentru stabilirea sarcinilor asistentului social si a celorlalti profesionisti care acorda ingrijiri varstnicului.

Eco-harta este un instrument care permite vizualizarea gradului de interactiune a clientului cu comunitatea, cu reteaua de suport social, ca si cu familia. Se poate folosi pentru reprezentarea grafica un sistem de cercuri, sau se poate trasa o diagrama ce reprezinta lumea sociala a clientului, identificand potentialele prietenii, implicarile in activitatile recreationale si culturale, munca, biserica, agentiile furnizoare de servicii’’ . Tipurile diferite de linii si apropierea elementelor grafice pot reprezenta natura relatiilor dintre client si mediul sau social.

Configurarea eco-hartii necesita culegerea unei remarcabile cantitati de informatii intr-un timp relativ scurt. Informatizarea si computerizarea serviciilor de asistenta sociala pot constitui facilitati, inclusiv pentru producerea de grafice in practica clinica. Exista deja programe software comerciale care pot produce arbori genealogici si genograme, diferite grafice pentru examinarea cazurilor pe multiple nivele sistemice.

Pentru a evalua profunzimea unei retele de suport social, este nevoie de intrebari nuantate: de exemplu, se poate intreba cui poate cere ajutor clientul, pentru cat timp si in ce conditii. Mai concret, in cazul unui client care are nevoie de sprijin pentru a locui singur acasa, poate fi luat in calcul sprijinul unui vecin care i-a mai fost de ajutor si in trecut. In planificarea serviciilor, este util sa se stie daca acest vecin este dispus sa-l sune zilnic pe client, sa-l viziteze, sa serveasca uneori masa impreuna, sau sa-si petreaca cateva ore zilnic sau saptamanal ajutand la intretinerea locuintei.

w Evaluarea economica

,,Evaluarea economica are ca scop aprecierea nivelului resurselor financiar-economice in vederea eligibilitatii clientului pentru asistenta suplimentara, pornindu-se de la examinarea veniturilor si a celorlalte resurse economice’’[7].

Suficienta resurselor financiar-economice presupune acoperirea, din venituri proprii a cheltuielilor destinate procurarii alimentelor si imbracamintii, intretinerii locuintei, asigurarii ingrijirilor medicale si a altor necesitat.

Eligibilitatea pentru resurse suplimentare presupune, pe de o parte constientizarea clientului privind drepturile sale, iar pe de alta parte, presupune cunoasterea programelor comunitare de sanatate, sociale sau economice, a serviciilor de intrajutorare, de ajutor financiar sau a programelor de angajare speciale.

Evaluarea economica se realizeaza prin chestionarea clientilor despre veniturile si bunurile de care dispun, despre cheltuielile necesare ca si despre modul in care isi administreaza banii si celelalte resurse. Trebuie avute in vedere, in mod special, situatiile in care anumite cheltuieli sunt disproportionate in cuantumul veniturilor periclitand de aceea satisfacerea adecvata a altor nevoi, de exemplu, situatia frecventa in care un varstnic isi cheltuieste toate veniturile pentru chirie si hrana, neramanandu-i bani si pentru medicamente.

Evaluarea economica inseamna analiza resurselor si prin ceea ce se afla dincolo de inscrisurile oficiale (cuponul de pensie, extrasul de cont, chitante, facturi, etc.): uneori clientii beneficiaza de resurse indirecte cum ar fi ajutorul financiar regulat din partea unuia dintre copii, servirea regulata a mesei la un membru al familiei, etc.

Evaluarea economica nu se rezuma la o simpla contabilizare deoarece banii, administrarea lor, diferitele bunuri sau posesiuni constituie valori personale ale clientilor, fata de care prezinta un atasament special si de aceea nu pot face obiectul unor tranzactii sau aranjamente rentabile.

Stabilirea eligibilitatii clientului pentru un anumit tip de beneficii (sociale, economico-financiare, medicale) necesita cunoasterea de catre profesionist a cadrelor legislative, a sistemului de asistenta medicala si de sanatatea mentala, a retelei de servicii sociale pentru varstnici.

w Sanatatea mentala

Evaluarea starii de sanatate mentala de catre asistentul social inseamna orientarea observatiilor si inspre sfera problemelor psiho-cognitive si comportamental-emotionale.

Evaluarile din aria psiho-cognitiva se centreaza, in principal, asupra simptomelor de incapacitate cognitiva, asupra tulburarilor psihiatrice, ca si asupra diferitilor factori de risc. Practicienii utilizeaza in acest scop instrumente de evaluare (scale, teste, chestionare) cu diferite grade de complexitate.

Functionarea emotionala se refera la prezenta / absenta sau diminuarea/amplificarea tulburarilor afective. Asistentul social ar trebui sa fie familiarizat cu simptomele si manifestarile tulburarilor afective majore, pentru a putea recunoaste anxietatea, depresia, singuratatea si factorii de risc asociati suicidului si abuzului de alcool sau droguri.

In majoritatea cazurilor, acolo unde asistentul social identifica factori de risc     si / sau manifestari care pot fi indicii pentru deteriorarea starii de sanatate mentala se impune consultarea expertilor calificati in acest domeniu.

w Sanatatea fizica

Exista trei instrumente cu ajutorul carora asistentul social poate evalua starea sanatatii fizice:

1) autoevaluarea starii de sanatate de catre client;

2) inventarierea simptomelor si bolilor;

3) analiza medicamentatiei;

,,Prin evaluarea riscurilor de sanatate fizica, asistentul social poate descoperi afectiuni netratate, care necesita fie initierea, fie incetarea unui tratament medical, decizie ce va fi luata de catre medic, dar asistentul social va recomanda consultatia medicala, si la nevoie, va acompania varstnicul la cabinetul medical’’ . De exemplu, daca asistentul social analizeaza medicamentatia unui client cu o boala mentala cronica si constata ca tratamentul prescris a fost intrerupt, trebuie sa discute despre consecintele incetarii tratamentului si sa incurajeze clientul sa consulte un asistent de sanatate mentala sau un psihiatru.

1. Autoevaluarea sanatatii

Autoevaluarea sanatatii poate fi un bun semnal al starii de sanatate, chiar daca unii autori si practicieni au rezerve in aceasta privinta. Scopurile autoevaluarii sunt, din punctul de vedere al profesionistilor, de a identifica posibile noi probleme de sanatate sau declinul statutului sanatatii. Intrebari referitoare la autoevaluarea starii de sanatate pot fi incluse in continutul instrumentarului de evaluare multidimensionala, care se utilizeaza in diverse centre medicale sau socio-medicale. De exemplu, o intrebare pentru autoevaluarea starii de sanatate poate fi:

„Cum va apreciati starea de sanatate in prezent ?”

Excelenta (3) Buna (2) Moderata (1) Slaba (0)

Inventarierea simptomelor si bolilor

Chestionarele utilizate pentru simptome au ca scop identificarea factorilor de risc ai sanatatii. Sunt luate in considerare, (in instrumentarul acceptat de Organizatia Mondiala a Sanatatii), patru categorii de simptome pentru identificarea factorilor de risc: (1) caracteristicile salivei, (2) senzatiile de durere sau apasare, (3) dureri de articulatii si (4) caracteristicile respiratiei. In evaluarile comprehensive, acestor cdategorii de simptome li se adauga si altele precum: malnutritia, problemele de vedere de auz, problemele dentare si artritele.

Inconvenientele acestui tip de evaluare tin de faptul ca nu toti clientii frecventeaza cu regularitate serviciile mediacale sau medico-sociale, si in majoritatea cazurilor nu sunt familiarizati cu terminologia de specialitate utilizata. In astfel de situatii se recomanda ca evaluarile periodice, de rutina, sa fie realizate de catre specialisti

3. Analiza medicamentatiei

O alta modalitate de evaluare a starii de sanatate consta in analiza medicamentatiei: listarea medicamentelor prescrise si precizari privind modul de administrare (dozarea, cand si cum se administreaza). Este important sa fie puse si intrebari referitoare la utilizarea medicamentelor care au si contraindicatii, precum si la utilizarea remediilor naturiste si a suplimentelor nutritive.

Problemele care pot aparea in jurul utilizarii medicamentelor se leaga indeosebi de numarul mare de medicamente prescrise, de nerespectarea dozajului, de tulburarile de memorie care afecteaza ritmicitatea administrarii sau chiar de lipsa unei minime educatii pentru sanatate.

Alti factori care, de asemenea, tin de administrarea medicamentatiei si pot genera complicatii sunt: imposibilitatea achizitionarii medicamentelor datorita costului ridicat, absenta instructiunilor de administrare clar scrise, tulburarile emotionale, ca de exemplu depresia, care se pot traduce prin refuzul de a accepta boala si de a o trata. In plus, unii varstnici refuza medicamentatia datorita convingerilor lor religioase, sau pentru ca ii descurajeaza efectele colaterale, adverse ale medicamentelor. De asemenea, schimbarile bruste ale starilor fiziologice si/sau afective, precum voma, diareea, iritabilitatea, starile confuzive, pot fi puse in legatura cu modul inadecvat de administrare a medicamentelor.

In aceste conditii se recomanda ca asistentul social care intalneste un varstnic ce are prescrise trei sau mai multe medicamente, sa se informeze si asupra regimului ingrijirilor de sanatate pe care le primeste’’[9].

Evaluarea activitatilor de zi cu zi (AZZ) si a activitatilor instrumentale de zi cu zi (AIZZ

Dintre toate dimensiunile functionarii personale, capacitatea de a duce la bun sfarsit activitatile de zi cu zi este probabil, cea mai importanta. Buna desfasurare a activitatilor de ingrijire personala si a habitatului, este necesara pentru mentinerea functionarii independente si autonome, dar depinde de starea fizica, mentala si sociala.

Evaluarile generale ale starii de sanatate nu pot avea valoare indicativa asupra nivelului de autonomie a varstnicului. De aceea se recurge la evaluarea functionarii in activitatile de zi cu zi, si stabilirea, pe aceasta baza, a capacitatii de autointretinere.

In privinta criteriilor cu ajutorul carora se pot face evaluarile activitatilor de zi cu zi, opiniile specialistilor converg inspre includerea in scalele de evaluare a capacitatilor de: a face baie, de a se aranja, de a se imbraca, de a se deplasa si de a se hrani . ,,Cea mai cunoscuta scala este Index-ul AZZ al lui Katz (1963), cu ajutorul careia (scala) este evaluata capacitatea clientului de a realiza cele cinci activitati’’ . Desi aceasta forma de evaluare se centreaza pe capacitatea sau incapacitatea clientul de a indeplini respectivele activitati, modalitatea de formulare poate include si nuantari referitoare la nevoia de asistare sau la independenta:

0 - nu necesita ajutor;

1 - foloseste un aparat;

2 - necesita asistenta;

3 - complet dependent.        

Evaluarea instrumentala a activitatilor de zi cu zi se refera la o varietate de activitati, mai complexe decat acelea de autoingrijire si autointretinere. Itemii inclusi in mod obisnuit in scalele de evaluare se refera la activitati si sarcini specifice mediului ambiental si social si de aceea capacitatea de a le realiza este inclusa in sfera competentelor sociale’’ .

Spre exemplificare redam in continuare o scala de evaluare care acopera sase arii: (1) utilizarea telefonului, (2) utilizarea mijloacelor de transport, (3) cumpararea hranei si a imbracamintii, (4) prepararea hranei, (5) ingrijirea locuintei, (6) administrarea resurselor financiare. Fiecare item poate fi analizat prin utilizarea unei scale cu trei nivele, in care scorul “1” indica faptul ca individul poate indeplini activitati fara asistenta; “2”- nevoia de asistenta si “3”- totala incapacitate de a realiza activitati.

w Evaluarea mediului

Evaluarea mediului, concept central in asistenta sociala, reprezinta reflectarea aplicativa a principiului congruentei in relatia persoana - mediu. Prin evaluarea mediului se stabileste daca acesta este adecvat, sau nu, bunastarii si functionarii independente a individului.

,,Intr-o acceptiune restransa, prin mediu se intelege (in contextul asistentei sociale) institutia rezidentiala sau locuinta in care traieste clientul. Intr-o acceptiune mai larga, “mediul” poate desemna insasi comunitatea din care face parte. Desigur, evaluarea comunitatii poate avea elemente comune cu evaluarea mediului. Evaluarea mediului presupune examinarea abilitatilor functionale ale individului si a solicitarilor mediului, (in acceptiune larga si restransa), urmata de examinarea gradului de congruenta a acestora’’ .

In principiu, specialistii sunt de acord asupra importantei mediului pentru functionarea optima a clientului, mai putin concordante sunt insa criteriile de evaluare care, desigur, difera in functie de “obiectivele” de evaluat (“cum” se evalueaza in functie de “ce” se evalueaza). Pot constitui “obiective” de evaluat institutiile de tip rezidential sau cele de tipul centrelor de zi, locuintele individuale dar si comunitatile.

Una dintre categoriile care pot constitui obiectul evaluarii de mediu este cea referitoare la adecvarea si siguranta mediului arhitectural (rezidential si civic). De exemplu, exista grile de evaluare care cuprind: paza contra incendiilor, accesibilitatea la bucatarie si/sau la servirea mesei, sau in alte zone frecventate de varstnici, absenta/prezenta obstacolelor in zonele de trecere si acces (cabluri, presuri, gradul de iluminare, etc.). In comunitate, se evalueaza siguranta zonei (strazi, parcuri, zone comerciale sau de agrement), accesibilitatea mijloacelor de transport, facilitati si amenajari speciale pentru varstnici.

O alta categorie ce poate face obiectul evaluarii de mediu se refera la aspectele 'mediului afectiv-emotional' si a 'oportunitatilor interpersonale'. Evaluarea mediului afectiv-emotional in cadrul institutional se refera la politetea personalului, la atentia acordata nevoilor sociale si medicale ale rezidentilor, la respectarea nevoii de intimitate, la libertatea si posibilitatea de alegere in raport cu modalitatea de satisfacerea a diferitelor nevoi din aceasta categorie. In familie, in sfera nevoilor afectiv-emotionale pot fi evaluate : interactiunile dintre membrii familiei, sprijinul acordat varstnicului pentru buna sa functionare, comunicarea, suportul afectiv . Evaluarea “oportunitatilor interpersonale” se refera la posibilitatile de contact cu prieteni si membri ai familiei, la posibilitatea de a juca un rol activ in grupurile civice si voluntare.

O a treia categorie de evaluat are in vedere activitatile instrumentale. De exemplu, se constata daca locuinta varstnicului dispune de facilitati adecvate pentru gatit si pastrarea hranei; daca varstnicul dispune de telefon sau alte mijloace pentru cazurile de urgenta; daca prin marimea si structura sa locuinta varstnicului creeaza dificultati de   intretinere sau pentru deplasarea persoanei. In privinta comunitatii, scopul evaluarii este de a afla daca clientul are acces la cumparaturi, servicii sociale si de sanatate, la recreere si la activitati voluntare sau civice, fie mergand pe jos, fie prin folosirea mijloacelor de transport.

Pentru a evalua congruenta dintre persoana si mediu, sunt necesare adaptari ale criteriilor in functie de specificul zonei, comunitatii, sau cadrului de viata al varstnicului, astfel incat sa fie identificate posibilitatile de ajustare si modificare a mediului. Pentru elaborarea instrumentelor de evaluare a locuintei si comunitatii, ca si a congruentei individ-mediu, pot fi utilizate inventarele de trebuinte general umane (Maslow), cele specifice varstnicilor sau diferitelor categorii de persoane cu handicap, precum si grilele de evaluare comunitara.

McKnight si Kretzman (1992, cf. Gary M. Nelson, et al., 1995, pp. 70-87) au elaborat criterii de evaluare a comunitatii pornind de la identificarea resurselor si stipuland ca schimbarea este posibila atunci cand sunt cunoscute si valorificate capacitatile, abilitatile si bunurile membrilor comunitatii ca si ale familiilor lor, si ale comunitatii insasi . Ideea acestui demers este ca resursele umane ale comunitatii pot si trebuie sa fie valorificate si responsabilizate in calitate de agenti ai schimbarii si de beneficiarii, directi sau indirecti, ai ei.

w Aspecte specifice ale evaluarii functionale

Pe langa evaluarea functionarii individului in cele sase dimensiuni deja identificate asistentul social ar trebui sa-si indrepte atentia si asupra posibilitatilor reale (atuuri, forte/puteri) ale clientilor varstnici, asupra serviciilor pe care deja le primesc, asupra valorilor si preferintelor legate de servicii pe care si le-ar dori.

w Posibilitatile clientilor

In serviciile sociale publice, mai ales, se practica centrarea, aproape exclusiv, pe problemele de sanatate ale clientilor, pe patologia si riscurile pe care acestea le presupun. Intr-o oarecare masura aceasta atitudine este justificata, deoarece pentru acele probleme vin solicitarile varstnicilor. Dar utilizand tehnici de redresare si optimizare personala a clientilor varstnici, asistentul social ar putea recurge si la valorificare resurselor de ingrijire de care dispun, ei si familiile lor, pentru ca acestea se pot dovedi mai accesibile si superioare calitativ. Formularea explicita, in procesul evaluarii, de intrebari referitoare la posibilitatile proprii de ingrijire pot contribui la constituirea unor demersuri inteligente, echilibrate, de integrare a acestora in procesul general al asistarii specializate.

w Preferintele clientului

Evaluarea preferintelor clientului are o importanta centrala in evaluare si in special in procesul de planificare a serviciilor. Vointa de schimbare, rezistenta la schimbare precum si capacitatea de a trai cu deficientele si bolile difera de la individ la individ. Diferentele originandu-se, printre altele, si in optiunile valorice. Pentru varstnici poate fi mult mai important (valoros) sa continuie sa traiasca acasa decat sa dobandeasca plusul de siguranta si cresterea calitatii ingrijirilor prin mutarea intr-un camin de batrani. Apropierea familiei poate prevala chiar si in raport cu suportarea unei situatii abuzive. In toate aceste cazuri, asistentul social trebuie sa realizeze, interventii care se bazeaza pe cunoasterea si respectarea sistemului de valori al clientului, chiar daca acesta difera de valorile personale. Identificarea valorilor si a preferintelor clientilor, asa cum le relateaza si le percep ei insisi, este un demers delicat pe parcursul intregii evaluari. Daca interventia intra in conflict cu valorile si preferintele clientilor, eforturile asistentului social vor fi zadarnice.

w Serviciile primite

Pentru a satisface adecvat nevoile clientilor varstnici, evaluatorul trebuie sa identifice serviciile pe care ei deja le primesc si sa distinga intre acelea furnizate formal de unitati publice sau private si acelea furnizate informal de familie si prieteni. In ambele cazuri, dar in mod particular in cazul celor informale, asistentul social trebuie sa examineze cat de stabila este asistenta acordata.

Cunoasterea suportului primit de client si a nevoilor neindentificate pana atunci, ajuta asistentul social sa asiste mai bine clientul prin construirea unui plan bine definit si integrat. Cunoasterea tuturor serviciilor implicate ajuta la evitarea dublarii serviciilor si permite utilizarea optima a resurselor..

w Echipa multidisciplinara

Evaluarea varstnicilor impune ca asistentii sociali sa fie familiarizati cu diferitele domenii ale evolutiei si functionarii individuale, fara a avea insa pretentia ca pot fi experti in fiecare dintre ele. Evaluarile multidimensionale impun participarea unei echipe multidisciplinare. In functie de problemele clientului membrii echipei pot fi: specialisti in sanatate mentala, medici de familie, asistente medicale, psihologi.

In concluzie, evaluarea functionala comprehensiva reprezinta baza de date de la care clientii, familiile si asistentii sociali incep demersurile de colaborare. Baza evaluarii o constituie functionarea (si nu diagnoza), deoarece este un indicator mai nuantat al resurselor individuale si al disponibilitatii pentru schimbare . Evaluarea comprehensiva are in vedere functionarea individului in domeniile: social, economic, de mediu, al sanatatii mentale, fizice, al activitatilor de zi cu zi. Functionarea scazuta in oricare domeniu afecteaza si functionarea celorlalte, si invers, performantele in unele domenii pot fi directionate pentru a compensa deficitul altora. O evaluare atent efectuata constituie o buna baza pentru identificarea problemelor si a ariilor de schimbare, precum si pentru stabilirea scopurilor si dezvoltarea planurilor de servicii.