Diversitatea comunitatii surzilor

DIVERSITATEA COMUNITATII SURZILOR

Intrucat nu putem gasi doua persoane surde care sa semene perfect din toate punctele de vedere, vom intalni o mare diversitate a acestora in cadrul colectivitatilor de surzi din orice tara a lumii. Spre deosebire de diversitatea care exista intre auzitori, putem presupune ca diversitatea din colectivitatile de persoane surde ar fi mai mare. La aceasta diversitate contribuie nu numai momentul aparitiei surditatii, cauzele ei, gravitatea pierderii auditive si consecintele cu gravitati diferite date de acesti factori ci si elementele specifice care caracterizeaza o minoritate. Desi conform ultimelor date statistice ale Federatiei Mondiale a Surzilor exista pe glob o populatie de cca 75 milioane de surzi, aceasta este considerata o minoritate in comparatie cu populatia majoritara de auzitori din fiecare tara in parte. Ceea ce-i face pe toti surzii din lume sa se uneasca sau sa se bucure cand intalnesc alte persoane surde este ca ei pot sa comunice intre ei in orice tara prin limbajul gestual, dupa un scurt moment de tatonare.

In literatura de specialitate se mentionesza ca ar exista patru trasaturi esentiale comune oricarei munoritati care le determina sa se uneasca. Acestea ar fi:

1.     o caracteristica fizica comuna cum ar fi culoarea pielii sau limbajul;

2.     faptul ca indivizii se considera ei insisi ca membri ai aceleiasi comunitati iar cei din jur ii identifica in mod similar;

3.     se pastreaza tendinta ca acesti indivizi sa se casatoreasca intre ei si

4.     membrii minoritatii sufera din cauza nedreptatilor produse de membrii societatii majoritare si lupta pentru a obtine drepturile social-umane.

Daca luam in considerare toate aceste aspecte ne dam seama ca ele sunt valabile pentru caracterizarea comunitatilor de surzi ca fiind minoritati nationale. Astfel, in privinta trasaturii fizice, observam ca vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importanta forta de consolidare a minoritatii surzilor. Dupa cum se stie, in societatea umana exista o mare variabilitate printre oameni, unii sunt mai inalti altii mai scunzi, unii aud mai bine sunete abia perceptibile de altii, ochii oamenilor au nuante diferite ale aceleiasi culori, exista persoane cu diferite deficiente etc. In acest context putem considera ca surzii reprezinta persoane in esenta vizuale, o caracteristica ce nu poate fi eliminata din cadrul minoritatii surzilor.

Limbajul mimico gestual este o alta trasatura caracteristica persoanelor surde ca minoritate ce-i confera acesteia si specificul de minoritate lingvistica nu de persoane bolnave. Acest limbaj a existat de cand au aparut surzii pe pamant si va exista in cadrul societatii de auzitori tot atata vreme cat vor fi si persoane surde in mijlocul acesteia. Cu toate ca limbajul gestual a fost persecutat in educatie de peste un secol, dupa Congresul de la Milano el a continuat sa se dezvolte in educatie in loc sa fie eliminat, ajungand astazi la o dezvoltare nemaicunoscuta, mai ales in tarile europene, in SUA si Canada. De asemenea, tot mai multi auzitori doresc sa invete acest limbaj din diferite motive. Acest limbaj a ramas predominant in viata surzilor cu toate influentele exercitate asupra lui de limbajul national majoritar. H.Lane, 1996, a observat ca timp de peste o suta de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „inghititi” de societatea majoritara in familie, la scoala, la locul de munca, etc. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui intre persoanele surde. Dimpotriva, persoanele auzitoare au manifestat tendinta de a invata limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi.

In al doilea rand, surzii se identifica ei insisi ca fiind persoane surde. De asemenea, auzitorii din jurul lor ii identifica tot ca persoane surde. In randul unor surzi mai in varsta se manifesta dorinta de a fi considerate nu numai ca persoane surde ci si ca persoane surdo-mute. Poate ca acest aspect ar trebui studiat mai in detaliu dar, dupa parerea noastra, la noi in tara toti copiii surzi au fost scolarizati si nu se mai poate vorbi de surdo-muti deoarece toate persoanele surde vorbesc, avand grade diferite de inteligibilitate.

Sub al treilea aspect, observam ca in peste 90% din cazuri surzii se casatoresc intre ei si, in marea lor majoritate, copiii lor sunt auzitori. Aproape toate investigatiile realizate pana in prezent subliniaza acest aspect. Un studiu recent efectuat de Schildroth si Hoto (1991, pg. 155-164) cu privire la recensamantul copiilor surzi americani a constatat ca 6% dintre copiii nascuti in SUA au devenit surzi dupa varsta de 3 ani. Cei care au inceput sa invete limbajul gestual mai tarziu, pe parcursul vietii, au un limbaj gestual mult influentat de limbajul verbal in ceea ce priveste fluenta lui. Noi am constatat ca, la intrarea intr-o gradinita pentru surzi, copiii surzi din familiile cu parinti surzi au o serie de calitati comportamentale si de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori.

In fine, surzii sufera intr-adevar din cauza nedreptatii, a discriminarii si a neintelegerii problemelor care-i framanta. Acest ultim aspect a determinat autoritatile din unele tari sa infiinteze comisii speciale care sa combata discriminarea acestei populatii prin masuri de constrangere a angajatorilor sa angajeze persoane surde intr-un anumit procent din totalul angajatilor auzitori. Desigur, aceste comisii anti-discriminare au fost infiintate sub actiunea asociatiilor de surzi mai active dar eficienta masurilor luate lasa mult de dorit deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai in domeniul angajarii ci si in toate domeniile vietii sociale.

Toate trasaturile enumerate constituie o forta care-i uneste pe surzi in cadrul unei minoritati cultural-lingvistice. Totodata, acesti factori determina o minimalizare a diferentelor care exista intre persoanele surde in cadrul comunitatii lor si–i face pe surzi sa se uneasca pentru ca, impreuna, sa infranga mai usor obstacolele comune.

Observam ca intr-o societate de auzitori persoana surda apare in rolurile consecutive de pacient al medicilor audiologi, elev, client al serviciilor sociale si de angajat asupra caruia se napusteste o intreaga armata de educatori din scolile speciale sau de masa, de logopezi care se straduiesc sa-i faca „sa vorbeasca normal”, de chirurgi experti in implant cohlear, de consilieri pe probleme de sanatate mintala si de orientare scolara si profesionala, psihologi, asistenti sociali, cercetatori, preoti, etc. H. Lane, (53), subliniaza ca toate aceste servicii si interventii sunt necesare si bine intentionate iar unele dintre acestea sunt bine apreciate de persoanele surde. Insa, toate aceste servicii sunt realizate de auzitori si conduc spre cresterea pozitiei lor sociale si a situatiei lor materiale. Aceasta armata de profesionisti nu a reusit, totusi, sa duca la scaderea gradului de discriminare la care sunt supusi surzii pe piata muncii si nici la cresterea gradului de toleranta al societatii sau a sprijinului de care au nevoie aceste persoane.

Cand cineva intra intr-un club social al surzilor poate sa observe o mare diversitate in randul persoanelor participante, din care mentionam aici doar pe cele mai frapante. Astfel, sub aspectul varstei, intalnim atat nou nascuti purtati in bratele parintilor cat si octogenari sprijiniti de bastoane sau de alte persoane mai tinere. Copiii sunt fie auzitori cu parinti surzi sau copii surzi cu parinti auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor, de Craciun, cu ocazia unor concursuri de desen, de recitari de poezii sau de pregatire pentru a participa la unele manifestari interne sau internationale. Sub aspectul situatiei economice sau sociale dobandite prin exercitarea unei profesiuni, se observa diferente semnificative, mai ales prin felul de a se imbraca sau de a vorbi. Cu toate ca marea majoritate a surzilor au obtinut o calificare profesionala, unii fiind profesori in scolile pentru surzi, ingineri, artisti plastici, designeri, tehnicieni dentari, programatori de calculatoare, restauratori de opere de arta, asistenti sociali, etc. multi dintre acestia presteaza munci sub nivelul calificarii lor. Cauza acestei situatii este ceva mai complexa si nu tine numai de prejudecata unor angajatori ci si de nivelul scazut de educatie sau de pregatire profesionala a unor persoane surde, de dorinta multor surzi de a obtine venituri mari cu eforturi minime inca de la iesirea de pe bancile scolii.

Sub aspectul gravitatii pierderii auzului, se observa o mare diversitate sare se reflecta in preferinta acestor persoane de a folosi mai mult limbajul gestual sau verbal. Acest fapt oglindeste fidel modalitatea de instruire oralista sau gestuala de care au beneficiat in primii ani de dupa pierderea auzului. Aceasta diversitate lingvistica, remarcata si de Helga Stevens la recent incheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal in 2003 (109, pg. 19). Autoarea subliniaza dreptul copiilor surzi de a fi educati in limbaj gestual si faptul ca acestia sunt impiedicati sa invete de timpuriu acest limbaj sau sa comunice in limbaj gestual, prin aceasta franandu-se dezvoltarea plenara a potentialului lor uman. Alti autori, cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas (109,pg.20) numeste chiar genocid lingvistic impiedicarea copiilor surzi de a invata in limbajul lor natural. Cei cu resturi de auz pot sa poarte proteze care sunt fie ascunse sub o suvita de par sau purtate cu nonsalanta de cei care nu se rusineaza de deficienta lor auditiva. In functie de momentul pierderii auzului, unii au o vorbire inteligibila (daca au pierdut auzul dupa ce au invatat sa vorbeasca), altii abia pot sa pronunte cateva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” in scoala. In timp ce unii gesticuleaza de zor in limbajul cu care se simt cel mai confortabil, un limbaj purtator de valori si de cultura, altii comunica prin labiolectura. Cu toate ca surzii se deosebesc intre ei prin disabilitate, fond etnic, etc noi trebuie sa ne conentram mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe ceea ce-i separa. Totusi, trebuie sa acordam atentie acestei diversitati pentru a raspunde la nevoile specifice ale diferitelor grupuri din cadrul comunitatii surzilor.

Printre persoanele surde intalnim adesea si auzitori, acestia fiind mai ales copii ai parintilor surzi, prieteni ai acestora sau unii profesori din scolile de surzi care doresc sa faca mai mult pentru promovarea sociala a elevilor lor.Trebuie sa mentionam aici ca pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia in considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului si culturii surzilor, identificarea cu valorile specifice acestei colectivitati. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca si persoanele respective. Unii vin sa se informeze, printre acestia fiind tot mai multi studenti sau persoane interesate sa devina interpreti, altii vin sa-i informeze pe semenii lor in legatura cu evenimentele sociale, sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc in cadrul asociatiei. De asemenea, surzii se bucura de premiile pe care le-au obtinut cu echipa lor si doresc sa le faca cunoscute in comunitate si sa primeasca aprecieri. Multi surzi sunt someri si cauta de lucru iar colegii lor surzi ii pot ajuta cand afla un loc liber in cadrul intreprinderii unde lucreaza. Desi se ofera locuri de munca potrivit calificarii lor, inclusiv prin „Bursele locurilor de munca” special organizate cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, nu sunt prea multi surzi care se inghesuie sa se angajeze.

Ceea ce frapeaza imediat este imbracamintea simpla, neprotocolara, lejera care este purtata de obicei la aceste intruniri ale comunitatii surzilor, faptul ca toti ii cunosc pe ceilalti, se saluta sau se saruta ca intr-o mare familie. Aproape toate discutiile se poarta in limbaj gestual, deschis, cu dezinvoltura, oricine putand sa asiste sau sa-si spuna parerea fara sa fie inlaturat. Toti se simt la club „ca acasa”, chiar si persoanele surde care vin din alta localitate sau din alta tara. Vizitatorii straini se bucura de o atentie mai mare fiind tratati cu ospitalitate si rugati sa povesteasca cum este in tara lor, ce drepturi au surzii de acolo, cum traiesc ei. Aceste informatii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autoritatilor autohtone pentru a obtine aceleasi facilitati prin intermediul asociatiilor lor. Si de multe ori reusesc.

Desi mult mai reduse ca numar, se pot intalni in comunitatea de surzi si persoane surde cu alte afectiuni asociate surditatii cum ar fi surdocecitatea, deficientele motorii sau mentale. De obicei, aceste persoane sunt insotite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiati. In afara afectiunilor mentionate unii autori (Lane, H., 1992) au mai constatat ca cel putin 30% dintre surzi prezinta o lipsa de seriozitate, tulburari de invatare si probleme afective.

Cea mai importanta variabila asupra careia dorim sa insistam aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi intalnita in lumea surzilor.Unii lingvisti, (Woodward, 1973), au constatat ca aceasta diversitate este sistematica si este legata de conditiile in care vorbitorul a dobandit limbajul gestual. Astfel, unii copii surzi cu parinti surzi si cei care au invatat limbajul gestual de timpuriu, tind sa foloseasca o gramatica diferita de cea folosita de auzitori, o gramatica vizuala in care cuvintele-gesturi au o ordine corespunzatoare importantei acestora in cadrul mesajului. Pe de alta parte, copiii surzi cu parinti auzitori precum si cei care au invatat mai tarziu limbajul gestual folosesc o gramatica mai apropiata daca nu identica cu gramatica limbajului verbal. Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie sa o consideram corecta, cea a importantei gesturilor in cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticala folosita in linbajul verbal. Cel mai important este sa se foloseasca un limbaj gestual cat mai natural iar ordinea gesturilor sa fie cea acceptata de persoanele aflate in dialog.

In afara de contributia familiei si a influentei educationale, regiunea geografica de unde provine persoana surda va contribui in mod semnificativ la diversitatea lingvistica din lumea surzilor prin gramatica si coloritul local al vocabularului folosit. Este evident, din aceasta perspectiva, ca vom avea semne-gesturi diferite pentru o lista de cuvinte identice pe care o vom da la grupuri de surzi proveniti din zone geografice diferite ale tarii. Daca extindem aceasta idee la surzii proveniti din tari diferite care au aceeasi limba nationala vom constata acelasi lucru. Pentru acelasi cuvant vom avea un gest diferit. Explicatia consta in faptul ca limbajul gestual nu este o simpla reproducere a cuvintelor dintr-o limba ci o exprimare culturala a unui obiect in functie de utilitatea sau forma lui. S-a observat ca persoanele surde pot sa adopte o alta varietate de limbaj gestual, sa schimbe ordinea gesturilor, apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal cand se adreseaza unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor. Woodward a explicat acest lucru prin existenta unor „semne de contact” care se schimba in functie de natura situatiei de contact si, in special, de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversatie (Woodward, pg.55).

Putem vorbi aici de o influenta semnificativa a limbajului verbal asupra celui gestual, care poate lua si alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite, pronuntarea fara voce a cuvintelor gesticulate, variatia limbajului in functie de caracterul mai mult sau mai putin oficial al contextului, ce poate fi insotit de o pantomima adecvata situatiei. Desigur, aceste forme ale diversitatii limbajului gestual sunt valabile si in cazul limbajului verbal.

In acest context putem mentiona o anumita diversitate orizontala in lumea surzilor (Lane,H. si altii,1996), adica de o stratificare in cadrul ei, unde indivizii si grupurile difera dupa pozitia lor. Membrii surzi apreciaza mult unitatea dintre ei si ii considera pe ceilalti surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” sa ajunga mai repede sus fara sa fi castigat in prealabil increderea, respectul si aprecierea celorlalti, fapt evidentiat cu ocazia alegerilor pe grupe, filiale si pe tara. Rareori se pot strecura in randul conducerii comunitatii surzilor persoane care sa nu intruneasca cerintele mentionate.

De asemenea, putem constata ca in lumea surzilor exista si o diversitate verticala, adica doua feluri de lideri care pot avea un rol in raport de capacitatile lor. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au nascut auzitori dar au asurzit pe parcurs, dupa ce au invatat limbajul verbal. Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile intre persoanele surde si cele auzitoare, actionand ca mediatori intre cele doua culturi. Un al doilea grup ar putea fi alcatuit din lideri nascuti surzi de parinti surzi care cunosc foarte bine limbajul si cultura comunitatii de care apartin. Din cauza ca ei pot sa lucreze in scolile de surzi, in birourile filialelor sau sa conduca echipe sportive, culturale sau sociale ale surzilor s-au facut remarcati prin capacitatile lor organizatorice si au obtinut respectul si increderea membrilor. In orice caz, un lider surd trebuie sa aiba un aspect ingrijit, placut, o motivatie pusa in slujba semenilor sai si o pricepere de a mobiliza si de a conduce oamenii la diverse activitati.

Spre deosebire de persoanele cu alte disabilitati, surzii se diferentiaza de acestea in mare masura. La fel se pune problema si din perspectiva abordarii diferite a surditatii la surzi si la auzitori. Astfel, profesionistii auzitori care se ocupa de surzi ii considera pe acestia ca avand o disabilitate cu atat mai serioasa cu cat surditatea este mai grava. In schimb, surzii apreciaza capacitatea de atentie in mediul vizual si limbajul gestual si nu acorda atentie aspectului medical al surditatii. Ei ii considera pe acesti profesionisti ca avand limite serioase in perceperea vizuala si in limbajul vizual-gestual precum si atitudini gresite fata de surzi. Acestia ii blameaza pe multi profesionisti auzitori care, desi sustin ca-i servesc pe surzi nu pot sa comunice fluent cu acestia, fiind handicapati sub acest aspect. In orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au multi auzitori fata de surzi. Ei au alte valori legate de cultura si de limbajul gestual al surzilor si nu apreciaza elocventa si marea bogatie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru ca nu cunosc acest limbaj.

In ultima vreme tot mai multe comunitati ale surzilor ii considera pe membrii sai ca fiind o minoritate cultural-lingvistica, un alt tip de variatie umana iar surditatea este privita ca ceva ne-patologic. Din contra, auzitorii urmaresc sa reduca numarul de surzi prin diverse masuri de „normalizare” care sa-i faca cat mai asemanatori cu auzitorii prin protezare, implant cohlear, educatie si pregatire profesionala.

Se cunoaste ca exista numeroase tipuri de disabilitati (intelectuale, fizice, motorii, psihice,etc.) care au unele elemente comune dar si unele diferente specifice. Daca comparam aceste elemente comune cu valorile si obiectivele comunitatii surzilor vom constata ca surzii au prioritati cu totul diferite. In primul rand, surzii nu recunosc ca au o disabilitate. Ei au propria identitate ca persoane surde in comparatie cu, de exemplu, handicapatii mental care de multe ori nu-si dau seama ce sunt. Surzii nu cred ca este ceva rau sa fii surd si de multe ori ei doresc sa aiba copii surzi pentru a transmite cultura si valorile ei (Lane, H., 1996, pg.410). Apoi, persoanele cu disabilitati urmaresc sa obtina o mai buna ingrijire medicala, servicii de reabilitare si de asistenta personala (care sa-i ajute sa se imbrace, sa manance sau sa-i plimbe) care sa le ofere, in final, o viata independenta. Interpretii de care au nevoie surzii nu pot fi inclusi in categoria de asistenti personali deoarece acestia isi ofera serviciile atat pentru auzitori cat si pentru surzi. Obiectivele principale ale surzilor se refera la recunoasterea oficiala a limbajului gestual, folosirea lui ca mijloc de instruire in scoli, la locul de munca sau a interpretilor oriunde este nevoie pentru facilitarea comunicarii cu autoritatile.

Spre deosebire de auzitori care urmaresc integrarea surzilor in scoli de masa, surzii considera ca au mai mult de castigat in scoli speciale, unde pot folosi limbajul gestual ca mijloc de instruire si de socializare. Avand un limbaj si o cultura proprie, surzii cauta interdependenta pe care o gasesc la cluburile lor si in cadrul evenimentelor speciale organizate de ei insisi, spre deosebire de alte persoane cu disabilitati care urmaresc o viata independenta si se intrunesc mai ales din motive politice. Desigur, surzii sprijina miscarea in favoarea drepturilor persoanelor cu disabilitati intr-un efort comun de promovare a propriei identitati, pentru controlul destinului propriu si pentru obtinerea unor drepturi, servicii si legi care ar fi fost mult mai dificil de obtinut daca ar fi luptat singuri, din cauza numarului mic de persoane surde.

Se pare ca este mai corect sa vorbim despre surzi ca persoane cu identitate proprie ca despre francezi, romani, etc. nu ca despre persoane cu deficienta de auz (Kyle, J., 1990), deoarece nu exista un continuum intre surzi si auzitori. Acestia din urma au inventat acest termen bazat pe conceptul de disabilitate dar surditatea tot surditate ramane chiar daca este protezata, iar o disabilitate are sanse sa fie vindecata prin diverse masuri medicale si recuperatorii.

Unii autori ( Parrott, Kyle, Tipping, Lane s.a.) au evidentiat ca fiecare minoritate lingvistica este diferita fata de celelalte sub anumite aspecte. Astfel, majoritatea surzilor se casatoresc intre ei in timp ce alte minoritati isi cauta parteneri in afara grupului, limbajul gestual s-a dezvoltat in timp ce alte limbaje minoritare au disparut, surzii invata a doua limba (a majoritatii) mult mai greu, ca pe o limba straina, si aproape nici o persoana surda nu a ajuns sa fie expert intr-un limbaj verbal cu toate ca unii au mult talent in scrierea de poezii sau povestiri. In timp ce copiii minoritatilor incep sa invete limbajul verbal inca de la nastere, surzii il invata abia la scoala. Spre deosebire de alte minoritati care se concentreaza pe o arie geografica restransa, surzii sunt mult mai dispersati pe tot teritoriul unei tari astfel ca prezenta unor interpreti este vitala. De asemenea, putini surzi ajung sa ocupe in societate pozitii mai inalte ca doctori, avocati, notari,etc. profesii la care alte minoritati nu intalnesc nici un obstacol. In timp ce alte minoritati invata in scoli obisnuite, surzii lupta sa pastreze scolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generatie la alta si de dezvoltare a constiintei de sine. Insa, asa cum exista diversitate in comunitatea surzilor asa exista si diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienta surzilor. Nu trebuie sa uitam ca si datorita activismului organizatiilor de surzi ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea sanselor persoanelor cu handicap” ce prevad, printre altele, inceperea de cursuri de limbaj gestual pentru poarintii cu copii surzi, folosirea limbajului gestual in scoli, existenta unor scoli speciale separate pentru surzi, servicii de interpretare inclusiv la ONU si la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor, accesul la informatie, s.a.

Ne exprimam opinia ca daca tot mai multi auzitori vor cunoaste mai indeaproape limbajul gestual si cultura surzilor isi vor forma o atitudine pozitiva fata de acesti factori care creaza marea diversitate existenta in comunitatea surzilor. Poate ca atunci aparitia unui copil surd nu va mai fi privita ca un accidint regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita intelegerea umanitatii ca suma de indivizi cu variabilitate diferita.