Administratie
Recursul ierarhicRecursul ierarhic Am vazut ca persoana care se considera vatamata in dreptul sau se poate adresa cu reclamatie si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul. Insa, s-a subliniat ca, spre deosebire de recursul gratios obligatoriu, recursul ierarhic este facultativ. De asemenea, sesizarea organului ierarhic superior poate fi exercitata fie inainte de recursul gratios, fie in timpul derularii termenului de raspuns la acesta, fie dupa expirarea celor 30 de zile pentru raspuns. Recursul ierarhic a fost definit, in literatura de specialitate, ca fiind plangerea adresata de un particular autoritatii administrative superioare, prin care se solicita sa anuleze acul emis de autoritatea inferioara subordonata care ii vatama drepturile sau interesele, ori sa o determine pe aceasta sa-si modifice actul sau sa indeplineasca o anumita prestatie. Din examinarea a cestei definitii, rezulta ca acest recurs are urmatoarele trasaturi: - se exercita la organul ierarhic superior organului care a produs vatamarea; - din punct de vedere al sferei sale de aplicare nu vizeaza decat actele emise de organele administrative care au organe superioare ierarhic. Prin instituirea principiului constitutional si legal al autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor publice, campul de aplicare al acestei forme de recurs s-a restrans considerabil, deoarece autoritatile administratiei publice din unitatile administrativ-teritoriale fiind autonome, ele nu au organe ierarhic superioare, si, deci, cu privire la actele lor nu se poate exercita controlul si recursul administrativ ierarhic. Constatam ca, recursul ierarhic nu se poate exercita nici fata de actele autoritatilor centrale autonome care, de asemenea, nu au organe superioare ierarhic cu precizarea ca exista si autoritati centrale care au autoritati ierarhic superioare (exemplu ministerele si alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor) si ale caror acte pot fi controlate pe calea recursului administrativ ierarhic. - o alta trasatura a acestei forme de recurs, vizeaza pretentiile recurentului, obiectul sau, ce anume poate cere cel care-l exercita de la organul ierarhic superior celui al carui act i-a produs a anumita vatamare. Acesta poate cere anularea actului respectiv (in virtutea raporturilor de subordonare ierarhica), precum si obligarea autoritatii emitente sa emita sau sa modifice un anumit act. In virtutea dreptului organului ierarhic de a da ordine si instructiuni cu caracter obligatoriu organului sau inferior, el poate dispune acestuia sa restabileasca ordinea de legalitate care apreciaza ca a fost incalcata si care a produs o vatamare subiectului de drept, cerandu-i sa modifice sau sa anuleze actul atacat. In literatura de specialitate, in legatura cu termenul in care poate fi introdus recursul ierarhic, s-au exprimat mai multe opinii, insa, toate acestea sustin, in esenta, ca recursul ierarhic poate fi efectuat ,,comitent, la un termen posterior celui la care a fost introdus recursul gratios, ori dupa ce s-a primit raspunsul nefavorabil din partea emitentului”. Credem, insa, ca din lege nu se desprinde sesizarea prioritara a autoritatii emitente, ci obligativitatea sesizarii acesteia, autoritatea superioara poate fi sesizata si concomitent, nu numai ulterior autoritatii emitente, dar respectand acelasi termen, de 30 zile, prevazut la art. 7 alin. 1.
In eventualitatea in care recursul ierarhic este exercitat tot in termenul de 30 de zile prevazut pentru cel gratios, ar insemna ca persoana vatamata sa dea dovada de o precautie remarcabila in efectuarea reclamatiei prealabile. Ea va fi obligata sa introduca, odata cu recursul gratios sau dupa acesta, dar inlauntrul termenului de 30 de zile, toate recursurile ierarhice posibile. In mod firesc, persoana vatamata ar trebui sa astepte raspunsul primului organ solicitat (organul emitent in acest caz) iar numai dupa aceea sa se adreseze organului ierarhic superior, cu atat mai mult, spunem noi, cu cat recursul ierarhic se efectueaza tocmai pe motivul ca organul emitent nu a raspuns in termenul prevazut de lege. Ne apare lipsita de orice logica exercitarea recursului ierarhic odata ce persoana vatamata nu stie daca organul emitent i-a rezolvat sau nu cererea. In practica, aceasta conduce la incarcarea organului superior ierarhic cu cereri care se dovedesc, apoi, inutile deoarece au fost rezolvate favorabil de organul emitent. S-a sustinut ca recursul ierarhic, spre deosebire de reclamatia adresata organului emitent, care trebuie inregistrata in termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ atacat, nu trebuie introdus intr-un termen determinat de lege. El ar putea fi introdus oricand in interiorul termenului de prescriptie care, in actuala lege a contenciosului administrativ, este de 1 an. Aceasta opinie este criticabila, deoarece, indata ce termenul de raspuns la recursul gratios a expirat, incepe sa se deruleze termenul de sesizare a instantei, ori daca reclamatia la superiorul ierarhic s-ar putea face oricand in termenul maxim de 1 an, are loc o repunere in termenul de sesizare a instantei, nu o prorogare a acestuia, ceea ce este inacceptabil. Opinam ca recursul ierarhic trebuie efectuat cu respectarea stricta a termenelor imperative existente, respectiv termenul de recurs gratios si cel de sesizare a instantei de 30 de zile, si doar in subsidiar cel mare de un 1 an, iar nerespectarea acestor termene imperative atrage decaderea din dreptul de a sesiza instanta. De aceea, termenul de recurs gratios sau de sesizare a instantei sunt intervalele de timp de efectuare a recursului ierarhic. De asemenea, credem ca, sesizarea organului ierarhic superior se poate face si dupa primirea rezolvarii nefavorabile din partea organului emitent. Aceasta sesizare are o limita explicita si una implicita. Cea explicita este reprezentata de termenul de 1 an scurs de la comunicarea actului, iar cea implicita este data de faptul ca intre primirea solutiei data de organul emitent si sesizarea organului administrativ ierarhic superior nu pot trece mai mult de 30 de zile. In situatia in care in acest interval de timp, nu s-a plans si organului administrativ ierarhic superior, petitionarul este obligat sa sesizeze instanta de judecata. Potrivit doctrinei, pot exista trei situatii de sesizare a superiorului ierarhic, cu efecte juridice asupra termenului de sesizare a instantei: a) daca ambele recursuri - recursul gratios si recursul ierarhic - se efectueaza deodata, termenul de sesizare a instantei va curge din momentul primirii raspunsului la recursul ierarhic (explicit sau implicit); b) daca in termenul de recurs gratios, dar dupa acesta, este efectuat si recursul ierarhic, solutia este aceeasi; c) daca recursul ierarhic este exercitat dupa primirea raspunsului emitentului actului, termenul de sesizare a instantei, care a inceput sa curga anterior, este prorogat pana la primirea raspunsului de la superiorul ierarhic. In practica s-a decis ca prin solutionarea in vreun fel a recursului ierarhic, se declanseaza curgerea unui nou termen de sesizare a instantei, tot de 30 de zile Pe de alta parte, reclamatia facuta numai organului ierarhic superior are semnificatia unei sesizari a acestuia in vederea declansarii controlului ierarhic. O eventuala rezolvare favorabila, prin efectuarea controlului ierarhic, stinge litigiul, insa o solutie defavorabila nu confera dreptul de a actiona in justitie, deoarece procedura prealabila nu a fost indeplinita. Recursul ierarhic efectuat singur nu are semnificatia exercitarii procedurii prealabile. In cazul recursului ierarhic, problema refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ poate fi rezolvata doar prin indrumari obligatorii date de organul superior celui inferior, si anume atunci cand organul inferior are competenta exclusiva de a emite acel act. In cazul in care recursul gratios si cel ierarhic sunt concomitente, sub aspectul cursului de solutionare, in calculul termenului de sesizare a instantei intra data ultimului raspuns primit. De regula, se precizeaza ca acesta va fi cel al superiorului ierarhic, care are nevoie de o perioada mai indelungata de timp pentru solutionare. Consideram si noi ca introducerea recursului ierarhic, are drept efect investirea superiorului ierarhic cu solutionarea lui, iar pentru particular interdictia sesizarii instantei. Odata ce superiorul ierarhic a fost sesizat, termenul de sesizare a instantei este intrerupt si, prin urmare, persoana vatamata nu are drept la actiune.
|