Procedee si substante de stingere a incendiilor

PROCEDEE DE INTRERUPERE A PROCESULUI DE ARDERE

Procesul de ardere este posibil numai daca:

-exista substante sau materiale combustibile;

-exista substante care intretin arderea    (oxigen sau substante care
cedeaza oxigen);

-se ajunge la temperatura de aprindere.

Procesul de ardere poate fi intrerupt prin diferite procedee.

Prin procedeu de intrerupere a procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de actiuni succesive, care urmeaza sa se finalizeze prin incetarea arderii.

Procedeele de intrerupere a procesului de ardere

Nr. crt.	Denumirea procedeului	Modul de actiune si domeniul de utilizare	Substantele (agenti) de stingere
	Racirea zonei de ardere	Folosirea unor    substante cu o tempera­tura mai joasa si cu caldura specifica mai mare, pentru a prelua caldura ne­cesara continuarii procesului de ardere La arderea eterogena (incandescenta) a-gentul de stingere preia caldura din intreaga zona de ardere, scazind tem­peratura sub cea de aprindere La arderea omogena (cu flacara) pre­luarea temperaturii depinde de natura si starea substantei combustibile Realizarea contactului direct al agentului de racire cu stratul de la suprafata al materialului sau substantei combustibile Se actioneaza asupra materialelor combus­tibile solide si lichide cu exceptia celor cu temperatura de infiamabilitate foarte scazuta.	Apa; Dioxid de carbon refulat sub for­ma de zapada carbonica; ada, atunci cind lipseste apa
	Izolarea materialelor si substantelor combustibile de aerul atmosferic	Izolarea materialului care arde, de aerul atmosferic Racirea stratului de la suprafata substan­telor si materialelor care ard Crearea unui strat izolant pe suprafata substantelor si materialelor combusti­bile Oprirea accesului aerului si a gazelor com­bustibile in spatiile in care s-a produs incendiul (umplerea spatiilor incendiate cu spuma cu coeficient marc de Infoierc) Se actioneaza asupra lichidelor combustibile si a unor materiale solide	Spuma; Pulberi stingatoare; Prelate de azbest si paturi umezite; Spuma cu coefi­cient mare de infoiere; Nisip, pamint la inceputurile de incendiu
	Reducerea continutului minim de oxigen	Introducerea de substante care, nu intretin arderea in amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la ardere, in inca­peri relativ inchise La realizarea unui continut in jur de 15% oxigen in aer, arderea inceteaza Se actioneaza asupra substantelor si ma­terialelor combustibile in spatiu inchis	Dioxid de carbon; Abur; Azot ; Apa pulverizata fin
	Introducerea de inhibitori in spatiile in care se produc reactii de ardere	Introducerea unor substante denumite in­hibitori, deosebit de active, in spatiu in care se produc reactii de ardere. Prin acesta procesul de ardere poate fi in­trerupt la o concentratie de oxigen de numai 20,6 %, la incendiile din spatiul inchis	Hidrocarburi halogcnate care n u au proprietati toxice, prea mari (bromura de etii, bromura de metilen, tetraflorura de dibrometan)
	Folosirea substantelor explozii/e	Formarea unei unde de soc care exercita un puternic efect mecanic in zona de ardere asupra materialelor si substantelor combustibile Se actioneaza la incendiile de paduri, in special la partea de coronament, la in­cendiile de la sondele in eruptie sau la rezolvarea unor situatii deosebite	Substante explozive speciale
	Reducerea temperaturii substantelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid aprins	Amestecarea straturilor de combustibil, fie prin circulatia aceluiasi lichid, fie cu ajutorul aerului sau al gazelor inerte in­troduse pe la fundul rezervoarelor. In acest fel se egaleaza temperatura in straturile de lichid Straturile reci se amesteca cu stratul su­perior incalzit. Odata cu scaderea tem­peraturii lichidului se reduce si viteza de evaporare si deci si intensitatea de ardere Eseu: Parlamentul European - puterea legislativa si bugetara Lucrare: Lucrare - rolul NATO in gestionarea crizelor și a conflictelor NATO Este eficient mimai daca se actioneaza In primele momente asupra lichidelor com­bustibile	Aer ; Gaze inerte, procedeul necesitand instalatie speciala
	Indepartarea substantelor combustibile din zona de ardere	indepartarea substantelor combustibile care vin In contact cu zonele de ardere, putin du-se opri astfel propagarea in­cendiului

Nota :

Pentru intreruperea procesului de ardere, in unele situatii, se pot folosi mai multe procedee deodata, unul dintre ele fiind hotaritor.

Alegerea unuia sau a altuia dintre procedee depinde de natura, situatia si proportiile incendiului, de proprietatile substantelor care ard, de calitatea agentilor de stingere, de mij­loacele si personalul tare participa la stingere, de gradul de instruire a acestuia, de conditiile meteorologice.

1. SUBSTANTE DE STINGERE PRIN RACIRE

1.1. APA

Apa este cel mai vechi agent de stingere. Se gaseste in cantitati considerabile, este ieftina si relativ usor de procurat, si are o mare pute racire.

Caldura specifica a apei la presiunea atmosferica normala si la peratura de 20°C este egala cu 1 kcal/kg. La temperatura de 100°C si trece in stare de vapori; 1l apa la temperatura de 10°C are nevoie pi a se evapora complet de (629 kcal, formindu-se apoximativ 1600—1700 l abur. Apa poate fi pulverizata pina la ceata.

Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin:

-racirea materialului care arde;

-izolarea suprafetei incendiate de oxigenul din aer;

-actiunea mecanica, in special cind apa se foloseste sub forma de
jet compact.

Efectul principal al apei la stingerea incendiilor il constituie rl. materialului care arde. Apa care vine in contact cu materialul aprins. absoarbe caldura, o transforma in vapori si prin saturarea spatiului inconju­rator limiteaza accesul aerului spre focarul incendiului. Capacitatea de patrundere a apei in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor, de presiunea dinamica a jetului, de miscarea curentilor de aer si a produ­selor de ardere, de viteza de miscare a picaturilor, de gradul de evaporare a apei, de capacitatea apei de a prelua caldura de la suprafata substantei care arde si de proprietatile materialelor combustibile aprinse.

Apa poate fi folosita la stingerea incendiilor de materiale solide , lichide combustibile miscibile cu apa, si la alte materiale, cind se afla sui) forma pulverizata sau abur. Daca apa nu poale stinge complet un incendiu, se foloseste adesea impreuna cu alte substante stingatoare (pulberi stingatoare etc).

Proprietatile apei care-i limiteaza domeniul de utilizare:

-densitatea   relativ mare (la 4°C are greutatea specifica de 1 gf/cm3.
iar la 100°C de 0,958 gf/cm3);

-buna conducatoare de electricitate;

-reactioneaza cu o serie de substante chimice, ge-nerind dupa caz,
hidrogen sau oxigen;

-reactioneaza la temperaturi joase cu unele metale ca sodiu, potasiu,
putindu-se ridica temperatura local pina la 600°C si degaja, in unele cazuri,
hidrogen;

-reactioneaza cu carbura de calciu, exotermic, cu degajare de aceti-
lena.

Apa se refuleaza asupra zonelor de ardere sub forma de jet compact si jet pulverizat (ceata sau ploaie), solutii de apa neumectate si solutii ale substantelor apoase ale sarurilor.

Jetul compact se caracterizeaza prin viteze mari a curentului neintrerupt de lichid, printr-o insemnata forta de soc, prin concentrarea unei mari mase de apa pe o suprafata mica si prin posibilitatea de refulare la distanta mare.

Capacitatea de patrundere a jetului de apa in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor, de presiunea dinamica a jetului, de presiunea flacarilor, a curentilor de aer si a produselor de ardere, de viteza de mis­care a picaturilor si de gradul de evaporare a apei in zona flacarilor.

Jetul compact se foloseste la stingerea incendiilor de substante solide, gazoase si lichide.

Jetul pulverizat este alcatuit din picaturi de apa cu diametrul de 1 mm. Cerinta este ca la o presiune de 5 N/cm2 jetul sa atinga distanta de 8—9 m.

Fata de jetul compact, jetul pulverizat prezinta urmatoarele avantaje: mareste de mai multe ori randamentul de stingere; micsoreaza simtitor consumul de apa; nu provoaca deteriorarea obiectelor; poate fi folosit in incaperi unde exista praf combustibil.

Pulverizarea apei pina la ceata se poate realiza prin:

-folosirea aerului comprimat;

-folosirea inaltei presiuni, de la 50 pina la 120 at;

-folosirea unei presiuni reduse, de la 2 pina la 10 at.

Pentru stingerea incendiilor in incaperi este nevoie de circa 5 l/m² suprafata a pardoselii si de 2,5 pina la 7,3 l/m² pentru incendiile de moto­rina in rezervoare.

Jeturile pulverizate se folosesc pentru stingerea incendiilor de lichide combustibile nemiscibile, insolubile in apa si cu densitatea mai mica decit aceasta si care au temperaturi de inflamabilitate superioara valorii de 60°C.

Apa pulverizata se mai foloseste si la:

-dispersarea in atmosfera a gazelor si vaporilor combustibili grei;

-precipitarea fumului rezultat din arderea substantelor incendiate;

-protectia personalului care actioneaza la incendiu, in zone cu tem­peraturi mari;

-racirea elementelor de .constructie si a celor metalice.

1.2. APA IMBUNATATITA CHIMIC

Pentru a mari puterea de patrundere a apei in masa materialelor cu care vin in contact s-a actionat asupra tensiunii superficiale a acesteia. Practic, exista posibilitatea de a reduce simtitor tensiunea superficiala a apei prin tratarea ei cu diversi detergenti (alchil-aril, sulfonat de sodiu-soiutie 33% - denumit Dero 73, care folosit in procent de 0,2-0,3% reduce tensiunea superficiala a apei de la 72,8 pina la 39, 8 dyn/cm, redueindu-se astfel timpul de patrundere pina la 3 ori).

Utilizarea apei imbunatatite chimic duce la scaderea cu 35 – 50 % a acntitatilor de apa folosite pentru stingerea incendiilor.

Este recomandata a se folosi la stingerea incendiilor de materiale bogate in celuloza: lemn, textile bumbac, hartie, etc.

2. SUBSTANJE DE STINGERE PRIN IZOLARE

2.1. SPUMA CHIMICA

Spuma chimica este formata dintr-o masa de bule de dimensiuni reduse, fiecare bula fiind invelita intr-o membrana lichida umpluta cu dioxid de carbon, care se formeaza pe cale chimica in urma reactiei dintre substantele care genereaza spuma (substanta acida si substanta bazica). Substanta acida este formata, de regula, din sulfat de aluminiu sau acid sulfuric de o anumita concentratie, iar cea bazica din bicarbonat de sodiu sau potasiu. Astfel:

Al₂(SO₄)₃+6 NaHCO₃=6 CO₂+2 Al(OH)₃+3 Na₂SO₄ II₂SO₄+2 Na HCO₃=Na₂SO₄+2 CO₂+2 H₂O

Cu stabilizatori, care se adauga solutiilor, se folosesc: glucoza, saponina; extractul de lemn dulce; spumanti pe baza de albumine etc.

Pentru instalatiile fixe si semifixe se foloseste praful unic (amestec format din sulfat de aluminiu, bicarbonat de sodiu si stabilizatori).

Pentru stingatoare, substantele chimice din care se obtine spuma sint cunoscute sub numele de incarcaturi: A (acid) si B (baza).

Coeficientul de infoierc reprezinta raportul dintre volumul spumei for­mate si volumul solutiilor produselor A si B.

2.2. SPUMA FIZICA SAU MECANICA

Aceasta se obtine prin dispersarea aerului in solutii din spumanti in apa, si ale caror concentratii de natura chimica sint determinate de caracte­risticile lor fizico-chimice. Aceste spume sint formate din bule, al caror invelis contine molecule de spumant umplute cu aer. Spumele fizice sau spumele mecanice sint mai persistente, necorozive. Ca spumant se foloseste spumogenul lichid sau spumogenul praf. Cel mai bun spumogen se obtine din proteine (faina de copite si coarne).

In raport de coeficientul de infoiere se obtin urmatoarele spume:

spuma grea, cu coeficientul de inf oiere pina la 20;

spuma medie, la care coeficientul de iiifoiere este 20—200;

spuma usoara, la care coeficientul de infoiere este 200—1000.

Spumele mecanice si chimice se folosesc la stingerea substantelor li­chide aprinse, care nu distrug invelisul de lichid al bulelor spumei, precum si a substantelor solide, care nu reactioneaza cu solutiile apoase ale saru­rilor, ca si de gaze in regim redus de presiune.

Spuma se mai poate folosi la protectia materialelor si elementelor de constructie, impotriva caldurii radiate.

Lichidarea incendiilor se realizeaza prin jeturi de spuma, refulate pe suprafata combustibililor care ard, prin deversarea din utilaje generatoare special construite.

Efectul de stingere al spumei consta in realizarea unui strat de o anu­mita grosime, care provoaca racirea partiala a suprafetei aprinse, impiedica iesirea vaporilor in zona de flacari sau accesul oxigenului atmosferic.

Se recomanda 3 moduri de refulare a spumei pe suprafetele incendiilor:

sub forma de jet sau tangent la suprafata incendiului;

deversare lina, pe planuri verticale sau inclinate, in zona de ardere;

refularea spumei de la distanta, din tunuri de stins incendii pe suprafata incendiata.

Spuma trebuie sa aiba urmatoarele calitati: fluiditate; coeficient de infoiere; densitate; persistenta; aderenta; timp de stingere minim etc.

Eficienta spumei depinde de: caracteristicile instalatiilor existente pe masinile speciale de incendiu; presiunea apei; proportia de spuma si apa; temperatura mediului ambiant.

Spuma trebuie sa fie dirijata cu vintul in spate, pentru a se putea scurge incet.

Spuma cu coeficient mare de infoiere sau spuma usoara se utilizeaza pentru stingerea incendiilor izbucnite in incaperi prin inundarea acestora, in magaziile navelor, in subsoluri, in canale de cabluri, la stingerea incendiilor de materiale combustibile solide si lichide.

Folosirea spumei usoare prezinta urmatoarele avantaje: utilizarea unei cantitati minime de apa             (1 — 2 l pentru 10001 spuma); stingerea rapida a incendiului si impiedicarea reaprinderii; lipsa actiunii corozive (spre deose­bire de spuma chimica); patrunderea spumei in locuri greu accesibile (piv­nite, coridoare, canale etc); lipsa unor efecte nocive asupra organismului uman.

Dezavantaje: greutate redusa si deci instabilitate cind bate vintul; pret de cost relativ mare; dificultati la indepartarea spumei, dupa stin­gerea incendiilor; distanta relativ limitata de actiune a generatoarelor.

2.3. APA USOARA (LIGHT-WATER)

Aceasta se obtine dintr-un spumant fluorurat. Se refuleaza asupra lichi­delor nemiscibile cu apa, formind la suprafata acestora o pelicula care impie­dica evaporarea lor; volatilitatea lichidului aprins scade pina la valori ce reduc aproape total intensitatea arderii. Apa usoara cu coeficient redus de infoiere se poate folosi si la stingerea incendiilor de aeroporturi.

Cind substanta tensioactiva pe baza de fluor se amesteca cu o substan­ta spumanta proteinica, apa usoara are mare eficienta la stingerea incen­diilor.

Apa usoara cu coeficient mediu de infoiere are efect mai mare la stingerea incendiilor de lichide combustibile declansate pe suprafete mari. Ea persista mult si asigura o regenerare permanenta a peliculei pe o durata mare de timp.

Apa usoara este compatibila cu spuma proteinica si intr-o oarecare masura si cu pulberile stingatoare.

in general, pelicula de apa usoara poate rezista pe suprafata lichidului timp de 5—6 min, dupa care este indicat ca lichidul sa fie acoperit cu spuma proteinica.

Efectul de stingere al apei usoare trebuie obtinut in decurs de 5 min.

2.4. PULBERI STINGATOARE

Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este bicarbonatul de sodiu. in afara pulberii pe baza de bicarbonat de sodiu se mai fabrica pul­beri pe baza de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, uree si din diferiti compusi ai borului.

La noi in tara s-a fabricat pulberea stingatoare pe baza de bicarbonat de sodiu denumita „Pulvogen'.

Sub actiunea caldurii bicarbonatul de sodiu se descompune conform relatiei:

2 Na HCO₃1; Na₂CO₃ +CO₂ +H₂O

in descompunerea totala a 1 kg pulbere bicarbonat de sodiu se degaja 0,26 kg dioxid de carbon si se consuma o cantitate de caldura necesara pentru evaporarea a 300 cm³ apa. Acestor cantitati le corespunde un efect de racire de « 95 kcal. Pulberea pe baza de bicarbonat de potasiu este cu 30—50% mai eficace la stingerea incendiilor, decit pulberea pe baza de bicar­bonat de sodiu.

Florexul, o pulbere stingatoare care se fabrica la noi in tara, foarte eficienta la stingerea incendiilor, are la baza bicarbonatul de potasiu, ureea tehnica si alte substante chimice. Actiunea de stingere instantanee a flacarilor produse pe timpul incendiilor se datoreste aductului potasiu-carbamic obtinut prin reactia chimica solid-solid, in faza „microcristalina', in prezenta unui catalizator cu continut de fluor, la temperatura de 60°C.

Aductului potasocarbamic i se mai adauga o serie de componente, chi­mice cum ar fi dioxidul de carbon, azotul si alte gaze inerte care au rolul de a mari mobilitatea florexului, in stare netasata, in mod deosebit in stare fluidizata, precum si rezistenta la actiunea umiditatii atmosferice si a agentului de vehiculare.

Efectul de stingere al florexului este atribuit unor fenomene fizico-chimice, speciale ale aductului potasocarbamic, care maresc viteza de intre­rupere a reactiilor chimice de ardere, prin efectul absorbtiei pe suprafata particulelor de pulbere a radicalilor liberi din flacari si de inhibare a particulelor de oxid are.

La efectul de stingere mai contribuie natura si fineta particulelor de pulbere (100—60 microni — jx), capacitatea de a degaja gaze inerte si va­pori de apa, substante care racesc si dilueaza mediul in care exista focarul de ardere.

Pulberea stingatoare „Florex' se foloseste la stingerea incendiilor de: com­bustibili petrolieri lichizi (benzine, petrol lampant, motorina, combustibil de calorifer, pacura, uleiuri etc); lichide organice utilizate ca solventi in industria de lacuri si vopsele (benzen, toluen, solvent nafta etc), produse polare (metanol, acetona, butanol, acetati de etil, metil, butii etc).

Se mai poate folosi si la stingerea incendiilor de gaze combustibile (metan, propan, butan, gaze de sonda, acetilena, gaz de cocserie, de cracare etc).

■ Restrictie. Florexul nu se utilizeaza la stingerea incendiilor de sulfura de carbon, pentasulfura de fosfor, metale piroforice si substante reductoare. Pulberile slingatoare trebuie sa indeplineasca conditiile de: eficacitate mare de stingere, determinata de proprietati chimice si de gradul de dis­persie; fluiditate buna in conducte; capacitate de a forma un nor com­pact in suspensie in aer; stabilitate la umezire; stabilitate termica; conduc-tibililate-termica redusa.

3. SUBSTANTE FOLOSITE LA REDUCEREA CONTINUTULUI MAXIM DE OXIGEN

3.1. DIOXIDUL DE CARBON

Bioxidul de carbon, gaz inodor si incolor, introdus in incaperea in care a izbucnii incendiul inlatura aerul, micsoreaza viteza de ardere, viteza de degajare a caldurii si scade temperatura de ardere si in final procesul de oxidare se intrerupe. CO₂ actioneaza asupra focarului si prin efectul de innabusire si racire. Efectul de racire a 1 kg CO₂ corespunde cu 15% din efectul de racire a 1 kg apa (629 kcal/kg).

Din dioxidul de carbon comprimat, prin detenta se obtine zapada carbonica.

Calitatile dioxidul ui de carbon, ca agent de stingere, sini: patrunde in orificiile obiectului aprins, fiind mai greu decit aerul (greutatea specifica 1,53); nu distruge obiectele si materialele asupra carora se refuleaza; nu este conducator de electricitate; nu se deterioreaza pe timp de conservare indelungata; nu este sensibil la actiunea temperaturilor scazute.

Cea mai eficace actiune de stingere se obtine in spatiu inchis. in medie se considera ca pentru stingerea incendiilor la majoritatea substantelor este suficienta o concentratie de 30—35% in volum de CO₂ in aer.

Dioxidul de carbon se foloseste ca substanta stingatoare refulata prin intermediul instalatiilor fixe de stingere, ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare din stingatoarele de incendiu si masini speciale de stins incendii.

Pentru stingerea incendiilor, dioxidul de carbon se foloseste la: depozit de materiale amenajate in incaperi cu suprafata redusa; incaperi cu docu­mente de importanta deosebita (arhive, muzee, biblioteci, laboratoare etc); masini si aparate electrice amplasate in incaperi inchise; transformatoare si generatoare electrice; statii de distributie; centrale telefonice; centre de calcul; incaperi de productie fara supraveghere continua a productiei; insta­latii sau utilaje de mare volum cu un rol important economic; recipiente cu lichide combustibile cu o temperatura de inflamabilitate a vaporilor sca­zuta, avind un volum de maximum 500 m³, magazii din navele maritime.

Nu se utilizeaza la incendii de: sulf, metale usoare ca magneziu, titan, plutoniu, uraniu, toriu, in apropierea cianurilor pentru ca reactioneaza cu acestea.

3.2. AZOTUL

Gaz fara culoare si miros, mai usor ca aerul, se foloseste la stingerea incendiilor izbucnite in instalatii tehnologice, fiind refulat din instalatii fixe speciale de stins incendii. Concentratia de stingere ajunge pina la 31% in volum.

3.3. ABURUL

Ca agent de stingere este folosit in industria chimica, petrochimica, de lacuri si vopsele, in camere de uscare, in statii de pompe si la unele in-slalatii tehnologice.

Efectul de stingere al aburului se bazeaza mai ales pe diluarea concen­tratiei de oxigen, pina la limita la care continuarea arderii devine impo­sibila.

Concentratia eficienta pentru stingerea incendiului este de pina la 35% in volum. Se foloseste atit abur saturat, cit si cel supraincalzit.

Aburul ca substanta de stingere se foloseste in instalatii fixe, sernifixe, in special acolo unde exista permanent o instalatie tehnologica de abur.

3.4. APA FIN PULVERIZATA

Ca substanta de stingere prin reducerea continutului de oxigen, trebuie sa aiba particulele pina la lOOpt , obtinute prin pulverizarea apei sub inalta presiune sau prin utilizarea unor tevi pulverizatoare speciale. Efectul de stingere depinde de uniformitatea aparitiei picaturilor in flux si de densi­tatea jetului de apa.

4. SUBSTANTE DE STINGERE PRIN INHIBITIE CHIMICA

Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica se citeaza hidrocar­burile halogenaie. Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborit, stabilitatea termica scazuta cu formarea radicalilor si atomilor, care la incalzire trec usor in stare gazoasa.

Hidrocarburile halogenate au fost denumite haloni. Dintre acestia cei mai utilizati sint halonii 1301 si 1211.

Halonul 1301 pastrat sub presiune sub forma lichida are proprietati, superioare fata de dioxidul de carbon. Se citeaza slaba lui toxicitate, putin-du-se refula concomitent cu evacuarea persoanelor din incaperea incendiata. Eficienta unei butelii cu halon 1 301 este echivalenta cu 5 butelii de dioxid de carbon de aceeasi marime.

Halonul 1211, denumit BCF, este o substanta stingatoare foarte efi­cace pentru stingerea incendiilor.

Stingerea incendiilor cu hidrocarburi halogenate se poate face cu: jet com­pact, jet pulverizat, sub forma de aerosoli. Hidrocarburile halogenate se refuleaza asupra incendiului din stingatoare si din instalatii fixe.

Procesul de intrerupere a arderii se datoresle: vaporizarii picaturilor de substante stingatoare; amestecarii vaporilor substantei stingatoare cu vapori de combustie; interactiunii fizieo-chimice dintre vaporii de haloni si vaporii de combustibili.

Cu cft concentratia de stingere este' atinsa mai repede, cu atit stin­gerea se realizeaza intr-un timp mai scurt, iar descompunerea hidrocarburi­lor halogenate este mai redusa.

Restrictie. Este indicat ca halonul 1301 sa nu fie folosit in concentra­tii mai mari de 10%, in zonele ocupate normal si unde evacuarea nu se poate realiza in mai putin de 1 min.

Din cauza toxicitatii, utilizarea hidrocarburilor la stingerea unor cate­gorii de incendii se restringe din ce in ce mai mult.

5. Alte substante de stingere:

5.1. Substante de tip FM 200 (HFC - 227EA) - Heptafluoropropane

5.2. Inergen (IG - 541) INERGEN-ul este o substanta de stingere compusa din amestecul a trei gaze (ce reduc concentratia de oxigen): 52% azot, 40% argon si 8% dioxid de carbon.

5.3. Argon (IG - 01)

5.4. Substante tip NAF SIII (HCFC/A)

5.5. Substante tip ECARO (HFC-125

5.6. Aerosoli:

Aerosoli reprezinta microparticule de natura lichida, solida sau gazoasa dispersate intr_un mediu gazos, adica in aerul care ne inconjoara. Aerosolii pot fi naturali - cei atmosferici si artificiali sau terapeutici. Aerosolii naturali sunt mai frecvent intalniti la mare sau la munte.

Aerosoli artificiali sunt produsi de aparate, care se bazeaza pe folosirea aerului comprimat, la o presiune mai mare de 2 - 3 atmosfere, care disperseaza fin, in microparticule, mediul lichid, respectiv substanta chimica, care am introdus-o in aparat si pe care dorim sa o inhalam. Din punct de vedere al accesibilitatii, obtinerea si folosirea aerosolilor artificiali este mult mai facila, singurul impediment ar fi achizitionarea unui aparat de aerosolizare.