Primul – ministru, rolul in guvern

Art.107 din Constitutia republicata are ca titlu marginal Primul-ministru iar Legea nr.90/2001 ii consacra acestuia o intreaga sectiune (a 4-a) in capitolul privitor la organizarea si functionarea Guvernului.

Potrivit art.107 alin. (1) din Constitutie si art.13 din Legea nr.90/2001: “Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.”

In plus, fata de teza a doua a art.107 alin.(1) din Constitutia republicata, Legea nr.90/2001 mai precizeaza: “Primul-ministru prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului si raspunde la intrebarile ori interpelarile care ii sunt adresate de deputati sau senatori, putand desemna un membru al Guvernului, in acest scop, in functie de domeniul de activitate ce formeaza obiectul interpelarii.”

Pe langa atributiile prevazute in art.107 consacrat chiar primului-ministru, acestuia ii mai revin, potrivit altor dispozitii constitutionale, urmatoarele atributii: propune Presedintelui Romaniei, revocarea si numirea unor membri ai Guvernului, in conditiile art.85 alin.(2); cere Presedintelui Romaniei sa participe la anumite sedinte de Guvern, in conditiile art.87, contrasemneaza cu unele exceptii, decretele Presedintelui, in conditiile art.100 alin.(2) si semneaza actele Guvernului, in conditiile art.108.

In ce priveste atributia Presedintelui Romaniei de a revoca si numi, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, este vorba de o prevedere constitutionala care a creat in timp, unele dispute in aplicarea sa concreta.

In absenta unor precizari de ordin legislativ cu privire la aplicarea acestei proceduri, s-a pus problema daca noii ministri propusi de primul-ministru ar trebui sa mai fie supusi avizului consultativ al comisiilor de specialitate ale celor doua Camere, asa cum se intampla in cazul investiturii unui nou Guvern.

Astfel, unii autori considera ca, remanierea guvernamentala este o operatiune care nu este supusa aprobarii Parlamentului, dar prezinta riscul introducerii unei motiuni de cenzura impotriva intregului Guvern si poate duce la demiterea acestuia, in masura in care ea contravine intereselor majoritatii parlamentare care a sustinut echipa guvernamentala.

Prin remaniere nu se poate schimba structura Guvernului, aprobata la investitura, adica numarul de posturi si destinatia acestora; daca este necesara si modificarea structurii este necesara si aprobarea prealabila a Parlamentului.

Aceasta este solutia constitutionala actuala, ca urmare a introducerii unui nou alineat la art.85 consacrat numirii Guvernului, prin legea de revizuire a Constitutiei din octombrie 2003.

Astfel, potrivit art.85 alin.(3) din Constitutia republicata: “Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru.”

Legat de simpla remaniere guvernamentala constand in inlocuirea unor ministrii sau ocuparea unor posturi de ministru devenite vacante, in doctrina s-a exprimat si pozitia contrara, conform careia, in felul acesta, in cadrul unuia si aceluiasi Guvern, se ajunge la situatia unor ministri care beneficiaza de increderea Parlamentului, prin votul de incredere pe care l-au primit pe lista Guvernului, si ministri care nu ar beneficia in mod expres de aceasta incredere, ceea ce ar fi o inadvertenta.

In ce ne priveste, pornind de la formularea din norma constitutionala “unii membri ai Guvernului”, ne intrebam daca, ipotetic, ar fi posibil ca prin doua remanieri guvernamentale succesive, sa fie schimbat intregul Cabinet, cu pastrarea doar a primului-ministru ? Este oare de acceptat, functionarea unui Guvern, in care nici unul din membri, cu exceptia primului-ministru, sa nu fi beneficiat de increderea Guvernului ?

O a doua chestiune aparuta in practica de stat, in aplicarea aceleiasi dispozitii constitutionale a vizat posibilitatea revocarii primului-ministru de catre Presedinte, problema deja analizata.

De mentionat ca, art.107 din Constitutie beneficiaza de un nou alineat, introdus prin legea de revizuire, in 2003, prin care se prevede expres ca: Presedintele Romaniei nu il poate revoca pe primul-ministru.

Daca strict juridic, aceasta dispozitie nu mai era necesara, solutia fiind dedusa din textele deja existente, inca din 1991, sub aspect politic, solutia apare ca justificata, mai ales fata de un precedent deja creat la sfarsitul anului 1999.

Relativ recent, a aparut o alta problema privind aplicarea art.85 alin.(2) din Constitutia republicata si anume, ce se intampla in cazul in care Presedintele refuza propunerea primului-ministru de numire a unui ministru, cu o serie de argumente, apreciate ca fiind de natura legala. Chemata sa se pronunte intr-o asemenea situatie, in conditiile art.146 litera e) din Constitutie, Curtea Constitutionala a stabilit ca, Presedintele poate refuza o propunere, o singura data, argumentandu-si decizia prin analogie, cu situatia solicitarii reexaminarii de catre Parlament a unei legi, o singura data.

Potrivit art.15 din Legea nr.90/2001, primul-ministru numeste si elibereaza din functie: a).conducatorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu exceptia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului; b). secretarul general si secretarii generali adjuncti ai Guvernului, in cazul utilizarii acestor functii; c). personalul din cadrul Cancelariei primului-ministru; d). secretarii de stat; e). alte persoane care indeplinesc functii publice, in cazurile prevazute de lege.

In scopul rezolvarii unor probleme operative, primul-ministru poate constitui prin decizie, potrivit Legii nr.90/2001, consilii, comisii si comitete interministeriale, neexistand nici o precizare cu privire la distinctia dintre acestea.

Sectiunea consacrata primului-ministru se incheie cu o prevedere referitoare la actele emise de acesta, in indeplinirea atributiilor ce-i revin, in conditiile legii, numite decizii. Asemeni decretelor Presedintelui si actelor Guvernului, deciziile primului-ministru se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, sub sanctiunea inexistentei.

In ce priveste modalitatile de incetare a calitatii de prim-ministru, cu toate consecintele ce decurg de aici, Constitutia republicata prevede expres in art.107 alin.(3): “Daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii (corelare necesara - subl. ns.) sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primului-ministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor, inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern.” Desemnarea este intotdeauna pe o perioada limitata.

Daca motivul ce a determinat numirea primului-ministru interimar se datoreaza faptului ca functia primului-ministru titular a incetat, potrivit art.110 alin.(2) din Constitutie, Guvernul se considera demis, primul-ministru interimar urmand sa conduca un Guvern demisionar pana la depunerea juramantului de catre noul Guvern.

Daca insa, motivul ce a determinat numirea primului-ministru interimar se datoreaza faptului ca primul-ministru titular se afla in imposibilitate de a-si exercita atributiile (spre exemplu, din motive de sanatate) interimatul dureaza doar pana cand primul-ministru titular isi va relua activitatea in Guvern. Daca insa, perioada de interimat este mai mare de 45 de zile, potrivit art.110 alin.(2) din Constitutie, Guvernul va fi demis.

In sfarsit, in art.107 alin.(4) din Constitutia republicata este adaugata o alta modalitate de incetare a functiei de membru al Guvernului, fata de continutul art.106, stipulandu-se expres ca, “Prevederile alin.3 se aplica in mod corespunzator si celorlalti membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioada de cel mult 45 de zile.”