Explicatii terminologice ale notiunii de proprietate

Explicatii terminologice ale notiunii de proprietate

Proprietatea este reglementata in mod primar prin art. 136 si art. 44 din Constitutia Romaniei revizuita in 200 Astfel, prin art. 136, alin. 1, se prevede ca proprietatea este publica sau privata, iar prin alin. 3, se rezolva o disputa istorica, in ceea ce priveste distinctia, stabilind clar si precis ca proprietatea publica nu poate apartine decat statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.

1. Notiunea de proprietate publica

In doctrina romaneasca, dreptul de proprietate publica este definit ca fiind acel drept de proprietate care apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale asupra unor bunuri mobile sau imobile care alcatuiesc domeniul public, ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, national sau local, asupra carora se exercita atributele dreptului de proprietate, in putere publica si in interes public. O definitie asemanatoare o regasim si in Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Constatam ca, din definitie rezulta ca sunt cuprinse in sfera proprietatii publice, atat bunurile din domeniul public al statului de interes national sau local, cat si alte bunuri care, prin natura lor, sunt uz sau de interes public. Pentru aceste motive notiunea de proprietate publica pare a fi mai larga decat aceea a domeniului public al statului. In jurisprudenta s-a statuat ca, in principiu, toate bunurile destinate folosintei publice fac parte din domeniul public si ca unul din caracterele dreptului de proprietate in regim public este caracterul exclusiv.

Noi consideram ca nu trebuie confundate cele doua notiuni, proprietatea fiind o institutie juridica, iar domeniul reprezinta o totalitate de bunuri care fac obiectul proprietatii. Fac obiectul exclusiv al proprietatii publice bogatiile de interes public ale subsolului, spatiului aerian, apele cu potential energetic valorificabil de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si a platoului continental al Romaniei (art. 136, alin. 3 din Constitutie), precum si alte bunuri stabilite prin legi organice.

2. Notiunea de proprietate privata

Doctrina a impus teza potrivit careia, dreptul de proprietate privata reprezinta dreptul care apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale, persoanelor fizice si juridice, asupra unor bunuri mobile sau imobile, fata de care se exercita posesia, folosinta sau dispozitia, prin putere si interes privat, in conditiile legii.

Potrivit prevederilor art. 136, alin. 5, din Constitutie, proprietatea privata este inviolabila, iar conform art. 44, alin. 2, din legea fundamentala acest drept este garantat si ocrotit in mod egal de lege, indiferent de titular. In alin. 3, al art. 44 se reglementeaza regimul juridic al exproprierii, rechizitionarii, precum si interzicerea nationalizarii bunurilor care fac obiectul proprietatii private. Este de constatat ca, dreptul de proprietate privata este o notiune mai larga decat aceea de drept de proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, in notiunea de proprietate privata fiind cuprinse, pe langa bunurile din domeniul privat al statului, si cele cuprinse in dreptul de proprietate privata apartinand persoanelor fizice si juridice. Fac obiectul dreptului de proprietate privata  a statului si unitatilor administrativ-teritoriale urmatoarele bunuri: averile vacante si fara stapan, terenurile din componenta patrimoniului agentilor economici de stat, masinile, utilajele, atelierele de industrie mica, constructiile care deservesc agentii economici, plantatii etc.

Problema stabilirii unui criteriu cu privire la divizarea proprietatii in proprietate publica si proprietate privata a generat numeroase contradictii.

Notiunea de domeniu public

Constitutia si celelalte acte normative stipuleaza faptul ca bunurile aflate in proprietate publica alcatuiesc domeniul public al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Celelalte bunuri care apartin acelorasi titulari, sunt in proprietatea privata a acestora, alcatuind domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Ambele domenii formeaza domeniul administrativ.

In cadrul acestui grup de bunuri, existau doua categorii:

a) o categorie, in care intrau asa-zisele „res humani juris”, care cuprindea, la randul ei, doua subgrupuri de bunuri: lucruri comune care apartin tuturor, precum aerul sau apele, lucruri destinate folosintei comune ca, de pilda, drumurile, porturile, teatrele, pietele etc.

b) o a doua categorie, in care erau incluse acele „res divini”, cuprindea: templele, mormintele, portile si zidurile cetatilor.

Avand in vedere scopul pentru realizarea caruia a fost creat domeniul public, putem afirma ca acesta este alcatuit din acele bunuri mobile sau imobile, proprietate publica, care sunt destinate sa foloseasca tuturor membrilor unei colectivitati umane, fie in mod direct, fie prin intermediul unor organe special create spre a le administra, in scopul satisfacerii unor nevoi sociale.

4. Notiunea de domeniu privat

Potrivit parerilor exprimate in doctrina, domeniul privat este a doua componenta a domeniului administrativ, cuprinzand bunuri mobile si imobile, a caror regim este supus normelor dreptului comun, daca prin lege nu se prevede altfel. Aplicarea regimului de drept comun (privat) nu exclude, insa, anumite particularitati care diferentiaza bunurile domeniului privat de cele care apartin particularilor.

In ceea ce priveste importanta domeniului privat in realizarea veniturilor, este evident ca, prin exploatarea acestui domeniu se pot obtine surse bugetare insemnate desi, de regula acestea au o pondere mult mai mica decat cele fiscale, obtinute din impozite si taxe.

Cu privire la faptul ca bunurile din domeniul privat nu se deosebesc de cele ale particularilor, decat prin titularul lor, trebuie sa facem anumite precizari. Faptul ca titularul proprietatii bunurilor din domeniul privat este statul sau o unitate administrativ-teritoriala, atrage dupa sine o serie de particularitati care diferentiaza regimul juridic al bunurilor din domeniul privat, atat fata de cel din domeniul public, cat si fata de cel al bunurilor similare apartinand unui particular. Aceste diferente se refera la modalitatile de dobandire, de achizitie sau de instrainare.

Astfel, spre deosebire de bunurile domeniului public care sunt inalienabile, bunurile domeniului privat pot fi instrainate. Conform art. 125 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, Consiliile locale si judetene hotarasc cu privire la cumpararea unor bunuri ori la vanzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judetean, in conditiile legii. Vanzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitatie publica, organizata in conditiile legii. Inainte de desfasurarea licitatiei bunurile sunt evaluate prin expertiza prezentata ulterior Consiliului local sau judetean. Bunurile domeniului privat sau susceptibile de a fi expropriate pentru cauza de utilitate publica. Este cazul bunurilor din domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale care pot fi expropriate de stat.

In ceea  ce priveste dobandirea bunurilor din domeniul privat intalnim reguli speciale. Astfel, conform O.U.G. nr. 60/2001 privind achizitiile publice, achizitiile de bunuri de catre stat sau colectivitatile locale se vor desfasura numai pe baza procedurii de licitatie.

Bunurile domeniului privat al statului sau colectivitatilor locale sunt insesizabile, adica nu pot fi urmarite pe calea executarii silite, pentru datoriile pe care statul le are fata de particulari. Constitutia prevede la art. 44, alin. 1, teza a doua „creantele asupra statului sunt garantate”. Prin aceasta reglementare constitutionala, se instituie principiul conform caruia statul si unitatile administrativ-teritoriale sunt subiecte de drept intotdeauna solvabile. Astfel, bunurile domeniului privat nu se pot constitui in garantii pentru rambursarea datoriei publice.

Potrivit textului constitutional din art. 136, se realizeaza o enumerare a bunurilor care fac parte exclusiv din domeniul public, lasand totusi in final mentiunea ca si alte bunuri stabilite de lege pot face parte din domeniul public. Astfel, cum s-a precizat si in literatura juridica, se poate face numai trecerea unor bunuri in domeniul public, prin lege, nu si scoaterea lor din domeniul public.

Se poate intalni, insa, si situatia in care, fara a se modifica Constitutia, sa se scoata di uz printr-o lege o anumita cale de comunicatie (drum, cale ferata), ceea ce inseamna ca aceasta nu va face parte din domeniul public, putand astfel apartine domeniului privat.

5. Notiunea de domeniu administrativ

In ceea ce priveste notiunea de domeniu administrativ, doctrina a sustinut ca pentru realizarea functiilor sale, administratia publica se foloseste de o serie de bunuri mobile si imobile, care fac parte din patrimoniul statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, alcatuind domeniul administrativ.

Este de retinut faptul ca notiunea de domeniu administrativ nu se confunda cu cea de patrimoniu al statului sau colectivitatilor locale. Domeniul administrativ cuprinde numai bunuri mobile si imobile, pe cand patrimoniul are un continut mai larg, fiind format nu numai din bunuri, ci si din alte drepturi si obligatii cu continut economic. In acest sens, legea administratiei publice locale, prevede in art. 121: „Constituie patrimoniu al unitatii administrativ-teritoriale, domeniul privat al acesteia, precum si drepturile si obligatiile cu caracter patrimonial”.

Domeniul administrativ cuprinde doua categorii de bunuri, si anume, bunuri proprietate publica si bunuri proprietate privata, putand vorbi de un domeniu public si un domeniu privat al statului si respectiv al unitatilor administrativ-teritoriale. Datorita apartenentei acestor bunuri unor persoane de drept public, ele au fost reunite si denumite generic in domeniu administrativ.

Distinctia dintre domeniul public si cel privat nu este pur formala, ci ea antreneaza o dualitate de regimuri juridice carora bunurile celor doua domenii li se supun. Dincolo de diferentele regimului juridic, domeniul public si domeniul privat indeplinesc o functie comuna, si anume aceea de a crea conditiile ca organizatiile publice sa-si exercite misiunile lor administrative.