Capitolul I

Notiuni introductive

Separatia puterilor in stat. Sistemele de drept contemporane consacra, in marea lor majoritate, separatia puterilor in stat, inteleasa ca delimitarea, in cadrul activitatii statale, a functiilor legislativa, executiva si judecatoreasca. Functia legislativa este indeplinita de Parlament, si consta in adoptarea legilor. Functia executiva are ca obiect organizarea aplicarii si aplicarea in concret a legilor si asigurarea bunei functionari a serviciilor publice, si este indeplinita de administratia publica (Presedinte, guvern, ministere, autoritati locale, institutii publice, etc), iar functia judecatoreasca are ca obiect solutionarea conflictelor ce se nasc in societate in legatura cu activitatea de aplicare a legilor si este indeplinita de instantele judecatoresti in frunte cu Inalta Curte de Casatie si Justitie.

2. Notiunea de administratie publica are doua sensuri: a) Ansamblul autoritatilor sau organelor administrative care aplica legea (presedinte, guvern, primar, prefect, consiliu local, politia, jandarmeria, etc), si b) Activitatea de aplicare a legii, in regim de putere publica, in vederea satisfacerii intereselor generale ale societatii (emiterea de acte administrative cum ar fi autorizatiile, respectiv efectuarea de operatiuni administrative cum sunt adeverintele, certificatele, colectarea gunoiului, furnizarea apei potabile, etc.).

3. Serviciul public este inteles in doctrina de drept administrativ ca fiind o activitate organizata sau autorizata de o autoritate a administratiei publice, pentru a satisface nevoi sociale de interes public. Intr-un prim sens, serviciul public desemneaza organul administrativ insarcinat cu realizarea unei activitati de interes general, iar in al doilea se refera la activitatea de interes general desfasurata de acel organ administrativ. Prin urmare, spre exemplu, prin serviciul public de “politie” intelegem atat politia ca institutie, cat si activitatea de asigurare a ordinii si linistii publice, prevenirea si urmarirea infractiunilor.

Singura definitie legala a serviciului public o regasim in Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ (art.2): activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public.

4. Dreptul administrativ cuprinde normele juridice ce reglementeaza organizarea si functionarea administratiei publice, pe baza si in executarea legii. Izvoarele dreptului administrativ sunt Constitutia, legile organice si ordinare, decretele prezidentiale, actele administrative emise de Guvern si de alte autoritati centrale, actele administrative ale autoritatilor locale, conventiile internationale ratificate de statul roman.

5. Raportul juridic administrativ este acel raport social, stabilit intre doua autoritati administrative sau intre o autoritate administrativa si persoane fizice sau juridice, care confera drepturi si impune obligatii subiectelor intre care se naste, si este reglementat de normele dreptului administrativ. Raporturi juridice administrative se pot naste din acte administrative individuale, acte administrative normative, fapte materiale juridice, si exceptional pe baza legii.

6. Principiile de baza aplicabile dreptului administrativ sunt:

a) principiul legalitatii, conform caruia activitatea autoritatilor administrative trebuie sa se desfasoare pe baza legii si in conformitate cu legea, urmarindu-se organizarea executarii si executarea in concret a acesteia. In principiu, actele administrative nu pot contraveni sau modifica o lege, deoarece au o forta juridica inferioara acesteia. Exceptia o constituie ordonantele de urgenta ale Guvernului, care, desi sunt acte administrative, pot modifica o lege.

b) in dreptul administrativ, interesul public primeaza in fata interesului privat. Explicatia sta in faptul ca interesele statului sunt interesele colectivitatii, deci trebuie sa aiba intaietate fata de cele ale individului.

7. Principii generale de organizare administrativa.

Centralizarea administrativa plaseaza in mainile puterii centrale conducerea tuturor problemelor administrative. Intr-un regim in care se aplica acest sistem de organizare administrativa, unitatile administrativ-teritoriale nu au personalitate juridica si raman in stricta dependenta fata de puterea centrala, marginindu-se sa-i execute instructiunile. Sistemului centralizarii ii este specific controlul ierarhic, exercitat asupra activitatilor inferiorilor. In esenta, controlul ierarhic este caracterizat prin faptul ca: a) da dreptul superiorului ierarhic de a anula, abroga, revoca, si chiar uneori de a modifica actele inferiorului; b) poate fi exercitat oricand, fie din oficiu, fie la cerere (“recurs ierarhic”); c) nu trebuie prevazut expres de lege, ci decurge din organizarea centralizata; d) priveste intreaga activitate a inferiorului – acte, fapte, operatiuni materiale; e) vizeaza atat legalitatea cat si oportunitatea actelor administrative. Ca si exemplu de centralizare avem, in Romania,  subordonarea unor institutii centrale fata de un minister (Agentia Nationala a Functionarilor Publici este subordonata Ministerului Administratiei Publice, de pilda).

7.2. Deconcentrarea administrativa este o varianta a centralizarii, caracterizata prin faptul ca reprezentantii locali ai puterii centrale capata unele drepturi de decizie proprii; in realitate, tot statul decide, insa nu de la nivelul autoritatii centrale, ci direct in unitatile administrativ-teritoriale. Organele centrale exercita in continuare un control ierarhic asupra celor teritoriale. In Romania sunt deconcentrate serviciile exterioare ale ministerelor in teritoriu: Directii generale, inspectorate, agentii, etc.

7.3. Descentralizarea administrativa este de doua tipuri.

Descentralizarea teritoriala implica dreptul unei colectivitati locale, inglobata intr-o colectivitate mai vasta, care are dreptul de a se administra prin propriile mijloace. Organele descentralizate se bucura de autonomie in gestionarea afacerilor locale, insa nu sunt independente. Asupra lor se exercita un control statal, numit tutela administrativa. Tutela administrativa se exercita, spre deosebire de controlul ierarhic, doar in cazurile prevazute expres de lege, numai de organele indicate expres de lege, si priveste doar legalitatea actelor administrative, nu si oportunitatea acestora. In Romania, tutela administrativa este jurisdictionalizata, adica este redusa doar la dreptul organului de control (prefectul) de a sesiza instanta de contencios administrativ.

Descentralizarea poate fi si pe servicii, atunci cand este realizata prin scoaterea unui serviciu public din competenta organelor centrale si organizarea lui autonoma, atribuirea de organe proprii si a unui patrimoniu distinct de autoritatea din care a fost desprins.

7.3.3. Recent, prin Legea-cadru a descentralizarii nr.339/2004 , au fost introduse principiile fundamentale si regulile generale, precum si cadrul institutional pentru desfasurarea procesului de descentralizare administrativa si financiara in Romania.

In intelesul acestei reglementari, prin descentralizare se intelege “procesul transferului de autoritate si responsabilitate administrativa si financiara de la nivel central la nivel local”.

Principiile pe baza carora se desfasoara procesul de descentralizare in Romania sunt: a) principiul subsidiaritatii; b) egalitatea cetatenilor in fata autoritatilor administratiei publice locale; c) garantarea calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor de catre autoritatile administratiei publice, independent de locul de rezidenta al acestora; d) stimularea competitiei ca mijloc de crestere a eficientei serviciilor publice; e) exercitarea competentelor de catre autoritatile administratiei publice locale situate pe nivelul administrativ cel mai apropiat de cetatean; f) asigurarea unui echilibru intre descentralizarea administrativa si descentralizarea financiara la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale; g) transparenta actului decizional bazat pe accesul cetatenilor la informatia publica si participarea acestora la luarea deciziei; h) asigurarea descentralizarii financiare bazate pe reguli transparente cu privire la calculul resurselor financiare alocate unitatilor administrativ-teritoriale.

Unitatile administrativ-teritoriale se administreaza in mod autonom de catre consiliile locale, consiliile judetene sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti, care dispun de autoritate deliberativa, si de catre presedintii consiliilor judetene si primari, care dispun de autoritate executiva pentru exercitarea competentelor lor.  Autoritatile administratiei publice locale beneficiaza de dreptul la experiment, in exercitarea caruia pot organiza, pe durata determinata, centre-pilot pentru implementarea deciziilor cu privire la descentralizarea anumitor competente de la nivel central la nivel local, inainte de generalizarea acestora la nivel national prin legea descentralizarii privind responsabilitatile locale.