Actele referitoare la siguranta nationala

ACTELE REFERITOARE LA SIGURANTA NATIONALA

Prin Legea din 1925 a contenciosului administrativ se defineau actele de guvernamant si se retinea ca obiectul acestora il reprezinta ocrotirea unui interes general privitor la:

ordinea publica;

siguranta statului interna sau externa;

la alte cerinte de ordine superioara cum ar fi declararea starii de
asediu.

Prin urmare, actele ce vizau siguranta interna si externa a statului au reprezentat, in optica legiuitorului din perioada interbelica, un gen de acte de guvernamant, alaturi de genul actelor privind ordinea publica.

Curtea de Casatie, prin jurisprudenta sa, a statuat insa, ca toate actele de guvernamant care nu sunt enumerate in mod expres de lege, pe langa faptul ca trebuie sa se refere la un interes general relativ la ordinea publica sau siguranta interna si externa a statului, trebuie sa fie in acelasi timp justificate de existenta unui pericol grav si iminent care ar ameninta statul, restrictie prin care teoria actului de guvernamant devine mai putin periculoasa pentru libertatile publice⁷².

Desigur, aceste orientari ale doctrinei si practicii din perioada interbelica reprezinta un criteriu de referinta, dar existenta pericolului grav si iminent care ar ameninta statul trebuie analizata si prin prisma Constitutiei si a legilor actuale in vigoare.

Legea 51 din 28 iulie 1991 privind siguranta nationala intelege prin siguranta nationala ' starea de legalitate, de echilibru si stabilitate sociala, economica si politica necesara existentei si dezvoltarii statului national roman, ca suveran, unitar, independent si indivizibil, mentinerii ordinii de drept ca si a climatului de exercitare neingradita a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, potrivit principiilor si normelor democratice statornicite prin Constitutie. De aici, rezulta o prima problema teoretica : notiunea siguranta interna si externa a statului din Legea 29/1990 este echivalenta cu notiunea de siguranta nationala ? Raspunsul este pozitiv. Dupa cum se poate observa elementul central al definitiei notiunii de siguranta nationala il reprezinta statul roman, ca stat national, suveran, unitar, independent si indivizibil, cum se apreciaza in art.l din Constitutie, notiunea de siguranta nationala a devenit o notiune de ordin constitutional.

in art.l 17 alin.3 din Constitutie se vorbeste de serviciile de informatii ale statului care sunt potrivit art.6 din Legea 51/1991 organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale⁷³, fiind organizate si coordonate de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii la randul sau organ central de specialitate al Administratiei de Stat ( art.l 18) prezidat de Presedintele Romaniei ( art.92 alin.l) si controlat de Parlament (art.62 alin.2 lit.f) din Constitutie). Mai mult si activitatea celui mai important organ specializat in domeniul sigurantei nationale -S.R.I. se afla sub control direct parlamentar, Camera deputatilor si Senatul in sedinta comuna, numind si directorul acestui serviciu (art.62, alin. 2 lit.g).

Prin urmare, sub aspectul continutului intre notiunea siguranta interna si externa a statului din Legea 29/1990 si notiunea de siguranta nationala din legea privind siguranta nationala, ulterioara, nu e nici o deosebire. Dar cum orice lege ulterioara modifica o lege anterioara si sub aspect terminologic si mai mult, notiunea de siguranta nationala este utilizata si de Constitutie, logic, trebuie sa consideram ca legea 29/1990 a fost implicit modificata si sub acest aspect.

in forma actuala de exprimare a legii actele respective intervenind oricand privitor la siguranta interna si externa a statului orice masura de politie care face obiectul actelor administrative ar putea fi considerat referitor la siguranta statului si exclusa deci de la contenciosul administrativ, ceea ce ni se pare a fi nejustificat in raport cu exigentele ocrotirii drepturilor si libertatilor cetatenesti in conditiile statului de drept.

Totusi, daca ne oprim numai asupra declararii starii de asediu, care se face printr-un act de guvernamant, pentru ca suntem in prezenta unei situatii deosebite - cauzele care au determinat instituirea starii de asediu - si a necesitatii de a apara interesele generale ale societatii, observam ca regimul starii de asediu a fost reglementat in Franta, pentru prima data, prin Legea din 9 august 1849, iar in Romania, acest lucru a fost facut prin Legea pentru starea de asediu din 10 decembrie 1864 chiar in art. l din aceasta lege se prevedea ca, starea de asediu nu se poate declara decat in caz de pericol iminent pentru ordinea si siguranta publica, deci intr-un caz de necesitate ce a determinat emiterea, de catre domnitor, a actului de guvernamant, prin care se instituie starea de asediu in comunele, plasile sau districtele in care se aplica, indata dupa declararea starii de asediu, prevede art.4, puterile cu care erau investite autoritatile civile pentru mentinerea ordinii si politia, trec, total sau in parte in mainile puterii militare.

Astfel ca, in ceea ce priveste actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului, exceptarea acestora de la controlul instantelor judecatoresti se explica prin importanta actelor respective privind ocrotirea unor valori sociale de maxima insemnatate, care trebuie aparate prin masuri ferme si imediate.

Cu toate acestea, doar simplul fapt ca un act administrativ a fost emis de un organ care, potrivit legii are in competenta sa sarcina de a asigura apararea tarii sau ordinea publica nu este suficient ca acel act sa fie exceptat de la controlul judecatoresc.

De exemplu, organele politiei au misiunea de a asigura ordinea publica, siguranta circulatiei pe drumurile publice, evidenta populatiei, etc. dar, in desfasurarea acestei activitati, organele politiei pot sa adopte unele masuri, prin care sa se aduca atingere unor drepturi subiective, cum ar fi refuzul de a elibera unei persoane buletinul de identitate, desi sunt indeplinite conditiile legale cerute pentru aceasta.

O asemenea masura, desi este adoptata in cadrul activitatii de asigurare a ordinii publice printr-o stricta evidenta a populatiei, nu poate fi exceptata de la controlul judecatoresc pe calea actiunii in justitie, daca problema nu este rezolvata pe cale administrativa, deoarece refuzul mentionat nu are nimic comun cu misiunea organelor de politie. Eliberarea buletinului de identitate, in conditiile indeplinirii cerintelor legale, nu numai ca nu pune cu nimic in pericol ordinea publica, ci dimpotriva este de natura sa contribuie la asigurarea ordinii in societate, prin aceea ca ofera oricand posibilitatea de a identifica o persoana pe baza buletinului de identitate.

Refuzul produce prejudicii, intrucat sunt situatii cand anumite drepturi nu pot fi valorificate fara buletinul de identitate, ca de exemplu exercitarea dreptului de vot, obtinerea unui post, incheierea casatoriei, etc.

O alta observatie credem ca se poate face in legatura cu actele emise ca urmare a starii de necesitate, acte incluse intr-o categorie mai larga, alaturi de actele pentru combaterea calamitatilor naturale, a epidemiilor, etc.

intr-o alta categorie de acte sunt incluse cele cu privire la siguranta interna si externa a statului, pentru ca este cunoscut faptul ca starea de necesitate se declara fie cand e pusa in pericol siguranta statului, fie cand se produc calamitati naturale, epidemii ori alte evenimente de aceeasi gravitate. Asa incat, tinand seama de situatiile semnalate, consideram ca stabilirea unei categorii distincte de acte exceptate de la controlul judecatoresc, anume actele emise ca urmare a starii de necesitate, nu pare justificata, pentru ca sunt deja exceptate actele privind siguranta interna si externa a statului ori cele referitoare la combaterea calamitatilor naturale si a altor evenimente de o gravitate deosebita.

in ceea ce priveste autoritatile care pot emite acte administrative privind siguranta nationala, acestea pot fi emise numai de serviciile specializate prevazute de art.6 din Legea 51/1991, incluzand in notiunea de serviciu specializat si structurile interne specializate din cele trei ministere, precum si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Va trebui in ceea ce priveste un act administrativ, ce emana de exemplu de la Ministerul Apararii Nationale, sa se faca distinctie intre cel care vizeaza siguranta nationala si cel de comandament militar, desi ambele reprezinta fine de neprimire in contenciosul administrativ.

Activitatile de informatii pentru realizarea sigurantei nationale are caracter de secret de stat, actele din acest domeniu nu pot fi comunicate decat in conditiile prevazute de Legea 51/1991, dupa cum se mentioneaza in art.lO din acest act normativ. Legea precizeaza totodata, care sunt faptele ce constituie amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei ( art.3), ceea ce reprezinta un criteriu legal pentru a identifica actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului⁷⁴, in formularea initiala din Legea 29/1990.

Nu mai putin pentru aprecierea acestor acte de guvernamant si pentru a garanta drepturile fundamentale ale cetatenilor, trebuie avute in vedere si dispozitiile cu valoare de principiu din art.4 si 5 ale Legii 51/1991, ca si cele ale art.20 din Constitutie, pe de alta parte.

Concret, in art.4 se mentioneaza principiul dupa care textul care reprezinta sediul faptelor ce constituie amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei nu poate fi interpretat sau folosit in scopul restangerii sau interzicerii dreptului de aparare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de alta natura, garantate prin Constitutie sau legi. De asemenea, nici o persoana nu poate fi urmarita pentru exprimarea libera a opiniilor sale politice si nu poate face obiectul unei imixtiuni in viata particulara, in familia sa, in domiciliul sau proprietatile sale ori in corespondenta sau comunicatii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale, daca nu savarseste vreuna din faptele ce constituie amenintare la adresa sigurantei nationale a Romaniei.

Siguranta nationala, potrivit principiului consacrat de art.5, se realizeaza in conformitate cu legile in vigoare si cu obligatiile asumate de Romania prin conventiile si tratatele internationale referitoare la drepturile omului la care este parte, normele de drept public international avand prioritate fata de normele interne cum rezulta din art.20 al Constitutiei.

Astfel, potrivit art. 93 alin. l din Constitutie, Presedintele Romaniei instituie potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara ori in unele localitati si solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia, iar daca Parlamentul nu se afla in sesiune -prevede alin.2 al aceluiasi articol - el se convoaca de drept in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora, deci nu se mai asteapta ca prevederea constitutionala din 1864, intrunirea Parlamentului in prima sesiune ordinara.