Perspectivele evolutiei euro la nivel international

Perspectivele evolutiei euro la nivel international

Pentru a spera la preluarea de facto a hegemoniei monetare in fata dolarului, zona euro trebuie sa aiba in vedere trei variabile-cheie:

1. Integrarea si mai puternica a pietelor monetare si de capital pentru a asigura un potential international deplin monedei euro - Superioritatea pietelor financiare americane pe perioada dominatiei dolarului, respectiv din Marea Britanie pe perioada dominatiei lirei sterline sunt exemple relevante in acest sens. Cazul negativ al Japoniei este, de asemenea, instructiv: esecul modernizarii pietelor sale financiare e eliminat posibilitatea ca yen-ul sa joace un rol international important, in pofida dinamicii cresterii economice din Japonia si a potentialului de creditare ridicat[1]. Cu toate ca pietele financiare europene au inregistrat deja progrese semnificative sub impactul introducerii euro, rivalitatile nationale impiedica fuziunile peste granite atat in domeniul pietei bancare, cat si al pietei de capital, iar ritmul in care zona euro va surmonta aceste inconveniente joaca un rol major pentru determinarea momentului in care euro va prelua pe deplin hegemonia ca moneda de denominare a activelor financiare internationale.

2. Europa trebuie sa transpuna la nivel institutional comunitatea de interese pe care o reprezinta. Uniunea Europeana a concurat, de pe pozitii de egalitate, Statele Unite ale Americii in managementul sistemului de comert global in ultimele patru decenii, in virtutea a cel putin doua motive: echivalenta volumelor de comert exterior din UE si SUA si, respectiv, decizia timpurie de a centraliza, cel putin virtual, toate negocierile si deciziile de politica comerciala la nivelul unei singure entitati - Comisia Europeana. Cu toate acestea, Europa continua sa se exprime pe mai multe voci, adesea disonante, pe frontul monetar si macroeconomic.

3. Rolul international al euro s-ar consolida in mod evident daca Europa si-ar imbunatati performantele economice, pe fondul unei stabilitati a preturilor deja atinse. Insa rata de crestere economica a ramas cu mult in urma celei din Statele Unite ale Americii, fiind unul dintre punctele slabe ale economiei mondiale contemporane.

Ghidandu-ne dupa consideratii ce tin de structura sistemica a economiei mondiale, dar si de evolutiile recente de pe pietele valutare, este de asteptat o continuare a aprecierii euro in raport cu dolarul din cel putin urmatoarele motive:

(a) accelerarea problemelor de indatorare si deficit extern ale Statelor Unite ale Americii intr-un ritm nesustenabil - deficitul de cont curent la finele anului 2004 si inceputul anului 2005 a fost de 750 miliarde de dolari, adica 6% din PIB, dupa ce a inregistrat o crestere de aproximativ 0,5% din PIB in fiecare an al ultimului deceniu. Conform ultimului raport al OCDE (Economic Outlook), deficitul SUA va ajunge la 825 miliarde de dolari in 2006 (6,4% din PIB-ul american), in conditiile mentinerii acelorasi cursuri de schimb. In prezent, SUA trebuie sa "importe" 5 miliarde de dolari capital strain in fiecare zi lucratoare pentru a-si finanta investitiile straine si deficitul de cont curent. Optimistii sustin ca strainii vor continua sa finanteze deficitul SUA datorita faptului ca activele americane ofera randamente ridicate in conditii de risc relativ reduse, dar se constata deja o reducere a  randamentului investitiilor in SUA sub nivelul celui din Europa sau Japonia. Provocarea careia America trebuie sa-i raspunda este nu numai sa isi reduca deficitul de cont curent la un nivel pe care strainii sa accepte sa-l finanteze prin cumpararea de active denominate in dolari, dar si sa-i convinga pe actualii creditori straini sa-si pastreze stocul de active in dolari.

(b) rezistenta continua a statelor din Asia de Est si, mai ales, a Chinei, in fata necesitatii aprecierii monedelor lor, care acompaniaza si impulsioneaza declinul dolarului - blocarea ajustarilor si a corectiilor necesare de catre China si alte state asiatice si lipsa de reactie a celorlalte state din lume la aceasta problema de "manipulare valutara" sunt de natura sa adanceasca declinul dolarului, acompaniat de aprecierea monedelor cu curs pe deplin flotant, euro fiind cea mai reprezentativa dintre ele. Vina pentru aceasta situatie este, totusi, impartita: americanii sustin ca deficitul lor extern se datoreaza cresterii economice lente din Europa si Japonia si faptului ca yuan-ul chinez este ancorat la un nivel prea redus, iar europenii, la randul lor alarmati de aprecierea euro, considera ca principala vina apartine nivelului ridicat de indatorare publica si nivelului redus de economisire al populatiei in America. China si celelalte economii asiatice ar trebui, intr-adevar, sa isi lase monedele sa se aprecieze, ridicand astfel presiunea pe care o exercita asupra euro. Europa are, pe de alta parte, dreptate: problema deficitului american isi are radacinile acasa si aceste radacini ar trebui taiate.

(c) deprecierea actuala a dolarului imbraca o forma cu totul diferita de alte caderi istorice ale monedei americane, respectiv cele din 1971-1973, 1978-1979, 1985-1987 si 1994-1995, prin simplul fapt ca se face in compania euro - acest tip de depreciere a dolarului ar putea antrena efecte sistemice, de piata si macroeconomice, prin diversificarea, de exemplu, a structurii portofoliilor atat de catre sectorul public, cat si de catre sectorul privat. O reorientare a optiunilor de structura pentru portofolii in echivalentul a 500-1000 de miliarde de dolari ar deschide drumul euro catre suprematia valutara a lumii.

(d) alterarea ritmului de crestere economica in Statele Unite ale Americii, preconizata pentru anii imediat urmatori - deprecierea dolarului, dublata de trendul ascendent al preturilor la energie, ar aduce daune majore economiei americane, care se apropie in prezent de gradul de ocupare deplina a fortei de munca: cresterea inflatiei si a ratelor de dobanda, caderea pietei actiunilor si a pietei imobiliare cu efecte drastice asupra bunastarii si declinul cresterii economice. Discrepanta fata de Europa ar fi cu atat mai mare daca aceasta din urma ar inregistra cresteri de productivitate (asa cum s-a intamplat in SUA in anii '90) ca urmare a noilor valuri de extindere sau a implementarii mai temeinice a Agendei Lisabona.

Un scenariu de acest gen ar fi deopotriva daunator Americii si Europei, putand antrena chiar o recesiune la nivel global, sens in care este de dorit intreprinderea unui set de actiuni de prevenire a unor astfel de dezechilibre.

In primul rand, Statele Unite ale Americii ar trebui sa demareze un program serios de reducere a deficitului bugetar, antrenand, astfel, reducerea dependentei de capitalul strain, prin incurajarea economisirii la nivel national. In al doilea rand, tarile din zona euro trebuie sa insiste pe langa Fondul Monetar International pentru a inlatura manipularea valutara si pentru a convinge China sa renunte la subevaluarea competitiva a yuan-ului[2]. In al treilea rand, Japonia si Europa ar trebui sa intreprinda actiuni pentru stimularea cererii interne nu numai prin intermediul reformelor structurale, ci si prin reducerea ratelor dobanzii. Nu in ultimul rand, zona euro si SUA, in calitatea lor de emitenti ai principalelor doua valute la nivel mondial si de responsabili pentru gradul de (in)stabilitate monetara la nivel international, ar trebui sa creeze un grup financiar de tipul G2 pentru a gestiona modificarile produse in raportul de forte dintre aceste valute.